Noua liturghie este urâciunea pustiirii – iar primii patru antipapi Vatican II se potrivesc cu cei patru falşi arhierei din timpul urâciunii pustiirii din Macabei

Scris de fr. Michael Dimond, O.S.B, fr. Peter Dimond, O.S.B, și un cărturar biblic anonim

 uraciunea-pustiirii_7

1 Macabei 9:55 – “În acel timp, Alchimos a fost lovit, iar lucrările lui au fost întrerupte; gura i s-a închis, și s-a slăbit de paralizie, astfel că nu a mai putut să vorbească niciun cuvânt și nici să dea porunci cu privire la casa lui. Alchimos a murit în acel timp după chinuri cumplite.”

*Notă introductivă: Acest articol a fost publicat inițial în urmă cu mai bine de zece ani în numărul 2 al revistei noastre, A Voice Crying in the Wilderness (Un glas care strigă în pustiu). L-am editat puțin pentru internet și am adăugat multe lucruri. Evoluțiile recente, inclusiv antipapa Ioan Paul al II-lea fiind recent lovit, astfel încât să nu poată vorbi un cuvânt sau să dea ordine cu privire la Vaticanul novus ordo, și apoi murind în mare chin aproape imediat după acest eveniment, au dovedit că articolul nostru original care leagă cei patru falși arhierei din vremea urâciunii pustiirii din Macabei cu cei patru antipapi Vatican II, a fost corect și exact.

Antipapa Ioan Paul al II-lea a fost lovit astfel încât să nu poată vorbi un cuvânt, iar apoi a murit în chinuri cumplite, la fel ca Alchimos

AARON BROWN, REPORTER CNN, 5 aprilie 2005: “… Doctorul papei a acordat un interviu unui ziar italian. În acest interviu, el a spus, citez, ‘papa a murit încet, cu durere și suferință pe care le-a îndurat cu mare demnitate umană.’ Apoi medicul a adăugat că de fapt, pentru ultimele două zile, papa nu a putut să vorbească deloc.

În durere vizibilă, și în imposibilitate de a vorbi, Ioan Paul al II-lea dă binecuvântarea de Paște în tăcere.

Surse interne de la Vatican au confirmat și faptul că Ioan Paul al II-lea a murit de fapt pe 1 aprilie, nu 2 aprilie; dar moartea pe 1 aprilie “nu a putut fi anunțată, deoarece era nevoie de muncă considerabilă pentru a face corpul, în special fața, prezentabilă, din cauza agoniei suferințelor finale” ale lui Ioan Paul al II-lea (raport Remnant). Aceasta este încă o confirmare izbitoare a paralelelor uimitoare dintre cei patru falși arhierei din Macabei și primii patru antipapi Vatican II. (Paralelele dintre cele două perioade ale urâciunii pustiirii se găsesc mai jos în acest articol.)

Recent [în 1999], un cercetător biblic a vizitat Mănăstirea Preasfânta Familie. A împărtășit cu noi câteva dintre ideile și descoperirile pe care le-a făcut în ultimii 30 de ani. Acest articol este o colecție cu ceea ce sunt, în opinia noastră, câteva dintre informațiile sale cele mai interesante. Mare parte din ceea ce este conținut în acest articol sunt roadele sale de peste 30 de ani de studiu. Cu toate acestea, din respect pentru cererea sa, el va rămâne anonim.

În Noul Testament, Domnul nostru Isus, ca răspuns la întrebarea foarte explicită  “Spune-ne, când se vor întâmpla toate acestea și care este semnul venirii tale și al sfârșitului lumii?” (Matei 24:3), dă răspunsuri foarte explicite, cuprinse în, așa cum au fost numite, discursurile escatologice. Acum, noi credem că unele dintre formele sacramentelor noastre au fost date de Cristos apostolilor în general, și altele “în specie”. În același fel, este posibil ca semnele pe care Isus le enumerează să fie “generale”, dar este de asemenea posibil ca unul sau mai multe dintre aceste “semne” să fie absolut “specifice” în natură.

Unul dintre semne este în Matei 24:15, cu pasajul paralel în Marcu 13:14,  “De aceea, când veţi vedea, urâciunea pustiirii, despre care a vorbit profetul Daniel, aşezată în locul sfânt – cine citeşte să înţeleagă” merită o examinare foarte amănunțită.

În primul rând, câteva concluzii sunt inevitabile:

1. Cristos îl confirmă și îl certifică pe Daniel ca profet autentic.

2. Cristos ne spune, în cazul în care cineva crede că se află în zilele de pe urmă, să citească capitolele canonice din Daniel, care pentru catolici includ ceea ce protestanții exclud și le numesc “adăugări la Daniel”.

3. “Urâciunea pustiirii” (pentru moment, indiferent ce ar fi), este un semn al zilelor de pe urmă, poate fi văzut, și va sta în “locul sfânt” (pentru moment, indiferent ce ar fi).

4. Dacă nu luăm declarația Domnului nostru ca inutilă, urâciunea pustiirii este un lucru definit; altfel ar însemna că Isus ne spune să căutăm ceva ce nu putem găsi. Prin urmare, ce anume trebuie să căutăm, “urâciunea pustiirii”, trebuie neapărat să poată fi cunoscută, căci altfel, declarația ar fi inutilă. Însă nu poate fi cazul. În economia divină, nu e posibil ca Dumnezeu să ne spună să avem grijă sau să căutăm ceva ce nu putem găsi.

5. Poveștile din Luca și Matei despre Nașterea Domnului, fiecare relatează fapte și evenimente care nu se află relatate în celelalte Evanghelii. În același mod, ar fi o greșeală să luăm declarația lui Cristos “despre care a vorbit profetul Daniel” ca una ce limitează; i.e., că singurele declarații în Sfânta Scriptură care se referă sau care ne permit să identificăm “urâciunea pustiirii” sunt conținute în Daniel.

6. Este cunoscut faptul că termenul “urâciunea pustiirii” apare în 1 și 2 Macabei, care sunt în Biblia catolică. Este cunoscut, și a fost mereu susținut de părinții Bisericii, că Daniel, care a fost dus în deportările care au precedat căderea Ierusalimului în mâna babilonienilor C. 585 î.Cr., a profețit “urâciunea pustiirii” care a avut loc în timpul apostaziei iudeilor și ierarhiei lor, ce a început în realitate cu ascensiunea la tron a lui Antioh al IV-lea Epifan în 175 î.Cr., și care este înregistrată în cărțile Macabeilor. În timp ce porunca lui Cristos de a citi Daniel e explicită, aș afirma că, în lumina celor de mai sus se subînțelege că Isus Cristos ne sfătuiește să citim Macabei pentru aceleași motive pentru care ni se spune să citim Daniel.

7. Este inevitabil din declarația anterioară că Isus Cristos ne spune că Daniel a profețit cel puțin două perioade care vor conține “urâciunea pustiirii”: una în timpul macabeilor; și una în zilele de pe urmă. Spun cel puțin două, deoarece sunt unii care susțin că a fost o a treia (nicidecum sigur) în timpul primei revolte a evreilor 66 d.Cr. – 73 d.Cr.; însă acea vreme nu este raportată în Sfânta Scriptură, însă cealaltă, a macabeilor, este înregistrată în Scriptură.

8. Declarația următoare se referă la “cine citeşte să înţeleagă” (Marcu 13:12; Matei 24:15). Ce vrea să spună Cristos prin acest lucru?

Declarațiile noastre în această privință nu pot fi la fel de sigure ca cele care le-au precedat. Opinia majoritar covârșitoare a exegeților (cei care interpretează Sriptura) catolici de-a lungul timpului ar fi, consider, descrisă după cum urmează:

Cristos spune cititorului să caute o împlinire ascunsă sau replicare a primului timp a urâciunii pustiirii. Urâciunea de la sfârșitul lumii nu va reproduce exact pe cea de dinainte în fiecare aspect, însă va semăna atât de substanțial cu prima încât va putea fi recunoscută de cei care caută cu ochii CREDINȚEI.

