Obiecția 7): Nimeni nu poate judeca Sfântul Scaun… așadar papii Vatican II sunt papi adevărați

Răspuns:  În primul rând, trebuie înțeles ceea ce înseamnă învățătura “nimeni nu poate judeca Sfântul Scaun”. Vine de la Biserica primară. În Biserica primară, când un episcop era acuzat de o nelegiuire, uneori era făcut un proces prezidat de alți episcopi sau de un patriarh cu o autoritate mai mare, care mai apoi judecau pe episcopul acuzat. Însă, episcopul Romei, deoarece este episcopul suprem în Biserică, nu poate fi supus unui proces de către alți episcopi sau de către alte persoane.

Papa Sf. Nicolae, epistolă (8), Proposueramus quidem, 865: “…Nici de Augustus, nici de către toți clericii, nici de persoanele religioase, nici de către oameni nu va fi judecătorul judecat… ‘Primul loc nu va fi judecat de nimeni.’”51

La asta se referă “nimeni nu poate judeca Sfântul Scaun”. Nu se referă la a recunoaște ca fiind un fals papă pe un eretic-formal care pretinde să fie papă. Iar acest lucru ne duce la al doilea punct, care este cel mai important în această privință.

În al doilea rând, Sfântul Scaun ne-a spus că niciun eretic nu poate fi acceptat ca ocupant valid al Sfântului Scaun (papă)!  Cu plinătatea autorității sale, papa Paul al IV-lea a definit că oricine care a fost promovat la papalitate ca eretic, nu este un papă valid, și că poate fi respins ca vrăjitor, păgân, vameș și arhieretic.

Papa Paul al IV-lea, bula papală Cum ex Apostolatus Officio, 15 Feb. 1559: “6. În plus, [prin această a noastră constituţie, care va rămâne validă pentru totdeauna, legiferăm, determinăm, decretăm şi definim:] că dacă vreodată în orice moment va apărea că orice episcop, chiar dacă este arhiepiscop, patriarh sau mitropolit; sau orice cardinal al mai înainte menţionate Biserici romane, sau, după cum s-a menţionat deja, orice nunţiu papal, sau chiar pontiful roman, înainte de promovarea sau elevarea sa ca şi cardinal sau pontif roman, a deviat de la Credinţa catolică sau a căzut în vreo erezie:

(i) chiar dacă va fi fost necontestată şi acceptată în mod unanim de toţi cardinalii, promovarea sau elevarea va fi nulă, fără efect şi fără valoare;

(ii) nu va fi posibil ca să obţină validitate (nici ca să se spună că astfel a obţinut validitate) prin acceptarea funcţiei, consacrării, autorităţii superioare, nici prin posesiunea de administraţie, nici prin întronarea putativă a unui pontif roman, sau veneraţie, sau supunere acordată acestuia de toţi, nici prin trecerea unei perioade de timp oricât de lungă în situaţia cea mai sus menţionată;

(iii) nu va fi considerată ca fiind parţial legitimă în vreun fel…

(vi) fără a fi nevoie de orice altă declaraţie, cei care au fost promovaţi sau elevaţi în acest fel să fie automat lipsiţi de toate demnităţile, poziţiile, onorurile, titlurile, autoritatea, funcţiile şi puterea

7. În sfârșit, [prin această a noastră constituţie, care va rămâne validă pentru totdeauna] de asemenea [legiferăm, determinăm, decretăm şi definim]: că toate persoanele care ar fi fost supuse celor astfel promovați sau elevați dacă aceștia nu ar fi deviat anterior de la Credință, devenit eretici, atras schismă sau provocat sau comis oricare sau toate acestea, fie ei membri din oricare dintre categoriile următoare:

(i) cler, secular și religios; (ii) laici; (iii) cardinali [etc.]… au permisiunea ca oricând să se retragă, fără teamă de consecințe, de la ascultare și devoțiune față de cei astfel promovați sau elevați și să-i evite ca vrăjitori, păgâni, vameși și arhieretici (cu toate acestea, aceleași persoane care fac obiectul discuției, rămânând legate de datoria fidelității și ascultării față de orice viitori episcopi, arhiepiscopi, patriarhi, primați, cardinali și pontif roman ce intră canonic).

