Noul Rit de Consacrare a Episcopilor

 

Ritul de consacrare episcopi novus ordo invalid

Paul al VI-lea a schimbat şi ritul de consacrare a episcopilor. Aceasta este foarte semnificativ, căci grupuri precum Fraternitatea sf. Petru şi Institutul lui Cristos Regele (grupuri indult care oferă liturghia latină tradiţională) îşi hirotonesc membrii în ritul tradiţional de hirotonire, însă hirotonirile sunt făcute de “episcopi” care au fost făcuţi “episcopi” în noul rit de consacrare episcopală.

Această problemă este semnificativă şi din cauză că Benedict al XVI-lea, omul care azi pretinde că este episcopul Romei, a fost “consacrat” în acest nou rit de consacrare episcopală, pe 28 mai 1977.1

Dacă nu este episcop valid consacrat, nu poate fi episcopul Romei.

În Sacramentum Ordinis, 30 noiembrie 1947, papa Pius al XII-lea a declarat care este forma esenţială pentru consacrarea episcopilor:

FORMA TRADIŢIONALĂ PENTRU CONSACRAREA EPISCOPILOR

Papa Pius al XII-lea, Sacramentum Ordinis, 30 Noi. 1947:  “Însă cu privire la materia şi forma în cadrul acordării fiecărui Ordin, prin a noastră aceeaşi autoritate apostolică supremă, decretăm şi stabilim următoarele: … În hirotonirea sau consacrarea episcopală… forma este alcătuită din cuvintele din ‘Prefaţă’, din care următoarele sunt esenţiale şi astfel obligatorii pentru validitate:

“Întregeşte în preotul Tău plinătatea slujirii Tale, şi împodobit în haina cinstei depline, sfinţeşte-l cu roua ungerii  cereşti.”2

Cu menţionarea “plinătatea slujirii Tale… haina cinstei depline” această formă tradiţională semnifică clar puterea episcopatului, care este “plinătatea preoţiei”.  Noua formă a ritului din 1968 creat de Paul al VI-lea este dată mai jos.  Cele două forme au doar un singur lucru în comun, cuvântul “et”, care înseamnă “şi”.

FORMA NOUĂ DE CONSACRARE A EPISCOPILOR A LUI PAUL VI

 “Aşadar acum revarsă asupra acestui ales puterea care este de la tine, Duhul conducător pe care l-ai dat Fiului tău preaiubit, Isus Cristos, Duhul dat de El sfinţilor apostoli, care au întemeiat Biserica în fiecare loc ca să fie templul tău pentru neîncetata slavă şi mărire a numelui tău.”3

Această nouă formă nu semnifică în mod clar puterea episcopatului. Fraza “Duh conducător” este folosită în Scriptură sau în Tradiţie pentru a face referire la multe lucruri (e.g. Psalm 50:14), însă nu semnifică în mod clar puterile episcopatului. Drept urmare, noua formă este de validitate grav îndoielnică.

Pe lângă schimbarea devastatoare făcută formei esenţiale, multe alte lucruri au fost şterse. De fapt, nu se găseşte nici măcar o singură formulare clară despre efectul sacramental intenţionat al consacrării episcopale. În ritul tradiţional de consacrare, cel care consacrează  instruieşte pe episcopul ales în următorul fel:

Un episcop judecă, explică, consacrează, hirotoneşte, oferă, botează şi miruieşte.”

Aceste menţionări au fost desfiinţate în noul rit.

În ritul tradiţional, viitorul episcop este rugat să confirme credinţa sa în fiecare articol în parte al Crezului.

Această cerinţă a fost desfiinţată.

În ritul tradiţional viitorul episcop este întrebat dacă va “anatemiza fiecare erezie care apare împotriva Sfintei Biserici catolice”.

Aceasta a fost desfiinţată. Ştergerea acestei condiţii de a anatemiza erezia este semnificativă, căci este într-adevăr una din funcţiile episcopului.

În ritul tradiţional, după rugăciunea de consacrare, funcţiile episcopului sunt din nou specificate în aceste cuvinte:

”Doamne, dă-i cheile Împărăţiei Cerurilor… Orice va lega pe pământ, fă să fie de asemenea legat şi în Ceruri, şi orice va dezlega pe pământ, fă să fie de asemenea dezlegat şi în Ceruri. Cui va ţine păcatele, fă să fie ţinute, şi cui va ierta păcatele Tu să le ierţi… Îngăduie-i, Doamne, un scaun episcopal…”

Această întreagă rugăciune a fost desfiinţată în noul rit.

Concluzie: Noul rit de consacrare episcopală al lui Paul al VI-lea are o formă radical diferită de ceea ce papa Pius al XII-lea a declarat că este necesar pentru validitate. Noua formă nu semnifică în mod clar puterile episcopatului. Noul rit de consacrare episcopală nu poate fi considerat valid, căci materia sau forma îndoielnică este considerată invalidă.

Toţi “preoţii” hirotoniţi de “episcopi” consacraţi în acest rit, chiar dacă ritul tradiţional de hirotonire a fost folosit, cum este cazul cu majoritatea preoţilor din Fraternitatea sf. Petru, Institutul lui Cristos Regele, etc. nu pot fi consideraţi preoţi valizi. “Liturghiile” lor trebuie evitate.

Tradus din cartea “Adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică după Vatican II [The Truth about What Really Happened to the Catholic Church after Vatican II].

Înapoi la secțiunea principală despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică

___________________________

Note de final pentru Secţiunea 11:

1 Biografia lui Benedict al XVI-lea, website Vatican: www.vatican.va
2 Denzinger, The Sources of Catholic Dogma [Magisteriul Bisericii], B. Herder Book. Co., ediţia a treisprezecea în engleză, 1957, nr. 2301.
3 The Rites of the Catholic Church [Riturile Bisericii Catolice], ediţie în engleză, Collegeville, MN: The Liturgical Press, 1991, vol. 2, p. 73.