9. Prima urâciune a pustiirii vine într-un anumit context descris, printre alte locuri, în 1 și 2 Macabei; însă este descrisă și de Iosefus, ale cărui lucrări conțin materiale ample despre vremea macabeilor. Ar fi o greșeală să luăm declarația lui Isus de a citi Daniel (explicit), și Macabei (implicit), ca fiind limitată la a citi materialul doar pentru referiri la ce este urâciunea pustiirii, în loc de întregimea evenimentelor, persoanelor, etc. care descriu contextul primei urâciuni, în scopul de a recunoaște pe a doua în vremurile de pe urmă.

10. În ceea ce privește “așezată în locul sfânt” sau pasajul paralel în Marcu, “stând acolo unde nu trebuie”, vom păstra acest lucru pentru mai târziu. Dar cred că răspunsul va fi evident de la sine.

În ceea ce privește perioada macabeilor (implicit), aș recomanda cititorului să citească 1 și 2 Macabei, împreună cu toate notele de subsol, din Biblia Challoner Douay-Rheims, 1 și 2 Macabei din Biblia Ierusalim sau Noua Biblie de la Ierusalim împreună cu toate notele, comentariul despre Macabei din Comentariul Biblic Ieronim, cele două volume despre Macabei din Anchor Bible Series. Pe baza acestor materiale, consider că pot face următoarele afirmații:

Urâciunea pustiirii este un OBIECT: un al doilea altar RIDICAT “pe” (1 Mac. 1:57), şi “în preajma”(1 Mac. 1:62) altarului lui Dumnezeu, în templul iudaic, ca parte integrală dintr-o falsă şi idolatră formă de închinăciune, introdusă ca să înlocuiască adevărata jertfă, într-un timp general de apostazie al iudeilor de la credinţa primită.

De la adjectivele “PE” și “ÎN PREAJMA” care sunt folosite pentru a descrie amplasarea idolatrului al doilea altar în legătură cu adevăratul altar, putem discerne mai multe lucruri: forma adevăratului altar nu ar putea fi pur și simplu orizontală, i.e., o “lespede”, căci apoi al doilea altar ar fi fost pur și simplu pus “PE” cel original. Cuvintele “ÎN PREAJMA” (latină: contra; engleză: over against) sunt modul biblic de a descrie două obiecte fiind aduse în apropiere vertical unul de altul. Pus în termeni simpli, “forma” primului altar (adevăratul altar) trebuie să fi fost astfel încât se poate spune că falsul altar e plasat atât “PE”(orizontal) cât și “ÎN PREAJMA”(în apropiere, pe o bază verticală) altarului original.

biblia-despre-uraciunea-pustiirii_2

(Biblia vulgata în latină)

A se vedea imaginile de mai jos pentru o ilustrare.

Unele texte din zilele noastre nu captează sau traduc cuvintele “pe” și “în preajma” în mod corespunzător. În acest caz, credem că episcopul Challoner (a cărui traducere a Bibliei Douay-Rheims este folosită de majoritatea catolicilor vorbitori de limbă engleză) a tradus corect super “pe” și contra “în preajma” ale sfântului Ieronim.

Un posibil exemplu al formei secțiunii transversale a adevăratului/primului altar ar fi un “L” cu majusculă. Dacă cineva ar ridica o “MASĂ” de sine stătătoare, pe linia orizontală a literei “L” cu majusculă (altarul original), poate fi spus în mod corect că masa este “PE” altarul original și, de asemenea, “ÎN PREAJMA” altarului original, deoarece altarul original are un aspect “VERTICAL” (linia verticală a literei “L” cu majusculă) față de care aspectul vertical al “MESEI” (al doilea altar) este în apropiere.

Pentru a duce analogia un pic mai departe, secțiunea transversală tipică a altarului de rit roman de dinainte de conciliul Vatican II, poate fi descrisă ca litera “L” cu majusculă din exemplul nostru, cu câteva modificări: linia orizontală de jos a literei “L” este mult mai lungă, și acoperim partea de sus a liniei verticale a literei “L” cu o mică linie orizontală. De ce? Linia orizontală de pe cea verticală a literei “L” cu majusculă este partea unde este așezat tabernacolul, și pe care preotul oferă jertfa/sacrificiul nesângeros, iar linia verticală a literei “L” este marginea verticală de frunte a acelei părți a “ALTARULUI”. Însă de unde vine linia lungă orizontală a literei “L”?

În ritul roman “balustrada de la altar” separă altarul de restul bisericii. Când pășești pe cealaltă parte a balustradei de la altar, ești literalmente pe altar. “Iconostasul” (paravanul cu icoane care separă altarul de restul bisericii) în riturile orientale ale Bisericii catolice, efectuează funcțional exact aceeași funcție în “EST” cum balustrada de la altar făcea în “VEST”, adică, separă altarul de restul bisericii.

altar-catolic_2

(altar romano-catolic)      (altar greco-catolic)

Dovadă în plus că zona dintre balustrada de la altar și marginea verticală a “altarului” este de asemenea “altarul”: când cineva vine la parohie întrebând unde se află preotul “X”, unii dintre noi răspund, “e pe altar”! Stă el în picioare pe planul orizontal pe care se sprijină tabernacolul? Evident că nu. Dar cu toate acestea, spunem “e pe altar” deoarece stă de fapt în zona menționată mai devreme, scoasă în evidență de balustrada de la altar.

Preot pe altar catolic

Acum, în cazul în care, pentru prima și singura dată din istoria catolică, ca parte a unui nou cult și formă de închinăciune ridici o “masă” (citit: al doilea altar) între marginea verticală a altarului original și balustrada de la altar, vei fi replicat urâciunea pustiirii din Macabei; căci masa din cadrul “liturghiei” novus ordo este direct “pe” (1 Mac. 1:57) adevăratul altar de rit roman, deoarece stă deasupra planului orizontal al altarului, și “în preajma” (1 Mac. 1:62) adevăratului altar de rit roman, deoarece masa stă aproape de aspectul vertical al altarului.

uraciunea-pustiirii2_
Revenind la Macabei: ni se spune că perioada de timp a persecuției și apostaziei a început odată cu domnia lui Antioh “în anul 137” (1 Mac. 1:11). Se știe din materialele babiloniene de arhivă că Antioh a început să domnească “în a șasea lună” a anului seleucid 137. Perioada de persecuție s-a încheiat cu moartea lui Simon, ultimul dintre cei cinci fii (macabeii) ai preotului din Modin, “în luna a 11-a a anului 177” (1 Mac. 16:14). Așadar perioada de persecuție a durat aproximativ 40 de ani și cinci luni. Consider că este demn de menționat în acest moment, că Isus Cristos în discursul escatologic spune: “Această generație nu va trece…”. O generație biblică este socotită ca având 40 de ani. Oricine familiarizat cu materialul existent (material care este în mod clar pre-creștin) al sectei eseniene a iudeilor știe că materialul vorbește în mod constant de ultima bătălie din istoria lumii ca fiind lungă de 40 de ani.

