Scandalurile şi ereziile lui Ioan Paul I (1978-1978)

 

Biserica Catolică învaţă că un eretic ar înceta să mai fie papă, şi că un eretic nu poate fi ales în mod valid ca papă (link spre secțiune)

“Putea să accepte şi a acceptat persoane divorţate. De asemenea, a acceptat cu uşurinţă pe alţii care trăiau în ceea ce Biserica numeşte ‘păcat’.”1 (Părintele Mario Senigaglia, secretarul lui Ioan Paul I când acesta era “patriarh” al Veneţiei)

Antipapa Ioan Paul I si crucea rupta

Ioan Paul I (Albino Luciani)

Omul care a pretins să fie papă între Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea timp de 33 de zile în 1978…

Albino Luciani (Ioan Paul I) a fost născut fiul unui socialist dedicat.2  Ioan al XXIII-lea personal l-a consacrat pe Luciani episcop, pe data de 27 decembrie 1958.3  Luciani a fost numit “cardinal” de Paul al VI-lea.4

Luciani a format prietenii cu mulţi necatolici. Phillip Potter, secretar al Consiliului Mondial al Bisericilor, a fost oaspete în casa sa. Printre alţi oaspeţi ai săi s-au numărat evrei, anglicani şi “creştini” penticostali. A făcut schimb de cărţi şi de scrisori foarte prietenoase cu Hans Kung.5

În predicile sale, Luciani (Ioan Paul I) l-a citat de mai multe ori favorabil pe Hans Kung.6 (Pentru cei care nu ştiu, Hans Kung neagă divinitatea lui Cristos.) Luciani “era conştient de faptul că un număr de laici catolici pe care îi ştia erau membri în diferite loje (masonice) – cam în acelaşi fel în care avea prieteni care erau comunişti.”7

Luciani a făcut un studiu aprofundat al “paternităţii responsabile” şi s-a consultat cu mulţi doctori şi teologi.  La fel ca Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea, Luciani a studiat posibilitatea ca “pilula” să fie folosită ca metodă “naturală” de reglare a naşterilor.8  Cei care au căzut în utilizarea contracepţiei artificiale şi apoi au mers la spovedanie l-au găsit pe Luciani “foarte plin de compasiune”.9

În aprilie 1968, Albino Luciani a scris şi a prezentat un raport lui Paul al VI-lea recomandând ca Biserica catolică să aprobe folosirea pilulei de anovulaţie creată de profesorul Pincus.  Luciani a recomandat ca această pilulă să devină pilula contraceptivă catolică.10 United Press International (UPI) a descoperit că Luciani susţinuse pronunţarea unei hotărâri a Vaticanului în favoarea contracepţiei artificiale. Ziarele italiene de asemenea au scris. Pentru a justifica povestea, aceste raportări ale ziarelor făceau referire la documentul lui Luciani care fusese trimis lui Paul al VI-lea de “cardinalul” Urbani al Veneţiei, în care erau făcute recomandări puternice în favoarea pilulei contraceptive.11

Mai târziu, în timpul “papalităţii” sale – când a fost “Ioan Paul I” – Luciani a citat frecvent din declaraţiile şi enciclicele lui Paul al VI-lea.  Notabil absente au fost referirile lui Ioan Paul I la Humanae Vitae.12

Pe 13 aprilie 1968, Luciani a vorbit cu oamenii din Vittorio Veneto despre această chestiune a contracepţiei.13 Luciani a făcut următoarele observaţii:

 “Este mai uşor astăzi, având în vedere confuzia provocată de presă, să se găsească persoane căsătorite care nu cred că ele păcătuiesc. Dacă aceasta se întâmplă, ar putea fi oportun, sub condiţiile normale, să nu fie deranjate

 “Să ne rugăm ca Domnul să-l ajute pe papă să rezolve această întrebare [dacă catolicii ar trebui să poată utiliza contracepţia artificială]. Nu a existat niciodată, probabil, o astfel de dificilă întrebare pentru Biserică – atât pentru dificultăţile intrinseci şi pentru numeroasele implicaţii care afectează alte probleme, precum şi pentru modul acut în care este resimţită de vasta masă de oameni.”14

