Scandalurile şi ereziile lui Ioan al XXIII-lea

 

Biserica Catolică învaţă că un eretic ar înceta să mai fie papă, şi că un eretic nu poate fi ales în mod valid ca papă (link spre secțiune)

Yves Marsaudon, mason de grad 33 din ritul scoţian: “Simţul universalismului care este frenetic în zilele acestea la Roma, este foarte aproape de scopul nostru pentru existenţă… din toată inima susţinem revoluţia lui Ioan al XXIII-lea.”1

ioan-xxiii-cu-socialistiIoan al XXIII-lea cu Ed Herriot și alți radicali

Angelo Roncalli (Ioan al XXIII-lea) – Omul care a convocat Vatican II şi a pretins să fie papă între 1958-1963

Să examinăm câteva dintre datele despre Angelo Roncalli (Ioan al XXIII-lea). Angelo Roncalli s-a născut  în 1881 şi a ocupat posturi diplomatice în Bulgaria, Turcia şi Franţa. Roncalli a fost de asemenea “patriarh” al Veneţiei.

CÂTEVA DINTRE ACTIVITĂŢILE LUI IOAN XXIII ÎNAINTE
DE “ALEGEREA” SA CA “PAPĂ” ÎN 1958

De ani de zile Sfântul Oficiu păstra un dosar despre Angelo Roncalli (Ioan al XXIII-lea), pe care scria “suspectat de modernism”. Fişierul datează din 1925, atunci când Roncalli, care era cunoscut pentru învăţăturile sale ciudate, în mijlocul semestrului a fost brusc scos din profesoratul său de la Seminarul Lateran (a fost acuzat de modernism) şi expediat în Bulgaria. Acest transfer în Bulgaria a început cariera sa diplomatică. Motiv special de îngrijorare la Roma a fost asocierea strânsă şi continuă a lui Roncalli cu preotul caterisit Ernesto Buonaiuti, care a fost excomunicat pentru erezie în 1926. 2

Încă din 1926, Angelo Roncalli (Ioan al XXIII-lea) a scris unui schismatic “ortodox”:

Catolicii şi ortodocşii nu sunt duşmani, ci sunt fraţi. Avem aceeaşi credinţă; împărtăşim aceleaşi sacramente, mai ales Euharistia. Suntem despărţiţi de unele neînţelegeri privind constituirea divină a Bisericii lui Isus Cristos. Persoanele care au fost cauza acestor neînţelegeri au murit de secole. Să abandonăm vechile dispute şi să lucrăm, fiecare în domeniul său, pentru a face buni pe fraţii noştri, oferindu-le exemplu bun. Mai târziu, deşi călătorind de-a lungul unor căi diferite, vom realiza unirea dintre biserici, pentru a forma împreună Biserica adevărată şi unică a Domnului nostru Isus Cristos.” 3

Această declaraţie înseamnă că unica Biserică adevărată nu a fost încă întemeiată.

În 1935, Angelo Roncalli a sosit în Turcia şi s-a împrietenit cu subsecretarul Biroului de Relaţii Externe, Naman Rifat Menemengioglu.4 Menemengioglu a spus lui Roncalli:

“Secularitatea statului este principiul nostru fundamental şi garanţia libertăţii noastre.” Roncalli a răspuns: “Biserica va avea grijă să nu încalce libertatea voastră.”5

În timp ce se afla în Turcia, Roncalli a spus de asemenea: “Voi irlandezii sunteţi imposibili. În momentul în care veniţi pe lume, chiar înainte de a fi botezaţi, începeţi să condamnaţi pe toţi care nu aparţin Bisericii, mai ales pe protestanţi!6

Iată un alt citat care demonstrează viziunile eretice ale lui Roncalli:  “Facţiunea extrem anticatolică a Bisericii ortodoxe greceşti a anunţat cu voioşie un acord cu Biserica Angliei, prin care fiecare a recunoscut validitatea ordinelor sfinte a celeilalte părţi. Însă Roncalli a fost sincer mulţumit. Grecilor care cu viclenie l-au întrebat ce credea despre acord, le-a răspuns pe față, ‘Nu am altceva decât cuvinte de laudă pentru fraţii noştri despărţiţi, pentru zelul lor în a face un pas spre unirea tuturor creştinilor.’” 7

