Revoluţia Liturgică – O Nouă Liturghie

“Cu adevărat, dacă unuia dintre diavolii din The Screwtape Letters a lui C.S. Lewis i-ar fi fost încredinţată ruinarea liturghiei, nu ar fi putut să îndeplinească această sarcină mai bine de atât.”1

NOUA LITURGHIE CONTRA LITURGHIEI TRADIŢIONALE

Liturghia latină tradiţională, cel mai sfânt act de închinăciune din ritul roman al Bisericii catolice, a fost codificată de papa sf. Pius al V-lea în bula sa papală Quo Primum din 1570.

liturghia-catolica_5

În celebra bulă papală Quo Primum, papa sf. Pius al V-lea a interzis schimbarea liturghiei tradiţionale latine.

Papa sf. Pius al V-lea, Quo Primum Tempore, 14 Iul. 1570: “Acum aşadar, pentru ca toţi de pretutindeni să accepte şi să păstreze ceea ce le-a fost transmis de Sfânta Biserică romană, Maica şi Învăţătoarea celorlalte biserici, va fi nelegitim de acum înainte şi pentru totdeauna în întreaga lume creştină a se cânta sau a se citi liturghii potrivit oricărei alte formule în afară de această Misal publicată de noi Prin urmare, nu este permis cuiva să încalce sau să facă imprudenţa de a contraveni această proclamaţie de la a noastră permisiune, statut, decret, dispoziţie, sens, încuviinţare, aprobare, comunicat, voinţă, hotărâre, şi prohibiţie. Dacă va risca cineva aceasta, să-i fie de înţeles că va atrage asupra sa mânia lui Dumnezeu Atotputernicul şi a sfinţilor apostoli Petru şi Paul.”2

Pe 3 aprilie 1969, Paul al VI-lea a înlocuit în bisericile Vatican II liturghia latină tradiţională cu propria sa creaţie, noua liturghie sau Novus Ordo.  De la această schimbare s-a ajuns atât de departe încât în lume, în bisericile Vatican II care celebrează această nouă liturghie sau Novus Ordo, s-au văzut:

liturghii cu clovni în care “preotul” se îmbracă în clovn, batjocură totală faţă de Dumnezeu.

conciliul-vatican-ii_l1_5

S-au văzut preoţi îmbrăcaţi ca Dracula; în tricouri de fotbal însoţiţi de majorete;  preot cap-de-caşcaval…

conciliul-vatican-ii_l2_5

…conducând un Volkswagen pe culoar în timp ce oamenii cântă osana.  Au fost liturghii disco…

conciliul-vatican-ii_l3_5

… acrobaţii de gimnastică în timpul celebrării noii liturghii;  liturghii cu baloane;  liturghii carnaval;

liturghie-carnaval_5

…liturghii nud la care iau parte oameni îmbrăcaţi indecent sau fără haine.  Au fost liturghii cu oameni care fac jonglerii în timpul noii liturghii.

jonglerii2_5

În lume s-au văzut preoţi care celebrează noua liturghie cu chipsuri Dorito;

liturghie-cu-suc_5

…cu suc Mountain Dew;  pe o cutie de carton;  cu prăjituri;  cu ceai chinezesc împreună cu adorarea strămoşilor;  cu o minge de baschet pe care preotul o bate pe altar;  cu o chitară, preotul făcând un concert solo.  Lumea a fost martoră la liturghii noi cu preotul aproape complet gol în timp ce dansează în jurul altarului sau face alte urâciuni pe sus…

acrobatii-liturghie_5

În lume s-au văzut liturghii noi cu preoţi îmbrăcaţi în costume băştinaşe păgâne;

pagani_5indieni_5…cu o menoră evreiască pusă pe altar;

menora_5…cu o statuie a lui Buddha pe altar;  cu călugăriţe făcând jertfe la zeiţe; cu oamenii care citesc lecturile şi aduc darurile îmbrăcaţi în satanişti voodoo. În lume s-au văzut liturghii noi în care celebrantul e îmbrăcat în frac şi spune bancuri. S-au văzut concerte rock la noua liturghie;

rock_5

… liturghii polka şi chitară;

chitara_5

chitara2_5… liturghie cu păpuşi;  liturghie nouă în care oamenii se adună în jurul altarului îmbrăcaţi în diavoli;

diavoli_5

… liturghie nouă în care oamenii fac dansuri dezordonate pe muzica tobelor.  Lumea a fost martoră la liturghii noi în care călugăriţe îmbrăcate în virgine vestale păgâne fac jertfe păgâne.

jertfe-pagane_5jertfe-pagane2_5

În lume s-au văzut de asemenea liturghii noi ce încorporează fiecare religie falsă. Au fost liturghii noi cu temă budistă;

hindusi3_5

… liturghii noi cu teme hinduse şi musulmane;

hindusi4_5hindusi5_5

… liturghii noi în care evreii şi unitarienii aprind lumânări pentru falşi dumnezei.  Sunt biserici unde întreaga congregaţie spune liturghia împreună cu preotul;

adunare_5

… unde preotul uneori vorbeşte cu oamenii în loc să celebreze liturghia.

Ceea ce am catalogat aici este doar o infimă parte din genul de lucruri care sunt făcute într-un grad mai mic sau mai mare în fiecare dieceză din lume unde noua liturghie este celebrată.  Domnul nostru ne spune, “După roadele lor îi veţi cunoaşte”(Matei 7:16).  Roadele noii liturghii sunt incalculabil de scandaloase, sacrilege şi idolatre.  Aceasta e deoarece noua liturghie însăşi, chiar şi în cea mai “pură” formă a sa, este o liturghie falsă, invalidă, şi o urâciune.

vatican2_5

Până şi o organizaţie care apără noua liturghie a fost nevoită să recunoască următoarele despre noua liturghie tipică – i.e. , noua liturghie oferită în mod obişnuit în biserici (fără ca să ia în considerare obligatoriu genul de urâciuni şi sacrilegii menţionate mai înainte, care au devenit ceva obişnuit astăzi):  “Majoritatea noilor liturghii la care am fost prezenţi… sunt festivităţi ‘happy-clappy’, muzica este atroce, predicile sunt fără noimă, şi sunt lipsite de respect…” 3

carismatici_5

Când noua liturghie a fost creată în 1969, cardinalii Ottaviani, Bacci, şi alţi teologi au scris lui Paul al VI-lea cu privire la aceasta.  Reţineţi că ceea ce au spus despre noua liturghie este cu privire la versiunea latină, în ghilimele “cea mai pură versiune a noii liturghii”. Studiul lor este cunoscut sub numele Intervenţia Ottaviani.  Spune:

“Novus Ordo [Noua Rânduială a Liturghiei] reprezintă atât în totalitate cât şi în detalii o izbitoare abandonare a teologiei liturgice catolice aşa cum a fost formulată în Sesiunea 22 a Conciliului Tridentin.”4

Au putut foarte clar să vadă că versiunea latină a noii liturghii este o izbitoare abandonare a învăţăturii Conciliului Tridentin.

