Ereziile lui Paul al VI-lea (1963-1978), omul care a dat lumii noua liturghie şi învăţăturile Conciliului Vatican II

 

Biserica Catolică învaţă că un eretic ar înceta să mai fie papă, şi că un eretic nu poate fi ales în mod valid ca papă (link spre secțiune)

“Cum se poate ca un succesor al lui Petru să fi cauzat într-un timp atât de scurt Bisericii mai mult rău decât Revoluţia din 1789?… cea mai profundă şi excesivă din istoria ei… ceea ce niciun arhieretic nu a reuşit să facă vreodată?… Avem cu adevărat un papă sau un intrus aşezat pe Scaunul lui Petru?”1 (Arhiepiscopul Marcel Lefebvre, comentând în 1976 despre domnia lui Paul al VI-lea)

paul-vi_c

Paul al VI-lea

Paul al VI-lea a fost omul care din 21 iunie 1963 până în 6 august 1978 a pretins să fie capul Bisericii catolice. A fost omul care a promulgat Conciliul Vatican II şi noua liturghie. Am văzut deja că dovezile indică faptul că omul care a precedat şi elevat pe Paul al VI-lea – Ioan al XXIII-lea – a fost un mason şi un eretic-formal.  De asemenea, am văzut că documentele Vatican II conţin multe erezii, şi că noua liturghie, pe care Paul al VI-lea a promulgat-o în cele din urmă, reprezintă o revoluţie liturgică.

Paul al VI-lea a ratificat în mod solemn toate cele 16 documente Vatican II.  Nu este posibil ca un papă adevărat al Bisericii catolice să ratifice solemn învăţături care sunt eretice. După cum vom arăta detaliat mai târziu în această carte, faptul că Paul al VI-lea a ratificat în mod solemn învăţăturile eretice Vatican II, dovedeşte că Paul al VI-lea nu a fost un papă adevărat, ci un antipapă.

Este important să se ţină cont de faptul că Paul al VI-lea a fost cel care a dat lumii noua liturghie, noile “sacramente”, şi învăţăturile eretice Vatican II.  Dacă te duci la noua liturghie sau accepţi învăţăturile Conciliului Vatican II, încrederea pe care o ai că aceste lucruri sunt legitime este direct conectată la încrederea pe care o ai că Paul al VI-lea a fost un papă catolic adevărat.

Vom expune acum uimitoarele erezii ale lui Paul al VI-lea. Vom arăta, din discursurile şi scrierile sale oficiale, că Paul al VI-lea a fost un apostat în totalitate, şi nici în cea mai mică măsură catolic. Toate discursurile şi scrierile oficiale ale celor care pretind că sunt papi sunt conţinute în ziarul săptămânal al Vaticanului, L’ Osservatore Romano. Vaticanul a retipărit ediţii ale acestui ziar, din 4 aprilie 1968 până în prezent. Din aceste discursuri vom demonstra acum că Paul al VI-lea nu a fost un adevărat papă ci un eretic complet şi un apostat, după cum arată dovezile de netăgăduit.

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 6 Dec. 1972:  “Există Dumnezeu?  Cine este Dumnezeu?  Şi ce cunoaştere poate avea omul despre el?  Ce relaţie trebuie să avem fiecare dintre noi cu el?  Răspunsul la fiecare dintre aceste întrebări ne-ar duce la discuţii complexe şi interminabile…”2

Aceste întrebări nu ne duc la discuţii complexe şi interminabile. Există Dumnezeu? Da. Cine este Dumnezeu? Sfânta Treime. Ce cunoaştere poate avea omul despre El? Credinţa catolică. Ce relaţie trebuie să avem fiecare dintre noi cu El? Să aparţinem Bisericii pe care El a stabilit-o. Paul al VI-lea declară că acestea sunt întrebări complexe şi interminabile. Niciun catolic nu ar declara asemenea absurditate, care batjocoreşte şi consideră ca fiind lipsită de sens Credinţa catolică şi adevăratul Dumnezeu.

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 27 Iun. 1973:  “…totul trebuie să se schimbe, totul trebuie să progreseze. Evoluţia pare să fie legea care aduce eliberare.  Trebuie să fie o mare parte care este adevărată şi bună în această mentalitate…”3

Aici Paul al VI-lea menţionează în mod explicit şi aprobă blasfemia modernistă că totul este într-o stare de evoluţie. Erezia lui a fost în mod explicit condamnată de papa sf. Pius al X-lea.

Papa sf. Pius al X-lea, Pascendi (# 26), 8 Sep. 1907, explicând doctrina promovată de modernişti: “Totul este supus legilor evoluţiei – dogma, Biserica, închinarea, cărţile pe care noi le respectăm ca sacre, chiar şi credinţa însăşi…”4

PAUL VI DESPRE RELIGIILE NECREŞTINE

Biserica catolică învaţă că toate religiile necatolice sunt false. Există o singură Biserică adevărată, în afara căreia nimeni nu se poate mântui. Aceasta este dogmă catolică.

Papa sf. Grigore cel Mare, 590-604: “Sfânta Biserică universală învaţă că doar în ea este posibil a aduce închinare lui Dumnezeu cu adevărat şi declară că toţi cei care sunt în afara ei nu se vor mântui.”5

Toate celelalte religii aparţin Diavolului.  Aceasta este învăţătura lui Isus Cristos, Bisericii catolice şi Sfintei Scripturi. A se vedea 1 Corinteni 10:20 şi Psalmul 95:5. Cine stimează religiile necreştine, sau le consideră în vreun fel bune şi demne de respect, îl neagă pe Isus Cristos şi cade în apostazie.

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 8 Noi. 1972:  “Ecumenismul a început în acest fel; ca respect pentru religiile necreştine…”6

Papa Pius al XI-lea, Mortalium Animos (# 2), 6 Ian. 1928: “… acea falsă opinie care consideră toate religiile ca fiind mai mult sau mai puţin bune şi demne de laudă…  Cei care ţin această opinie nu doar se află în eroare şi sunt înşelaţi, ci, de asemenea, distorsionând ideea de religie adevărată ei o resping…”7

Iată ce a mai gândit Paul al VI-lea despre religiile necreştine ale Diavolului:

 Paul al VI-lea, Adresare, 22 Sep. 1973: “…nobile religii necreştine …”8

Aceasta este apostazie – o respingere totală a lui Isus Cristos.

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 12 Ian. 1972: “…o imagine deconcertantă se deschide înaintea ochilor noştri: aceea a religiilor, religii inventate de om; încercări care sunt uneori extrem de îndrăzneţe şi nobile…”9

Aici Paul al VI-lea spune că religii inventate de om sunt uneori extrem de nobile! Aceasta este apostazie – o respingere a lui Isus Cristos şi a Credinţei catolice.

 Paul al VI-lea, Mesaj, 6 Dec. 1977: “…religii necreştine, pe care Biserica le respectă şi stimează …”10

Spune că el stimează false religii.

 Paul al VI-lea, Mesaj, 24 Noi. 1969:  “…depăşiţi diviziunile, prin dezvoltarea unui respect reciproc între diferitele confesiuni religioase.”11

 Paul al VI-lea, Adresare, 3 Dec. 1970: “Salutăm cu respect reprezentanţii tuturor celorlalte religii care ne-au onorat cu prezenţa lor.”12

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 6 Iul. 1977: “Întâmpinăm cu respect sincer delegaţia japoneză a religiei Konko-kyo.”13

 În Adresarea sa din 22 august 1969, Paul al VI-lea l-a lăudat pe hindusul Gandhi, şi a spus că acesta a fost: “mereu conştient de prezenţa lui Dumnezeu …”14

Hinduşii sunt păgâni şi idolatri, care se închină la mulţi diferiţi falşi dumnezei. Faptul că Paul al VI-lea l-a lăudat pe notoriul hindus Gandhi ca “mereu conştient de prezenţa lui Dumnezeu”, arată încă o dată că Paul al VI-lea a fost un indiferentist  religios total. De asemenea, Paul al VI-lea a lăudat oficial falsa religie a hinduismului în documentul oficial Vatican II Nostra Aetate #2 (despre religii necreştine), după cum am citat în secţiunea despre Conciliul Vatican II.

 Paul al VI-lea, Exortaţie Apostolică, 8 Dec. 1975:  “Biserica respectă şi stimează aceste religii necreştine …”15

Observaţi iarăşi că Paul al VI-lea stimează false religii; acesta este un lucru satanic.

 Paul al VI-lea, Adresare, 24 Aug. 1974: “După cum aţi spus, diferenţele religioase şi culturale în India sunt onorate şi respectate… Suntem încântaţi să vedem că această onoare şi stimă reciprocă este practicată…”16

Paul al VI-lea spune că diferenţele religioase sunt onorate în India şi că el este mulţumit să vadă acest lucru. Aceasta înseamnă că el onorează închinarea la falşi dumnezei.