Desmond O’Grady, fostul corespondent al Vaticanului pentru Washington Post, a raportat că în timp ce staţionase în Istanbul în 1944, Roncalli “a dat o predică despre un conciliu care va avea loc în perioada de după război.”8 Când Roncalli era nunţiu în Franţa, a fost numit observator pentru Sfântul Scaun la agenţia culturală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, UNESCO. În iulie 1951, a dat un discurs “lăudând cu generozitate UNESCO…”9 Roncalli a numit UNESCO “această organizaţie internaţională măreaţă…”10

Când Angelo Roncalli a fost nunţiu în Franţa, a ales un mason de grad 33 şi prieten apropiat, baronul Yves Marsaudon, ca şef al filialei franceze a Cavalerilor de Malta, un ordin catolic laic.11

S-A SPUS CĂ IOAN XXIII ERA MASON

Yves Marsaudon, masonul francez şi autor menţionat mai sus, susţine de asemenea că Roncalli (Ioan al XXIII-lea) a devenit mason de grad 33 în timp ce era nunţiu în Franţa. Mary Ball Martinez [membru acreditat din grupul de presă Vatican] a scris că gărzile republicane franceze au constatat din garnizoană: “…pe nunţiu [Roncalli] în haine civile părăsindu-şi reşedinţa pentru a participa la întâlniri de miercuri seara ale [lojei masonice] Grand Orient din Franţa. În timp ce expunerea la un astfel de dramatic conflict de loialităţi ar descuraja omul de rând, fie el catolic sau mason, Angelo Roncalli pare să-l fi luat în ritmul său obişnuit de lucru.”12

De asemenea, în urmă cu mai mulţi ani, revista 30 Days a luat un interviu conducătorului masonilor italieni. Marele maestru al Marii Loje Orient din Italia a declarat: “Cât despre aceasta, se pare că Ioan al XXIII-lea a fost iniţiat (într-o lojă masonică) în Paris şi a participat în obiectivele atelierelor din Istanbul.”13

La un moment dat în Paris, “mons.” Roncalli a participat la un banchet şi a fost aşezat lângă o femeie care era îmbrăcată într-o rochie foarte indecent decoltată. Cei care erau cu Roncalli s-au simţit uşor stingheriţi. Oaspeţii aruncau priviri la “nunţiul papal”. Roncalli a rupt tăcerea, declarând cu umor:

Nu-mi pot imagina de ce toţi oaspeţii se tot uită la mine, un biet păcătos bătrân, când vecina mea, fermecătoarea noastră gazdă, este mult mai tânără şi mai atrăgătoare.14

Când Angelo Roncalli a fost mai târziu “elevat” la Colegiul cardinalilor, el a insistat să-şi primească pălăria de cardinal de la ateul socialist şi notoriu anticleric Vincent Auriol, preşedinte al Franţei, pe care Roncalli l-a descris ca fiind “un socialist onest“.15

Ioan al XXIII lea alege sa primeasca palaria de cardinal de la notoriu anticatolic

Ioan al XXIII-lea, alegând să primească pălăria de cardinal de la notoriul anticatolic Vincent Auriol

Roncalli a îngenuncheat în faţa lui Auriol, şi Auriol a pus bereta de cardinal pe capul lui Roncalli. Auriol a atârnat apoi o “largă panglică roşie în jurul gâtului cardinalului cuprinzând-ul pe fiecare obraz cu o mică îmbrăţişare, care împărtăşea protocolului oficial o căldură cu caracter personal”. 16 Auriol a trebuit să îşi şteargă lacrimile cu o batistă atunci când Roncalli a plecat să-şi asume noua sa demnitate de “cardinal”.17

