Secta Vatican II contra Bisericii Catolice în privinţa participării la închinare necatolică

 

Papa Pius al XI-lea, Mortalium Animos (# 10), 6 Ian. 1928: “…acest Scaun Apostolic  nu a permis vreodată supuşilor săi să ia parte în adunările necatolicilor…”1

ip2-templu-luteran

Ioan Paul al II-lea la Catedrala Anglicană în anul 1982, în rugăciune în comun cu schismaticul şi ereticul “arhiepiscop” de Canterbury (un anglican), care e doar un laic ce pozează drept episcop

Am documentat deja că antipapii Vatican II participă în mod repetat în ceremoniile religioase necatolice. Papa Pius al XI-lea a condamnat asemenea lucru; exprimând Tradiţia universală a Bisericii despre această chestiune, a declarat:

Papa Pius al XI-lea, Mortalium Animos (# 10), 6 Ian. 1928: “…acest Scaun Apostolic nu a permis vreodată supuşilor săi să ia parte în adunările necatolicilor…”2

Toate manualele de morală teologică catolică de dinainte de Vatican II reiterau adevărul că este păcat de moarte împotriva legii divine să participi la închinare necatolică.

Papa Pius al IX-lea, Neminem vestrum (# 5), 2 Feb. 1854: “Vrem să ştiţi că aceiaşi călugări ne-au trimis o splendidă profesiune de doctrină şi Credinţă catolică … Au mărturisit  elocvent şi în mod liber au primit regulamentele şi decretele pe care papii şi sacrele congregaţii le-au publicat sau ar publica – în special pe acelea care interzic  communicatio in divinis (participarea în lucrurile sfinte) cu schismaticii … Ei condamnă erorile schismaticilor armeni şi recunosc că aceştia sunt în afara Bisericii lui Isus Cristos.”3

Observaţi că decretele şi regulamentele papilor interzic participarea în lucrurile sfinte cu schismaticii.

Papa Pius al VI-lea, Charitas (# 31-32), 13 Apr. 1791, vorbind despre preoţii care au acceptat notoria constituţie civilă eretică a clerului din Franţa: “Mai presus de orice, evitaţi şi condamnaţi pe sacrilegii intruşi… nu ţineţi vreo legătură cu ei, mai ales în cultul divin.”4

Vorbind de preoţii care aparţin sectei “vechilor catolici”, care resping în mod public Vatican I şi definiţia despre infailibilitatea papală, papa Pius al IX-lea a declarat:

Papa Pius al IX-lea, Graves ac diuturnae (# 4), 23 Mar. 1875: “Ei [credincioşii] trebuie să le evite complet celebrările religioase, clădirile, şi scaunele de pacoste, pe care fără teamă de consecinţă le-au aşezat să transmită învăţăturile sacre. Scrierile lor trebuie evitate, şi la fel orice contact cu ei. Nu trebuie să aibă colaborări sau întâlniri cu preoţi uzurpatori şi apostaţi de la Credinţă care îndrăznesc să exercite datoriile unui slujitor ecleziastic fără a deţine misiune legitimă sau vreo jurisdicţie.”5

Codul de Drept Canonic din 1917, Canonul 1258.1 : “Nu este îngăduit credincioşilor să asiste activ sau să participe în vreun fel în riturile sacre ale necatolicilor.”6

Însă secta Vatican II şi “papii” ei învaţă oficial exact opusul:

 Documentul Vatican II, Unitatis redintegratio (# 15): “Întrucât aceste Biserici [cele “ortodoxe” schismatice], deşi despărţite [de noi], au sacramente adevărate… o anumită comunicare în cele sfinte este nu numai posibilă, ci chiar de dorit, atunci când există împrejurări favorabile, şi cu aprobarea autorităţii bisericeşti.”7

Aceasta este erezie. Este o încercare de a răsturna legea divină ce interzice catolicilor să participe în închinările necatolice. De aceea am văzut în mod repetat antipapii de după Vatican II participând la închinare necatolică şi rugându-se cu necatolici.

vecernie-ecumenicaBenedict al XVI-lea rugându-se la o vecernie ecumenică pe 12 septembrie 2006.8 Observaţi că Benedict al XVI-lea recunoaşte în mod explicit că se închină cu ei.

 Benedict al XVI-lea, Discurs în timpul celebrării vecerniei ecumenice, 12 Sep. 2006: “Dragi fraţi şi surori în Cristos! Ne-am adunat, creştini ortodocşi, catolici şi protestanţi – iar împreună cu noi sunt de asemenea şi câţiva prieteni evrei – să cântăm împreună lauda de seară a lui Dumnezeu… Aceasta este o oră de mulţumire pentru faptul că putem să ne rugăm împreună în acest fel…”9

În această carte am dat şi vom continua să dăm multe alte exemple de astfel de activităţi ale antipapilor Vatican II.

Incredibilul Îndreptar [Îndrumar] pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism

Poate cea mai clară expresie a noii religii în ceea ce priveşte participarea la închinare necatolică este Îndreptarul pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism, promulgat de Ioan Paul al II-lea şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor în 1993.

