Secta Vatican II contra Bisericii Catolice în privința Sfintei Împărtășanii dată necatolicilor

Papa Pius al VIII-lea, Traditi Humilitati (# 4), 24 Mai 1829: “Ieronim obişnuia să spună astfel: cel care mănâncă Mielul în afara acestei case, va pieri aşa cum au pierit şi cei din timpul potopului care nu erau cu Noe în arcă.”1

impartasanie-necatoliciBenedict al XVI-lea, pe 8 aprilie 2005,  dând împărtăşanie unui eretic public, fr. Roger Schutz,2 întemeietorul protestant al Taize

În secțiunile anterioare despre ereziile împotriva Bisericii catolice ale lui Ioan Paul al II-lea și Vatican II, am văzut că învață erezia că necatolicii pot primi în mod legitim sfânta Împărtășanie. Este important aici să rezumăm, pentru referință ușoară, cum secta Vatican II aprobă oficial această învățătură eretică.

Vatican II

 Documentul Vatican II, Orientalium Ecclesiarum # 27: “Fiind stabilite principiile amintite, orientalilor care se află în bună credinţă despărţiţi de Biserica Catolică, dacă cer din proprie iniţiativă şi se află în dispoziţia cuvenită, li se pot administra sacramentele Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor.”3

Antipapa Paul al VI-lea confirmând solemn Vatican II

 Paul al VI-lea, la sfârșitul fiecărui document Vatican II: “TOATE CELE STABILITE ÎN ACEST DECRET ȘI FIECARE ÎN PARTE AU PLĂCUT PĂRINȚILOR CONCILIARI. IAR NOI, CU PUTEREA APOSTOLICĂ ACORDATĂ NOUĂ DE CRISTOS, LE APROBĂM, ÎMPREUNĂ CU VENERABILII PĂRINȚI, ÎN DUHUL SFÂNT, LE DECRETĂM ȘI LE STABILIM ȘI DISPUNEM CA CELE HOTĂRÂTE ASTFEL ÎN CONCILIU SĂ FIE PROMULGATE SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU… EU, PAUL, EPISCOP AL BISERICII CATOLICE” 4

Noul lor Catehism Oficial

 Catehismul antipapei Ioan Paul al II-lea (#1401): “… slujitorii sacri catolici pot da sacramentele (Euharistia, Pocăinţa, Ungerea bolnavilor) altor creştini ce nu sunt în deplină comuniune cu Biserica catolică…” 5

Antipapa Ioan Paul al II-lea confirmând solemn Noul Catehism

 Ioan Paul al II-lea, Fidei Depositum, 11 Oct. 1992: “Catehismul Bisericii catolice, pe care l-am aprobat la 25 iunie şi a cărui publicare o poruncesc astăzi în virtutea autorităţii apostolice, este o expunere a credinţei Bisericii şi a învăţăturii catoliceÎl recunosc drept normă sigură pentru învăţarea credinţei.”6

Noul lor Cod de Drept Canonic

 Canonul 844.4, Codul de Drept Canonic din 1983: “Dacă există pericolul de moarte sau dacă, după aprecierea Episcopului diecezan sau a Conferinţei Episcopilor, intervine o altă necesitate gravă, slujitorii catolici administrează în mod licit aceleaşi sacramente şi celorlalţi creştini care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică, dar care nu pot să se ducă la slujitorul comunităţii lor, cer aceste sacramente de bunăvoie, manifestă faţă de ele credinţa catolică şi sunt dispuşi cum se cuvine. ” 7

 Canonul 844.3, Codul de Drept Canonic din 1983: “Slujitorii sacri catolici administrează în mod licit sacramentele Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor membrilor Bisericilor orientale care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică, dacă aceştia le cer de bunăvoie şi sunt dispuşi cum se cuvine; acelaşi lucru este valabil şi pentru membrii altor Biserici care, după aprecierea Scaunului Apostolic, se află cu privire la sacramentele respective în aceeaşi situaţie ca şi Bisericile orientale menţionate mai sus. ” 8