La funcţii sociale în Paris, Roncalli (Ioan al XXIII-lea) era frecvent văzut socializând cu ambasadorul sovietic, M. Bogomolov, chiar dacă guvernul lui Bogomolov reluase politica pre-război de exterminare brutală a catolicilor din Rusia.

ioan-xxiii-ucigas-de-catoliciAngelo Roncalli (Ioan al XXIII-lea) socializând cu ucigaş de catolici

Roncalli a fost de asemenea cunoscut ca “bun prieten şi confident” al lui Edouard Herriot – secretar al anticatolicilor radicali socialişti (ai Franţei).18   “Poate că cel mai bun prieten al lui Roncalli a fost marele vechi socialist şi anticlerical, Edouard Herriot.”19

Ioan XXIII cu Ed Harriot si alti radicaliIoan al XXIII-lea cu Ed Herriot

Înainte ca Roncalli să plece din Paris, a organizat o cină de rămas bun pentru prietenii săi. “Printre oaspeţi se numărau politicieni de dreapta, de stânga, şi de centru, uniţi în această ocazie în afecţiunea pentru gazda lor genială”.20 Când Roncalli a fost “cardinal” al Veneţiei, “nu a oferit comuniştilor motive pentru a-l critica. Obişnuitele insulte anticlericale au făcut loc tăcerii respectuoase.”21  În Veneţia, “cardinalul” Roncalli “a îndemnat pe credincioşi să ureze bun-venit socialiştilor din toată Italia, care ţineau cea de-a treizeci şi doua petrecere în Veneţia.”22

“Patriarhul [Ioan al XXIII-lea] a aranjat să fie puse anunţuri pe pereţii din toată Veneţia, pentru deschiderea celui de-al treizeci şi doilea Congres al Partidului Socialist al Italiei (PSI) în februarie 1957. Se citeau după cum urmează: ‘Salut semnificaţia excepţională a acestui eveniment, care este atât de important pentru viitorul ţării noastre.’”23

Papa Pius al XI-lea, Quadragesimo Anno (#120), 15 Mai 1931: “Nimeni nu poate fi în acelaşi timp un catolic bun şi un socialist adevărat.24

Roncalli a vorbit odată la primăria Veneţiei. A declarat:

“…Sunt fericit să fiu aici, chiar dacă ar putea fi prezenţi unii care nu se numesc creştini, dar care pot fi recunoscuţi ca atare datorită faptelor lor bune.”25

Această declaraţie este flagrant eretică.

ACTIVITĂŢILE ŞI DECLARAŢIILE LUI IOAN XXIII DUPĂ “ALEGEREA” SA CA “PAPĂ” ÎN 1958

La scurt timp după ce a fost “ales” şi s-a mutat la Vatican, “Ioan al XXIII-lea a găsit o statuie străveche a lui Hippolytus – antipapă din secolul al III-lea. A restaurat statuia şi a pus-o la intrarea bibliotecii Vatican.”26 “Feţe dezamăgite au apărut peste tot în Piaţa Sf. Petru când Ioan al XXIII-lea a început prima sa binecuvântare papală, căci abia şi-a ridicat braţele. Semnul crucii făcut de el a părut romanilor un gest jalnic, întrucât părea că îşi mişcă încheietura mâinii la nivelul şoldului.”27

“Ioan al XXIII-lea s-a pronunţat jenat că lumea i se adresează numindu-l ‘sfinţia’ [sau] ‘sfântul părinte’…”28 “Pentru o lungă perioadă de timp, Ioan al XXIII-lea a spus în discuţiile sale oficiale ‘eu’ în loc de ‘noi’. Papii sunt de aşteptat să folosească ‘noi’ cel puţin la ocazii oficiale.”29

Când Ioan al XXIII-lea a publicat o enciclică despre penitenţă, nu a proclamat vreun post şi nici măcar vreo zi obligatorie de abstinenţă de la mâncare sau plăceri seculare.30 Ioan al XXIII-lea a spus despre el însuşi: “Eu sunt papa care tot apasă pe pedala de acceleraţie.31