Când Albino Luciani a devenit “patriarh” al Veneţiei, secretarul său personal a fost părintele Mario Senigaglia. Senigaglia a discutat cu Luciani (cu care a dezvoltat o relaţie aproape de tip tată-fiu) diferite cazuri morale despre enoriaşi. Luciani a aprobat întotdeauna părerile liberale ale lui Senigaglia. Senigaglia a spus: “A fost un om foarte înţelegător. De foarte multe ori îl puteam auzi spunând cuplurilor, ‘Am făcut din sex singurul păcat, când de fapt este legat de slăbiciunea şi fragilitatea umană şi, prin urmare, este probabil cel mai mic dintre păcate’”.15

Senigaglia a confirmat că opiniile personale ale lui Luciani despre divorţ ar fi surprins pe criticii săi: “Putea să accepte şi a acceptat persoane divorţate. De asemenea, a acceptat cu uşurinţă pe alţii care trăiau în ceea ce Biserica numeşte ‘păcat’”.16

A fost şi un promotor al falsului ecumenism. “În timpul celor nouă ani ai săi acolo [ca “patriarh” al Veneţiei] a găzduit cinci conferinţe ecumenice, inclusiv întâlnirea Comisiei Internaţionale Anglicane Romano-catolice care a introdus în 1976 o declaraţie convenită despre autoritate…”17

LUCIANI DESPRE O NOUĂ ORGANIZAŢIE INTERNAŢIONALĂ

 Luciani: “O dezarmare treptată, controlată şi universală este posibilă doar dacă ia fiinţă o organizaţie internaţională cu posibilităţi de sancţiuni şi puteri mai eficiente decât prezenta Organizaţie a Naţiunilor Unite…”18

LUCIANI DESPRE CREŞTINI

Citându-l pe Gandhi, Luciani a spus: “Îl admir pe Cristos însă nu pe creştini.”19  În cadrul unei predici de Paşte în 1976, Luciani a făcut următoarea declaraţie:

 “Prin urmare, moralitatea creştină a adoptat teoria războiului drept; prin urmare Biserica a permis legalizarea prostituţiei (chiar şi în Statele Papale), în timp ce evident a rămas interzisă la un nivel moral.”20

Este o blasfemie să afirmi că Biserica catolică ar permite legalizarea prostituţiei. Ca patriarh al Veneţiei, pe 24 decembrie 1977, Albino Luciani a declarat următoarele despre Revoluţia Franceză: “…intenţiile celor care au aprins la început insurecţie şi revoluţie au fost foarte bune, iar sloganul proclamat era ‘Libertate, Fraternitate, Egalitate’”.21

Cu puţin înainte de conclavul din 1978, lui Luciani i s-a cerut opinia despre primul copil născut prin fertilizare în vitro, Louise Brown. Vorbind despre copilul născut prin fertilizare în vitro şi despre părinţii acestuia, Luciani a spus: “Urmând exemplul lui Dumnezeu, care doreşte şi iubeşte viaţa umană, şi eu trimit cele mai bune urări copilului. Cât despre părinţi, nu am dreptul să-i judec; subiectiv, dacă au acţionat cu intenţii bune şi cu bună credinţă, ei pot avea chiar un mare merit în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce au hotărât şi au solicitat doctorilor să facă.”22

Luciani, mai mult decât oricare alt “cardinal”, a pus în practică spiritul Conciliului Vatican II al lui Ioan al XXIII-lea.23 Ioan Paul I a renunţat la tiara papală şi a înlocuit ceremonia de încoronare cu o simplă celebrare.24 Tiara care a fost vândută de Paul al VI-lea acum a fost înlocuită de pallium, o stolă de lână albă aşezată în jurul umerilor.25

În primul discurs ce anunţa programul “pontificatului” său, Ioan Paul I a spus următoarele:

 1) “În ciuda tuturor obstacolelor, ecoul vieţii sale de zi cu zi dă mărturie că ea (Biserica) trăieşte în inima oamenilor, chiar şi a celor care nu împărtăşesc adevărul ei sau nu acceptă mesajul.”26

2) ”…Conciliul Vatican II (a cărui învăţături dorim să angajăm întreaga noastră slujire)…”27

3) ”Dorim să continuăm să punem în aplicare moştenirea Conciliului Vatican II. Normele lui înţelepte trebuie urmate şi perfecţionate.”28

4) ”… punem o prioritate pe revizuirea celor două coduri de drept canonic: cel al tradiţiei orientale şi cel al tradiţiei latine …”29