Din cele 12 rugăciuni de ofertoriu din liturghia tradiţională, doar 2 au fost păstrate în noua liturghie.  Rugăciunile de ofertoriu şterse sunt aceleaşi pe care ereticii protestanţi Martin Luther şi Thomas Cranmer le-au eliminat.  Noua liturghie a fost promulgată de Paul al VI-lea cu ajutorul a şase “preoţi” protestanţi.

protestanti-noua-liturghie2_5

Cei şase protestanţi care au ajutat la crearea noii liturghii: doctorii George, Jasper, Shepherd, Kunneth, Smith şi Thurian.

Paul al VI-lea chiar a recunoscut bunului său prieten Jean Guitton că intenţia sa când a schimbat liturghia a fost ca să o facă protestantă.

 Jean Guitton (prieten apropiat al lui Paul al VI-lea) a scris: “Intenţia papei Paul al VI-lea cu privire la ceea ce este des numită [noua] liturghie, a fost ca să reformeze liturghia catolică în aşa fel încât aproape să coincidă cu liturghia protestantă. A fost cu papa Paul al VI-lea o intenţie ecumenică să scoată, sau măcar să corecteze, sau măcar să relaxeze ceea ce era prea catolic în sensul tradiţional în liturghie, şi, repet, să apropie slujba catolică de slujba calvinistă.”5

Paul al VI-lea a scos ce era prea catolic în liturghie pentru a face liturghia o celebrare protestantă.

Un studiu al caracteristicelor şi rugăciunilor liturghiei tradiţionale contra noii liturghii arată o masacrare a Credinţei tradiţionale. Misalul tradiţional conţine 1182 de rugăciuni. Aproximativ 760 dintre acestea au fost eliminate complet în noua liturghie. Din cele aproximativ 36% de rugăciuni rămase, revizorii au modificat aproape jumătate dintre ele înainte să le introducă în noul misal. Astfel, doar în jur de 17% din rugăciunile din liturghia tradiţională au rămas neatinse în noua liturghie. De asemenea izbitor este conţinutul revizuirilor care au fost făcute rugăciunilor. Rugăciunile tradiţionale care descriu următoarele concepte au fost anume eliminate din noul misal: depravarea păcatului; capcanele răului; grava ofensă a păcatului; calea spre pierzanie; spaima în faţa furiei lui Dumnezeu; indignarea lui Dumnezeu; mânia lui Dumnezeu; povara răutăţii; ispite; gândurile rele;  pericole pentru suflet;  duşmani ai sufletului şi trupului. De asemenea eliminate au fost rugăciuni care descriau ora morţii; pierderea Raiului; moartea veşnică; pedeapsa veşnică; durerile şi focul Iadului. S-au făcut eforturi speciale să se şteargă în noua liturghie rugăciuni care descriau detaşarea de lume; rugăciunile pentru cei decedaţi; adevărata Credinţă şi existenţa ereziei; referirile la Biserica militantă; meritele sfinţilor; miracole; şi Iadul.6 Se poate vedea rezultatul acestei masacrări a Credinţei tradiţionale, din caracteristicile noii liturghii.

jonglerii_5

Noua liturghie este plină de sacrilegii, profanări, şi cele mai ridicole urâciuni imaginabile, căci reflectă o falsă religie care a abandonat Credinţa catolică tradiţională.

blasfemii_5Falsa religie oglindită de noua liturghie este unul dintre motivele pentru care e complet goală pe dinăuntru iar roadele sunt complet rele şi neajutătoare.  Religia practicată în bisericile unde noua liturghie este adoptată, spus direct, este un sacrilegiu complet şi o celebrare pustie şi dezolantă a omului.

pustiu-om_5

Până şi Dietrich von Hildebrand, suporter al religiei Vatican II, a spus despre noua liturghie:

“Cu adevărat, dacă unuia dintre diavolii din The Screwtape Letters a lui C.S. Lewis i-ar fi fost încredinţată ruinarea liturghiei, nu ar fi putut să îndeplinească această sarcină mai bine de atât.”7

uraciune_5

Cu excepţia unei singure genuflexiuni a celebrantului după consacrare, practic fiecare semn de respect pentru Trupul şi Sângele lui Cristos care caracteriza liturghia tradiţională a fost fie desfiinţat fie făcut opţional în cadrul noii liturghii.

circ_5abominabil_5Nu mai este obligatoriu ca potirul să fie împodobit, dacă nu e făcut din metale preţioase. Potirele sfinte pe care doar mâinile miruite ale unui preot valid le pot atinge, acum sunt mânuite de toţi.

mana_5

Frecvent preotul strânge mâna altora înainte de a distribui ostiile.  Instrucţiunile generale ale lui Paul al VI-lea pentru noua liturghie declară de asemenea că altarele nu mai trebuie făcute din piatră naturală; că o piatră de altar care să conţină relicve ale martirilor nu mai este necesară; că doar o singură bucată de pânză este necesară pe altar;  că nu este necesar să fie un crucifix sau măcar lumânări pe altar.9

Nici măcar una dintre cerinţele obligatorii elaborate în peste două mii de ani pentru a se asigura că altarul are o demnitate corespunzătoare nu a fost reţinută în noua liturghie.

nemti_5

Când protestanţii s-au rupt de Biserica catolică în Anglia secolului 16, au schimbat liturghia ca să reflecte părerile lor eretice. Altarele au fost înlocuite cu mese. Latina a fost înlăturată. Statuile şi icoanele au fost scoase din biserici. Ultima Evanghelie şi confiteorul au fost desfiinţate. “Împărtăşania” a fost dată în mână. Liturghia a început să fie spusă cu voce tare, cu faţa la oameni nu la tabernacol. Muzica tradiţională a fost abandonată şi înlocuită cu un nou gen de  muzică. Trei sferturi dintre preoţii din Anglia au adoptat aceste schimbări.