Tatăl lui Ioan al XXIII-lea era viticultor. Vorbind despre tatăl său, Ioan al XXIII-lea a spus:

”Există doar trei moduri în care un bărbat poate fi ruinat: femei, jocuri de noroc, şi… agricultura. Dintre cele trei, tatăl meu a ales varianta cea mai plictisitoare.”32

IOAN XXIII DESPRE ERETICI, SCHISMATICI ŞI ALȚI NECATOLICI

Ioan al XXIII-lea a descris în următoarele cuvinte ceea ce el considera că trebuie să fie atitudinea Conciliului Vatican II faţă de sectele necatolice: “Noi nu intenţionăm să desfăşurăm un proces al trecutului. Nu vrem să demonstrăm cine a avut dreptate sau cine a greşit. Tot ce vrem să spunem este, ‘să ne întâlnim la masa tratativelor; să punem capăt diviziunilor dintre noi.’”33 Instrucţiunile sale către “cardinalul” Bea, şeful Secretariatului pentru unitatea creştinilor, au fost: “Trebuie să lăsăm deoparte, pentru moment, acele elemente asupra cărora avem diferenţe.34

La un moment dat “un membru al Congresului a izbucnit brusc: ‘Eu sunt babtist’. Zâmbind, Ioan al XXIII-lea a spus, ‘Ei bine, eu sunt Ioan’” 35

Ioan al 23 lea cu Roger SchutzIoan al XXIII-lea lea cu Roger Schutz

Ioan al XXIII-lea a spus necatolicului Roger Schutz (fondatorul comunităţii ecumenice Taize – o mănăstire ecumenică, necatolică):

Eşti în Biserică, fii în pace”.  Schutz a exclamat: “Dar, atunci, suntem catolici!” Ioan al XXIII-lea a spus: “Da, nu mai suntem despărțiți”. 36

Declaraţia lui Ioan al XXIII-lea e flagrant eretică.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, “Cantate Domino,” 1441: “Aşadar ea [Biserica] condamnă, respinge, anatemizează şi declară ca fiind în afara Trupului lui Cristos, care e Biserica, pe oricine ţine păreri opuse sau contrare.”37

Ioan al XXIII-lea a primit la Vatican primul “arhiepiscop” de Canterbury, primul “prelat” al Bisericii Episcopale SUA, şi primul “mare-preot” şintoist.38

Antipapa Ioan al 23 lea cu sintoistIoan al XXIII-lea cu şintoist

Ioan al XXIII-lea a remarcat odată:

Dacă m-aş fi născut musulman, cred că aş fi rămas mereu un bun musulman, credincios religiei mele.39

Una dintre primele fapte ale lui Ioan al XXIII-lea a fost să primească în audienţă şahul musulman al Iranului. Când şahul Iranului era pe cale să plece:

Ioan al XXIII-lea i-a dat binecuvântarea sa pe care a reformulat-o delicat pentru e evita să ofenseze principiile religioase ale mahomedanului: ‘Fie ca cea mai abundentă favoare a lui Dumnezeu atotputernicul să fie cu tine.’”40

Reformulând binecuvântare, Ioan al XXIII-lea: 1) a eliminat Preasfânta Treime care este invocată în binecuvântare, pentru a nu ofensa pe necredincios; şi 2) a binecuvântat un membru al unei false religii. Acest lucru este contrar învăţăturii Scripturii, care interzice să fie date binecuvântări necredincioşilor, după cum şi papa Pius al XI-lea a repetat.

