Biserica Catolică învaţă că un eretic ar înceta să mai fie papă, şi că un eretic nu poate fi ales în mod valid ca papă

 

Erezia este negarea sau îndoiala persistentă din partea unei persoane botezate în ceea ce priveşte un articol de Credinţă catolică divină. În alte cuvinte, o persoană botezată care în mod intenţionat neagă o învăţătură autoritară a Bisericii catolice este eretică.

eretic_3

 Martin Luther, poate cel mai notoriu eretic din istoria Bisericii, a răspândit erezia că oamenii au nevoie doar de credinţă pentru a obţine şi a păstra starea de har sfinţitor, etc.

Pe lângă cazurile de antipapi care să conducă din Roma în urma unor alegeri necanonice, Biserica catolică învaţă că dacă un papă ar deveni eretic şi-ar pierde automat funcţia şi ar înceta să mai fie papă. Aceasta este învăţătura tuturor doctorilor şi părinţilor Bisericii care au vorbit despre această chestiune:

Sf. Robert Bellarmin, cardinal şi doctor al Bisericii, De Romano Pontifice, II, 30: “ Un papă care este eretic-formal, încetează automat (per se) să mai fie papă şi cap, la fel cum încetează automat să fie creştin şi membru al Bisericii. De aceea, poate fi judecat şi pedepsit de Biserică. Aceasta este învăţătura tuturor părinţilor Bisericii, care învaţă că ereticii-formal pierd imediat toată jurisdicţia.”

Sf. Robert Bellarmin, De Romano Pontifice, II, 30: “Acest principiu este foarte sigur. Necreştinul nu poate în vreun fel să fie papă, precum şi însuşi Caietan recunoaşte (ib. c. 26). Motivul pentru aceasta este că nu poate fi capul la ceva din care nu face parte; cel care nu este creştin nu este  membru al Bisericii, iar ereticul-formal nu este creştin, după cum învaţă clar şi sf. Ciprian (lib. 4, epist. 2), sf. Atanasie (Scr. 2 cont. Arian.),  sf. Augustin (lib. De great. Christ. cap. 20), sf. Ieronim (contra Lucifer.) şi alţii; aşadar ereticul-formal nu poate fi papă.”

Sf. Francisc De Sales (secolul 17), doctor al Bisericii, The Catholic Controversy [Controversa Catolică], p. 305-306: “Când el [papa] este în mod clar un eretic, cade ipso facto din demnitatea sa şi în afara Bisericii…”

Sf. Antoninus (1459): “În cazul în care papa ar deveni un eretic, s-ar găsi numai prin acel fapt şi fără orice altă sentinţă separat de Biserică. Un cap separat de trup nu poate, atâta timp cât rămâne separat, să fie cap al aceluiaşi trup de la care a fost separat. Un papă care ar fi separat de Biserică prin erezie, aşadar, prin acel lucru ar  înceta să fie capul Bisericii. Nu poate fi eretic şi să rămână papă, căci aflându-se în afara Bisericii nu poate avea cheile Bisericii.” (Summa Theologica, citat în Actes de Vatican I. V. Frond pub.)

Faptul că un eretic nu poate fi papă este înrădăcinat în dogma că ereticii nu sunt membri ai Bisericii catolice

Trebuie notat că învăţătura de la sfinţii şi doctorii Bisericii care a fost citată mai sus – că un papă care ar deveni eretic ar înceta automat să mai fie papă – este înrădăcinată în dogma infailibilă că un eretic nu este membru al Bisericii catolice.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, “Cantate Domino,” 1441: “Sfânta Biserică romană, cu fermitate crede, profesează şi propovăduieşte, că toţi cei care sunt în afara Bisericii catolice, nu doar păgânii dar şi evreii sau ereticii şi schismaticii, nu pot lua parte la viaţa veşnică şi vor merge în focul veşnic ce a fost pregătit pentru diavol şi îngerii săi, dacă nu vor fi alăturaţi Bisericii până la sfârşitul vieţii lor…”2

Papa Pius al XII-lea, Mystici Corporis Christi (# 23), 29 Iun. 1943: Căci nu fiecare păcat, oricât de grav ar fi, este de proprie natură să separe un om de Trupul Bisericii, precum face schisma sau erezia sau apostazia.”3

Putem vedea că este învăţătura Bisericii catolice că omul este separat de Biserică prin erezie, schismă, sau apostazie.