 La # 23, încurajează conferinţele episcopale să ia “măsuri speciale” pentru a evita “pericolul prozelitismului” (prozelitism înseamnă să converteşti pe alţii).10

 La # 50c, încurajează ordinele călugăreşti să organizeze întâlniri cu protestanţii “diferitelor Bisericipentru rugăciuni liturgice, reflecţii, exerciţii spirituale”11

 La # 85, îndrumarul spune că “este utilă” încurajarea schimburilor între mănăstirile catolice şi cele ale altor religii.12

 La # 118, îndrumarul încurajează pe catolicii care merg în biserici necatolice “să participe la psalmi, responsorii, imnuri şi gesturi comune ale Bisericii ai căror invitaţi sunt.”13

După cum putem vedea, #50c şi #118 încurajează în mod specific exact ceea ce papa Pius al XI-lea a spus că Scaunul Apostolic nu a permis vreodată: participarea la închinare necatolică.

 La #119, spune că: “Într-o celebrare a liturgiei catolice, slujitorii celorlalte Biserici şi comunităţi bisericeşti pot avea locul şi onorurile liturgice care se cuvin rangului şi rolului lor…”14

 La # 137, spune că, “dacă unii preoţi, slujitori sau comunităţi care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica catolică nu au locul şi nici obiectele liturgice necesare pentru celebrarea demnă a ceremoniilor lor religioase, episcopul diecezei le poate permite să utilizeze o biserică sau un edificiu catolic şi le poate împrumuta obiectele necesare pentru slujbele lor. În împrejurări asemănătoare, li se poate acorda permisiunea de a face înmormântări sau de a celebra ceremonii în cimitire catolice.”15

 La # 158, îndrumarul spune că atunci când au loc căsătorii mixte “ordinariul locului poate permite ca preotul catolic să invite slujitorul Bisericii sau al comunităţii bisericeşti al părţii necatolice să participe la celebrarea căsătoriei, să citească lecturile biblice, să facă un scurt îndemn şi să binecuvânteze cuplul.”16

 La # 187, îndrumarul recomandă catolicilor să redacteze împreună cu necatolicii o culegere cu texte comune, crezuri, psalmi, lecturi, cântece, pentru ca aceasta să fie utilizată atunci când se roagă în comun.17

Aceasta este o nouă religie. Este un program oficial de participare la închinare necatolică, direct opus legii divine care învaţă că este interzis pentru catolici să ia parte la închinare necatolică.

Pe 25 martie 1993 antipapa Ioan Paul al II-lea “a aprobat acest Îndreptar… L-a confirmat cu autoritatea sa şi a poruncit publicarea lui. Orice dispoziţie contrară nu este valabilă.”18  Ioan Paul al II-lea de asemenea a aprobat acest incredibil de eretic îndrumar în enciclica sa Ut Unum Sint:

Ioan Paul al II-lea, Ut Unum Sint (# 16), 25 Mai 1995: “Mai recent, Îndrumarul pentru aplicarea principiilor şi normelor privitoare la ecumenism, publicat cu aprobarea mea de către Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, le-a aplicat la domeniul pastoral.”19

Aşadar, se ridică întrebarea: Cum se poate ca Biserica catolică să înveţe acum şi să recomande (participarea la închinare necatolică) exact ceea ce Biserica catolică a interzis dintotdeauna pentru a nu se comite păcat de moarte? Răspunsul este că nu se poate răsturna ceva ce implică Credinţa şi are legătură cu legea divină. Răspunsul este că asemenea nouă învăţătură este dovadă incontestabilă că secta Vatican II şi antipapii ei sunt eretici formal şi nu deţin vreo autoritate în Biserica catolică.

Tradus din cartea Adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică după Vatican II [The Truth about What Really Happened to the Catholic Church after Vatican II]

Înapoi la secțiunea principală despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică
___________________________

Note de final pentru Secţiunea 18:

1 The Papal Encyclicals [Enciclicele Papale], ediţie în engleză de Claudia Carlen, Raleigh: The Pierian Press, 1990, vol. 3 (1903-1939), p. 317.
2 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 317.
3 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 321.
4 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 184.
5 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 452
6 Codul de Drept Canonic pio-benedictin din 1917, ediţie în engleză, tradus de Dr. Edward Von Peters, San Francisco, CA: Ignatius Press, 2001, p. 83.
7 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 146.
8 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 20 Sep 2006, p. 10.
9 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 20 Sep 2006, p. 10.
10 Îndreptar pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism, de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Editura Presa Bună, Iaşi – 2001, p. 23.
11 Îndreptar pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism, p. 45.
12 Îndreptar pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism, p. 77.
13 Îndreptar pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism, p. 103.
14 Îndreptar pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism, p. 103.
15 Îndreptar pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism, p. 112.
16 Îndreptar pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism, p. 123.
17 Îndreptar pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism, p. 144-145.
18 Îndreptar pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism, p. 170.
19 Enciclice/Ioan Paul al II-lea, Editura ARCB, Bucureşti – 2008,  p. 706.