Papa Pius al XI-lea, Mortalium Animos (#9), 6 Ian. 1928: “Toţi ştiu că însuşi Ioan, apostolul iubirii, care pare să dezvăluie în Evanghelia sa secretele Preasfintei Inimi a lui Isus, şi care niciodată nu a încetat să fixeze în memoria discipolilor săi noua poruncă ‘iubiţi-vă unul pe celălalt’, a interzis cu desăvârşire orice legătură cu cei care profesează o formă mutilată şi coruptă a învăţăturii lui Cristos: ‘Dacă cineva vine la voi şi nu aduce doctrina aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit.’ (II Ioan 10).”41

Pe 18 iulie 1959, Ioan al XXIII-lea a eliminat următoarea rugăciune: “Fii Tu Regele tuturor celor care încă sunt implicaţi în întunericul idolatriei sau islamului.”42 Papa Pius al XI-lea în scrisoarea sa apostolică pe data de 17 octombrie 1925, a ordonat ca această rugăciune să fie recitată public de sărbătoarea Cristos Regele.43  Ioan al XXIII-lea a eliminat din Calendarul sfinţilor Cei paisprezece ajutători şi alţi sfinţi, inclusiv sf. Filomena.

Calendar Cei paisprezece sfinti ajutatori

Cei paisprezece sfinţi ajutători

Sub papa Grigore al XVI-lea, Sfânta Congregaţie a Riturilor a dat o decizie complet favorabilă în favoarea cinstirii sfintei Filomena; în plus, papa Grigore al XVI-lea a dat sfintei Filomena titlurile de: “mare lucrătoare de minuni a secolului 19” şi “patroană a Rozariului viu”.44 A fost canonizată de acelaşi papă în 1837. O canonizare a unui sfânt este “o declaraţie publică şi oficială a virtuţii eroice a unei persoane şi includerea numelui în canonul (sau registrul) sfinţilor… Această judecată a Bisericii este infailibilă şi imutabilă.”45

Sfanta Philomena Filomena

Sf. Filomena [11 august], doar un exemplu despre sfinţii eliminaţi de Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea din Calendarul sfinţilor

Ioan al XXIII-lea a declarat:“… cine strigă este nedrept! Trebuie să respectăm întotdeauna demnitatea omului din faţa noastră; şi mai presus de orice, libertatea fiecărui om.” 46 Mai jos este o imagine cu Ioan al XXIII-lea la Vatican II împreună cu schismaticii estici. Ioan al XXIII-lea a vrut ca la Vatican II să participe şi clerul bisericilor “ortodoxe” din Rusia (dintre care mulţi erau agenţi KGB). “Ortodocşii” au spus că va participa o parte din clerul lor, însă cu condiţia ca la Vatican II să nu fie condamnat comunismul în vreun fel. Prin urmare, Ioan al XXIII-lea – iniţiatorul apostaziei Vatican II – a intermediat “marele acord” care a fost numit Acordul Vatican-Moscova. Vaticanul de sub Ioan al XXIII-lea a fost de acord să nu condamne comunismul la Vatican II, în schimbul ca, atenţie, schismaticii estici să poată veni să observe procedurile! 47  Mare afacere, nu-i aşa? Ioan al XXIII-lea a fost clar un mason şi probabil comunist, a fost cel care a început masiva conspiraţie şi apostazie care este secta Vatican II.

ioan-xxiii-eretici-si-schismaticiIoan al XXIII-lea cu schismaticii estici la Vatican II

Ioan al XXIII-lea a văzut unde observatorii necatolici aveau să fie aşezaţi la Vatican II, şi a spus: “Nu e bine aşa. Pune fraţii noştri despărţiţi aproape de mine”.  După cum a spus un anglican mulţumit:  “Şi, iată-ne – direct în primul rând.”48

Pe 11 octombrie 1962, Ioan al XXIII-lea a dat discursul său de deschidere a Conciliului:

“Ei spun că epoca noastră, în comparaţie cu epocile anterioare, se înrăutăţeşte, şi se comportă ca şi cum la momentul conciliilor de altă dată totul era un triumf complet pentru ideea şi viaţa creştină şi pentru libertatea religioasă adecvată. Suntem de părere că nu trebuie să fim acord cu acei profeţi de jale, care mereu prognostică dezastre, ca şi cum sfârşitul lumii ar fi aproape. În ordinea actuală a lucrurilor, Providenţa Divină ne conduce la o nouă ordine a relaţiilor umane…”