Aceasta este exact ce s-a întâmplat şi în 1969 când Paul al VI-lea a promulgat noua liturghie: Novus Ordo Missae. Asemănările dintre Cartea Anglicană de Rugăciuni din 1549 şi noua liturghie sunt izbitoare. Un expert a notat:

“Modul în care liturghia Novus Ordo se rupe de teologia Conciliului Tridentin poate fi măsurat cel mai bine prin compararea rugăciunilor pe care Consiliumul le-a scos din liturghie cu cele scoase de ereticul Thomas Cranmer. Coincidenţa nu este doar izbitoare – este îngrozitoare. Nu poate de fapt să fie o coincidenţă.”10

Pentru a scoate în evidenţă părerile lor eretice că liturghia nu e o jertfă (un sacrificiu), ci doar o masă, protestanţii au înlocuit altarul cu o masă. De exemplu, în Anglia protestantă “pe 23 noiembrie 1550 Conciliul Privy a ordonat ca toate altarele din Anglia să fie distruse şi înlocuite cu mese de comuniune.”11

masa_5

O biserică Vatican II cu o masă asemenea meselor protestante, pentru noua “liturghie” protestantă a lui Paul al VI-lea.

Conducătorii ereticilor protestanţi au declarat: “Forma unei mese va muta şi mai mult pe oamenii simpli de la opiniile superstiţioase ale liturghiei papiste spre adevăratul folos al cinei Domnului. Căci rolul unui altar este de a jertfi pe el; rolul unei mese este ca oamenii să mănânce pe ea.”12

Martirul catolic galez Richard Gwyn a declarat în opoziţie faţă de această schimbare:  “În locul unui altar e o mizerabilă masă, în locul lui Cristos e pâine.”13   Iar sf. Robert Bellarmin a notat: “… când intrăm în templele ereticilor, unde nu e nimic decât un scaun pentru predici şi o masă pentru a pregăti mâncare, simţim că intrăm într-un loc plin de hulă şi nu în casa lui Dumnezeu.”14

masa2_5

La fel ca noile celebrări ale revoluţionarilor protestanţi, noua liturghie este celebrată pe o masă.

masa3_4Cartea Anglicană de Rugăciuni din 1549 a fost numită “Cina Domnului, şi sfânta Comuniune, numită în mod general Liturghie.”15   Acest titlu subliniază părerea protestantă că liturghia e doar o masă, o cină – nu o jertfă, un sacrificiu.  Când Paul al VI-lea a promulgat instrucţiunile generale pentru noua liturghie documentul a fost intitulat la fel. Titlul era: “Cina Domnului sau Liturghia”.16

masa4_5

Cartea Anglicană de Rugăciuni din 1549 a scos din liturghie psalmul Fă-mi dreptate, Dumnezeule, fiindcă făcea referire la altarul lui Dumnezeu. Acest psalm a fost de asemenea eliminat în noua liturghie.

Cartea Anglicană de Rugăciuni din 1549 a scos din liturghie rugăciunea care începe Curăţeşte-ne de păcate, căci evocă jertfă. Această suprimare a fost făcută şi în noua liturghie.

Rugăciunea care începe Te implorăm, Doamne, face referire la relicve din altarul de piatră. Această rugăciune a fost eliminată în noua liturghie.

În Cartea Anglicană de Rugăciuni din 1549 cântarea de la intrare, Kyrie, Gloria, colecta, lecturile, Evanghelia, şi Crezul au fost toate păstrate. Toate au fost păstrate şi în noua liturghie.

Echivalentul la rugăciunile de ofertoriu: Primeşte, Părinte sfinte … O Dumnezeule, care ai statornicit natura omului … Îţi oferim Ţie, Doamne … cu smerenie în suflet… Vino, Tu care sfinţeşti, Atotputernice … şi acceptă, Preasfântă Treime, toate au fost eliminate în Cartea Anglicană de Rugăciuni din 1549. Toate au fost eliminate şi în noua liturghie, cu excepţia a două extrase.

În Cartea Anglicană de Rugăciuni din 1549 dialogul sus inimile, prefaţa, şi Sanctus, au fost toate păstrate. Toate au fost păstrate şi în noua liturghie.

carismatici2_5

Canonul Roman a fost desfiinţat în Cartea Anglicană de Rugăciuni din 1549.  A fost reţinut doar ca opţional în noua liturghie.

calvin-luther_5

Arhiereticii revoluţiei protestante: Thomas Cranmer (stânga) şi Martin Luther (dreapta)

Thomas Cranmer (autorul Cărţii Anglicane de Rugăciuni din 1549) şi Martin Luther, amândoi au eliminat rugăciunea Izbăveşte-ne,O Dumnezeule – probabil pentru că menţionează mijlocirea Sfintei Fecioare şi a sfinţilor.  Doar o versiune modificată a acestei rugăciuni a fost păstrată în noua liturghie, fără vreo invocare a sfinţilor. Trebuie de asemenea notat că rugăciunea de ofertoriu din noua liturghie, care începe Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul universului este luată dintr-o carte de rugăciuni evreiască pentru masă.17

De asemenea, liturghia Novus Ordo a eliminat rugăciunea tradiţională din Vinerea Mare pentru convertirea evreilor. Această rugăciune a fost înlocuită cu o rugăciune, nu pentru convertirea evreilor, ci ca aceştia să “crească” în fidelitate faţă de legământul Său! Astfel avem în noua liturghie o expresie de apostazie chiar în rugăciunea oficială pentru Vinerea Mare. Este o promovare a iudaismului şi a ereziei că Vechiul Legământ încă este valid.

             Două diferite rugăciuni de Vinerea Mare pentru evrei, pentru două religii diferite

 În Vinerea mare, religia Novus Ordo se roagă: “pentru evrei, ca Domnul Dumnezeul nostru, care le-a vorbit lor mai întâi, să le dea harul să crească în iubirea faţă de numele său şi în fidelitate faţă de legământul Său.”

Însă Biserica catolică se roagă în Vinerea Mare: “pentru necredincioşii evrei: ca Domnul şi Dumnezeul nostru să ridice vălul inimilor lor, să recunoască pe Isus Cristos Domnul Nostru.”

În Cartea Anglicană de Rugăciuni din 1549 echivalentul rugăciunii care începe, Această unire şi consacrare a Trupului şi Sângelui, a fost desfiinţată. E foarte interesant că doar o versiune modificată a acestei rugăciuni a fost păstrată în noua liturghie, cu importantul cuvânt “consacrare” fiind scos.

