Obiecția 10): Papa Pius al XII-lea a declarat în Vacantis Apostolicae Sedis că un cardinal, sub orice excomunicare ar fi, poate fi ales ca papă.

Papa Pius al XII-lea, Vacantis Apostolicae Sedis, 8 Dec. 1945: “34. Niciunul dintre cardinali nu poate, în niciun fel, sau prin pretext de oricare excomunicare, suspendare, sau interzicere de oricare fel, sau de oricare alt impediment ecleziastic, să fie exclus din alegerea activă și pasivă a pontifului suprem. Prin prezenta, suspendăm asemenea cenzuri numai în scopurile alegerii menționate mai sus; alteori ele continuă să rămână în vigoare (AAS 38 [1946], p. 76).”

Răspuns: După cum am arătat deja, este dogmă că 1) ereticii nu sunt membri ai Bisericii; și 2) că papa este capul Bisericii. Prin urmare, este fapt dogmatic că un eretic nu poate fi capul Bisericii, deoarece nu este membru al acesteia.

Atunci, la ce se referă papa Pius al XII-lea în Vacantis Apostolicae Sedis? În primul rând, trebuie înțeles că excomunicarea este cauzată pentru mai multe lucruri.  Istoric, se făcea distincție între excomunicări, prin folosirea termenilor major și minor.  Excomunicările majore erau cauzate de erezie și schismă (păcate împotriva Credinței) și de anumite alte păcate mari. Cei aflați sub excomunicare majoră pentru erezie nu sunt membri ai Bisericii (după cum am dovedit deja detaliat). Excomunicările minore însă, nu înlătură din Biserică persoana, ci îi interzic să participe în viața sacramentală a Bisericii. Papa Benedict al XIV-lea menționează distincția.

Papa Benedict al XIV-lea, Ex Quo Primum (# 23), 1 Martie 1756: “De asemenea, ereticii şi schismaticii sunt supuşi cenzurii şi excomunicării majore de către legea Can. de Ligu. 23, întrebarea 5, şi Can. Nulli, 5, dist. 19.”58

Pe de altă parte, excomunicările minore erau cauzate de lucruri precum încălcarea unui secret al Sfântului Oficiu, falsificarea relicvelor (c. 2326), încălcarea vieții monahale (c. 2342), etc. Toate acestea atrag penalități ecleziastice/bisericești. Astfel de acțiuni, deși sunt păcate grave, nu separă de Biserică persoana. Și deși termenii major și minor nu mai sunt folosiți, rămâne realitate faptul că persoana poate atrage o excomunicare (pentru altceva decât erezie) ce nu o separă de Biserică, și poate atrage o excomunicare pentru erezie, care o separă de Biserică.

Prin urmare, un cardinal care primește o excomunicare pentru erezie nu mai rămâne cardinal, deoarece ereticii se află în afara Bisericii (dogmă, papa Eugen al IV-lea). Însă un cardinal care primește o excomunicare pentru altceva, rămâne cardinal, deși într-o stare de păcat grav.

Așadar, atunci când papa Pius al XII-lea spune că toți cardinalii, sub orice impediment ecleziastic ar fi, pot vota și să fie aleși în conclav papal, aceasta presupune cardinali care au primit excomunicare pentru altceva decât erezie, căci un cardinal care a primit excomunicare pentru erezie nu mai este nicidecum cardinal.  Punctul cheie de înțeles este că erezia nu e doar un impediment ecleziastic – prin urmare, nu despre aceasta vorbește papa Pius al XII-lea – ci un impediment prin lege divină.

Canonistul Maroto explică: “Ereticii și schismaticii sunt excluși de la pontificatul suprem prin legea divină însăși, deoarece, deși prin lege divină ei nu sunt considerați incapabili de a participa în anumite tipuri de jurisdicție ecleziastică, totuși, trebuie cu siguranță să fie considerați ca fiind excluși de la a ocupa tronul Scaunului Apostolic…”59

A se observa, ereticii nu sunt excluși de la papalitate doar prin impedimente ecleziastice, ci de impedimente care vin de la legea divină. Legislația lui Pius al XII-lea nu se aplică la erezie, căci el vorbea despre impedimente ecleziastice: “…sau de oricare alt impediment ecleziastic…”. Deci, legislația sa nu arată că ereticii pot fi aleși și să rămână papă, motiv pentru care el nu a menționat eretici. Papa Pius al XII-lea se referea la cardinali catolici care ar fi putut fi sub excomunicare.

Pentru a demonstra și mai mult acest punct, să presupunem, de dragul argumentului, că legislația papei Pius al XII-lea a vrut să spună că un cardinal eretic poate fi ales ca papă. Observați ce spune:

“Prin prezenta, suspendăm asemenea cenzuri numai în scopurile alegerii menționate mai sus; alteori ele continuă să rămână în vigoare.”

Papa Pius al XII-lea spune că excomunicarea este suspendată numai pentru timpul alegerii; alteori continuă să rămână în vigoare. Aceasta ar însemna că excomunicarea pentru erezie ar intra din nou în vigoare imediat după alegere iar ereticul care a fost ales papă și-ar pierde funcția! Prin urmare, indiferent din ce unghi se pune problema, un eretic nu poate fi ales valid și să rămână papă.

Sf. Antoninus (1459): ”În cazul în care papa ar deveni un eretic, s-ar găsi numai prin acel fapt şi fără orice altă sentinţă separat de Biserică.  Un cap separat de trup nu poate, atâta timp cât rămâne separat, să fie cap al aceluiaşi trup de la care a fost separat. Un papă care ar fi separat de Biserică prin erezie, aşadar, prin acel lucru ar înceta să fie capul Bisericii. Nu poate fi eretic şi să rămână papă, căci aflându-se în afara Bisericii nu poate avea cheile Bisericii.” (Summa Theologica, citat în Actes de Vatican I. V. Frond pub.)

Dacă un eretic (o persoană care neagă Credința) ar putea fi cap în interiorul Bisericii, atunci dogma că Biserica este una în Credință (ca în una, sfântă, catolică și apostolică) ar fi falsă.

Înapoi la secțiunea principală despre răspunsuri

___________________________

58 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, Vol. 1 (1740-1878), p. 84.
59 Institutiones Iuris Canonici, 1921.