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (# 9), 29 Iun. 1896: “Practica Bisericii a fost mereu aceeaşi, după cum este arătat de învăţătura unanimă a părinţilor [Bisericii], care priveau mereu ca fiind în afara comuniunii catolice şi străin faţă de Biserică pe oricine s-ar fi depărtat oricât de puţin de la orice punct de doctrină proclamat de magisteriul ei autoritar.”4

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (# 9): “Nimeni dintre cei care simplu nu cred în toate (aceste erezii) nu poate pentru acest motiv să se considere pe sine catolic sau să se numească astfel. Căci ar putea fi sau să apară alte erezii, care nu sunt enumerate în această lucrare a noastră, iar dacă cineva ţine chiar şi una din aceste erezii, atunci nu este catolic.”5

Papa Inocenţiu al III-lea, Eius exemplo, 18 Dec. 1208: “Cu inima credem şi cu gura mărturisim unica Biserică, nu a ereticilor, ci Sfânta Biserică romană, catolică şi apostolică, în afara căreia credem că nimeni nu se poate mântui.”6

Astfel, nu e doar opinia anumitor sfinţi şi doctori ai Bisericii că un eretic ar înceta să fie papă; este un fapt fără posibilitate de scăpare legat cu o învăţătură dogmatică. Un adevăr fără posibilitate de scăpare legat cu o dogmă este numit fapt dogmatic. Este aşadar un fapt dogmatic că un eretic nu poate fi papă. Un eretic nu poate fi papă, căci cineva care este în afară nu poate fi capul la ceva din care nici măcar nu este membru.

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (#15), 29 Iun. 1896: “Aşadar cel care nu se află în comuniune cu Petru nu poate fi părtaş la autoritatea sa, căci este absurd a se imagina că cel care este în afară poate conduce în Biserică.”7

Papa Paul al IV-lea e emis o bulă papală declarând solemn că alegerea unui eretic ca papă este nulă şi nu are valoare

În 1559 papa Paul al IV-lea a emis o întreagă bulă papală care vorbeşte despre acest subiect şi despre posibilitatea ca un eretic să fie ales ca papă.

 Papa-Paul-iv_3_3

(Papa Paul al IV-lea)

Când papa Paul al IV-lea a emis această bulă (citată mai jos) erau zvonuri că unul dintre cardinali era în secret protestant. Pentru a preveni alegerea unui asemenea eretic la funcţia papală, papa Paul al IV-lea a explicat pe larg declarând solemn că un eretic nu poate fi ales în mod valid ca papă. Dedesubt sunt porţiuni pertinente din această bulă. Întreaga bulă papală poate fi găsită şi pe internet.

Papa Paul al IV-lea, bula papală Cum ex Apostolatus Officio, 15 Feb. 1559: “1… Ţinând cont şi că, acolo unde pericolul este mai mare trebuie contracarat cu o sârguinţă şi mai mare, am fost preocupaţi ca nu cumva falşi profeţi sau alţii, chiar dacă au doar jurisdicţie seculară, în mod mizerabil să ademenească sufletele celor simpli, şi să tragă după ei în pierzanie, distrugere şi osândire, nenumărate popoare dedicate grijii şi conducerii lor, fie în treburi spirituale ori materiale; şi am fost preocupaţi de asemenea ca nu cumva să ni se întâmple, să vedem urâciunea pustiirii – despre care a vorbit Daniel profetul – în locul sfânt. Ţinând cont de toate acestea, dorinţa noastră a fost să ne îndeplinim datoria pastorală, în măsura în care cu ajutorul lui Dumnezeu putem face aceasta, pentru a împiedica vulpile care lucrează să distrugă via Domnului şi să ţinem lupii departe de stână, ca nu cumva să părem câini de pază nepricepuţi care nu pot lătra şi să nu pierim la un loc cu lucrătorul netrebnic şi să fim comparaţi cu cei ticăloşi …