 Paul al VI-lea, Adresare Sinodului Episcopilor, 2 Sep. 1974:  “De asemenea, nu putem omite o referire la religiile necreştine. Acestea, de fapt, nu trebuie să mai fie considerate ca rivali sau obstacole în calea Evanghelizării …”17

Aici Paul al VI-lea arată cu îndrăzneală că el predică o nouă Evanghelie. Religiile necreştine, ne spune el, nu mai sunt obstacolul nostru pentru evanghelizare. Aceasta este o religie anticrist de apostazie.

Papa Grigore al XVI-lea, Mirari Vos (# 13), 15 Aug. 1832: “Ar trebui să se gândească la mărturia lui Cristos Însuşi, că ‘cei care nu sunt cu Cristos sunt împotriva Sa’,(Lc. 11:23) şi că cei ce nu adună cu El, risipesc. Aşadar, ‘fără nicio îndoială, vor pieri pentru totdeauna, dacă nu păstrează Credinţa catolică întreagă şi nepătată’ (Simbolul atanasian).”18

Paul al VI-lea, Adresare către Dalai Lama, 30 Sep. 1973: “Suntem fericiţi astăzi să urăm bun venit Sanctităţii Voastre… Veniţi la noi din Asia, leagănul religiilor antice şi tradiţiilor umane, care pe bună dreptate sunt ţinute în veneraţie profundă.”19

Paul al VI-lea ne spune că este drept să fie ţinute în “veneraţie profundă” falsele religii care se închină la falşi dumnezei! Aceasta ar putea fi cea mai gravă erezie rostită de Paul al VI-lea.

 Paul al VI-lea, Adresare, Aug. 1969:  “…Uganda include diferite credinţe care se respectă şi se stimează reciproc.”20

Religia adevărată stimează religiile false?  Nu, această declaraţie este, iarăşi, flagrant eretică.

 Paul al VI-lea, Mesaj către preoţi păgâni şintoişti, 3 Mar. 1976: “Cunoaştem faima templului vostru, şi înţelepciunea care este reprezentată atât de viu de imaginile conţinute de acesta.”21

Aceasta este una dintre afirmaţiile cele mai rele, revelatoare şi eretice pe care Paul al VI-lea le-a rostit vreodată. El lăudă înţelepciunea conţinută în imaginile din templu păgân şintoist; cu alte cuvinte, el laudă idolii şintoiştilor!

PAUL VI DESPRE BUDISM

Budismul este o religie falsă păgână din Est care promovează credinţa în reîncarnare şi karma. Budiştii susţin că viaţa nu merită trăită, şi că fiecare formă conştientă de existenţă este un rău. Budiştii se închină la diverşi falşi dumnezei. Budismul este o religie falsă şi idolatră a Diavolului. Iată ce a avut de zis Paul al VI-lea despre budism:

Paul al VI-lea, Audienţă Generală cu budişti japonezi, 5 Sep. 1973: “Este o mare plăcere pentru noi să urăm bun venit membrilor Turului European al Budiştilor Japonezi, onoraţi adepţi ai sectei Soto-shu a budismului … La Conciliul Vatican II Biserica catolică a îndemnat pe fiii şi fiicele ei să studieze şi să evalueze tradiţiile religioase ale omenirii, şi ‘printr-un dialog sincer şi răbdător să afle ce bogăţii a dăruit Dumnezeu, în mărinimia sa, neamurilor’ (Ad Gentes, 11)… Budismul este una din bogăţiile Asiei …”22

Potrivit lui Paul al VI-lea , religia falsă, păgână şi idolatră a budismului este una din “bogăţiile” Asiei!

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală cu Turul Japonez Budist de Misiune, 24 Oct. 1973:  “Încă o dată, este plăcerea noastră să urăm bun venit unui grup distins al Turului Japonez Budist de Misiune. Suntem fericiţi să reiterăm stima pe care o avem pentru ţara voastră, nobilele voastre tradiţii …”23

 Paul al VI-lea, Discurs către liderul spiritual budist tibetan, 17 Ian. 1975:  “Conciliul Vatican II a exprimat sinceră admiraţie pentru budism în diferitele sale forme… Dorim Sanctităţii Voastre şi tuturor credincioşilor o abundenţă de prosperitate şi pace.”24

Observaţi idolatria şi apostazia sa prin faptul că admiră, nu doar budiştii, ci şi falsa religie a budismului.

 Paul al VI-lea, Adresare către budişti, 5 Iun. 1972: “Cu mare cordialitate şi stimă întâmpinăm un atât de distins grup de lideri budişti din Thailanda… Avem o consideraţie profundă pentrutradiţiile voastre preţioase.”25

 Paul al VI-lea către un grup de lideri budişti, 15 Iun. 1977:  “Urăm un călduros bun venit distinsului grup de lideri budişti din Japonia. Conciliul Vatican II a declarat că Biserica catolică priveşte cu respect sincer modul vostru de viaţă… Cu această ocazie suntem bucuroşi să ne amintim cuvintele sfântului Ioan:  ‘Lumea şi pofta ei trec, însă cel care împlineşte voinţa lui Dumnezeu rămâne în veci’.”26

El spune mai întâi că Biserica catolică priveşte cu respect sincer modul de viaţă budist. Aceasta este erezie. Apoi declară că, cu această ocazie trebuie să amintească cuvintele sfântului Ioan: cel care împlineşte voinţa lui Dumnezeu rămâne în veci. Sensul său este că budiştii vor rămâne în veci, adică, se vor mântui. Această declaraţie este total eretică.

 Paul al VI-lea, Adresare către patriarhul budist din Laos, 8 Iun. 1973:  “…BudismulBiserica catolică priveşte cu stimă şi respect bogăţiile sale spirituale şi doreşte să colaboreze cu voi, ca oameni religioşi, pentru a aduce pacea adevărată şi mântuirea omului.”27

Paul al VI-lea spune că Biserica catolică priveşte cu stimă bogăţiile spirituale ale religiei false a budismului. Apoi spune că doreşte să colaboreze cu patriarhul budist pentru a aduce mântuirea omului! Aceasta este erezie şi apostazie.

PAUL VI DESPRE ISLAM

Islamul este o religie falsă care neagă dumnezeirea lui Cristos şi respinge Preasfânta Treime. În afară de respingerea adevăratului Dumnezeu, islamul permite poligamia până la patru neveste, iar adepţii săi (musulmanii) răspândesc această falsă religie cu un zel neegalat de către ceilalţi. Islamul este cea mai vicioasă anticreştină falsă religie majoră din lume. În multe ţări islamice, cei care doresc să se convertească la creştinism sunt condamnaţi la moarte. Propagarea Credinţei adevărate este strict interzisă de către musulmani.  Societatea islamică este unul dintre cele mai rele lucruri din istoria omenirii. Iată ceea ce Paul al VI-lea a avut de zis despre această religie falsă, care respinge pe Cristos şi Sfânta Treime:

Paul al VI-lea, Discurs, 9 Sep. 1972: “De asemenea, vrem să ştiţi că Biserica recunoaşte bogăţiile credinţei Islamice – o credinţă ce ne leagă de unicul Dumnezeu.”28

Paul al VI-lea vorbeşte despre “bogăţiile” credinţei islamice, o “credinţă” care respinge pe Isus Cristos şi Sfânta Treime. El spune că această “credinţă” ne leagă de unicul Dumnezeu. Aceasta este apostazie.

 Paul al VI-lea, Adresare, 18 Sep. 1969:  “…musulmanii … îl adoră împreună cu noi pe Dumnezeul unic, milostiv, care-i va judeca pe oameni în ziua de apoi.”29

După cum am discutat deja în secţiunea despre ereziile Vatican II, musulmanii nu adoră pe unicul Dumnezeu adevărat – Sfânta Treime – împreună cu catolicii. Este erezie să afirmi că musulmanii adoră pe acelaşi Dumnezeu ca şi catolicii. Iar musulmanii cu siguranţă nu adoră Dumnezeul care va judeca pe oameni în ziua de apoi, Isus Cristos.

 Paul al VI-lea, Adresare către ambasadorul musulman, 4 Iun. 1976: “…musulmanii marocani… fraţii noştri în credinţă în unicul Dumnezeu.  Întotdeauna veţi fi foarte bineveniţi şi veţi găsi stimă şi înţelegere aici.”30

El spune că musulmanii ne sunt fraţi în credinţă.  Aceasta este apostazie.  Apoi spune că musulmanii vor găsi mereu stimă la Vaticanul condus de el.