Cartea Anglicană de Rugăciuni din 1549 a abandonat disciplina ritului roman în a distribui împărtăşania sub o singură specie, şi a dat împărtăşania sub ambele specii.  La noua liturghie împărtăşania este distribuită sub ambele specii în multe locuri din lume.

ambele-specii_5

Versiunea din 1552 a Cărţii de Rugăciuni Anglicane a instruit ca împărtăşania să fie dată în mână, pentru a semnifica părerea că pâinea e pâine obişnuită, şi că între preot şi laic nu este vreo diferenţă în esenţă. 18

impartasania-in-mana_5La noua liturghie împărtăşania în mână e practicată în majoritatea locurilor din lume, şi se merge chiar mai departe decât Cranmer, permiţând persoanelor să primească împărtăşania de la un alt laic.

impartasania-in-mana2_5

Rugăciunile din liturghia tradiţională care încep cu: Ceea ce am primit ca hrănă  şi Doamne, fie ca Trupul Tău, pe care l-am primit ambele fac referire explicită la Adevărata Prezenţă a lui Cristos în Euharistie. Ambele au fost desfiinţate în noua liturghie.

Rugăciunea care începe Fie ca ofranda şi închinarea adusă să-ţi fie plăcută, Preasfântă Treime, a fost cea mai puţin acceptată rugăciune după împărtăşanie de către toţi protestanţii, deoarece face referire la jertfă împăciuitoare.  Martin Luther şi Cranmer în Cartea lui de Rugăciuni Anglicane au eliminat-o.  Fiindu-le urmat exemplul, a fost eliminată şi în noua liturghie.

Acum la ultima Evanghelie.  Dacă ultima Evanghelie, care încheie liturghia tradiţională, ar fi fost inclusă în noua liturghie, atunci noua liturghie s-ar fi ciocnit cu tiparul de slujbe protestante care se încheie cu o binecuvântare, aşa că nu a fost inclusă în noua liturghie.

Rugăciunile de după liturghia tradiţională, rugăciunile leonine, inclusiv Bucură-te Marie; Bucură-te Regină; O Dumnezeule scăparea noastră; rugăciunea la arhanghelul Mihail; şi apelul la Preasfânta Inimă, formau în practică o parte importantă din liturghie. Cinci rugăciuni mai necompatibile cu protestantismul aproape că nu se pot imagina. Toate au fost desfiinţate în noua liturghie.

Având în vedere toate acestea, până şi Michael Davies a exclamat:  “E dincolo de orice îndoială că … ritul roman a fost distrus.”19

În afară de faptul că noua liturghie este o slujbă protestantă, mai e şi faptul că bisericile Novus Ordo seamănă în mod izbitor şi incontestabil cu lojele masonice. Priviţi imaginile. Aceasta este o lojă masonică:

loja-masonica_5Iar acestea sunt biserici novus ordo:

loja-masonica2_5

Aproape că nu se poate face distincţie între ele;  în ambele locuri în centrul atenţiei este omul, cu scaunul celebrantului în mijloc, cu o distribuire circulară.  Probabil toate acestea au fost făcute deoarece arhitectul principal al liturghiei lui Paul al VI-lea a fost cardinalul Annibale Bugnini, care era mason.

bugnini_5

Annibale Bugnini, arhitect principal al noii liturghii, şi mason.

“Cardinalul” Annibale Bugnini a fost preşedintele Consiliumului care a proiectat noua liturghie a lui Paul al VI-lea. Bugnini a fost iniţiat în lojă masonică pe 23 Aprilie 1963, conform registrului masonic din 1976. 20

Pe lângă toate aceste probleme cu noua liturghie, există una şi mai mare.  Cea mai mare problemă cu noua liturghie este că nu e validă.  Isus Cristos nu e prezent în noua liturghie, pentru că noua liturghie a alterat cuvintele de la prefacere.

DOVADĂ CĂ NOUA LITURGHIE NU ESTE VALIDĂ – CUVINTELE DE LA PREFACERE AU FOST SCHIMBATE

Un sacrament este valid dacă este înfăptuit.  Sacramentul Euharistiei este valid dacă pâinea şi vinul devin actualul Trup, Sânge, Suflet şi Dumnezeire a lui Isus Cristos. Pentru ca orice sacrament să fie valid, materia, forma, celebrantul şi intenţia trebuie să fie prezente.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, 1439:  “Toate aceste sacramente sunt alcătuite din trei elemente: şi anume, lucrurile ca materie, cuvintele ca formă, şi persoana celebrantului care conferă sacramentul cu intenţia de a face ceea ce face Biserica. Dacă oricare din acestea lipseşte, sacramentul nu este înfăptuit.”21

Problema validităţii noii liturghii este cu forma, acele cuvinte necesare pentru a înfăptui sacramentul Euharistiei.  Forma necesară pentru a înfăptui Euharistia, în ritul roman, a fost declarată de papa Eugen al IV-lea la Conciliul din Florenţa.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, Cantate Domino, 1441: “… sfânta Biserică romană, bazându-se pe învăţătura şi autoritatea apostolilor Petru şi Paul… foloseşte această formă de cuvinte în consacrarea Trupului Domnului: ACESTA ESTE TRUPUL MEU. Şi despre sângele Său: ACESTA ESTE POTIRUL SÂNGELUI MEU, AL NOULUI ŞI VEŞNICULUI LEGĂMÂNT: MISTERUL CREDINŢEI, CARE PENTRU VOI ŞI PENTRU MULŢI SE VARSĂ SPRE IERTAREA PĂCATELOR.”22

În decretul papei sf. Pius al V-lea, De Defectibus, găsim repetate aceleaşi cuvinte:

Papa sf. Pius al V-lea, De Defectibus, capitolul 5, partea 1: “ Cuvintele de prefacere, care sunt FORMA acestui sacrament, sunt acestea: ACESTA ESTE TRUPUL MEU. Şi: ACESTA ESTE POTIRUL SÂNGELUI MEU, AL NOULUI ŞI VEŞNICULUI LEGĂMÂNT: MISTERUL CREDINŢEI, CARE PENTRU VOI ŞI PENTRU MULŢI SE VARSĂ SPRE IERTAREA PĂCATELOR. Dacă cineva ar scoate, sau schimba orice în FORMA de prefacere a Trupului şi Sângelui, iar în acea schimbare de cuvinte noua formulare a cuvintelor nu ar însemna acelaşi lucru, sacramentul nu este consacrat.”23

Această învăţătură a apărut în faţa fiecărui altar romano-catolic din 1570 până în 1962. Putem vedea că aceleaşi cuvinte declarate de Conciliul din Florenţa sunt declarate necesare de papa sf. Pius al V-lea. De aceea toate aceste cuvinte de consacrare sunt îngroşate în liturghierele romano-catolice tradiţionale.  Tot din acest motiv liturghierele romano-catolice tradiţionale cer ca preoţii să ţină potirul ridicat până la rostirea completă a tuturor acestor cuvinte.