Într-o profeție despre zilele de pe urmă, sfânta Brigita a Suediei, cunoscută ca având carismă profetică, spune că ultima bătălie din istoria lumii va dura 40 de ani. În plus, ea face următoarea profeție incredibilă:

“În anul 1980 cei răi își vor atinge ținta. Vor spurca și profana cu sacrilegii bisericile, ridicând în ele altare idolilor și lui anticrist, pe care îl vor venera și vor încerca să forțeze pe alții să facă la fel.” 1

Ce-ar putea fi? Orice ar fi, este acum în trecutul nostru. (Idolatria include orice închinăciune către Dumnezeu care este neautentică). De notat este faptul că Almanahul meu “catolic” raportează faptul că, “Constituția apostolică” despre novus ordo missae (noua liturghie impusă în 1969) a fost semnată de Paul al VI-lea pe data de 3 aprilie 1969 (paștele evreiesc în acel an) și că novus ordo a fost făcută obligatorie în forma sa finală pe data de 1 decembrie 1974. Acum, calculul nostru actual are o anomalie ciudată; nu există un an -0-. Trecem direct și imediat de la 31 decembrie 1 î.Cr. la 1 ianuarie d.Cr. Aceasta înseamnă că evenimentele î.Cr. sunt cu 1 an mai puțin îndepărtate de noi decât suma totală a celor două numere întregi. Opinia majoritară despre anul nașterii lui Cristos este că a avut loc cu 2-3 ani înainte de moartea lui Irod cel Mare. Data morții lui Irod cel Mare este una dintre cele mai sigure din toată antichitatea, datorită lui Iosefus, care spune că a avut loc în anul 36 al domniei lui Irod, simultan cu o eclipsă de lună vizibilă din Ierusalim, eveniment care a fost urmat îndeaproape de un paște evreiesc. Data acelei eclipse și morții lui Irod este marți 13 martie 4 î.Cr. la aproximativ 01:28 (calendarul iulian). În plus, conjuncția Jupiter Saturn în constelația Pești în 7 î.Cr. este înțeleasă de majoritatea comunității academice să se potrivească cu înregistrarea lui Matei a “stelei” de la Betleem. Aceasta ar plasa aniversarea cu numărul 1980 a NAȘTERII DOMNULUI în anul nostru 1974 d.Cr. Interesant…. măcar minim pentru unii dintre noi care încă mai iau în considerare revelațiile private.

Pentru cei care vor mai multe detalii, dovezile spun că “Dionisie cel Smerit” care a propus prezentul sistem de numărare a anilor, a intenționat să facă anul 1 al erei creștine primul an complet după anul în care a avut loc Nașterea lui Cristos. Dacă anul 7 î.Cr. a fost anul care într-adevăr conținea Nașterea Domnului, 6 î.Cr. ar fi anul pe care Dionisie a intenționat (deși nu a reușit) să-l facă anul 1, iar 31 decembrie 1974 ar fi sfârșitul anului lui Cristos 1980. Există unele versiuni al profeției menționate mai sus a sfintei Brigita, care încep: “În anul lui Cristos 1980…” ca și cum sf. Brigita făcea o distincție între adevăratul an 1980 și anul nostru 1980, care nu sunt la fel.

Însă, întorcându-ne la perioada macabeilor, iudeii se săturaseră să fie izolați prin religia lor și au dorit să fie ca păgânii din jur. Deși aveau libertate religioasă de la stăpânii lor păgâni, ei au renunțat de bunăvoie la acea libertate și au cerut să fie un oraș păgân complet cu închinăciune idolatră. Vorbim despre ceea ce se numește sincretism religios. “Iudeii înșiși erau în fruntea sincretismului”. “Și-au schimbat constituția, fapt ce a constituit o abandonare a legământului lor cu Domnul”. “Sfânta Sfintelor a încetat să mai fie o parte CENTRALĂ a cultului iudaic.” Sfânta Sfintelor, apropo, era asociată cu prezența divină, cunoscută sub numele de Shekinah, prezență care era aproape sacramentală în natură. În mod similar, tabernacolele noastre, care conțineau prezența divină într-un mod sacramental, au fost, după Conciliul hoțesc Vatican II, scoase din locurile lor centrale de pe altarele noastre. În multe cazuri au fost mutate lateral, iar unele chiar plasate în altă cameră, în sacristie.

tabernacol-mutat_3         (înainte de Vatican II)                                (după Vatican II în multe biserici novus ordo)

În niciun moment din istoria iudaică nu au fost femeile implicate în practicile liturgice iudaice, cu excepția perioadei ‘urâciunii pustiirii’; iar atunci erau peste tot pe altar” (comentariu la 2 Macabei 6:4)

(după Vatican II)

femei_pe_altar_Iar femeile se vârau de bunăvoie în locurile sfinte, aducând ce nu se cuvenea. Altarul era plin de lucruri nelegiuite condamnate de legi. Şi nu era voie… a păzi sărbătorile părinteşti…” (2 Mac. 6:4)

Iudeii trădători/apostați au crescut și au ocupat orașul lui David în Ierusalim, făcându-l cetatea lor, sau ACRA. “Se știa că orașul lui David în vremea macabeilor ocupa MARELE DEAL VESTIC”. Deoarece acesta este un punct central, fac trimitere cititorului, pentru a confirma aceasta el însuși, la Biblia de la Ierusalim sau Noua Biblie de la Ierusalim, ambele conținând note de subsol despre orașul lui David.

Zona numită în acea vreme orașul lui David ocupa dealul de vest al Ierusalimului.”2

Adjectivul “mare” pentru dealul vestic apare în comentarii mai ample despre această temă.

Acum, părinții Bisericii au ținut părerea că există posibilitatea ca faptul că există diverse texte ale unor cărți ale Bibliei să fie într-adevăr un produs al Providenței divine. Cartea lui Daniel vine la noi în două forme, greacă și masoretică sau ebraică. Nu sunt identice. Textul masoretic la Daniel 9:27 are o diferență critică față de cel grec. Precizează că “urâciunea pustiirii” va fi pe o “aripă a templului”.

“Iar pe aripa templului va fi urâciunea dezastruoasă” (Daniel 9:27, Biblia de la Ierusalim; de asemenea, a se vedea comentariul din Biblia Haydock despre acest verset)

Sf. Ilarie, doctor al Bisericii, comentează despre 2 Tesaloniceni capitolul 2 și anticrist. El afirmă că “templul lui Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2:4) este în mod clar Biserica. Însă cum rămâne cu “ARIPA”? Poate fi ca ”urâciunea pustiirii”, care va fi văzută în Biserică, să fie doar într-o porțiune a Bisericii/”Noul Ierusalim”, și dacă da, în care porțiune?

Cuvântul “ARIPĂ” a fost folosit de cei din vechime în mod asemănător cum îl folosim și noi astăzi: de exemplu, ARIPA de vest a unui spital. Doar un citat scriptural este necesar pentru a dovedi aceasta: “… și ARIPA dreaptă a armatei era cu ei.” (1 Mac. 9:1)

Acum, iudeii apostați au făcut din orașul lui David, care ocupa MARELE DEAL VESTIC în Ierusalim, cetatea lor.

Nu e interesant că liturghia nouă impusă în 1969 (novus ordo missae), care are o masă/un al doilea altar ca parte integrală în închinăciunea sa, este prezentă doar în ritul roman, care este partea mare vestică (complet 98%) din catolicism, spre deosebire de ARIPA estică sau orientală, care încă utilizează vechile sale forme sacramentale, inclusiv LITURGHIA, și niciun nou al doilea altar?

 Patru falși arhierei/mari preoți, patru falși papi?

Cum rămâne cu ierarhia iudaică din vremea macabeilor? Onius al III-lea este ultimul arhiereu evident și VALID la vremea apostaziei. El este succedat de fratele său, Iason, care procură funcția de arhiereu/mare preot prin fraudă (2 Mac. 4:6-8), și care începe sincretismul religios (2 Mac. 4:9-13). El este cunoscut, potrivit autorului seriei de două volume despre macabei (Anchor Bible Series), ca echivalentul la “Regele Ionuț. De asemenea, el introduce purtarea unui “petasos cu boruri largi” (o pălărie). Autorul la 2 Macabei (amintiți-vă de inspirația și infailibilitatea Bibliei) spune că Iason  era un “nelegiuit și nu preot” (2 Mac. 4:13). Iason este urmat de Menelaus, care de asemenea dobândește marea preoție prin fraudă (2 Mac. 4: 23-25). Mai mult decât atât, Menelaus introduce “cultul impus”, o jertfă falsă, cu ajutorul brațului secular regele Antioh, care impune falsa jertfă. Prin urmare, al doilea fals arhiereu dintre cei patru, Menelaus, impune falsa jertfă. Menelaus este succedat de fratele său, Lisimah, care domnește foarte puțin și moare de o moarte violentă: “iar pe sacrileg l-au omorât lângă vistierie” (2 Mac. 4:42). Unele traduceri spun: “l-au omorât în legătură cu vistieria”.