Enciclică

 Ioan Paul al II-lea, Ut Unum Sint (#46), 25 Mai 1995: “… slujitorii catolici pot, în anumite cazuri deosebite, să administreze sacramentele Euharistiei, Pocăinței, Ungerii bolnavilor altor creștini care nu sunt în deplină comuniune cu Biserica catolică…”

Discursuri (acesta este doar unul dintre multele citate care ar putea fi date)

 Ioan Paul al II-lea, Audienţă Generală, 9 Aug. 1995: “În ceea ce priveşte aspectele legate de comunicarea în cele sfinte, Îndreptarul Ecumenic confirmă şi declară exact tot ce Consiliul a spus: o anumită comunicare în cele sfinte este posibilă, întrucât Bisericile orientale au sacramente adevărate şi, mai ales, au Preoţia şi Euharistia. “La acest punct sensibil, instrucţiuni specifice au fost emise, afirmând că, este permis oricărui catolic aflat în imposibilitate de a întâlni un preot catolic, să primească sacramentele Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor din partea unui preot al unei Biserici orientale (Îndreptar, nr. 123). Reciproc, slujitorii catolici pot administra în mod licit sacramentul Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor membrilor Bisericilor orientale care o cer.”

Enciclică comentând despre această erezie

 Ioan Paul al II-lea, Ut Unum Sint (# 58), 25 Mai 1995:  “…Pe baza foarte strânselor legături sacramentale existente între Biserica catolică şi Bisericile ortodoxe… Biserica catolică… a avut adesea şi are un mod de a acţiona mai blând, oferind tuturor mijloacele de mântuire şi mărturia iubirii dintre creştini prin participarea la sacramente şi la alte celebrări şi lucruri sacreNu trebuie niciodată pierdută din vedere dimensiunea[implicaţia9] ecleziologică a participării la sacramente, mai ales la sfânta Euharistie.”10

El scrie despre “implicaţia ecleziologică” de a împărtăşi sacramentele cu “ortodocşii”. Implicația lui este că ei fac parte din aceeași Biserică.

Ar putea fi date și alte citate. Aceasta dovedește clar că dacă antipapii Vatican II sunt papi adevărați, este învățătura oficială a Bisericii catolice că ereticilor și schismaticilor li se pot da în mod legitim sfânta Împărtășanie. Însă aceasta este imposibil, căci Biserica catolică a învățat infailibil exact opusul.

Biserica catolică și papii ei învață oficial exact opusul

De 20 de secole Biserica catolică în mod constant a învăţat că ereticii nu pot primi sacramentele. Această învăţătură este înrădăcinată în dogma că în afara Bisericii catolice nu este iertare de păcate, definită de papa Bonifaciu al VIII-lea. Este înrădăcinată, de asemenea, în dogma că sacramentele ajută la mântuire doar pe cei care fac parte din Biserica catolică, aşa cum este definit de papa Eugen al IV-lea.

Papa Bonifaciu al VIII-lea, Unam Sanctam, 18 Noi. 1302: “Îndemnaţi de Credinţă fiind, suntem obligaţi să credem şi să ţinem, una, sfântă, catolică şi apostolică Biserică, şi credem cu fermitate, mărturisim în mod firesc, această Biserică în afara căreia nu este mântuire şi nici iertare de păcate, Mirele în cântare proclamând: ‘Una este porumbiţa mea, desăvârşita mea.”11

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, “Cantate Domino”, 1441, ex cathedraSfânta Biserică romană, cu fermitate crede, profesează şi propovăduieşte că toţi cei care sunt în afara Bisericii catolice, nu doar păgânii dar şi evreii sau ereticii şi schismaticii, nu pot lua parte la viaţa veşnică şi vor merge în focul veşnic ce a fost pregătit pentru diavol şi îngerii săi, dacă nu vor fi alăturaţi Bisericii până la sfârşitul vieţii lor; că unitatea acestui trup ecleziastic este de o asemenea importanţă încât doar pentru cei care persistă în el, sacramentele Bisericii contribuie la mântuire, iar posturile, pomenile şi alte acte de pietate şi practici ale oastei creştine, produc recompense veşnice; şi că nimeni nu se poate mântui, oricât de multe pomeni ar fi făcut şi chiar dacă a vărsat sânge în numele lui Cristos, decât dacă a perseverat în sânul şi unitatea Bisericii catolice.”12

Doar pentru cei care rămân în Biserica catolică sacramentele Bisericii contribuie la mântuire. Aceasta este dogmă! Însă această dogmă este repudiată de scandaloasa învăţătură Vatican II care spune că este îngăduit să se dea sfânta Împărtăşanie celor care nu perseverează în Biserica catolică. Papi de-a lungul veacurilor au proclamat că necatolicii care primesc sfânta Euharistie în afara Bisericii catolice o primesc spre propria lor osândă.