Învăţătura papei sf. Pius al V-lea de asemenea spune că în cazul în care cuvintele de la prefacere sunt schimbate, astfel încât înţelesul e schimbat, preotul nu duce la împlinire sacramentul.  În noua liturghie cuvintele de la prefacere au fost drastic schimbate iar înţelesul a fost schimbat.

În primul rând, versiunea originală în latină a noii liturghii a eliminat cuvintele mysterium fidei – “misterul credinţei” – din cadrul cuvintelor de consacrare, şi le-a pus după. Aceasta cauzează o gravă îndoială, căci în ritul roman al liturghiei cuvintele “mysterium fidei” sunt parte din formă.

Deşi cuvintele “mysterium fidei” nu fac parte din unele formule de consacrare de rit estic, ele au fost declarate ca parte din ritul roman.  De asemenea sunt parte din anumite rituri estice.  Papa Inocenţiu al III-lea şi Canonul Liturghiei ne spun de asemenea că “mysterium fidei” au fost date de Însuşi Isus Cristos.

Papa Inocenţiu al III-lea, Cum Marthae circa, 29 Noi. 1202, ca răspuns la o întrebare despre forma Euharistiei şi includerea cuvintelor ‘mysterium fidei’: “Aţi întrebat (într-adevăr) cine a adăugat la forma cuvintelor pe care Cristos Însuşi le-a exprimat când a schimbat pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele, aceea din Canonul Liturghiei pe care Biserica generală îl foloseşte, care niciunul dintre evanghelişti nu se citeşte să o fi exprimat… În Canonul Liturghiei acea expresie, ‘mysterium fidei’, este găsită aşezată între cuvintele Sale… Cu siguranţă găsim multe astfel de lucruri omise de evanghelişti din cuvintele cât şi din faptele Domnului, care se citeşte că apostolii le-au suplinit prin vorbă sau au exprimat prin fapte… Drept urmare, credem că forma cuvintelor, aşa cum sunt găsite în Canon, apostolii au primit-o de la Cristos, iar  succesorii lor de la ei.”24

Cuvintele ‘misterul credinţei’ din cadrul prefacerii fac referire clară la Adevărata Prezenţă a lui Cristos în Euharistie. Aceste cuvinte au fost eliminate şi de ereticul Thomas Cranmer în Cartea lui de Rugăciuni Anglicane din 1549, deoarece făceau în mod clar referire la Adevărata Prezenţă a lui Cristos în Euharistie.25  Când se elimină cuvinte dintr-un rit pentru că înţelesul lor contrazice înţelesul menit ritului, e introdusă o îndoială. Multe mai pot fi spuse despre acest lucru, însă trebuie să trecem mai departe la lovitura zdrobitoare pentru validitatea noii liturghii.

În aproape toate traducerile vernaculare ale noii liturghii din lume, cuvintele de consacrare sunt astfel:

FORMA DE PREFACERE ÎN NOUA LITURGHIE

“Acesta este Trupul Meu. Acesta este potirul Sângelui Meu, al noului şi veşnicului Legământ, care pentru voi şi PENTRU TOŢI se varsă SPRE IERTAREA PĂCATELOR.”

Cuvintele “pentru voi şi pentru mulţi spre iertarea păcatelor” au fost schimbate cu pentru voi şi pentru toţi spre iertarea păcatelor. Cuvântul “mulţi” a fost scos şi înlocuit de cuvântul “toţi”. Această uriaşă schimbare absolut invalidează toate noile liturghii.  În primul rând, cuvântul mulţi a fost folosit de Isus pentru a întemeia sacramentul Euharistiei, după cum vedem în Matei 26:28:  “Căci acesta este Sângele Meu, al Noului Legământ, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” Cuvintele pe care Isus le foloseşte, “pentru mulţi spre iertarea păcatelor”, reprezintă  eficacitatea Sângelui pe Care Isus Cristos l-a vărsat.  Sângele lui Isus Cristos este eficace pentru mântuirea la mulţi, nu la toţi oamenii.  Explicând aceasta, Catehismul Conciliului Tridentin spune în mod clar că Domnul Nostru nu s-a referit la “toţi” şi drept urmare nu a spus aşa ceva!

Catehismul Conciliului Tridentin, Despre Forma Euharistiei, p. 227: “Cuvintele adiţionale pentru voi şi pentru mulţi, sunt luate unele din Evanghelia după Matei, altele din Luca, însă au fost unite de Biserica catolică sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Ele servesc a declara roadele şi avantajele Pătimirii Sale. Căci dacă privim la valoarea ei, trebuie recunoscut că Răscumpărătorul şi-a vărsat Sângele pentru mântuirea la toţi; însă dacă privim la roadele pe care omenirea le-a primit, putem vedea cu uşurinţă că ele nu aparţin la toţi, ci la mulţi din neamul omenesc. Drept urmare, atunci când [Domnul nostru] a spus: pentru voi, s-a referit fie la cei prezenţi, sau la cei aleşi dintre poporul ebraic, cum au fost, cu excepţia lui Iuda, discipolii cu care vorbea. Când a adăugat, şi pentru mulţi, El a dorit să fie înţeles că se referă la restul celor aleşi dintre evrei şi ne-evrei. CU MOTIV ANUME AŞADAR, NU AU FOST FOLOSITE CUVINTELE PENTRU TOŢI, căci în acest loc se vorbeşte doar despre roadele Pătimirii, iar doar celor aleşi Pătimirea Sa aduce roadele mântuirii.”26

După cum vedem, potrivit Catehismului Conciliului Tridentin, cuvintele “pentru toţi” în mod intenţionat nu au fost folosite de Domnul nostru, căci ar fi dat un fals înţeles.

Sf. Alfons de Liquori, Tratat despre Sfânta Euharistie: “Cuvintele pentru voi şi pentru mulţi sunt folosite pentru a deosebi între virtutea şi roadele sângelui lui Cristos: căci sângele Mântuitorului nostru este de suficientă valoare pentru a mântui pe toţi oamenii însă roadele sale sunt aplicate doar la un anumit număr şi nu la toţi, iar aceasta e propria lor vină …”27

Folosirea cuvântului “toţi” schimbă înţelesul formei de prefacere. Nimeni, nici măcar un papă adevărat nu poate schimba cuvintele pe care Isus Cristos le-a instituit în mod specific pentru un sacrament al Bisericii.