Warren H. Carroll, The Founding of Christendom, p. 236: “L-a trimis pe fratele său Lisimah să ia suficiente bogății din templul din Ierusalim pentru a compensa din ce lipsea, iar locuitorii Ierusalimului s-au ridicat și l-au ucis pe Lisimah.” (Christendom Press, 1985)

Oricine a citit cartea In God’s Name de David Yallop (despre moartea lui Ioan Paul I) știe că întreaga carte despre moartea lui Ioan Paul I este despre trezoreria Vatican. Autorul prezintă dovezi convingătoare că Ioan Paul I, al treilea antipapă Vatican II, a fost ucis tocmai pentru că ar fi vrut să dea bani din trezoreria Vatican, lucru care ar fi cauzat probleme mari pentru anumiți indivizi. Paralela cu Lisimah (al treilea fals arhiereu din timpul urâciunii pustiirii din vremea macabeilor) este uimitoare.

După moartea lui Lisimah, Menelaus își reia “preoția”, dar este în cele din urmă ucis (2 Mac. 13:7). El este declarat a fi un “sacrileg” și un “nelegiuit” (2 Mac. 13:6-7). “A comis multe păcate împotriva altarului lui Dumnezeu” (2 Mac. 13:8)

Ultimul dintre acești 4 falși arhierei este Alchimos, care în anumite privințe este cel mai periculos, deoarece se preface cel mai bine. Obține numirea cum e raportat în 2 Mac. 14:3-4; însă “se profanase de bunăvoie în timpul amestecării cu păgânii, înțelegând că nu mai are nicio scăpare și nici acces la altarul sfânt” (2 Mac. 14:3). Episcopul Challoner, care este faimos pentru însemnările sale scripturale, precizează că Alchimos, “din cauza apostaziei sale menționte aici, era incapabil de marea preoție… la fel ca Menelau de dinaintea lui… dar niciunul nu a fost cu adevărat arhiereu/mare preot… amestecându-se cu păgânii, adică, în închinarea lor idolatră” (2 Mac. 14:3, notă Douay-Rheims).

Alchimos este un apostat, unul dintre iudeii trădători. “Au venit la el oameni nelegiuiți și fără credință din Israel. Alchimos, care dorea să devină arhiereu, era conducătorul lor.” (1 Mac. 7:5)

El era CONDUCĂTORUL celor nelegiuiți și fără credință din Israel, și procură funcția din mâna lui DEMETRIOS, o funcție pe care nu o poate ocupa, din cauza apostaziei lui. Am spus că se prefăcea cel mai bine dintre cei patru. Autorul Anchor Bible Series raportează că îi avea pe oamenii din Israel atât de “păcăliți”, încât l-au numit “Alchimos cel pios”.

Intenția mea nu este de a scrie un comentariu despre Macabei, ci doar de a scoate în evidență anumite paralele cu epoca noastră. Sincretismul începe cu alegerea lui Angelo Roncalli, care ia numele de Ioan al XXIII-lea. După ce este ales, el raportează, cu sarcasm, că fișierul său fusese marcat “suspectat de modernism”, de parcă ar fi o mare glumă. Papa sf. Pius al X-lea numește modernismul: “Sinteza tuturor ereziilor”. În revista 30 Days, în urmă cu câțiva ani, conducătorul masonilor italieni a proclamat că Ioan al XXIII-lea era unul dintre ei, un membru activ! Marele-maestru al lojei Grand Orient din Italia a declarat: “Cât despre aceasta, se pare că Ioan al XXIII-lea a fost inițiat (în lojă masonică) în Paris și a participat în lucrările atelierelor din Istanbul.” 3

Am văzut, de asemenea, o declarație subt jurământ a uneia dintre gărzile de corp republicane franceze desemnate să-l protejeze pe cardinalul Roncalli (Ioan al XXIII-lea) în anii în care acesta era în Franța în calitate de oficial al Vaticanului. Jură că l-a escortat cu frecvență mare pe Roncalli la loja masonică. Acum, întreb, cum poate cineva care este în afara comunității (oricine este membru sau ajută Masoneria este supus automat excomunicării majore) să fie CAPUL COMUNITĂȚII? Aceasta este o contradicție în termeni.

Ar putea fi doar o coincidență, însă la fel ca Iason (primul fals arhiereu din Macabei), poreclit “regele Ionuț” (din comentariul Anchor Bible Series), care a introdus purtarea pălăriei cu boruri largi, își mai amintește cineva pe Ioan al XXXII-lea și pălăria asemănătoare unui “sombrero” pe care a început să o poarte?

palarie-ioan-xxiii_2

Perioadele Urâciunii Pustiirii

   Prima Urâciune                                         A Doua Urâciune

 uraciunea-prima-perioada

uraciunea-a-doua-perioada

uraciunea-a-treia-perioada

uraciunea-a-patra-perioada

“În acel timp, Alchimos a fost lovit, iar lucrările lui au fost întrerupte; gura i s-a închis, și s-a slăbit de paralizie, astfel că nu a mai putut să vorbească niciun cuvânt și nici să dea porunci cu privire la casa lui. Alchimos a murit în acel timp după chinuri cumplite.” (1 Macabei 9:55)

Urâciunea ocupă aripa Vestică

aripa-vesticaÎn timpul primei urâciuni, începând cu Iason, niciunul dintre acești oameni nu erau arhierei adevărați (2 Mac. 4:13). Au obținut funcția prin fraudă și/sau erau incapabili de marea preoție, datorită apostaziei lor (2 Mac. 14:3, notă Douay Rheims). În mod similar, cei patru “papi” ai apostaziei curente și-au obținut funcția prin fraudă și sunt incapabili de marea preoție (pontificat) datorită ereziei lor publice (Canonul 188.4, Codul de Drept Canonic din 1917). Sunt antipapi. Este interesant de notat că papa Bonifaciu al II-lea, în 531, se referă la papi ca “mari preoți ai Scaunului Apostolic”. (Denz. 200b)

În aceeași notă scripturală (2 Mac. 14:3), episcopul Challoner explică faptul că adevărata mare preoție era cu macabeii: “…adevărata mare preoție era printre macabei, care de asemenea erau din ramura lui Aaron, păstraseră cu strictețe religia lor, și erau hirotoniți în conformitate cu riturile poruncite de legile lui Moise.” Macabeii au ținut cu strictețe credința tradițională, și au hirotonit bărbați în conformitate cu ritul tradițional.

În mod asemănător, în zilele noastre adevărata preoție există în cei care păstrează religia care le-a fost transmisă, și hirotonesc și consacră în conformitate cu ritul tradițional. Cei care au păstrat ritualurile tradițioale, însă nu păstrează Credința catolică tradițională, sau sunt asociați cu abominabila Biserică novus ordo/Vatican II, nu posedă adevărata Credință.

Faimoasei stigmatiste bretone, Marie Julie Jahenny, i-a fost dat să audă cum Satan rostea către Cristos: “O vreme eu voi fi stăpân peste toate lucrurile, toate vor fi sub controlul meu, până și templul și tot poporul tău”. Câteva alte fragmente de la Marie, “și voi continua implacabil să obțin încetarea sfintei liturghii…” Pe 29 martie 1879: “Biserica abandonată va fi fără capul ei suprem, care o guvernează și o direcționează”.