5) “Dorim să continuăm impulsionarea ecumenică, pe care o considerăm o directivă finală de la predecesorii noştri imediaţi.”30

În timpul inaugurării sale, Ioan Paul I a spus: “De asemenea, salutăm cu respect şi afecţiune pe toţi oamenii din lume.  Îi considerăm şi îi iubim ca fraţi ai noştri, căci sunt copii ai aceluiaşi Tată ceresc şi fraţi în Cristos Isus.”31

 Vorbind unui prieten despre schismaticul patriarh al Moscovei, Nikodim, Ioan Paul I l-a numit pe acesta “un adevărat sfânt”. 32

Într-o scrisoare către noul patriarh schismatic al Moscovei, despre moartea recent-decedatului patriarh schismatic al Moscovei, Ioan Paul I a spus:

 “…exprimăm Sanctităţii Voastre şi sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe ruse sentimentele noastre de tristeţe profundă. Vă asigurăm de rugăciunile noastre pentru odihna sufletului acestui slujitor devotat al Bisericii sale şi constructor al relaţiilor aprofundate dintre Bisericile noastre. Fie ca Dumnezeu să-l primească în bucuria şi pacea sa.”33

Ioan Paul I numeşte pe decedatul schismatic rus, care a respins infailibilitatea papală şi ultimele 13 concilii dogmatice (printre alte învăţături catolice), un “slujitor devotat al Bisericii sale”.

Ioan Paul I “credea într-o mai mare împărţire a puterii cu episcopii din lume şi plănuia să descentralizeze structura Vaticanului“.34

 Ioan Paul I a spus: “Biserica nu ar trebui să aibă putere şi nici să posede bunuri… Cât de frumos ar fi fost dacă papa însuşi ar fi renunţat voluntar la toată puterea temporală!”35 Ioan Paul I a spus corpurilor diplomatice că Vaticanul a renunţat la toate pretenţiile la putere temporală.36

Papa Pius al IX-lea, Nullis Certe Verbis (# 1), 19 Ian. 1860: “… în scrisori cordiale trimise nouă şi prin scrisori pastorale ale altor religioşi şi scrieri învăţate, aţi denunţat cu vehemenţă atacurile sacrilege făcute asupra puterii civile a Bisericii romane. Şi apărând constant această stăpânire, aţi proclamat şi aţi învăţat că Dumnezeu a dat puterea civilă pontifului roman, pentru ca el, niciodată supus vreunei puteri, să poată exercita în deplină libertate şi fără vreun impediment, sarcina supremă a slujirii apostolice încredinţată în mod divin lui de către Cristos Domnul nostru.”37

Ioan Paul I a vorbit adesea despre Paul al VI-lea cu admiraţie şi afecţiune: “A fost un mare papă şi a suferit mult. Nu a fost înţeles…”38

De asemenea, Ioan Paul I a vorbit despre Dumnezeu ca “mamă”.

 Ioan Paul I, Mesaj de Angelus, 10 Sep. 1978:  “El (Dumnezeu) este tatăl nostru; chiar mai mult el este mama noastră.”39

În cadrul Audienţei sale Generale din 13 septembrie 1978, Ioan Paul I a vorbit despre subiectul adevărurilor imutabile şi a spus:

 “Acestea sunt adevărurile: trebuie să mergem de-a lungul drumului acestor adevăruri, înţelegându-le din ce în ce mai mult, actualizându-ne, propunându-le într-o formă potrivită pentru vremurile nostre. Papa Paul a avut acelaşi gând.”40

În septembrie 1978, Luciani a fost auzit în apartamentele papale vorbind cu secretarul său de stat, “cardinalul” Villot: “Voi fi bucuros să vorbesc cu această delegaţie a Statelor Unite despre chestiune. Consider că nu putem lăsa situaţia aşa cum este ea acum.”  “Chestiunea” era populaţia lumii. “Situaţia” era Humanae Vitae.41

În fruntea listei sale de priorităţi pentru reformă şi schimbare era să modifice radical relaţia Vaticanului cu capitalismul şi să atenueze ceea ce el credea că era suferinţa care deriva direct din Humanae Vitae.42 [Vrem să fim foarte clari că nu sugerăm că Humanae Vitae a fost un document bun. Nicidecum. Humanae Vitae a învăţat că soţii pot folosi contracepţie “naturală” şi să nu aibă copii deloc, după cum este documentat în această carte. Ideea este că Humanae Vitae a denunţat contracepţia artificială, iar Ioan Paul I i s-a opus foarte mult din acest motiv.]