 Paul al VI-lea, Adresare, 2 Dec. 1977: “…musulmanii (care), declarând că ţin credinţa lui Abraham, adoră împreună cu noi pe Dumnezeul unic, milostiv, care va judeca pe oameni în ziua de apoi, aşa cum Conciliul Vatican II a declarat solemn.” 31

 Paul al VI-lea, Adresare, Aug. 1969: “…dorinţa noastră vie de a ura bun venit, în persoanele voastre, marilor comunităţi musulmane răspândite în toată Africa?  Astfel, ne daţi posibilitatea de a manifesta aici marele nostru respect pentru credinţa pe care o mărturisiţi… Amintind martirii catolici şi anglicani, de asemenea, ne amintim cu bucurie de acei mărturisitori ai credinţei musulmane care au fost primii să sufere moartea …”32

El menţionează respectul său mare pentru credinţa falsă a islamului, şi îi comemorează pe musulmanii care au mărturisit această falsă religie prin moarte. Aceasta este apostazie totală.

 Paul al VI-lea, Adresare de Angelus (Îngerul Domnului), 3 Aug. 1969: “Douăzeci şi doi de martiri au fost recunoscuţi, dar au fost mult mai mulţi, şi nu doar catolici. Au fost, de asemenea, anglicani şi unii mahomedani.”33

Aceasta este probabil cea mai scandaloasă declaraţie documentată cu privire la erezia că există martiri necatolici. Paul al VI-lea spune că musulmanii (care nici măcar nu cred în Cristos sau Sfânta Treime) sunt martiri, şi la fel şi despre anglicani. Aceasta este cu adevărat total eretic şi strigător.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, 1441, ex cathedra: “….nimeni nu se poate mântui, oricât de multe pomeni ar fi făcut şi chiar dacă a vărsat sânge în numele lui Cristos, decât dacă a perseverat în sânul şi unitatea Bisericii catolice.”34

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, Simbolul Atanasian dogmatic, 1439: “Cel care doreşte să fie mântuit, trebuie mai presus de orice să aibă Credinţa catolică; cine nu o păstrează pe aceasta întreagă şi neprofanată, va pieri fără îndoială pentru eternitate…”35

PAUL VI DESPRE LIBERTATEA RELIGIOASĂ

 Paul al VI-lea, Adresare, 9 Iul. 1969: “Ea [Biserica], de asemenea, a afirmat de-a lungul istoriei sale cuprinzătoare, sub costul opresiunii şi persecuţiei, libertatea ca fiecare să-şi profeseze propria religie. Nimeni, spune ea, nu trebuie împiedicat să acţioneze, nimeni nu trebuie obligat să acţioneze într-o manieră contrară convingerilor proprii… Cum am spus, Conciliul a cerut o libertate religioasă adevărată şi publică…”36

Această declaraţie este complet mincinoasă şi eretică. Ceea ce Biserica catolică a afirmat de fapt de-a lungul istoriei sale cuprinzătoare, sub costul opresiunii şi persecuţiei, este că religia lui Isus Cristos este singura religie adevărată; şi că Isus Cristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Însă Paul al VI-lea vrea să credem că martirii au fost torturaţi îngrozitor, nu pentru mărturia pe care au dat-o pentru credinţa în Cristos, ci pentru ca toţi să aibă libertatea de a-şi profesa diferitele lor false religii!  Aceasta este o denaturare a adevărului uimitor de eretică!

 Paul al VI-lea, Mesaj, 10 Dec. 1973: “…încălcările repetate ale dreptului sacru la libertate religioasă în diversele sale aspecte şi absenţa unui acord internaţional de sprijin pentru acest drept …”37

 Paul al VI-lea, Scrisoare, 25 Iul. 1975: “…Sfântul Scaun se bucură să vadă în mod special accentuat dreptul la libertate religioasă.”38

Din nou, în secţiunea despre Vatican II, am arătat că doctrina privind libertatea religioasă, care a fost susţinută de Paul al VI-lea, a fost de fapt condamnată de papii catolici.

PAUL VI DESPRE “ORTODOCŞI”

paul-vi-schismatici-ereticiAici îl vedem pe Paul al VI-lea dând o strângere de mână clară masonică patriarhului schismatic al Constantinopolului, Athenagoras, pe 5 ianuarie 1964. De asemenea, cei doi au ridicat reciproc excomunicările din 1054. Traducere: aceasta înseamnă că Paul al VI-lea a considerat că “ortodocşii” estici nu mai sunt excomunicaţi, chiar dacă neagă papalitatea. Prin urmare, potrivit lui, papalitatea nu este o dogmă care trebuie respectată obligatoriu, sub ameninţarea excomunicării. “Ortodocşii” estici sunt schismatici care resping infailibilitatea papală şi ultimele 13 Concilii generale ale Bisericii catolice. Ei resping că Duhul Sfânt purcede de la A Doua Persoană din Sfânta Treime; permit divorţul şi recăsătoria; iar mulţi dintre ei resping Neprihănita Zămislire. Iată ce Paul al VI-lea a avut de zis despre aceşti schismatici:

 Paul al VI-lea, Discurs, 19 Apr. 1970, vorbind despre decedatul patriarh schismatic al Moscovei:  “Până la sfârşit el a fost conştient şi preocupat de marea lui păstorire.”39

Potrivit lui Paul al VI-lea, conducerea într-o biserică schismatică este o mare păstorire.

 Paul al VI-lea, Adresare, 24 Ian. 1972:  “…întâmpinăm printre noi un eminent reprezentant al venerabilei Biserici ortodoxe… un om de mare evlavie…” 4

 Paul al VI-lea, Discurs, 23 Ian. 1972:  “…marele, venerabilul şi excelentul patriarh ortodox …”41

 Paul al VI-lea, Adresare către delegaţia schismatică, 27 Iun. 1977:  “Apoi, zece ani mai târziu, am vizitat sfânta voastră Biserică…”42

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 20 Ian. 1971:  “…venerabilele biserici ortodoxe orientale …”43

El spune că bisericile schismatice sunt venerabile.

Paul al VI lea AthenagorasPaul al VI-lea îngenunchind în fața reprezentantului patriarhului schismatic “ortodox” Athenagoras, gest menit să simbolizeze că “ortodocșii” estici nu trebuie să accepte întâietatea papală

 Paul al VI-lea, vorbind despre moartea patriarhului schismatic Athenagoras, 9 Iul. 1972: “…vă recomandăm acest mare om, un om al unei Biserici venerate …”44

 Paul al VI-lea, Adresare, 25 Mai 1968:  “…venerabila Biserică ortodoxă a Bulgariei.”45

 Paul al VI-lea, Declaraţie comună cu patriarhul sectei schismatice siriene, 27 Oct. 1971: “Aceasta trebuie făcută cu dragoste, cu deschidere la îndemnurile Duhului Sfânt, şi cu respect reciproc unii pentru alţii şi pentru Biserica celorlalţi.”46

Deci Paul al VI-lea respectă respingerea papalităţii şi infailibilităţii papale.

 Paul al VI-lea, Telegramă cu ocazia alegerii noului patriarh schismatic al Constantinopolului, Iul. 1972:  “La momentul în care vă asumaţi o misiune grea în slujba Bisericii lui Cristos…”47

Această declaraţie vrea să spună că Biserica schismatică este Biserica lui Cristos.

 Paul al VI-lea, Adresare, 14 Dec. 1976:  “…foarte dragi fraţi, trimişi de venerabila biserică a Constantinopolului… am dus la îndeplinire actul eclezial sacru şi solemn de ridicare a anatemelor antice, un act care dorim să şteargă pentru totdeauna amintirea acestor evenimente din memoria şi inima Bisericii…”48

Schismaticii “ortodocşi”sunt anatemizaţi pentru că neagă papalitatea şi pentru că resping dogmele Credinţei catolice. Însă Paul al VI-lea a “ridicat” solemn aceste anateme, după cum am menţionat mai sus. La fel ca declaraţia de mai sus, această adresare a lui Paul al VI-lea înseamnă că a încercat să răstoarne papalitatea ca dogmă ce trebuie crezută sub ameninţarea anatemei sau condamnării.

 Paul al VI-lea, Scrisoare, 7 Mar. 1971, cu privire la moartea a doi patriarhi schismatici: “…mişcaţi de moartea Sanctităţii Sale Patriarhul Kyrillos al VI-lea, exprimăm sincera noastră simpatie şi asigurăm că oferim rugăciunile noastre pentru odihna veşnică a păstorului vostru iubit şi pentru binecuvântarea lui Dumnezeu de consolare a întregii Biserici ortodoxe copte.”49

Observaţi două lucruri: În primul rând, Paul al VI-lea spune că se va ruga pentru sufletul schismaticului decedat, indicând că decedatul patriarh necatolic se poate mântui, afirmaţie care este eretică. În al doilea rând, el solicită binecuvântarea lui Dumnezeu de consolare a întregii Biserici “ortodoxe” copte. Cum rămâne cu faptul că există o singură Biserică adevărată şi că Biserica schismatică coptă nu face parte din ea? Cum rămâne cu harul lui Dumnezeu de convertire a “ortodocşilor” copţi la Biserica adevărată? Declaraţia lui Paul al VI-lea arată încă o dată că el considera că sectele eretice sunt Biserici adevărate, şi că religia catolică nu are sens.