La 10 mai 1904, lui Marie Julie Jahenny i-a fost spus: “Îți dau un avertisment. Discipolii care nu sunt ai Evangheliei Mele lucrează acum din greu pentru a reface după ideile lor, și sub influența dușmanului sufletelor, o liturghie care conține cuvinte odioase în ochii Mei. Când ceasul fatal sosește iar credința preoților mei este pusă la încercare, aceste texte vor fi celebrate, în a doua perioadă. Prima perioadă este cea a preoției Mele, care există de la Mine. A doua perioadă este cea a persecuției, când dușmanii Credinței și ai sfintei Religii vor impune formulele lor în cartea celebrării a doua. Mulți dintre sfinții Mei preoți vor refuza această carte, care este sigilată cu cuvintele abisului. Din păcate, vor fi și cei care o vor accepta.” În aceeași zi, i-a fost spus: “împrăștierea păstorilor… care vor fi înlocuiți de alții, formați de Iad, inițiați în toate viciile, nelegiuirile, perfizi… noi predicatori de noi sacramente, noi temple…”

Noua liturghie este fără îndoială urâciunea pustiirii prezisă de Domnul nostru ca unul dintre semnele principale ale vremurilor de pe urmă (sfârșitului lumii).

LUMEA ÎNTREAGĂ S-A ÎMBĂTAT DIN VINUL FURIEI DESFRÂNĂRII EI

Desfrânata Babilonului șade pe șapte coline. Fiecare exeget important afirmă că “cetatea cea mare” din Apocalipsă este ROMA.

“În Apocalipsă, Babilonul este folosit la figurat pentru Roma, un oraș al cultelor idolatre, vicii destrăbălate și opresiune politică.”4

Sf. Petru însuși, scriind în prima lui epistolă, se referă la Roma după numele ei de cod, Babilon.

“Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă salută. Tot aşa şi Marcu, fiul meu.”  (1 Petru 5:13)

Sf. Petru scrie din Roma, și totuși o numește Babilon. Face aceasta pentru a indica ceea ce Roma ecleziastică va deveni spre sfârșitul lumii, o desfrânată – care a abandonat Credința catolică a lui Cristos, și s-a desfrânat cu falși dumnezei și închinăciune idolatră, la fel cum adevărata Biserică din Vechiul Testament a fost numită “desfrânată” pentru că a participat în închinăciune neautentică. (Adevărata Biserică catolică, în învățătura ei oficială, rămâne imaculată, și va rămâne imaculată pentru totdeauna, căci este una și singura Biserică adevărată, Biserica întemeiată de Isus Cristos. Secta Vatican II, apărută odată cu Conciliul Vatican II -1965- este desfrânata). Mai mult decât atât, termenul “desfrânare” este folosit în Sfânta Scriptură aproape exclusiv pentru a descrie desfrânare/curvie spirituală: alergarea după falși dumnezei, închinăciune idolatră. Acum, partea consacrării care a fost schimbată într-o manieră falsă și eretică este porțiunea VINULUI a consacrării. Noua liturghie introdusă în 1969 a schimbat cuvintele lui Isus Cristos din consacrarea vinului, din:

“Acesta este potirul Sângelui Meu, al noului și veșnicului legământ: misterul credinței, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor

în…

“Acesta este potirul Sângelui Meu, al noului şi veşnicului Legământ, care pentru voi şi pentru toți se varsă spre iertarea păcatelor.

[În majoritatea locurilor din lume unde se celebrează noua liturghie, cuvântul mulți a fost înlocuit cu toți, și în toate locurile unde se celebrează noua liturghie, cuvintele care fac parte din ritul roman: mysterium fidei (misterul credinței) au fost scoase și puse după. Oricare dintre aceste schimbări invalidează liturghia. A se citi analiza detaliată din capitolul: Revoluția liturgică: o nouă liturghie, din cartea Adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică după Vatican II, disponibilă gratuit pe internet.]

Însă, pentru că nu se poate consacra o specie fără cealaltă (sf. Toma de Aquino), partea neautentică a vinului invalidează ambele specii. Nu este niciun accident că Apocalipsa, vorbind despre desfrânata Babilonului, afirmă în mod repetat “din VINUL furiei desfrânării sale s-au îmbătat toate neamurile”.

Apocalipsa 18:3- “Pentru că din vinul furiei desfrânării sale s-au îmbătat toate neamurile și regii pământului s-au desfrânat cu ea”

Apocalipsa 14:8- “Și un alt înger, al doilea, l-a urmat, spunând: ‘A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrânării sale’.”

Apocalipsa 16:19- “Și și-a adus aminte Dumnezeu de Babilonul cel mare ca să-i dea potirul cu vinul mâniei sale aprinse.”

Apocalipsa 17:1-2- “Vino, îți voi arăta judecata desfrânatei celei mari care stă pe ape multe, cu care s-au desfrânat regii pământului, iar locuitorii de pe pământ s-au îmbătat cu vinul desfrânării ei.”

Biserica Vatican II novus ordo a comis adulter spiritual, simbolizat de închinăciunea inautentică ce caracterizează sacrilega și falsa nouă liturghie. Mai mult decât atât, conducătorii Bisericii Vatican II novus ordo s-au rugat și s-au amestecat cu fiecare crez fals de pe fața planetei, și, ca urmare, au comis exact păcatul care este cel mai ofensator pentru Dumnezeu, și o încălcare a primei porunci.

apostazie-totala_2Tocmai pentru a evita acest păcat, primii (aproximativ) 30 de papi au suferit martiriu crud. Tocmai pentru a evita acest păcat, tinere eroice precum sf. Philomena, au îndurat cele mai oribile torturi, iar milioane de catolici au fost spânzurați sau decapitați – pentru a evita păcatul de a se ruga cu false religii. Ca urmare a acestui adulter spiritual (e.g., fals ecumenism larg promovat în zilele noastre), Biserica Vatican II novus ordo este vinovată de sângele sfinților. Citiți cuvântul lui Dumnezeu despre desfrânata Babilonului:

“Şi s-a găsit în ea sângele profeților și al sfinților și al tuturor celor care au fost înjunghiați pe pământ.”  (Apoc. 18:24)

În măsura în care Roma pierde Credința, și, prin urmare, se aliază sau într-adevăr devine dușmanul adevăratei Biserici catolice, devine vinovată tocmai de sângele sfinților și profeților adevăratei Biserici din toate timpurile. La fel cum Domnul nostru a fost dat în mâinile dușmanilor Săi în timpul Patimilor Sale, Domnul nostru permite ca infrastructura și clădirile Bisericii Sale să fie date în mâinile dușmanilor Lui, în timpul patimilor Bisericii din vremurile de pe urmă.

La 30 iunie 1968, secta Vatican II novus ordo adoptă un nou ritual pentru hirotonirea preoților, precum și o nouă manieră de a consacra episopi, “plinătatea preoției”. Noua manieră este în esență și material un ritual protestant anglican, ritual care (ritualul anglican), a fost declarat de papa Leon al XIII-lea ca fiind invalid. Mi se aduce aminte de “mărturia lui Moise”, care conține următoarea linie: “în ultimele zile for fi sclavi lângă altarul meu care nu sunt preoți adevărați ci sclavi…” Lumea a văzut deja roadele “preoției” lor fraudulente: pedofilie, homosexualitate, și bărbați libidinoși, pentru a enumera doar câteva.

Dă profeția data exactă a noii liturghii?

Înainte de a prezenta dovezile că profetul Daniel dă data noii liturghii, care este urâciunea pustiirii și încetarea jertfei/sacrificiului perpetuu, trebuie să răspundem unei obiecții în ceea ce privește această chestiune.

Sunt unii care spun că adevărata înțelegere a duratei necazului este că e de 7 ani (sau 1/2 din aceasta), și că încetarea va avea loc în “mijlocul săptămânii” “la mijlocul săptămânii” sau “jumătatea săptămânii” și va dura 1260 de zile sau 3 și 1/2 ani.

Și din moment ce noua liturghie a fost creată de paștele evreiesc pe 3 aprilie 1969, de Paul al VI-lea în Constituția apostolică despre noua liturghie, a fost cu noi mai mult de 30 de ani, și, prin urmare, nu poate fi “încetarea” liturghiei și “urâciunea pustiirii” (potrivit lor).