Papa Pius al XII-lea, Sacramentum Ordinis (# 1), 30 Noi. 1947: “… Biserica nu are vreo putere asupra ‘substanţei sacramentelor’, adică asupra acelor lucruri care, cu sursele de revelaţie divină ca martori, Însuşi Cristos Domnul a decretat să fie păstrate într-un semn sacramental…”28

De vreme ce “toţi” nu înseamnă acelaşi lucru cu “mulţi”, sacramentul nu este îndeplinit în noua liturghie.

Papa sf. Pius al V-lea, De Defectibus, capitolul 5, partea 1: “ Cuvintele de prefacere, care sunt FORMA acestui sacrament, sunt acestea: ACESTA ESTE TRUPUL MEU. Şi: ACESTA ESTE POTIRUL SÂNGELUI MEU, AL NOULUI ŞI VEŞNICULUI LEGĂMÂNT: MISTERUL CREDINŢEI, CARE PENTRU VOI ŞI PENTRU MULŢI SE VARSĂ SPRE IERTAREA PĂCATELOR. Dacă cineva ar scoate, sau schimba orice în FORMA de prefacere a Trupului şi Sângelui, iar în acea schimbare de cuvinte noua formulare a cuvintelor nu ar însemna acelaşi lucru, sacramentul nu este consacrat.” 29

UN ALT UNGHI AL ACESTEI PROBLEME DOVEDEŞTE CLAR CĂ NOUA LITURGHIE ESTE INVALIDĂ

Mai este încă un unghi al acestei probleme care trebuie să-l examinăm acum. În celebra bulă papală, Apostolicae Curae din 1896, papa Leon al XIII-lea învaţă:

Papa Leon al XIII-lea, Apostolicae Curae, 13 Sep. 1896:  “Toţi ştiu că sacramentele Noului Testament, ca semne sensibile şi eficiente ale harului invizibil, trebuie să semnifice harul pe care îl efectuează  şi să efectueze harul pe care îl semnifică.”30

Dacă nu semnifică harul pe care îl efectuează şi nu efectuează harul pe care îl semnifică, nu e un sacrament – punct.  Deci care este harul efectuat de sacramentul Preasfintei Euharistii?

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, “Exultate Deo”, Despre Euharistie, 1439: “În cele din urmă, aceasta este o modalitate potrivită de a semnifica efectul acestui sacrament, adică, uniunea poporului creştin cu Cristos.”31

Sf. Toma de Aquino, Summa Theologica, Partea III, Întrebarea 73, Articolul 3:  “S-a menţionat mai sus că realitatea sacramentului [Euharistiei] este unitatea trupului mistic, fără de care nu este mântuire…”32

După cum învaţă Conciliul din Florenţa, sf. Toma de Aquino, şi mulţi alţi teologi, harul efectuat de Euharistie este uniunea credincioşilor cu Cristos.  Sf. Toma numeşte acest har “uniunea Trupului Mistic”.  Harul efectuat de Euharistie (uniunea credincioşilor cu Cristos sau uniunea Trupului Mistic) trebuie atent deosebit de Euharistia Însăşi: Trupul, Sângele, Sufletul şi Dumnezeirea lui Cristos.

Deoarece harul efectuat de sacramentul Euharistiei este uniunea credincioşilor cu Cristos – sau ceea ce este de asemenea numită realitatea sacramentului sau harul specific sacramentului Euharistiei – acest har trebuie semnificat în forma prefacerii pentru ca aceasta să fie validă, după cum învaţă  şi papa Leon al XIII-lea. Aşadar, trebuie să analizăm forma tradiţională de prefacere şi să găsim unde acest har – uniunea credincioşilor cu Cristos – este semnificat.

Forma tradiţională de prefacere, după cum a fost declarată de papa Eugen al IV-lea la Conciliul din Florenţa şi papa sf. Pius al V-lea în De Defectibus, este astfel:

“ACESTA ESTE TRUPUL MEU. ACESTA ESTE POTIRUL SÂNGELUI MEU, AL NOULUI ŞI VEŞNICULUI LEGĂMÂNT: MISTERUL CREDINŢEI, CARE PENTRU VOI ŞI PENTRU MULŢI SE VARSĂ SPRE IERTAREA PĂCATELOR.”

Căutăm aşadar acea parte din formă, care semnifică faptul că persoana care primeşte în mod vrednic acest sacrament devine unită, sau mai puternic unită cu Isus Cristos şi Trupul Său Mistic.

Semnifică cuvintele “AL NOULUI ŞI VEŞNICULUI LEGĂMÂNT” uniunea credincioşilor cu Cristos/Trupul Mistic? Nu. Aceste cuvinte nu semnifică Trupul Mistic, ci mai degrabă contrastează jertfele temporare şi prefigurative ale Vechiului Testament cu Jertfa eternă şi împăciuitoare a lui Isus Cristos.

Semnifică cuvintele “MISTERUL CREDINŢEI” uniunea credincioşilor cu Cristos/ Trupul Mistic? Nu. Aceste cuvinte semnifică Prezenţa Adevărată a lui Cristos în Euharistie, după cum învaţă şi papa Inocenţiu al III-lea; nu semnifică Trupul Mistic al lui Cristos.

Semnifică cuvintele “CARE SE VARSĂ” uniunea credincioşilor cu Cristos/ Trupul Mistic? Nu. Aceste cuvinte denotă jertfă/sacrificiu adevărat.

Singurele cuvinte rămase în forma de prefacere sunt: “PENTRU VOI ŞI PENTRU MULŢI SPRE IERTAREA PĂCATELOR.

Iertarea păcatelor este necesară pentru încorporarea în Trupul Mistic, iar iertarea păcatelor este o componentă indispensabilă a adevăratei stări de har sfinţitor, prin care persoana este în mod rodnic unită cu Isus Cristos. Cuvintele “pentru voi şi pentru mulţi” se referă la membrii Trupului Mistic care au primit asemenea iertare.

Cuvintele “PENTRU VOI ŞI PENTRU MULŢI SPRE IERTAREA PĂCATELOR sunt cuvintele din forma de prefacere, care semnifică uniunea credincioşilor cu Cristos/uniunea Trupului Mistic al lui Cristos, care este harul specific sacramentului Euharistiei.