Papa Grigore al XVI-lea, 27 Mai 1832: “Frate, să nu te înşele cineva; căci cine urmează un schismatic, nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu.”50

 Paul al VI-lea, Scrisoare către schismatic, Noi. 1976:  “… îşi începe lucrările prima Conferinţă panortodoxă pentru pregătirea Marelui Sfânt Conciliu al Bisericilor ortodoxe… pentru cel mai bun serviciu al venerabilei Biserici ortodoxe.”51

El numeşte conciliul schismatic “sfânt”, iar Biserica schismatică “venerabilă”. Paul al VI-lea a fost un schismatic.

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 24 Ian. 1973:  “…fratele nostru de venerată memorie, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului …”52

 Paul al VI-lea, Mesaj cu privire la un schismatic rus decedat, 7 Apr. 1972:  “…exprimăm Eminenţei Voastre şi Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe georgiene sincerele noastre condoleanţe, cu asigurarea rugăciunilor noastre pentru odihna veşnică a păstorului vostru…”53

 Paul al VI-lea, Mesaj, 23 Mai 1968, patriarhului schismatic al Moscovei: “…Sanctitate, cu ocazia festivităţilor pentru cea dea cincizecea aniversare a zilei când Sinodul întregii Biserici ortodoxe a Rusiei a restabilit Scaunul Patriarhal al Moscovei… am delegat dragii noştri fraţi în Episcopat să participe la festivităţile solemne care vor avea loc în Oraşul Patriarhal…”54

Îl numeşte pe patriarhul schismatic “Sanctitate” şi celebrează cea de-a cincizecea aniversare a Bisericii schismatice.

 Paul al VI-lea, Discurs către schismatic, 1 Iul. 1978:  “Vă primim cu afecţiune şi stimă.”55

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 30 Noi. 1977:  “Vă întâmpinăm cu bucurie, iubiţi fraţi, care reprezentaţi aici pe Sanctitatea Sa Patriarhul Pimen şi Biserica ortodoxă rusătoată stima şi dragostea noastră frăţească Sanctităţii Sale Patriarhul Pimen, clerului său şi întregului popor al credincioşilor.”56

 Paul al VI-lea, într-o scrisoare despre schismaticul Athenagoras (Iul. 1972), a mers mai departe să spună: “… ne rugăm Domnului să-l primească în împărăţia Sa cerească…”57

 Paul al VI-lea, Declaraţie comună cu schismaticul “papa” Shenouda al III-lea, 10 Mai 1973: “Paul al VI-lea, episcop al Romei şi papă al Bisericii catolice, şi Shenouda al III-lea, papă al Alexandriei şi patriarh al Scaunului sfântului Marcu… în numele acestei iubiri, respingem toate formele de prozelitism… Să înceteze, acolo unde ar putea să existe…”58

Aceasta e tot ce trebuie văzut pentru a şti că Paul al VI-lea nu a fost catolic, ci schismatic. Face o declaraţie comună cu un “papă” schismatic. Îl acceptă pe acest schismatic ca deţinătorul Scaunului Sfântului Marcu. Aceasta este blasfemie împotriva papalităţii, căci schismaticii nu deţin vreo autoritate. El respinge toate formele de prozelitism – adică, încercările de a converti pe schismatici – şi spune “Să înceteze, acolo unde ar putea să existe”! Paul al VI-lea a fost un eretic-formal şi un schismatic.

PAUL VI DESPRE ALTE SECTE PROTESTANTE

Paul al VI lea inel protestantiÎn 1966 Paul al VI-lea a dat protestantului Michael Ramsey un inel episcopal, simbol al autorității episcopale, deși Ramsey era doar un laic

Protestantismul a început cu preotul german Martin Luther, care a părăsit Biserica catolică şi a început revoluţia protestantă în 1517. Luther a negat liberul arbitru, papalitatea, rugăciunile către sfinţi, purgatoriul, Tradiţia, Transubstanţierea şi Sfânta Jertfă a liturghiei. Luther a înlocuit liturghia cu un serviciu memorial de comemorare a Cinei cea de Taină. Toate sacramentele cu excepţia Botezului şi Sfintei Euharistii au fost respinse. Luther a ţinut că după căderea lui Adam, omul nu poate produce fapte bune. Majoritatea protestanţilor ţin aceleaşi păreri ca şi Luther, însă toţi resping numeroase dogme catolice. Iată ce Paul al VI-lea a spus despre aceşti eretici şi schismatici:

 Paul al VI-lea, Adresare de Angelus, 17 Ian. 1971:  “Din opoziţie polemică între diferitele confesiuni creştine am trecut la respect reciproc…”59

Aici Paul al VI-lea dezvăluie că agenda Vatican II cu privire la sectele protestante a trecut de la opoziţie polemică – cu alte cuvinte, o opoziţie faţă de doctrinele lor false – la o atitudine de acceptare şi de respect reciproc pentru falsa lor religie.

 Paul al VI-lea, Discurs către reprezentanţii bisericilor necatolice în Geneva, Iun. 1969:  “Spiritul care ne animă… Acest spirit prevede drept primă bază pentru fiecare contact fructuos între confesiuni diferite, ca fiecare să-şi profeseze credinţa sa loial.”60

Paul al VI-lea spune că protestanţii nu ar trebui să devină catolici, ci să rămână loiali propriilor lor secte.

 Paul al VI-lea, Omilie, 25 Ian. 1973:  “…exprimaţi un gând respectuos şi afectuos în Cristos creştinilor de alte confesiuni care locuiesc în acest oraş, şi asiguraţi-i de stima noastră…”61

Aceasta este o omilie stupefiantă.  În cadrul ei Paul al VI-lea asigură ereticilor de alte confesiuni stima sa. Trebuie luat în considerare şi faptul că Paul al VI-lea nici măcar nu cunoştea personal pe toţi oamenii pe care îi stima. Nu ştia nimic despre ei decât că aparţin uneia din aceste secte, iar pe această bază i-a asigurat de stima sa!

 Paul al VI-lea, Scrisoare, 6 Aug. 1973, către Consiliul Mondial al Bisericilor: “Consiliul Mondial al Bisericilor a fost creat, prin harul lui Dumnezeu, pentru a sluji Bisericile şi Comunităţile bisericeşti, în eforturile lor de a restabili şi de a manifesta tuturor acea perfectă comuniune în credinţă şi dragoste, care este darul lui Cristos pentru Biserica Sa.”62

Paul al VI-lea spune că Consiliul Mondial al Bisericilor a fost creat pentru a restabili şi a manifesta tuturor acea perfectă comuniune în credinţă şi dragoste, care este darul lui Cristos pentru Biserica Sa. Observaţi implicaţia uimitoare a acestei declaraţii. Perfecta comuniune în credinţă şi în dragoste, care este darul lui Cristos pentru Biserica Sa, este organizaţia Bisericii catolice, Biserica universală întemeiată de Cristos. Însă Paul al VI-lea spune că aceasta este manifestată de Consiliul Mondial al Bisericilor! A înlocuit Biserica catolică cu Consiliul Mondial al Bisericilor. Consiliul Mondial al Bisericilor este o organizaţie alcătuită din mai multe diferite secte şi confesiuni/denominaţii. Un comentator tradiţional, pe bună dreptate ar cataloga această organizaţie ca grup comunist de faţadă – menit să spălăcească şi să liberalizeze bisericile “creştine” ale lumii. Însă cu siguranţă este o organizaţie ecumenică eretică, alcătuită din diferite religii create de om.

 Paul al VI-lea, Discurs, 12 Dec. 1968:  “…fiii noştri sunt în relaţii de prietenie cu fraţii lor creştini, luteranii evanghelici…”63

Papa Pius al IV-lea, profesiune de credinţă, Conciliul Tridentin, ex cathedra: Această Credinţă catolică adevărată, în afara căreia nimeni nu se poate mântui… acum o profesez şi cu adevărat ţin…”64

 Paul al VI-lea, Adresare, 28 Apr. 1977: “…relaţiile dintre Biserica catolică şi Comuniunea anglicană… aceste cuvinte de speranţă, ‘Comuniunea anglicană unită nu absorbită’, nu mai sunt doar un vis.”65

Aceasta înseamnă că Paul al VI-lea doreşte să se unească cu secta Anglicană fără să o absoarbă; adică, fără a o converti.