“…erorile dispar la fel de repede cum apar, la fel ca ceaţa în fața soarelui. Biserica s-a opus mereu acestor erori. Frecvent le-a condamnat cu cea mai mare severitate. Însă, în zilele noastre, Mireasa lui Cristos preferă să facă uz de medicina milei mai degrabă decât cea a severităţii. Ea (Biserica) consideră că satisface nevoile din ziua de azi mai degrabă prin demonstrarea validităţii învăţăturii ei decât prin condamnări. … Din păcate, întreaga familie creştină nu a ajuns încă pe deplin la această unitate vizibilă în adevăr.” 49

După cum vedem mai sus, în discursul său de deschidere de la Vatican II, Ioan al XXIII-lea a declarat că istoric Biserica a condamnat şi s-a opus erorilor, însă astăzi nu are de gând să emită vreo condamnare. De asemenea, a rostit erezia că “întreaga familie creştină nu a ajuns încă pe deplin la această unitate vizibilă în adevăr”.  În primul rând, “întreaga familie creştină” este alcătuită doar din catolici. Să spui că “întreaga familie creştină” include necatolici, aşa cum a spus Ioan al XXIII-lea, este erezie.  În al doilea rând, Ioan al XXIII-lea a spus că familia creştină (care este Biserica catolică) “nu a ajuns încă pe deplin la această unitate vizibilă în adevăr”. Aceasta este erezie. Este o negare a unităţii adevăratei Biserici a lui Cristos, Biserica catolică. Adevărata Biserică (Biserica catolică) este una singură în credinţă. Biserica catolică deţine deja şi va menţine întotdeauna o “unitate vizibilă în adevăr”.

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (# 4), 29 Iun. 1896: “Biserica, în ceea ce priveşte unitatea sa, face parte din categoria lucrurilor indivizibile prin natură, deşi ereticii încearcă s-o despartă în mai multe părţi.”50

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (# 5): “’ Există un singur Dumnezeu şi un singur Cristos; Biserica Sa este una singură şi credinţa este una singură; iar poporul este unul singur, unit în unitatea solidă a corpului în legătura înţelegerii. Această unitate nu poate fi ruptă, nici unicul trup împărţit de separarea părţilor sale constitutive.’”51

De asemenea, Ioan al XXIII-lea a schimbat rubricile pentru breviar şi misal.  A poruncit eliminarea rugăciunilor leonine, rugăciunile prescrise de papa Leon al XIII-lea pentru a fi recitate după liturghie. Aceste rugăciuni au fost de asemenea prescrise de papa sf. Pius al X-lea şi papa Pius al XI-lea.52 Aceasta a inclus şi eliminarea Rugăciunii către sf. Mihail Arhanghelul, rugăciune care menţionează în mod special lupta pe care Biserica o duce împotriva Diavolului.  Ioan al XXIII-lea a scos psalmul Judica me din liturghie.  Ioan al XXIII-lea a eliminat apoi din liturghie Ultima Evanghelie, Evanghelia sfântului Ioan.  Această Evanghelie este de asemenea folosită în exorcisme.53

În continuare, Ioan al XXIII-lea a eliminat al doilea Confiteor din liturghie. Doar după toate aceste schimbări, a introdus o schimbare în canonul liturghiei introducând numele sfântului Iosif.54  Cererea de a avea numele sfântului Iosif pus în canon a fost oficial respinsă de papa Pius al VII-lea pe 16 septembrie 1815,55 şi de papa Leon al XIII-lea pe 15 august 1892.56  Celelalte modificări majore în ceea ce priveşte Sfânta Jertfă a liturghiei (care au precedat liturghia complet nouă a lui Paul al VI-lea în 1969) au intrat în vigoare în prima duminică din Advent, 1964.