În luna mai 1978, Luciani a fost invitat să participe şi să ia cuvântul la un congres internaţional ce avea loc la Milano pe 21-22 iunie. Scopul principal al congresului era de a sărbători viitoarea aniversare a enciclicei Humanae Vitae. Luciani a lăsat să se ştie că nu va vorbi la congres şi că nu va participa.43

Pe 19 septembrie 1978, Ioan Paul I a avut o întâlnire cu secretarul său de stat, “cardinalul” Villot. Ioan Paul I a declarat:

 “Eminenţă, de aproximativ patruzeci şi cinci de minute discutăm despre contracepţie. Dacă informaţia care mi-a fost dată, diferitele statistici, dacă informaţia este corectă, atunci, în perioada de timp în care am vorbit, peste o mie de copii sub vârsta de cinci au murit de malnutriţie. Pe durata următoarelor patruzeci şi cinci de minute în timp ce dumneavoastră şi cu mine aşteptăm cu nerăbdare viitoarea noastră masă, încă o mie de copii vor muri de malnutriţie. Până mâine la aceeaşi oră, treizeci de mii de copii care în acest moment trăiesc, vor muri – de malnutriţie. Dumnezeu nu are grijă întotdeauna.”44

Vaticanul a pretins că pe data de 28 septembrie 1978 în jurul orei 23:00 Ioan Paul I a murit de un atac de cord masiv.45

Am dovedit că Ioan Paul I a fost un eretic-formal, care – pentru a enumera doar câteva – a aprobat complet indiferenţa religioasă şi falsul ecumenism al Conciliului Vatican II. Deoarece a fost un eretic, nu avea cum să fie ales în mod valid ca papă. A fost un antipapă necatolic.

Tradus din cartea Adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică după Vatican II [The Truth about What Really Happened to the Catholic Church after Vatican II]

Înapoi la secțiunea principală despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică

___________________________

Note de final pentru Secţiunea 15:

1 David Yallop, In God’s Name (An investigation into the Murder of John Paul I) [În Numele lui Dumnezeu (O Anchetă a Asasinării lui Ioan Paul I)], ediţie în engleză, Bantam Books, 1984, p. 60-61.
2 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 60.
3 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope [Papa Zâmbăreţ], ediţie în engleză, p. 60. Huntington, IN: Our Sunday Visitor Publishing, 2004, p. 27.
4 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 58.
5 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 86, 190.
6 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 190.
7 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 201.
8 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 35.
9 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 36.
10 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 32.
11 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 191.
12 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 192.
13 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 32.
14 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 33.
15 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 61.
16 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 60-61.
17 J.N.D. Kelly, Oxford Dictionary of Popes [Dicţionarul Oxford de Papi], ediţie în engleză, Oxford University Press, 2005, p. 325.
18 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 62.
19 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 65.
20 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 60.
21 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 120.
22 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 233.
23 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 90.
24 Luigi Accattoli, When A Pope Asks Forgiveness [Când un Papă cere Iertare], ediţie în engleză, New York: Alba House and Daughters of St. Paul, 1998, p. 37.
25 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 185.
26 L’ Osservatore Romano (Ziarul Vaticanului), ediţie în engleză, 31 Aug. 1978, p. 6.
27 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 31 Aug. 1978, p. 6.
28 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 31 Aug. 1978, p. 6.
29 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 31 Aug. 1978, p. 6.
30 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 31 Aug. 1978, p. 6.
31 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 7 Sep. 1978, p. 1.
32 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 64.
33 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 14 Sep. 1978, p. 2.
34 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 189.
35 Luigi Accattoli, When A Pope Asks Forgiveness, ediţie în engleză, p. 44.
36 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 210.
37 The Papal Encyclicals [Enciclicele Papale], ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 359.
38 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 44.
39 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 21 Sep. 1978, p. 2.
40 L’ Osservatore Romano, ediţie în engleză, 21 Sep. 1978,p. 1.
41 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 192,193.
42 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 194.
43 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 192.
44 David Yallop, In God’s Name, ediţie în engleză, p. 196.
45 Raymond şi Lauretta Seabeck, The Smiling Pope, ediţie în engleză, p. 70.