10. Prin urmare nu este permis cuiva să încalce în vreun fel acest document de la a noastră aprobare, reintroducere, consimţământ, statut şi diminuare a voinţei şi decretelor, sau prin prezumţie nechibzuită să îl contrazică. Dacă va îndrăzni cineva aceasta, să-i fie de înţeles că va atrage asupra sa mânia lui Dumnezeu Atotputernicul şi a sfinţilor apostoli Petru şi Paul.

Dat la Roma, în biserica Sfântul Petru, în anul Întrupării Domnului 1559, 15 februarie, în anul al patrulea al pontificatului nostru.

+ Eu, Paul, episcop al Bisericii catolice…”

Astfel, cei care respectă și aderă la învățătura Sfântului Scaun sunt cei care resping ca nevalizi pe ereticii pretendenți de după Vatican II. Potrivit învățăturii Sfântului Scaun, ei nu sunt papi adevărați.

În al treilea rând, papa Paul al IV-lea a repetat învățătura că nimeni nu poate judeca un papă, chiar aproape de începutul bulei, înainte de declarația că orice credincios poate respinge ca total nevalidă “alegerea” unui eretic.

Papa Paul al IV-lea, bula papală Cum ex Apostolatus Officio, 15 Feb. 1559: “1.  În evaluarea datoriei noastre și a situației acum în vigoare, ne-a îngreunat gândul că o chestiune de acest gen [i.e., eroare cu privire la Credință] este atât de gravă și periculoasă încât pontiful roman, care este reprezentantul pe pământ al Domnului și Dumnezeului nostru Isus Cristos, care deține plinătatea puterii asupra popoarelor și regatelor, care poate judeca pe toți însă nu poate fi judecat de nimeni în această lume, poate totuși, să fie contrazis dacă se găsește că a deviat de la Credință.”

Iată așadar poate cea mai izbitoare confirmare a faptului că poziția sedevacante nu contrazice învățătura “nimeni nu poate judeca un papă sau Sfântul Scaun”, căci bula papei Paul al IV-lea repetă această învățătură imediat înainte de a declara că toți credincioșii trebuie să recunoască drept nevalidă alegerea unui eretic!

Spre deosebire de cei care încearcă să atace poziția sedevacante folosind argumentul “nimeni nu poate judeca Sfântul Scaun”, papa Paul al IV-lea corect distinge între un papă catolic adevărat pe care nimeni din această lume nu îl poate judeca, și un eretic-formal (de exemplu, Benedict al XVI-lea) care s-a arătat a fi un necatolic ce nu poate fi papă, deoarece se află în afara adevăratei Credințe. Aceasta este dovadă izbitoare că sedevacantiștii catolici care recunosc ca invalidă “alegerea” ereticului-formal Joseph Ratzinger nu judecă un papă.

În al patrulea rând, mulți dintre cei care încearcă să apere “papii” Vatican II spunând “nimeni nu poate judeca Sfântul Scaun” sunt ei înșiși vinovați de a judeca acțiunile cele mai autoritare ale oamenilor care ei consideră că ocupă Sfântul Scaun. Majoritatea falșilor tradiționaliști care acceptă pe antipapii Vatican II resping Conciliul Vatican II, “canonizările” “papilor” Vatican II, etc. Aceasta este o poziție schismatică, ce respinge acțiunile autoritare făcute de ceea ce ei consideră a fi Sfântul Scaun. Se dovedește încă o dată că acești “papi” nu sunt de fapt papi și nu ocupă de fapt Sfântul Scaun.

Înapoi la secțiunea principală despre răspunsuri

___________________________

51 Denzinger 330, ediţie în engleză.