Acum dacă privim forma de prefacere novus ordo, găsim semnificat Trupul Mistic/uniunea credincioşilor cu Cristos (harul specific sacramentului Euharistiei)?  Iată forma de prefacere în noua liturghie sau Novus Ordo:

 Forma noii liturghii: “Acesta este Trupul Meu. Acesta este potirul Sângelui Meu, al noului şi veşnicului Legământ, care pentru voi şi pentru toţi se varsă spre iertarea păcatelor.”

Este semnificată uniunea Trupului Mistic al lui Cristos de cuvintele “pentru voi şi pentru toţi spre iertarea păcatelor”? Nu. Sunt toţi oamenii parte din Trupul Mistic? Nu. Toţi oamenii fac parte din credincioşii uniţi cu Cristos? Nu. Putem vedea foarte clar că noua liturghie sau Novus Ordo cu siguranţă nu semnifică uniunea Trupului Mistic (harul specific sacramentului Euharistiei), iar drept urmare nu este un sacrament valid!

Nu mai trebuie spus nimic în plus… Noua liturghie nu este validă!

Papa Leon al XIII-lea, Apostolicae Curae, 1896:  “Toţi ştiu că sacramentele Noului Testament, ca semne sensibile şi eficiente ale harului invizibil, trebuie să semnifice harul pe care îl efectuează  şi să efectueze harul pe care îl semnifică.”33

Papa Leon al XIII-lea, Apostolicae Curae, 1896:  “Forma care omite ceea ce în esenţă trebuie să semnifice, nu poate fi considerată aptă sau suficientă pentru un sacrament.”34

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, “Exultate Deo”, 1438:  “… aceasta este o modalitate potrivită de a semnifica efectul acestui sacrament, adică, uniunea poporului creştin cu Cristos.” 35

Pentru a dovedi şi mai mult acest lucru, trebuie notat că în toate formulele de consacrare din riturile liturgice ale Bisericii catolice, fie că este vorba de liturghia armeană, liturghia coptă, liturghia etiopiană, liturghia siriacă, liturghia caldeeană, etc. uniunea credincioşilor cu Cristos (Trupul Mistic) este semnificată în forma de consacrare. Nicio liturghie care a fost vreodată aprobată de Biserică nu eşuează să semnifice uniunea credincioşilor cu Cristos.

Iată porţiuni ale formelor de consacrare a vinului folosite în riturile estice, care semnifică ceea ce semnifică liturghia tradiţională, şi ceea ce noua liturghie eşuează să semnifice: uniunea şi membrii Bisericii

LITURGHIA ARMEANĂ: “…pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre expierea şi iertarea păcatelor.”

Observaţi că uniunea şi membrii Trupului Mistic sunt semnificate de cuvintele “pentru voi şi pentru mulţi spre expierea şi iertarea păcatelor.”

LITURGHIA BIZANTINĂ: “…pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”

Observaţi că uniunea şi membrii Trupului Mistic sunt semnificate.

LITURGHIA CALDEEANĂ: “…pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.“

Observaţi că uniunea şi membrii Trupului Mistic sunt semnificate.

LITURGHIA COPTĂ: “…pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”

Observaţi că uniunea şi membrii Trupului Mistic sunt semnificate.

LITURGHIA ETIOPIANĂ:“…pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”

Observaţi că uniunea şi membrii Trupului Mistic sunt semnificate.

LITURGHIA DIN MALABAR: “…pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”

Observaţi că uniunea şi membrii Trupului Mistic sunt semnificate.

LITURGHIA MARONITĂ: (această formă este identică cu cea care a fost dintotdeauna folosită în ritul roman).

LITURGHIA SIRIACĂ: “Acesta este sângele Meu, al Noului Legământ, care va fi vărsat şi oferit spre iertarea păcatelor şi viaţa veşnică a voastră şi a multora.”

Observaţi că uniunea şi membrii Trupului Mistic sunt semnificate de cuvintele “spre iertarea păcatelor şi viaţa veşnică a voastră şi a multora.”

În toate liturghiile catolice formula de prefacere semnifică uniunea credincioşilor cu Cristos/Trupul Mistic al lui Cristos, după cum putem vedea.  Liturghia novus ordo (noua liturghie, a lui Paul al VI-lea), care spune, “pentru voi şi pentru toţi spre iertarea păcatelor”, nu semnifică Trupul Mistic căci nu toţi aparţin Trupului Mistic.  Astfel, noua liturghie nu semnifică harul pe care Euharistia îl efectuează.  Nu este validă.

Drept urmare, persoana catolică nu poate lua parte la noua “liturghie” căci ar comite păcat de moarte. Cei care se încăpăţânează să facă aceasta comit idolatrie (se închină la o bucată de pâine). Isus Cristos nu este prezent acolo. Ostia novus ordo e doar o bucată de pâine, nu Trupul, Sângele, Sufletul şi Dumnezeirea Domnului nostru. Biserica a învăţat dintotdeauna că a te apropia să primeşti un sacrament care este îndoielnic (care foloseşte materie sau formă îndoielnică) este păcat de moarte. De fapt, papa Inocenţiu al XI-lea, Decret al Sfântului Oficiu, 4 Martie 1679, 36 condamnă până şi ideea că un catolic poate primi sacramente “probabile”.  Iar noua liturghie nu e doar îndoielnică, ci este în mod clar invalidă, căci nu semnifică harul pe care ar trebui să-l efectueze. Noua liturghie este de fapt mai rea decât o slujbă protestantă; este o urâciune care falsifică cuvintele lui Isus Cristos şi ale Credinţei catolice.

ATENŢIE:  În momentul în care sunt scrise aceste rânduri există anumite discuţii în “Biserica” Vatican II novus ordo, pentru a încerca să înşele pe catolicii tradiţionali să accepte noua “Biserică” şi falsa liturghie. Se plănuieşte să se corecteze cuvintele “pentru toţi” din cadrul formei de prefacere. Faptul că “Biserica” Vatican II va face aceasta dovedeşte că “pentu toţi” dă, după cum am demonstrat deja, o falsă semnificaţie. Chiar dacă se face aceasta, catolicii tot trebuie să evite toate noile liturghii căci tot sunt păcat de moarte, deoarece noua liturghie în sine este o celebrare necatolică; tot nu are cuvintele “mysterium fidei” în cadrul consacrării ci după;  iar majoritatea aşa-numiţilor “preoţi” care o celebrează oricum nu sunt preoţi valizi (după cum dovedeşte următoarea secţiune).

Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger) aprobă la prefacere cuvintele “pentru toţi

S-a văzut deja clar că învăţătura sacramentală a Bisericii catolice condamnă folosirea cuvintelor “pentru toţi” în loc de “pentru mulţi” în cadrul consacrării, deoarece se invalidează liturghia. Însă Benedict al XVI-lea aprobă la prefacere cuvintele “pentru toţi”.

 “Cardinalul” Joseph Ratzinger, God is Near Us, 2001 (Ignatius Press, 2003), p. 34 şi 36-37:  “Traducerea germană nu mai spune ‘pentru mulţi’, ci ‘pentru toţi’, iar aceasta ia în considerare că în Misalul latin şi în Noul Testament grecesc, adică, în textul original care este tradus, găsim ‘pentru mulţi’. Această nepotrivire a dat naştere la o anumită nelinişte; se ridică întrebarea dacă textul biblic nu este denaturat, dacă nu cumva un element de neadevăr a fost adus în cel mai sacru loc din închinarea noastră … Las deschisă întrebarea dacă a fost bine să fie aleasă aici traducerea ‘pentru toţi’ şi, prin urmare, de a confunda traducerea cu interpretarea, la un punct în care procesul de interpretare rămâne, în orice caz, indispensabil. Nu poate fi vorba de denaturare aici, deoarece oricare dintre formule ar fi permise, trebuie, în orice caz, să ascultăm întreg mesajul Evangheliei: că Domnul iubeşte cu adevărat pe toți și a murit pentru toți.”

 Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret: de la intrarea în Ierusalim la Înviere, 2011, (Editura Galaxia Gutenberg, 2012), p. 135:  ”El [Joachim Jeremias] încearcă să demonstreze că termenul ‘mulţi’ în Vechiul Testament înseamnă ‘totalitatea’, deci în realitate ar trebui tradus cu ‘toţi’. Această teză s-a afirmat cu repeziciune atunci şi a devenit un bun teologic comun. Pe baza ei, în cuvintele consacrării, ‘mulţi’ a fost tradus în diferite limbi cu ‘toţi’. ‘Vărsat pentru voi şi pentru toţi’, aud astăzi credincioşii din diferite ţări cuvintele lui Isus în timpul Celebrării euharistice”

Mai multe despre acest subiect în secţiunea despre Benedict al XVI-lea (Secţiunea 20).

Tradus din cartea “Adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică după Vatican II [The Truth about What Really Happened to the Catholic Church after Vatican II].

Înapoi la secțiunea principală despre schimbarea liturghiei

__________________________

Note de final pentru Secţiunea 9:

1 Cuvintele lui Dietrich Von Hildebrand, care era totuşi un suporter al religiei Vatican II însă s-a simţit obligat să facă asemenea declaraţie despre noua liturghie. Citat de Michael Davies, Pope Paul’s New Mass [Noua Liturghie a Papei Paul], ediţie în engleză, Kansas City, MO: Angelus Press, 1980, p. 80.
2 Papa sf. Pius al V-lea, bula papală Quo Primum, 14 Iulie 1570.
3 New Oxford Review [Revista New Oxford], Berkeley, CA, Noiembrie 2006, “Note.”
4 The Ottaviani Intervention [Intervenţia Ottaviani], ediţie în engleză, Rockford, IL: Tan Books.
5 Rama Coomeraswamy, The Problems with the New Mass [Problemele cu Noua Liturghie], ediţie în engleză, Tan Books, p. 34.
6 Pr. Anthony Cekada, The Problems With the Prayers of the Modern Mass [Problemele cu Rugăciunile Liturghiei Moderne], ediţie în engleză, Tan Books, 1991, p. 9-13.
7 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, ediţie în engleză, Kansas City, MO: Angelus Press, p. 80.
8 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, ediţie în engleză, p. 126.
9 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, ediţie în engleză, p. 395.
10 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, ediţie în engleză.
11 Warren H. Carroll, A History of Christendom [O Istorie a Creştinătăţii], ediţie în engleză,  vol. 4 (The Cleaving of Christendom) [Despicarea Creştinătăţii], Front Royal, VA: Christendom Press, 2000, p. 229.
12 Michael Davies, Cranmer’s Godly Order [Ordinul Religios al lui Cranmer], ediţie în engleză, Fort Collins, CO: Roman Catholic Books, 1995, p. 183.
13 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, ediţie în engleză, p. 398.
14 Octava Controversia Generalis.  Liber Ii.  Controversia Quinta.  Caput XXXI.
15 Michael Davies, Cranmer’s Godly Order, ediţie în engleză, p. 65.
16 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, ediţie în engleză, p. 285.
17 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, ediţie în engleză, p. 320.
18 Michael Davies, Cranmer’s Godly Order, ediţie în engleză, p. 210.
19 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, ediţie în engleză,p. 504.
20 De asemenea discutat în Pope Paul’s New Mass, p. 102; 504-505.
21 Denzinger, The Sources of Catholic Dogma [Magisteriul Bisericii], B. Herder Book. Co., ediţia a treisprezecea, în engleză, 1957, nr. 695.
22 Decrees of the Ecumenical Councils [Decrete ale Conciliilor Ecumenice], ediţie în engleză, vol. 1, p. 581; Denzinger 715.
23 O traducere obişnuită, găsită în multe publicaţii, a cuvintelor latine din misalul roman de altar, în De Defectibus, cap. 5, partea 1.
24 Denzinger 414-415, ediţie în engleză.
25 Michael Davies, Cranmer’s Godly Order, ediţie în engleză, p. 306.
26 The Catechism of the Council of Trent [Catehismul Conciliului Tridentin], ediţie în engleză, Tan Books, 1982, p. 227.
27 Sf. Alfons de Liguori, Tratat despre Sfânta Euharistie, ediţie în engleză, Redemptorist Fathers, 1934,  p. 44.
28 Denzinger 2301, ediţie în engleză.
29 O traducere obişnuită, găsită în multe publicaţii, a cuvintelor latine din misalul roman de altar, în De Defectibus, cap. 5, partea 1.
30 Denzinger 1963, ediţie în engleză.
31 Denzinger 698, ediţie în engleză.
32 Sf. Toma de Aquino, Summa Theologica, ediţie în engleză, Allen, TX: Christian Classics, Pt. III, Î. 73, Art. 3.
33 Denzinger 1963, ediţie în engleză.
34 The Great Encyclical Letters of Pope Leo XIII [Enciclicele Papei Leon al XIII-lea], ediţie în engleză, Tan Books, 1995, p. 401.
35 Denzinger 698, ediţie în engleză.
36 Denzinger 1151, ediţie în engleză.