Există cumva dovezi că perioada de încetare va fi mai lungă? Da, cele 1260 de zile la care se face referire în Apocalipsă sunt înțelese de mulți exegeți ca un simbol al oricărei perioade de persecuție, adică, ele nu sunt menite să fie luate neapărat literalmente.

Biblia de la Ierusalim, notă de subsol pentru Apocalipsa 11:3 c.- “Această perioadă (trei ani și jumătate) luată din Daniel, a devenit simbolul pentru orice persecuție, cf. Luca 4:25; Iacob 5:17. Aici este persecuția romană.”5

Daniel dă data noii liturghii

Cristos și liturghia sunt legați inseparabil. Iar profeția profetului Daniel este legată de “ieșirea” cuvântului, după cum vom vedea. Deci, trebuie să ne întrebăm: când este “ieșirea” cuvântului în Noul Testament? Cristos poruncește la Înălțare ca apostolii să înceapă mai întâi la Ierusalim, apoi Iudeea și Samaria, apoi restul lumii. Sf. Paul este cu adevărat apostolul ne-evreilor/neamurilor. “Ieșirea” Credinței din Ierusalim și Iudeea începe, în realitate, cu convertirea sfântului Paul. La vremea martiriului sfântului Ștefan, exista o persecuție și dispersare generală cu excepția apostolilor, care rămân la Ierusalim.

Faptele Apostolilor 8:1 – “În ziua aceea a început o mare persecuție împotriva Bisericii din Ierusalim și toți, în afară de apostoli, s-au împrăștiat prin ținuturile Iudeii și ale Samariei.”

De ce? Pentru că “ieșirea” la echilibrul lumii așteaptă convertirea sfântului Paul. Însă când începe lucrarea sfântului Paul? Poate începe doar cu evenimentul convertirii sale. Înainte de aceasta el se aliniase cu dușmanul. Dovezile interne din Faptele Apostolilor și epistolele pauline plasează martiriul sfântului Ștefan în iarna anului 36/37 d.Cr. – adică, între solstițiul de iarnă al anului 36 d.Cr. și echinocțiul de primăvară al anului 37 d.Cr.

Biblia de la Ierusalim, Tabel cronologic – “36-37, iarnă (?), martiriul lui Ștefan și dispersarea unei părți din comunitate. Puțin mai târziu, convertirea lui PAUL. cf. Faptele 9:1+”6

Sf. Paul este prezent la moartea sfântului Ștefan, prin propria lui admitere el a “ținut hainele” pentru cei care aruncau cu pietre și a “încuviințat” omorârea sfântului Ștefan.

Catholic Biblical Encyclopedia, New Testament (Enciclopedia Catolică Biblică, Noul Testament) – “În 36 el (sf. Paul) a asistat cu apobare uciderea cu pietre a primului martir, Ștefan (Faptele 7, 58, 60)…” 7

Mulți teologi cred că martiriul sfântului Ștefan a fost cauza eficientă pentru convertirea sfântului Paul. Convertirea sa se spune (în unanimitate) că a avut loc la foarte scurt timp după moartea sfântului Ștefan în 37 d.Cr.

“Se crede că el (Sf. Ștefan) a câștigat harul de convertire a vehementului Paul, care a fost printre cei responsabili de moartea primului martir (Faptele 22:20; 7:60). Moartea sa a fost urmată de o persecuție a Bisericii de la Ierusalim, iar creștinii au fost dispersați.”8

Acum, profetul Daniel vorbește despre moartea sau “tăierea” lui Mesia și “încetarea sacrificiului perpetuu” al liturghiei, iar profețiile sale sunt toate orientate din punct de vedere al timpului. În Daniel capitolul 9 avem faimoasa profeție a lui Daniel despre “săptămâni”. În acea profeție, fiecare zi este în general (și a fost întotdeauna) înțeleasă ca fiind egală cu 1 an. Așa-numitul principiu “zi pentru un an”.

Daniel 9:25-26 – “Să știi și să înțelegi că, de la ieșirea cuvântului ca iarăși să se zidească Ierusalimul, până la Cristos povățuitorul, vor fi șapte săptămâni, şi şaizeci şi două de săptămâni: şi din nou vor fi zidite străzile şi zidul, în vremuri de strâmtorare. Iar după şaizeci şi două de săptămâni Cristos va fi ucis iar cei care îl vor nega nu vor fi ai Lui. Și un popor cu liderul lor care va veni, va nimici cetatea și sanctuarul. Și sfârșitul ei, jefuirea, și după sfârșitul războiului pustiirea.

iesirea-cuvantului

(Biblia vulgata de la Blaj)

Cele șapte săptămâni nu sunt repetate a doua oară, dar intervalul de timp este destinat în mod clar să fie suma de șapte săptămâni plus șaizeci și două de săptămâni, adică, 69 de săptămâni până la “uciderea” sau, cum au alte traduceri, “tăierea” lui Mesia sau încetarea liturghiei.

69 de săptămâni = 483 de zile (69 x 7). Bazat pe principiul zi pentru un an, cele 483 de zile sau 69 de săptămâni = 483 de ani.

Ultima piesă a enigmei este “împătrit”.

În legea iudaică, cel care fură o oaie trebuie să dea înapoi împătrit.

Exod 22:1-  “Dacă un om fură un bou sau o oaie și îl taie sau îl vinde, să dea cinci bovine pentru bou și patru ovine pentru oaie. 9

În același mod regelui David, când fură soția lui Urie și aranjează ca acesta să fie ucis, i se spune o parabolă prin profetul Natan. Parabola este despre un om bogat care atunci când întâlnește un străin nu îi dă oi din turma lui, deși are foarte multe, ci mai degrabă el ia singura mieluță a unui om sărac și o pregătește pentru străin. Auzind aceasta,

“David s-a aprins foarte mult de mânie împotriva omului și i-a zis lui Natan: ‘Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este sortit morții! Să plătească de patru ori mieluța din cauză că a făcut lucrul acesta și pentru că nu s-a îndurat!’”. 2 Regi/2 Samuel 12:5-6

Deci, pedeapsa pentru furt este împătrită.

În povestea despre Zaheu, Zaheu spune către Isus: “Iată, Doamne, jumătate din ceea ce am o dau săracilor, și dacă am nedreptățit pe cineva, îi dau înapoi împătrit” (Luca 19:8)

În cele din urmă, și cel mai important, este blestemul pronunțat pentru desfrânata Babilonului.

“Răsplătiți-o cum v-a răsplătit ea, și dați-i de două ori îndoit, după faptele ei.” – Apoc. 18:6

De două ori îndoit înseamnă împătrit.

Pedeapsa pentru furtul unui Miel, pentru nedreptate (un sacrificiu fals) este împătrită.

Prin urmare: 4 (împătrit) x 483 de ani = 1932 de ani.

1932 de ani + 37 d.Cr. (convertirea sfântului Paul și “ieșirea” menționată în Daniel 9) = 1969 d.Cr.

Cristos a fost ucis de paștele evreiesc. Prin urmare, liturghia avea să fie și ea ucisă de paștele evreiesc. Data constituției apostolice a antipapei Paul al VI-lea pentru noua liturghie este paștele evreiesc, 3 aprilie 1969. Noua liturghie este urâciunea pustiirii – urâciunea pustiirii care a fost prezisă de Daniel și menționată de Domnul nostru (în Matei 24:15) ca unul dintre semnele sfârșitului.

Alte paralele cu macabeii

Episcopul “tradițional” Rifan participă la abominabila nouă liturghie

fals-traditionalism1 Macabei 1:50-51 – “Regele a trimis scrisori… ca… să-și facă sufletele abominabile cu orice fel de lucruri impure și profanate; ca să uite legea şi să schimbe toate îndreptările lui Dumnezeu.”