6. În plus, [prin această a noastră constituţie, care va rămâne validă pentru totdeauna, legiferăm, determinăm, decretăm şi definim:] că dacă vreodată în orice moment va apărea că orice episcop, chiar dacă este arhiepiscop, patriarh sau mitropolit; sau orice cardinal al mai înainte menţionate Biserici romane, sau, după cum s-a menţionat deja, orice nunţiu papal, sau chiar pontiful roman, înainte de promovarea sau elevarea sa ca şi cardinal sau pontif roman, a deviat de la Credinţa catolică sau a căzut în vreo erezie:

(i) chiar dacă va fi fost necontestată şi acceptată în mod unanim de toţi cardinalii, promovarea sau elevarea va fi nulă, fără efect şi fără valoare;

(ii) nu va fi posibil ca să obţină validitate (nici ca să se spună că astfel a obţinut validitate) prin acceptarea funcţiei, consacrării, autorităţii superioare, nici prin posesiunea de administraţie, nici prin întronarea putativă a unui pontif roman, sau veneraţie, sau supunere acordată acestuia de toţi, nici prin trecerea unei perioade de timp oricât de lungă în situaţia cea mai sus menţionată;

(iii) nu va fi considerată ca fiind parţial legitimă în vreun fel …

(vi) fără a fi nevoie de orice altă declaraţie, cei care au fost promovaţi sau elevaţi în acest fel să fie automat lipsiţi de toate demnităţile, poziţiile, onorurile, titlurile, autoritatea, funcţiile şi puterea

10. Prin urmare nu este permis cuiva să încalce în vreun fel acest document de la a noastră aprobare, reintroducere, consimţământ, statut şi diminuare a voinţei şi decretelor, sau prin prezumţie nechibzuită să îl contrazică. Dacă va îndrăzni  cineva aceasta, să-i fie de înţeles că va atrage asupra sa mânia lui Dumnezeu Atotputernicul şi a sfinţilor apostoli Petru şi Paul.

Dat la Roma, în biserica Sfântul Petru, în anul Întrupării Domnului 1559, 15 februarie, în anul al patrulea al pontificatului nostru.

+ Eu, Paul, episcop al Bisericii catolice …”

Papa Paul al IV-lea a declarat că alegerea unui eretic este invalidă, chiar dacă este făcută cu aprobarea unanimă a tuturor cardinalilor şi este acceptată de toţi. Papa Paul al IV-lea a declarat că făcea această declaraţie pentru a combate sosirea în locul sfânt a urâciunii pustiirii, despre care a vorbit Daniel profetul. Aceasta este izbitor, şi pare să indice că însuşi magisteriul face legătura între sosirea finală a urâciunii pustiirii în locul sfânt (Matei 24:15) cu un eretic ce pretinde că e papă adevărat – poate din cauză că ereticul care pretinde că este papă adevărat va impune urâciunea pustiirii (noua liturghie) în locul sfânt, aşa cum credem că este cazul, sau pentru că ereticul antipapă el însuşi va fi urâciunea pustiirii în locul sfânt.

Enciclopedia Catolică repetă acest adevăr declarat de papa Paul al IV-lea, afirmând că alegerea unui eretic ca papă ar fi, desigur, complet nulă şi fără valoare.