 Paul al VI-lea, Discurs, 2 Aug. 1969: “Am dorit să ne întâlnim cu Biserica anglicană care înfloreşte în această ţară. Am dorit să aducem omagiu acelor fii datorită cărora este foarte mândră, acelor care – împreună cu proprii noştri martiri catolici – au dat mărturia generoasă a vieţii lor pentru Evanghelie…”66

 Paul al VI-lea, vorbind despre moartea protestantului Martin Luther King, Jr., 7 Apr. 1968: “…cu toţii vom împărtăşi speranţele care sunt inspirate în noi de martiriul său.”67

Papa Grigore al XVI-lea, 27 Mai 1832: “În cele din urmă câteva din aceste persoane nechibzuite încearcă să se convingă singure şi pe alţii că oamenii nu se mântuiesc doar în Religia catolică, ci că până şi ereticii pot obţine viaţa veşnică.”68

PAUL VI DESPRE CONTRACEPŢIE

Paul al VI-lea a favorizat contracepţia.

 Paul al VI-lea, Discurs, 16 Noi. 1970: “…printre alte efecte, va favoriza fără îndoială un control raţional al naşterii de către cupluri…”69

 Paul al VI-lea, Adresare, 24 Aug. 1969: “…libertatea soţului şi soţiei şi nu le interzice o limitare a naşterilor morală şi rezonabilă…”70

 Paul al VI-lea, Humanae Vitae (nr. 16), 25 Iul. 1968:  “E adevărat că, şi într-un caz şi în celălalt, soţii se pun de acord în intenţia reciprocă şi certă de a evita copilul pentru motive plauzibile, căutând să se asigure că acesta nu va veni [*that none will result].”71

[*http://www.vatican.va/holy_father/paul_vi/encyclicals/documents/hf_p-vi_enc_25071968_humanae-vitae_en.html]

Paul al VI-lea spune în Humanae Vitae că soţii sunt perfect liberi să aibă zero copii dacă aşa doresc.

PAUL VI DESPRE ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) este o organizaţie rea care promovează contracepţia şi avortul, şi caută să preia controlul luării deciziilor pentru fiecare ţară de pe planetă.  Fostul secretar general al ONU, U Thant, l-a lăudat pe Lenin ca pe un om ale cărui “idealuri au fost oglindite în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite.”72  Iată ce a avut de zis Paul al VI-lea despre ONU:

 Paul al VI-lea, Adresare, 5 Feb. 1972:  “…avem credinţă în ONU.”73

 Paul al VI-lea, Mesaj, 26 Apr. 1968:  “…fie ca toţi oamenii de inimă, să se alăture paşnic împreună pentru ca principiile Organizaţiei Naţiunilor Unite să poată fi nu doar proclamate, ci şi puse în aplicare, şi nu doar să fie promulgate de constituţia statelor, ci şi ca autorităţile publice să le pună în aplicare…”74

 Paul al VI-lea, Adresare către secretarul General al ONU, 9 Iul. 1977: “Dorim să ascultăm vocea reprezentantului autorizat al Organizaţiei Naţiunilor Unite… toate acestea subliniază şi mai mult rolul benefic şi de neînlocuit al Organizaţiei Naţiunilor Unite…”75

 Paul al VI-lea, Mesaj către ONU, 4 Oct. 1970:  “Astăzi dorim încă o dată să repetăm cuvintele pe care am avut onoarea să le pronunţăm pe 4 octombrie 1965 de la tribuna adunării voastre: ‘Această  Organizaţie reprezintă calea care trebuie urmată pentru civilizaţia modernă şi pentru pacea lumii… În plus, unde în altă parte ar putea aceste guverne şi popoare să găsească o punte care să le facă legătura, o masă rotundă unde se pot aduna, şi un tribunal unde să poată pleda cauza dreptăţii şi păcii?… cine va putea, mai bine decât Organizaţia Naţiunilor Unite şi agenţiile sale specializate, să se ocupe de provocarea prezentată întregii omeniri?… Există în vigoare un bun comun al omului, şi depinde de Organizaţia voastră să îl promoveze neobosit, datorită dedicării sale spre universalitate, care este motivul său de existenţă.”76

În primul rând, Paul al VI-lea spune că ONU este calea care trebuie urmată.  El spune că ONU, nu Biserica catolică, este cel mai bun mijloc pentru cauza dreptăţii şi păcii lumii.  În al doilea rând, spune că ONU este corpul universal (adică, catolic – catolic înseamnă universal), pentru omenire!  Înlocuieşte Biserica cu ONU.

PAUL VI PROMOVÂND NOUA ORDINE MONDIALĂ

 Paul al VI-lea, Mesaj preşedintelui unei conferinţe ONU, Mai 1976: “…această nouă ordine economică internaţională care trebuie construită fără încetare.”77

 Paul al VI-lea, Mesaj, 8 Sep. 1977:  “Pe bună dreptate în zilele noastre se pune accentul pe necesitatea construirii unei noi ordini mondiale…”78

 Paul al VI-lea, Mesaj către ONU, 24 Mai 1978:  “…suntem conştienţi de faptul că drumul care trebuie să conducă la venirea unei noi ordini internaţionale… nu poate fi atât de scurt pe cât ne-am dori… Dezarmarea, o nouă ordine mondială şi dezvoltarea sunt trei obligaţii care sunt inseparabil legate laolaltă…”79

PAUL VI DESPRE CULTUL OMULUI

 Paul al VI-lea, Adresare, 7 Feb. 1971:  “Toată onoarea aşadar omului!”80

 Paul al VI-lea, Adresare, 1 Aug. 1969:  “…nu vă lăsaţi descurajaţi de obstacolele şi dificultăţile care apar în mod constant; nu pierdeţi credinţa în om.”81

 Paul al VI-lea, Mesaj, 25 Mar. 1971:  “…omul, la care tot ce există pe pământ trebuie referit ca la centrul şi culmea sa.”82

Aceasta este blasfemie.  Paul al VI-lea cita aici erezia Vatican II.

 Paul al VI-lea, Discurs, 18 Noi. 1971:  “La vizita noastră în Bombay am accentuat: ‘Omul trebuie să se întâlnească cu omul.’”83

 Paul al VI-lea, Audienţă, 10 Ian. 1972:  “Căci, domnilor, cerinţele dreptăţii pot fi adunate doar în lumina adevărului, acel adevăr care este omul…”84

Aceasta înseamnă că omul este adevărul.

 Paul al VI-lea, Adresare, 11 Apr. 1973:  “…întotdeauna cu nerăbdare pentru a proteja, mai presus de orice altceva, întâietatea omului…”85

 În Adresarea de Angelus, 27 Ian. 1974, Paul al VI-lea a vorbit pozitiv de:  “…cultul omului pentru binele omului.”86

 Paul al VI-lea, Adresare, 15 Feb. 1974:  “…după cum Excelenţa Voastră aţi amintit pe bună dreptate – că scopul final este omul…”87

 Paul al VI-lea, Adresare, 29 Dec. 1968:  “Misterul creştin, care se bazează pe om…”88

 Paul al VI-lea, Audienţă, 28 Apr. 1969:  “În analiza finală, nu există bogăţii adevărate în afară de om…”89

 Paul al VI-lea, Adresare de Angelus, 20 Iul. 1969:  “Am face bine să medităm asupra omului…”90

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 28 Iul. 1971:  “Demnitatea omului!  Nu vom putea vreodată să o apreciem şi să o onorăm suficient.”91

 Paul al VI-lea, Discurs, 4 Sep. 1968: “…temele care astăzi preocupă religia, fie ea catolică sau necatolică, toate acestea converg din diferite direcţii spre focalizarea centrală dominantă, şi anume: omul. ‘Credincioşi şi necredincioşi, oamenii sunt aproape unanimi în părerea că tot ce există pe pământ trebuie referit la om ca la centrul şi culmea sa.’”92

 Paul al VI-lea, Mesaj de Angelus, 13 Iul. 1975: “…ştiinţa cea mai preţioasă dintre toate, ştiinţa cunoaşterii de sine, de reflexie, aproape visând, despre conştiinţa proprie… Trăiască sărbătoarea liberă de alte angajamente, însă ocupată de explorarea secretelor propriei vieţi.”93

Gândiţi-vă la acest mesaj stupefiant. El nu spune că teologia, studierea lui Dumnezeu, este cea mai preţioasă ştiinţă; spune că este ştiinţa cunoaşterii de sine şi visarea despre conştiinţa proprie. De asemenea, el spune trăiască sărbătoarea (adică, trăiască ziua sfântă) liberă de alte angajamente (poate liberă de participarea la liturghie?), o zi sfântă ocupată de explorarea secretelor propriei vieţi. Cu alte cuvinte, el vrea o zi sfântă despre om fără alte angajamente. Aceasta este clar cultul omului/închinarea la om.