În Campos, Brazilia, există un cunoscut grup “tradițional” de preoți care a fost înființat în urmă cu mulți ani de răposatul episcop Castro De Mayer. Grupul folosește numele “Societatea Sf. Ioan Vianney” (SSIV). Episcopul Castro de Mayer, care a înființat grupul, a fost prieten al episcopului Marcel Lefebvre, și a fost prezent când episcopul Lefebvre a consacrat cei patru episcopi a Societății Sf. Pius al X-lea (SSPX) în 1988. Grupul de preoți din Campos a ținut o poziție similară cu cea SSPX: era independentă de diecezele novus ordo, deși cu siguranță nu ținea poziția sedevacante, deci l-a acceptat întotdeauna pe antipapa Ioan Paul al II-lea ca papă.

Grupul Campos a rămas independent de “episcopii” novus ordo (deși îi recunoște ca ierarhie legitimă) deoarece a criticat ca fiind innaceptabile multe aspecte ale noii liturghii și a religiei Vatican II novus ordo. De fapt, în urmă cu câțiva ani, grupul Campos a publicat un pamflet intitulat “62 de motive de ce în conștiință, nu putem participa la noua liturghie”. Deoarece a spus oamenilor să se ferească de noua liturghie, poziția grupului Campos nu era compatibilă să fie aprobată de apostații episcopi novus ordo. Câtă vreme țineau o asemenea poziție, trebuiau să opereze independent de antipapa Ioan Paul al II-lea și de episcopii novus ordo.

Însă în 2002, Societatea Sf. Ioan Vianney (SSIV) și-a schimbat punctul de vedere. Poate pentru că a perceput fundamentala contradicție, și atitudinea schismatică, în poziția sa – și în poziția SSPX -, și anume, să opereze complet independent de ierarhia pe care o acceptă ca fiind adevărata ierarhie catolică (când, de fapt, nu ar trebui în vreun fel să-i accepte ca ierarhie catolică validă), SSIV a venit la Roma anti-catolică și la Ioan Paul al II-lea pentru a fi “reconciliați”.

fals-traditionalism2bAntipapa Ioan Paul al II-lea și “cardinalii” lui au fost de acord să dea SSIV “administrație apostolică” prin care să fie pe deplin “reconciliați” și “recunoscuți” de Ioan Paul al II-lea și de secta novus ordo, atâta timp cât SSIV acceptă validitatea noii liturghii, că Vatican II a fost un conciliu adevărat – și, desigur, că Ioan Paul al II-lea e papă catolic. “Reconcilierea” completă a acestui grup “tradiționalist” cu secta novus ordo a fost lăudată de mulți falși tradiționaliști care credeau că acest grup va obține “ce e mai bun din ambele lumi” (potrivit lor) – adică, își vor menține “tradiționalismul” în timp ce îl vor accepta și pe antipapa Ioan Paul al II-lea ca “papa” lor. Ereticii Chris Ferrara și Thomas Woods, în cartea lor plină de erezii The Great Façade, și-au exprimat aprobarea drumului urmat de SSIV.

Christopher Ferrara și Thomas Woods, The Great Façade, p. 403: “O evoluție încurajatoare a avut loc în 2002: acordarea unei administrații apostolice pentru tradiționalista Societate Sf. Ioan Vianny (SSIV), un ordin de preoți din Campos, Brazilia. Papa a acordat acestor preoți tocmai structura canonică pe care o sugerăm aici, permițându-le să lucreze și să se extindă fără (se pare la data când sunt scrie acestea) acordul episcopului diecezan local… Este foarte semnificativ pentru teza noastră că, în scopul de a fi ‘reconciliat’ cu Roma și ‘a pune capăt schismei’, SSIV a trebuit doar să afirme ceea ce încă de la început nu a negat: că Ioan Paul al II-lea este papă, că liturghia lui Paul al VI-lea (când e corect celebrată potrivit intenției corespunzătoare) este validă, că Vatican II este un conciliu al Bisericii, și că întrebările deschise trebuie studiate cu smerenie și iubire…” (îngroșarea îmi aparține)

A se observa cât de inseparabil legate sunt 1) acceptarea că Ioan Paul al II-lea este papă valid și 2) acceptarea conciliului Vatican II și noii liturghii. Dacă accepți #1, atunci trebuie să accepți #2, după cum dovedește din nou și acest caz. Vatican II este conciliul oficial și învățătura “Bisericii” lui Ioan Paul al II-lea; iar noua liturghie este un rit oficial al “Bisericii” lui Ioan Paul al II-lea. De aceea, Ioan Paul al II-lea și “episcopii” lui apostați nu vor accepta ca fiind “catolici în deplină comuniune” cu ei pe acele persoane care nu acceptă legitimitatea și validitatea acestor două lucruri. Tocmai de aceea SSIV a trebuit să accepte aceste lucruri pentru a obține “aprobarea deplină” de la secta Vatican II.

Drept urmare, SSIV și-a vândut complet sufletul și a cedat Romei apostate. Deși SSIV nu a celebrat noua liturghie, unii au prezis că va dura foarte puțin până ce preoții ei vor începe să facă aceasta. (După ce au acceptat deja noua liturghie ca fiind rit legitim la care se poate participa, de ce s-ar opune să o ofere ei înșiși?) Vânzarea sufletelor lor către noua liturghie nu avea să vină în viitor când o vor fi oferit în cele din urmă; a venit deja când au acceptat-o ca fiind legitimă.

Astfel, pe 8 septembrie 2004, apostatul episcop Rifan al SSIV și-a dus poziția eretică la concluzia ei logică și a concelebrat o invalidă nouă liturghie, care a alterat cuvintele lui Cristos (folosind “pentru voi și pentru toți se varsă spre iertarea păcatelor” în consacrare, iar cuvintele “misterul credinței” după consacrare) – și a conținut numeroase alte urâciuni, inclusiv laici și femei împărțind  (invalida) “împărtașanie” novus ordo, inclusiv la “preoți” novus ordo; discurs din partea unui marxist; și alte urâciuni ca la păgâni, atât de comune la novus ordo.

suflet-vandut_4Toate acestea amintesc în mod izbitor de povestea din Macabei. În cărțile Macabeilor, ni se spune despre cum nelegiuitul rege Antioh a preluat controlul peste copiii lui Israel, le-a impus o idolatră nouă religie, le-a schimbat tradițiile, și i-a forțat să accepte noua religie. Acestea sunt paralele izbitoare cu situația noastră în această istorie, inclusiv în ceea ce privește falșii tradiționaliști plini de compromisuri.

1 Macabei 1:42 ff. – “Sanctuarul ei a fost devastat ca un pustiu, sărbătorile ei s-au transformat în plâns, zilele ei de sabat în rușine și cinstea ei a dispărut… Regele Antioh a scris întregului său regat ca toți să fie un singur popor. Fiecare să-și părăsească obiceiurile proprii. Și toate popoarele s-au supus cuvântului regelui Antioh. Mulți din Israel au primit cu plăcere cultul lui [citit: noua liturghie], au adus jertfe idolilor și au profanat ziua de sabat. Regele a trimis scrisori … să interzică arderile de tot și jertfele [citit: liturghia tradițională] … să-și facă sufletele abominabile cu orice fel de lucruri impure și profanate; ca să uite legea şi să schimbe toate îndreptările lui Dumnezeu… Mulți din popor s-au unit cu ei, toți cei care au abandonat legea și au făcut rele pe pământ. Au constrâns poporul lui Israel să fugă în locuri ascunse și în refugiile celor fugiți [citit: independenți de diecezele novus ordo]. În ziua a cincisprezecea a lunii Casleu, în anul o sută patruzeci și cinci, regele Antioh a construit urâciunea pustiirii pe altarul lui Dumnezeu [citit: noua liturghie]; iar în cetățile lui Iuda, de jur împrejur, a construit altare…”

Cei care au rezistat noii religii erau conduși de Iuda Macabeul și de susținătorii lui; aceștia nu au făcut compromisuri cu nelegiuiții uzurpatori. Însă unii dintre macabei au fost duși la moarte înșelați fiind de cuvintele “pașnice” vorbite de susținătorii regelui Antioh. Citiți următoarele și gândiți-vă dacă nu e o descriere a SSIV și SSPX și alți falși tradiționaliști cu păreri similare, care ascultă “cuvintele și ofertele pașnice” oferite lor de apostații “episcopi” ai Romei novus ordo, precum Ratzinger, Castrillon-Hoyos, etc. – și ca rezultat sunt duși la moartea lor spirituală.