Enciclopedia Catolică, “Alegeri Papale”, 1914, vol. 11, p. 456: “ Desigur, alegerea unui eretic, unui schismatic, sau unei femei [ca papă] ar fi nulă şi fără valoare.”8

În aliniament cu adevărul că un eretic nu poate fi papă, Biserica învaţă că în canonul liturghiei nu se poate ruga pentru eretici

În rugăciunea Te Igitur a canonului liturghiei se roagă pentru papă.  Însă Biserica învaţă de asemenea că în canonul liturghiei nu se poate ruga pentru eretici.  Dacă un eretic ar putea să fie un papă adevărat, s-ar ajunge la o dilemă imposibil de rezolvat.  Însă nu este de fapt o dilemă, căci un eretic nu poate fi un papă valid:

Libellus professionis fidei, 2 Apr. 517, profesiunea de credinţă prescrisă sub papa sf. Hormisdas:  “Şi, astfel, sper să mă fac vrednic să fiu în unica comuniune cu voi, pe care scaunul apostolic o proclamă, în care este întreaga şi adevărata tărie a religiei creştine, promiţând că în viitor numele celor separaţi de comuniunea Bisericii catolice, adică, cei care nu sunt de acord cu scaunul apostolic, nu va fi citit în timpul misterelor sacre.  Însă dacă voi încerca în vreun fel să deviez de la profesiunea mea, mărturisesc că sunt un complice în opinie cu cei pe care i-am condamnat. Însă cu propria mea mână am semnat această profesiune a mea, iar ţie, HORMISDAS, sfântul şi măreţul papă al oraşului Romei, am direcţionat-o.”9

Papa Benedict al XIV-lea, Ex Quo Primum (# 23), 1 Mar. 1756: “De asemenea, ereticii şi schismaticii sunt supuşi cenzurii şi excomunicării majore de către legea Can. de Ligu. 23, întrebarea 5, şi Can. Nulli, 5, dist. 19Însă canoanele sfinte ale Bisericii interzic rugăciunile publice pentru cei excomunicaţi, după cum poate fi văzut în cap. A nobis, 2 şi cap. Sacris despre sentinţa excomunicării.  Deşi aceasta nu interzice rugăciunea pentru convertirea lor, totuşi asemenea rugăciune nu poate lua forma de a proclama numele lor în rugăciunea solemnă din timpul Jertfei liturghiei.”10

Papa Pius al IX-lea, Quartus Supra (# 9), 6 Ian. 1873: “Din acest motiv Ioan, episcop al Constantinopolului, a declarat solemn – şi întregul Al Optulea Conciliu Ecumenic a făcut aceasta mai târziu – ‘că numele celor care s-au separat de comuniunea cu Biserica catolică, adică numele celor care nu au fost de acord în toate lucrurile cu scaunul apostolic, nu trebuie citit în timpul misterelor sacre.’”11

Tradus din cartea “Adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică după Vatican II [The Truth about What Really Happened to the Catholic Church after Vatican II].

Înapoi la secțiunea principală despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică

__________________________

Note de final pentru Secţiunea 6:

1  The Catholic Encyclopedia, “Heresy,” [Enciclopedia Catolică, “Erezie”], ediţie în engleză, New York: Robert Appleton Co., 1914, vol. 7, p. 261.
2 Decrees of the Ecumenical Councils [Decrete ale Conciliilor Ecumenice], ediţie în engleză, Sheed & Ward and Georgetown University Press, 1990, vol. 1, p. 578; Denzinger, The Sources of Catholic Dogma [Magisteriul Bisericii], B. Herder Book. Co., ediţia a treisprezecea în engleză , 1957, nr. 714.
3  The Papal Encyclicals [Enciclicele Papale], ediţie în engleză, de Claudia Carlen, Raleigh: The Pierian Press, 1990, vol. 4 (1939-1958), p. 41.
4 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 393.
5 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 393.
6 Denzinger 423, ediţie în engleză.
7  The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 401.
8  The Catholic Encyclopedia, “Papal Elections,” [Enciclopedia Catolică, “Alegeri Papale”], ediţie în engleză, 1914, vol. 11, p. 456.
9  Denzinger 172, ediţie în engleză.
10  The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 84.
11  The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 415.