 Paul al VI-lea, Mesaj de Angelus, 26 Sep. 1976:  “Suntem în extaz de admiraţie pentru chipul omului…”94

 Paul al VI-lea, Adresare, 16 Oct. 1976:  “…dacă Evanghelia este pentru om, noi creştinii suntem complet pentru Evanghelie.”95

Observaţi că spune că suntem pentru Evanghelie dacă Evanghelia este pentru om.

 Paul al VI-lea, Adresare, 4 Dec. 1976: “…Mai presus de toate condiţionările ideologice, măreţia şi demnitatea persoanei umane trebuie să apară ca singura valoare promovată şi apărată.”96

 Paul al VI-lea, Mesaj de Crăciun, 25 Dec. 1976: “Să onorăm umanitatea căzută şi păcătoasă.”97

 Paul al VI-lea, Discurs, 10 Iun. 1969:  “Căci în analiza finală nu există bogăţii adevărate în afară de bogăţiile omului.”98

PAUL VI DESPRE CRĂCIUN

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 17 Dec. 1969: “…Crăciunul este ziua de naştere a Vieţii. A vieţii noastre.”99

Crăciunul este ziua de naştere a lui Isus Cristos. Nu este ziua de naştere a vieţii noastre, deoarece noi nu suntem Isus Cristos. Dar asta este ceea ce Paul al VI-lea predica.

 Paul al VI-lea, Adresare de Angelus, 21 Dec. 1974:  “Un Crăciun fericit vouă… Este sărbătoarea vieţii umane…”100

 Paul al VI-lea, Mesaj de Crăciun, 25 Dec. 1976:  “Fraţilor, să onorăm în Naşterea lui Cristos viaţa incipientă a omului.”101

Cuvântul incipient înseamnă “Începător; care se află la început.”102  Deci Paul al VI-lea spune că în Naşterea lui Cristos găsim etapele de început ale vieţii omului. Aceasta implică, încă o dată, că omul este Cristos.

 Paul al VI-lea, Mesaj de Angelus, 18 Dec. 1976:  “Crăciunul este o sărbătoare a omenirii… dedicată, ca un efect fericit, să onoreze existenţa umană.”103

 Paul al VI-lea, Discurs, 12 Sep. 1970:  “…singurul cuvânt care explică Omul este Dumnezeu însuşi făcut Om, Cuvântul făcut Trup.”104

Aceasta înseamnă clar că omul este Dumnezeu Însuşi făcut om, Domnul nostru Isus Cristos.

Papa Pius al X-lea, E Supremi Apostolatus, 4 Oct. 1903: “…semnul distinctiv al Anticristului, omul s-a pus cu infinită nechibzuinţă în locul lui Dumnezeu …”105

Paul al VI-lea a fost un eretic-formal şi un antipapă necatolic.

ALTE SCHIMBĂRI FĂCUTE DE PAUL VI

paul-vi-tiara

Paul al VI-lea dând tiara papală

Pe 13 noiembrie 1964, Paul al VI-lea a dat tiara papală triplu-încoronată. Paul al VI-lea a pus ca tiara să fie scoasă la licitaţie la Târgul Mondial de la New York.106  Tiara papală este un semn al autorităţii unui papă adevărat – cele trei coroane reprezentând autoritatea dogmatică, liturgică şi disciplinară a unui papă. Dând-o, Paul al VI-lea dădea simbolic autoritatea papală (deşi nu avea ce să dea, căci a fost de fapt un antipapă). Însă acest lucru e simbolic despre faptul că Paul al VI-lea era un infiltrator satanic a cărui misiune era de a încerca să distrugă Biserica catolică. (De asemenea, observaţi-l pe “cardinalul” Ottaviani – pe care mulţi îl considerau un conservator adevărat – stând chiar lângă antipapa Paul al VI-lea în timp ce făcea aceasta).

PAUL VI A FOST VĂZUT DE MULTE ORI PURTÂND PIEPTARUL JUDECĂŢII SAU EFOD, FOLOSIT DE MARELE-PREOT IUDEU

paul-vi-evreuPaul al VI-lea purtând pieptarul judecăţii sau efod, veşmânt purtat de masoni şi preoţi iudaici

Observaţi cele douăsprezece pietre care reprezintă cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Acesta nu e doar pieptarul unui mare-preot iudaic, dar potrivit Enciclopediei Masonice de Mackey, efodul este de asemenea “purtat în capitolele americane (masonice) ale gradului roial de către marele-preot ca parte oficială din veşmintele sale oficiale.” Efodul a fost veşmântul care a fost purtat de Caiafa, marele-preot al religiei iudaice, care a poruncit ca Domnul nostru Isus Cristos să fie omorât prin răstignire.

Antipapa Paul al VI-lea a purtat de multe ori pieptarul judecăţii/efodul unui mare-preot iudaic. Dumnezeu permite să iasă la iveală lucruri precum acestea pentru a arăta lumii că aceşti oameni sunt infiltratori şi duşmani ai Bisericii catolice.

Pe lângă toate ereziile din discursurile lui Paul al VI-lea, pe care le-am documentat, el a fost cel care a implementat autoritar falsul Conciliu Vatican II, a schimbat liturghia catolică într-o celebrare protestantă, şi a schimbat ritul la toate sacramentele. A schimbat materia sau forma Euharistiei, Ungerii de pe urmă, Ordinelor sfinte, şi Confirmaţiunii. Paul al VI-lea a vrut să-l ucidă pe Cristos în liturghie (eliminând-o şi înlocuind-o cu un fals), şi a vrut să ucidă Biserica Lui catolică încercând să schimbe total Biserica.

În termen de doi ani de la încheierea Conciliului Vatican II, Paul al VI-lea a eliminat Indexul de cărţi interzise – o decizie pe care un comentator a numit-o pe bună dreptate “de neînţeles”.

paul-vi-evreu2O altă poză cu Paul al VI-lea purtând efodul

Paul al VI-lea a abolit jurământul împotriva modernismului, într-un timp când modernismul se răspândea mai mult ca niciodată. Pe 21 noiembrie 1970,107 Paul al VI-lea a exclus de la participarea la alegerile papale toţi cardinalii cu vârsta peste 80 de ani. Paul al VI-lea a desfiinţat curtea papală, Garda Nobilă şi Gărzile Palatine.108 Paul al VI-lea a abolit ritul tonsurii, toate cele patru ordine minore, şi gradul de subdiaconat.109

Paul al VI-lea a dat înapoi musulmanilor stindardul de la Lepanto. Istoria steagului e venerabilă. A fost luat de la un admiral turc în timpul unei mari bătălii navale din 1571.  În timp ce Papa sf. Pius al V-lea postea şi se ruga Rozariul, o flotă creştină depăşită numeric a învins o marină musulmană mult mai numeroasă, salvând astfel creştinătatea de atacul necredincioşilor.  În onoarea miraculoasei victorii, Pius al V-lea a instituit sărbătoarea Sfintei Fecioare a Preasfântului Rozariu, pentru a comemora mijlocirea ei.  Printr-un singur act dramatic, Paul al VI-lea a renunţat nu doar la o remarcabilă victorie creştină, ci şi la rugăciunile şi sacrificiile unui mare papă şi sfânt.”110

Sub Paul al VI-lea, Sfântul Oficiu a fost reformat: funcţia sa principală acum este cercetarea, nu apărarea Credinţei catolice.111   Potrivit celor care au urmărit filmul vizitei lui Paul al VI-lea la Fatima, el nu s-a rugat nici măcar un singur Bucură-te Marie.112

În 1969, Paul al VI-lea eliminat patruzeci de sfinţi din calendarul liturgic oficial.113

Paul al VI-lea a eliminat exorcismele solemne din ritul babtismal. A înclocuit exorcismele solemne cu o rugăciune opţională care face doar o referire în treacăt la lupta împotriva Diavolului.114

paul-vi-evreu3Altă poză clară cu Paul al VI-lea purtând efodul

Paul al VI-lea a aprobat mai mult de 32.000 de cereri de la preoţi care cereau să fie dezlegaţi de jurământul lor şi să se întoarcă la statutul de laic – cel mai mare exod din preoţie de la revoluţia protestantă.115

Influenţa dezastruoasă a lui Paul al VI-lea a fost vizibilă imediat. De exemplu, în Olanda în 1970, nici măcar un singur candidat nu a solicitat admiterea la preoţie, iar în termen de 12 luni fiecare seminar de acolo a fost închis.116  Distrugerea spirituală s-a răspândit peste tot; nenumărate milioane au părăsit Biserica; nenumăraţi alţii au încetat să practice Credinţa şi să-şi mărturisească păcatele.

Şi deşi Paul al VI-lea era cel care cauzase acest dezastru necruţător şi distrugere spirituală, şarpe viclean cum era el, în mod calculat a direcţionat atenţia departe de el. În probabil cel mai faimos citat al său, a declarat că fumul Satanei a pătruns în Templul lui Dumnezeu.