1 Macabei 7:10-17 – “Au plecat și au mers cu o armată numeroasă în ținutul lui Iuda. Au trimis mesageri la Iuda și la frații lui cu false cuvinte de pace. Însă ei [Iuda și frații lui] nu au dat atenție cuvintelor lor, pentru că au văzut că veniseră cu armată numeroasă. Totuși, un grup de scribi s-au adunat la Alchimos și Bahides pentru a cere ceea ce este drept. Primii au fost asideii, dintre fiii lui Israel, care le-au cerut pace. Ei au zis: ‘A venit un preot din descendența lui Aaron [citit: demnitar de la Vatican] și nu ne va face nedreptate’. Le-a spus cuvinte de pace și le-a jurat, spunând: ‘Nu vă voi face rău nici vouă, nici prietenilor voștri’ [citit: vă vom lăsa să păstrați liturghia voastră tradițională, doar acceptați-ne]. Ei l-au crezut, iar el a capturat dintre ei șaizeci de bărbați și i-a ucis într-o singură zi…

Putem vedea că episcopul Rifan al SSIV este o astfel de victimă. Însă iată cuvintele dintr-un recent interviu al episcopului Fellay al SSPX, în ceea ce privește discuția sa continuă despre “reconcilierea” cu Roma [citit: regele Antioh]

The Angelus, august 2004, p. 2-3: “[Întrebare:] În acest interviu pentru Latin Mass Magazine, cardinalul Castrillon-Hoyos face mai mult decât să întindă o mână către credincioșii atașați tradiției, el afirmă că sfântul părinte ține brațele sale deschise. Nu sunteți atins de o asemenea ofertă generoasă? [Răspunsul episcopului Fellay:] Sunt foarte impresionat de acest gest și nu mă îndoiesc de generozitatea din spatele lui…”

A se observa cât de similară este atitudinea episcopului Fellay cu cea a macabeilor compromițători. Roma “face mai mult decât să întindă o mână către credincioșii atașați tradiției… Nu sunteți atins de o asemenea ofertă generoasă?” “Sunt”, spune episcopul Fellay. (Dacă episcopul Fellay ar fi catolic, ar denunța episcopii novus ordo și pe Ioan Paul al II-lea ca eretici și dușmani ai Credinței catolice, care nu posedă autoritate de a oferi ceva cuiva.)

Vedem că cei care au vrut să se compromită cu reprezentanții lui Antioh – oamenii care au acceptat cuvintele lor “pașnice” și i-au considerat prieteni – au fost uciși, la fel ca falșii tradiționaliști ai SSIV, SSPX, etc., care sunt uciși spiritual deoarece se încăpățânează să accepte drept catolici (în loc să îi denunțe ca apostați necatolici) pe Ioan Paul al II-lea și episcopii lui novus ordo. [De asemenea, nu se poate ignora absurditatea unui grup ca SSPX care “negociază” cu ierarhia pe care o acceptă ca fiind “ierarhia catolică”. Aceasta arată încă o dată că poziția SSPX este schismatică; nu se vor supune ierarhiei care ei o consideră (în mod greșit) “ierarhia catolică” până când “ierarhia Bisericii catolice” nu le dă ceea ce vor! Orice persoană sinceră care se gândește la aceasta cu atenție va vedea cât de absurd este.]

Susținătorii obiecției “nu există jurisdicție”

Recent, unii dintre cei care țin poziția sedevacante (adică, cei care nu acceptă pe antipapii Vatican II ca papi) au devenit convinși de anumite broșuri că niciunul dintre preoții tradiționali nu deține jurisdicție pentru a auzi spovezi sau autoritate pentru a celebra liturghia. Aceasta este o afirmație falsă, care se bazează pe eșecul acestor autori de a recunoaște distincția dintre legea ecleziastică și revelația divină, și cum cea dintâi se aplică în caz de necesitate. Această eroare îi face să concluzioneze în mod fals că niciun preot nu poate celebra în mod legitim liturghia; că niciun episcop nu poate consacra legitim alt episcop, etc. în prezenta situație. Nu este scopul acestui articol de a intra în detalii despre această afirmație falsă (acestea sunt disponibile în alt articol), ci doar de a ilustra ceea ce consider să fie o altă paralelă clară cu Macabeii. În Macabei, iudeii din rezistență au fost atacați în ziua de sabat deoarece aliații nelegiuitului rege Antioh nu credeau că aceștia vor riposta în ziua de sabat. Și, la început, cei din rezistență nu au ripostat în ziua de sabat, deoarece credeau că nu e legitim [citit: nu au celebrat liturghii; nu au auzit spovezi; nu au consacrat episcopi, etc. deoarece credeau că nu este legitim], însă după ce oamenii lor au început să fie uciși în număr mare, și-au schimbat cursul și au ripostat în ziua de sabat.

1 Macabei 2:32 ff. – “[Aliații regelui Antioh] au alergat după ei, şi au sărit asupra lor cu război în zi de sabat… Dar ei [iudeii din rezistență] nu le-au răspuns, nici piatră n-au aruncat asupra lor, nici n-au astupat ascunzişurile [fiindcă era zi de sabat], zicând: Să murim toţi întru nevinovăţia noastră şi vor mărturisi pentru noi cerul şi pământul că pe nedrept ne ucideţi. Şi s-au sculat [aliații nelegiuitului rege Antioh] cu război asupra lor în ziua de sabat şi [iudeii din rezistență] au murit ei şi femeile lor, și copiii lor, și animalele lor, până la o mie de persoane. Şi a zis fiecare către aproapele său: De vom face toţi cum au făcut fraţii noştri şi nu vom porni război împotriva neamurilor acestora pentru viețile şi dreptățile noastre, curând ne vor pierde de pe pământ. Şi s-au sfătuit în ziua aceea, zicând: Împotriva oricărui om care va veni cu război împotriva noastră și în ziua de sabat, să luptăm şi să nu murim toţi, precum au murit fraţii noştri în ascunzişuri.

Înapoi la secțiunea principală despre schimbarea liturghiei

______________

1 Pr. Culleton, The Reign of the Antichrist [Domnia Anticristului], ediție în engleză, Tan Books and Publishers, Rockford, IL., p. 139.
2 The Jerusalem Bible [Biblia de la Ierusalim], ediție în engleză, 1 Macabei capitolul 1, notă de subsol i.
3 Giovanni Cubeddu, 30 Days, ediție în engleză, apariție nr. 2 – 1994., p. 25.
4 John E. Steinmueller, S.T.D., S.Scr.L. și Kathryn Sullivan, R.S.C.J., Ph.D., Catholic Biblical Encyclopedia New Testament [Enciclopedia Catolică Biblică Noul Testament], ediție în engleză, New York City, 1949. Joseph F. Wagner, Inc., p. 58.
5 The Jerusalem Bible [Biblia de la Ierusalim], ediție în engleză, Apocalipsa 11, notă de subsol c.
6 The Jerusalem Bible [Biblia de la Ierusalim], ediție în engleză, Tabel Cronologic, p. 468.
7 Catholic Biblical Encyclopedia New Testament, [Enciclopedia Catolică Biblică Noul Testament], ediție în engleză,p. 487.
8 Ibid., p. 610.
9 De asemenea în Jerusalem Bible [Biblia de la Ierusalim] ca Exod 21:37.