Papa Pius al VIII-lea, Traditi Humilitati (# 4), 24 Mai 1829: “Ieronim obişnuia să spună astfel: cel care mănâncă Mielul în afara acestei case, va pieri aşa cum au pierit şi cei din timpul potopului care nu erau cu Noe în arcă.”13

Papa Grigore al XVI-lea, Commissum divinitus (# 11), 17 Mai 1835: “…oricine îndrăzneşte să se îndepărteze de unitatea lui Petru, să înţeleagă că nu mai participă la misterul divin …‘ Cine mănâncă Mielul în afara acestei case este nesfânt.’”14

Papa Pius al IX-lea, Amantissimus (# 3), 8 Apr. 1862: “…cine mănâncă Mielul şi nu este membru al Bisericii, profanează.”15

După cum se poate vedea, aceasta nu este o simplă chestiune disciplinară pe care un papă să o poată schimba; căci este conectată de dogma că ereticii sunt în afara Bisericii și se află în stare de păcat de moarte. Deoarece sunt în afara Bisericii și se află în starea de păcat de moarte, nu pot primi Euharistia spre mântuire (papa Eugen al IV-lea), ci doar spre osândire. Să schimbi această lege înseamnă să încerci să schimbi dogma.

Realitatea este că Biserica catolică nu poate învăța autoritar că este legitim pentru necatolici să primească sfânta Împărtășanie, la fel cum nu poate învăța autoritar că a devenit legitim pentru cineva să facă avort. Ideea că necatolicii pot primi în mod legitim sfânta Împărtășanie este o erezie care a fost în mod repetat condamnată. Este contrazisă de întreaga istorie a Bisericii. Această chestiune luată și singură dovedește că antipapii Vatican II nu sunt papi adevărați, și că avem de-a face cu două religii diferite (religia catolică și toți papii contra religia Vatican II și antipapii ei).

Tradus din cartea Adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică după Vatican II [The Truth about What Really Happened to the Catholic Church after Vatican II]

Înapoi la secțiunea principală despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică

___________________________

Note de final pentru Secţiunea 19:

1 The Papal Encyclicals [Enciclicele Papale], ediție în engleză, de Claudia Carlen, Raleigh: The Pierian Press, 1990, vol. 1 (1740-1878), p. 222.
2 Catholic News Service, 2005.
3 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 131.
4 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 132.
5 Catehismul Bisericii Catolice (#1401), de Ioan Paul al II-lea, Editura ARCB, Bucureşti – 1993, #841.
6 Catehismul Bisericii Catolice (Constituţia Apostolică Fidei depositum), Editura ARCB, Bucureşti – 1993.
7 Codul de Drept Canonic[1983], Editura Sapientia, Iaşi – 2004, Can. 844.4.
8 Codul de Drept Canonic[1983], Editura Sapientia, Iaşi – 2004, Can. 844.3.
9 Textul original al enciclicei foloseşte termenul “implicaţia” http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/encyclicals/documents/hf_jp-ii_enc_25051995_ut-unum-sint_en.html
10 Enciclice/Ioan Paul al II-lea, Editura ARCB, Bucureşti – 2008, p. 730-731.
11 Denzinger, The Sources of Catholic Dogma [Magisteriul Bisericii], B. Herder Book. Co., ediţia a treisprezecea în engleză, 1957, nr. 468.
12 Decrees of the Ecumenical Councils, ediţie în engleză vol. 1, p. 578; Denzinger 714.
13 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 222.
14 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 256.
15 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 364.