 Paul al VI-lea, Omilie, 29 Iun. 1972:  “Fumul Satanei a pătruns în Templul lui Dumnezeu prin intermediul unei fisuri…”117

Când Paul al VI-lea a făcut această declaraţie, toţi se uitau la cardinali, la episcopi şi la preoţi pentru a descoperi unde ar putea fi acest fum al Satanei. Se uitau la toţi în afară de omul care făcuse declaraţia. Însă de fapt fumul Satanei era Paul al VI-lea, şi a făcut această declaraţie pentru a direcţiona atenţia departe de el; iar în aceasta a reuşit.  Însă ceea ce este probabil cel mai înfricoşător este că celebra declaraţie a lui Paul al VI-lea este practic o referire directă la Apocalipsa 9:1-3.

Apocalipsa 9:1-3:  “Şi i s-a dat cheia fântânii abisului şi a deschis fântâna abisului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare…”

În Apocalipsa 9 vedem o referire directă la fumul Satanei, şi la cineva care primeşte cheia pentru a-l dezlănţui. Antipapa Paul al VI-lea nu avea cheile lui Petru, însă i-a fost dată cheia fântânii abisului. A fost cel care a introdus fumul Satanei din cuptorul mare; prin intermediul unei fisuri, cum spune el.

 Jean Guitton, prieten apropiat al lui Paul al VI-lea, a relatat ceea ce Paul al VI-lea i-a spus la sesiunea finală a Conciliului Vatican II:  “Era sesiunea finală a Conciliului,” a scris Guitton, “cea mai importantă, în care Paul al VI-lea trebuia să dea întregii omeniri învăţăturile Conciliului. Mi-a anunţat acest lucru în acea zi cu aceste cuvinte, ‘Sunt pe cale să suflu cele şapte trâmbiţe ale Apocalipsei.’”118

 Paul al VI-lea, Discurs către Seminarul Lombard, 7 Dec. 1968: “Biserica se găseşte într-o oră de nelinişte, de auto-critică, s-ar putea spune chiar de auto-distrugereBiserica se răneşte singură.”119

Aici Paul al VI-lea îşi bate joc din nou de oameni. Spune că Biserica este în “auto-distrugere” şi că “se răneşte singură”. Se referă la el însuşi din nou, pentru că el a fost cel care încerca să o distrugă şi să o rănească la fiecare pas!

PAUL VI DESPRE “MAGIE”

Dicţionarul Oxford Ilustrat defineşte magia ca: “Pretinsa artă de a influenţa evenimentele prin controlul ocult al naturii sau al spiritelor, vrăjitorie …”120

Catolicilor le este interzis să practice magia. Însă Paul al VI-lea a vorbit deseori despre magie.

 Paul al VI-lea, Omilie, 12 Noi. 1972:  “De unde vine, această magie interioară care alungă teama…”121

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 30 Dec. 1970:  “…magia invizibilă dar copleşitoare a inundării opiniei publice…”122

 Paul al VI-lea, Mesaj, 1 Ian. 1975:  “Reconciliere!… Nu ar putea acest magic cuvânt să găsească un loc în dicţionarul speranţelor voastre…”123

 Paul al VI-lea, Omilie, 11 Mai 1975:  “Voi, artişti de teatru şi cinema… care deţineţi arta magică de a oferi cu voce şi muzică… scena din viaţa reală a evenimentului…”124

 Paul al VI-lea, Discurs, 18 Mai 1969: “Totul este transformat sub influenţa magică a ştiinţei …”125

 Paul al VI-lea, Mesaj pentru poporul brazilian, Feb. 1972:  “Sprijinul: un cuvânt magic care stimulează acţiunea…”126

 Paul al VI-lea, Adresare, 23 Iun. 1973:  “…rădăcina religioasă pare să fi pierdut atât de mult din puterea sa magică de inspiraţie?”127

De ce a vorbit Paul al VI-lea atât de mult despre magie? În opinia noastră, a făcut aceasta tocmai pentru că ştia că magia neagră  i-a permis lui, infiltrator satanic, să înşele lumea să creadă că era papă, pentru a putea distruge apoi liturghia şi aproape întreaga Biserică catolică. Ştia că magia lui neagră i-a permis să scape cu schimbarea ritului fiecărui sacrament şi cu impunerea religiei sale Vatican II lumii.

PAUL VI A RECUNOSCUT CĂ BISERICA LUI ESTE DESFRÂNATA BABILONULUI

În Apocalipsă, capitolele 17 şi 18, este prezis că o desfrânată va apărea în zilele de pe urmă din oraşul celor şapte coline, care este Roma. Această desfrânata va călca sângele sfinţilor şi martirilor. Desfrânata este în mod clar contrastată cu mireasa imaculată a lui Cristos, Biserica catolică. Cu alte cuvinte, desfrânata Babilonului va fi o biserică falsă din Roma, care va apărea în zilele de pe urmă. Spre sfârşitul acestei cărţi dovedim că desfrânata Babilonului este secta Vatican II, o falsă mireasă care apare în Roma în zilele de pe urmă încercând să înşele credincioşii catolici.

În apariţia sa la La Salette, Franţa, 19 Sep. 1846, Sfânta Fecioară Maria a prezis: “Roma va pierde Credinţa şi va deveni scaunul Anticristului… Biserica va fi eclipsată.”

În următorul citat, antipapa Paul al VI-lea recunoaşte în esenţă că noua lui Biserică este această falsă Biserică, prin faptul că recunoşte că “Biserica” lui a renunţat la opoziţia faţă de lume, care caracterizează adevărata Biserică.

 Paul al VI-lea, Audienţă Generală, 1 Oct. 1969:  “Pe de altă parte, [Biserica] de asemenea încearcă să se adapteze şi să se asimileze căilor lumii; Ea dă jos îmbrăcămintea sacrală distinctivă a sa, căci vrea să se simtă mai umană şi pământească.

“Ea tinde să se lase absorbită de mediul social şi temporal. De asemenea, aproape a fost preluată de respectul uman la gândul că Ea este diferită în vreun fel şi obligată să aibă un stil de gândire şi de viaţă care nu este cel al lumii. Ea trece prin schimbările şi degradările lumii, cu zel conformist, aproape inovativ.”128

Aici Paul al VI-lea recunoaşte că Biserica de după Conciliul Vatican II este o falsă Biserică, ce s-a adaptat lumii şi a asimilat cu zel căile lumii. Aceasta este o recunoaştere uimitoare a lui Paul al VI-lea. El recunoaşte în atât de multe cuvinte că Biserica de după Vatican II este desfrânata Babilonului.

Când se combină faptul că Paul al VI-lea a purtat frecvent efodul evreiesc, cu toate celelalte încercări sistematice ale lui de a distruge întreaga Tradiţie catolică, dovezile sunt puternice că a fost un infiltrator iudaic satanic.

De fapt, strămoşii lui Paul al VI-lea sunt de origine evreiască. Numele lui real este Giovanni Montini. Familia Montini este listată în Cartea de Aur a Patrimoniului Italian Nobil (1962-1964, ediţie în limba engleză, p. 994): “O ramură a… nobilei familii din Brescia… de unde provine blazonul lor nobil şi care recunoaşte ca trunchi sigur şi fondator pe un Bartolomeu (Bartolino) de Benedictis, a spus că Montini era de origine ebraică.129

ALTĂ POZĂ CU ANTIPAPA PAUL VI PURTÂND PIEPTARUL JUDECĂŢII AL UNUI MARE-PREOT IUDEU

paul-vi-evreu4Am dovedit că Paul al VI-lea a fost un apostat în totalitate, care – pentru a enumera doar câteva – a crezut că religiile false sunt adevărate, că nu este vreo problemă cu erezia şi schisma, şi că schismaticii nu trebuie convertiţi.

Dacă accepţi Conciliul Vatican II sau noua liturghie sau noile rituri sacramentale – pe scurt, dacă accepţi religia Vatican II – acesta este omul a cărui religie urmezi, un infiltrator eretic-formal, a cărui singură misiune a fost să răstoarne şi să distrugă cât mai mult din Credinţa catolică.

Catolicii nu trebuie să aibă vreo legătură cu noua liturghie a antipapei Paul al VI-lea (liturghia novus ordo) şi trebuie să respingă complet Conciliul Vatican II şi noile rituri sacramentale. Catolicii trebuie să respingă complet pe antipapa Paul al VI-lea şi să-l denunţe ca antipapă necatolic. Catolicii trebuie să respingă şi să nu susţină vreun grup care acceptă pe acest apostat ca papă valid, sau care acceptă noua liturghie sau Vatican II sau noile rituri sacramentale ale lui Paul al VI-lea.

SEMNĂTURA ANTIPAPEI PAUL VI CONŢINE TREI DE 6

paul-vi-semnatura
Acestea sunt imagini cu semnătura antipapei Paul al VI-lea. Dacă semnătura se întoarce cu susul în jos, se pot vedea clar trei de 6 (rezultând 666). Observaţi prim-planul numelui lui întors cu susul în jos. Cei trei de 6 sunt clari. Din câte ştim, acesta este modul în care a apărut mereu semnătura lui Paul al VI-lea.

Tradus din cartea “Adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică după Vatican II [The Truth about What Really Happened to the Catholic Church after Vatican II]

Înapoi la secțiunea principală despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică

___________________________

Note de final pentru Secţiunea 14:

1 Declaraţie a arhiepiscopului Marcel Lefebvre, August, 1976; citată parţial de episcopul Tissier De Mallerais, The Biography of Marcel Lefebvre [Biografia lui Marcel Lefebvre], ediţie în engleză, Kansas City, MO: Angelus Press, 2004, p. 505.
2 L’Osservatore Romano (Ziarul Vaticanului), ediţie în engleză, 14 Dec. 1972, p. 1.
3 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 5 Iul. 1973, p. 1.
4 The Papal Encyclicals [Enciclicele Papale], ediţie în engleză de Claudia Carlen, Raleigh: The Pierian Press, 1990, vol. 3 (1903-1939), p. 82.
5 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 230.
6 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 16 Noi. 1972, p. 1.
7 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 313-314.
8 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 11 Oct. 1973, p. 10.
9 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 20 Ian. 1972, p. 1.
10 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 22 Dec. 1977, p. 2.
11 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 18 Dec. 1969, p. 2.
12 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 17 Dec. 1970, p. 7.
13 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 14 Iul. 1977, p. 12.
14 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 9 Oct. 1969, p. 5.
15 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 25 Dec. 1975, p. 5.
16 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 12 . 1974, p. 2.
17 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 10 Oct. 1974, p. 7.
18 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 238.
19 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 11 Oct. 1973, p. 4.
20 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 14 Aug. 1969, p. 12.
21 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 11 Mar. 1976, p. 12.
22 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 13 Sep. 1973, p. 8.
23 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 1 Noi. 1973, p. 1.
24 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 30 Ian. 1975, p. 5.
25 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 15 Iun. 1972, p. 5.
26 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 23 Iun. 1977, p. 5.
27 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 21 Iun. 1973, p. 5.
28 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 21 Sep. 1972, p. 2.
29 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 2 Oct. 1969, p. 2.
30 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Iun. 1976, p. 4.
31 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 22 Dec. 1977, p. 2.
32 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 14 Aug. 1969, p. 10.
33 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză,  7 Aug. 1969, p. 1.
34 Denzinger 714, ediţie în engleză,.
35 Decrees of the Ecumenical Councils [Decrete ale Conciliilor Ecumenice], ediţie în engleză, vol. 1, p. 550-553; Denzinger, The Sources of Catholic Dogma [Magisteriul Bisercii], ediţia a treisprezecea în engleză, B. Herder Book. Co., 1957, nr. 39-40.
36 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 17 Iul. 1969, p. 1.
37 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 20 Dec. 1973, p. 3.
38 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 14 Aug. 1975, p. 3.
39 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 23 Apr. 1970, p. 12.
40 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 10 Feb. 1972, p. 3.
41 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 27 Ian. 1972, p. 12.
42 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 14 Iul. 1977, p. 10.
43 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 28 Ian. 1971, p. 1.
44 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 13 Iul. 1972, p. 12.
45 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 6 Iun. 1968, p. 5.
46 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză,  4 Noi. 1971, p. 14.
47 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 27 Iul. 1972, p. 12.
48 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 1 Ian. 1976, p. 6.
49 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 18 Mar. 1971, p. 12.
50 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 230.
51 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 30 Dec. 1976, p. 8.
52 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 1 Feb. 1973, p. 12.
53 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 11 Mai 1972, p. 4.
54 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 6 Iun. 1968, p. 4.
55 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 13 Iul. 1978, p. 3.
56 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 15 Dec. 1977, p. 4.
57 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 13 Iul. 1972, p. 12.
58 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Mai 1973, p. 6.
59 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 21 Ian. 1971, p. 12.
60 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 19 Iun. 1969, p. 9.
61 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 8 Feb. 1973, p. 7.
62 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 6 Sep. 1973, p. 8.
63 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 26 Dec. 1968, p. 4.
64 Denzinger 1000, ediţie în engleză,.
65 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 5 Mai 1977, p. 1.
66 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 14 Aug. 1969, p. 1.
67 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 18 Apr. 1968, p. 2.
68 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 229.
69 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 26 Noi. 1970, p. 7.
70 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 5 Sep. 1968, p. 10.
71 Enciclica Humanae Vitae, Editura Presa Bună, Iaşi – 1994, p. 14.
72 http://www.worldnetdaily.com/news/article.asp?ARTICLE_ID=16291
73 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 17 Feb. 1972, p. 5.
74 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 2 Mai 1968, p. 4.
75 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 21 Iul. 1977, p. 6.
76 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 15 Oct. 1970, p. 3.
77 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 17 Iun. 1976, p. 3.
78 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 22 Sep. 1977, p. 11.
79 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 15 Iun. 1978, p. 3.
80 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 11 Feb. 1971, p. 12.
81 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 14 Aug. 1969, p. 8.
82 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 27 Mai 1971, p. 5.
83 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 2 Dec. 1971, p. 3.
84 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 20 Ian. 1972, p. 7.
85 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 19 Apr. 1973, p. 9.
86 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 7 Feb. 1974, p. 6.
87 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 28 Feb. 1974, p. 3.
88 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 2 Ian. 1969, p. 12.
89 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 8 Mai 1969, p. 3.
90 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Iul. 1969, p. 12.
91 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 5 Aug. 1971, p. 12.
92 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 12 Sep. 1968, p. 1.
93 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Iul. 1975, p. 2.
94 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 7 Oct. 1976, p. 2.
95 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 28 Oct. 1976, p. 4.
96 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 16 Dec. 1976, p. 4.
97 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 30 Dec. 1976, p. 1.
98 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 19 Iun. 1969, p. 6.
99 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 25 Dec. 1969, p. 3.
100 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 1 Ian. 1976, p. 11.
101 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 30 Dec. 1976, p. 1.
102 http://dexonline.ro/definitie/incipient.
103 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 30 Dec. 1976, p. 5.
104 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Sep. 1970, p. 2.
105 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 6.
106 Pr. Joaquin Arriaga, The New Montinian Church [Noua Biserică Montiniană], ediţie în engleză, 394-395.
107 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 3 Dec. 1970, p. 10.
108 George Weigel, Witness to Hope [Martor al Speranţei], ediţie în engleză, p. 238.
109 The Reign of Mary [Domnia Mariei], ediţie în engleză, vol. XXVI, nr. 81, p. 17.
110 Mark Fellows, Fatima in Twiligh [Fatima în Amurg], ediţie în engleză, Niagra Falls, NY: Marmion Publications, 2003, p. 193.
111 Mark Fellows, Fatima in Twilight, ediţie în engleză, p. 193.
112 Mark Fellows, Fatima in Twilight, ediţie în engleză,p. 206.
113 Nino Lo Bello, The Incredible Book of Vatican Facts and Papal Curiosities [Incredibila Carte de Evenimente Vatican şi Curiozități Papale], ediţie în engleză, Ligouri, MO: Liguori Pub., 1998, p. 195.
114 The Reign of Mary, ediţie în engleză, vol. XXVIII, nr. 90, p. 8.
115 George Weigel, Witness to Hope, ediţie în engleză, New York, NY: Harper Collins Publishers, Inc., 1999, p. 328.
116 Piers Compton, The Broken Cross [Crucea Ruptă], ediţie în engleză, Cranbrook, Western Australia: Veritas Pub. Co. Ptd Ltd, 1984, p. 138.
117 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 13 Iul. 1972, p. 6.
118 Jean Guitton, “Nel segno dei Dodici,” interviu de Maurizio Blondet, Avvenire, 11 Oct. 1992.
119 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 19 Dec. 1968, p. 3.
120 The Oxford Illustrated Dictionary[Dicţionarul Oxford Ilustrat], ediţia a doua în engleză, p. 512.
121 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 23 Noi. 1972, p. 1.
122 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 7 Ian. 1971, p. 1.
123 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 26 Sep. 1974, p. 6.
124 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 22 Mai 1975, p. 3.
125 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 18 Mai 1969, p. 12.
126 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 9 Mar. 1972, p. 2.
127 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 12 Iul. 1973, p. 6.
128 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 9 Oct. 1969, p. 1.
129 Pr. Joaquin Arriaga, The New Montinian Church, ediţie în engleză, p. 391.