IOAN XXIII DESPRE SOCIALISM ŞI COMUNISM

Ioan al XXIII-lea a scris o scrisoare lăudându-l pe Marc Sangnier, întemeietorul Le Sillon. Le Sillon a fost o organizaţie condamnată de papa sf. Pius al X-lea. Ioan al XXIII-lea a scris despre Sangnier: “Fascinaţia puternică a cuvintelor lui (Sangnier), a sufletului lui, m-au încântat, iar cele mai vii memorii din întreaga mea preoţie tânără sunt pentru persoana şi activitatea politică şi socială a sa…”57

În enciclica lui Ioan al XXIII-lea Mater et Magistra (despre progresul creştin şi social), a promovat idei socialiste şi nu a condamnat contracepţia sau comunismul nici măcar o singură dată. Fiind întrebat de ce răspunde la salutul unui dictator comunist, Ioan al XXIII-lea a declarat: “Eu sunt papa Ioan, nu datorită vreunui merit personal, ci datorită unui act al lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este în fiecare dintre noi.”58  “Lui Ioan îi plăcea să fie în preajma comuniştilor; puteai crede că erau fraţii săi proprii.”59 Comunismul a fost condamnat de 35 de ori de papa Pius al XI-lea şi de 123 de ori de papa Pius al XII-lea.60

Pe 6 martie 1963, Ioan al XXIII-lea l-a primit într-o audienţă specială pe Aleksei Adzhubei şi pe soţia acestuia, Rada. Rada a fost fiica premierului URSS Khrushchev.  Rada (fiica lui Khrushchev) a vorbit despre întâlnirea cu Ioan al XXIII-lea: “…a dat lui Aleksei şi mie o pereche de cadouri simbolice, care erau şi pentru tatăl meu, şi a spus: ‘…Asta e pentru papa tău.’”61

Cu ocazia împlinirii vârstei de optzeci de ani (25 noiembrie 1961), Ioan al XXIII-lea a primit o telegramă de la Khrushchev care îi transmitea “felicitări şi urări sincere de sănătate şi succes în aspiraţiile sale nobile de a contribui la… pacea pe pământ.”62

Secretarul General al Partidului Comunist britanic, John Gollan, în faţa camerelor de televiziune, pe 21 aprilie 1963, a declarat că “enciclica (Pacem in Terris) [a lui Ioan al XXIII-lea] m-a surprins şi m-a bucurat” prin urmare, el şi-a externalizat “cea mai sinceră satisfacţie la recentul al 28-lea Congres al Partidului.”63

Unul dintre prietenii buni ai lui Ioan al XXIII-lea a fost comunistul şi câştigătorul Premiului Lenin pentru Pace, Giacomo Manzu.64 Ioan al XXIII-lea a spus: “Nu văd vreun motiv pentru care un creştin nu ar putea vota pentru un marxist în cazul în care îl consideră pe acesta din urmă a fi mai apt să urmeze o astfel de linie politică şi destin istoric.”65

Biserica catolică a condamnat comunismul, în mai mult de 200 de ocazii.66

IOAN XXIII LĂUDAT DE MASONI ŞI COMUNIŞTI ÎN TIMPUL “PONTIFICATULUI” SĂU

Ioan al XXIII-lea, Pacem in terris #14, 11 Apr. 1963: “De asemenea printre drepturile omului este acela de a se putea închina la Dumnezeu în conformitate cu drepturile dictate de propria conştiinţă, şi de a-şi profesa religia atât în particular cât şi în public.”

Aceasta este erezie, și a fost condamnată de mulţi papi, după cum am arătat în secţiunea despre Vatican II.  Nu este dreptul omului să se închine la falşi dumnezei în public. Când teologul Sfântului Oficiu, pr. Ciappi, a spus lui Ioan al XXIII-lea că enciclica sa Pacem in Terris contrazice învăţăturile papei Grigore al XVI-lea şi papei Pius al IX-lea despre libertatea religioasă, Ioan al XXIII-lea a răspuns: “Nu voi fi ofensat de câteva pete dacă cea mai mare parte străluceşte.” 67

Enciclica lui Ioan al XXIII-lea Pacem in Terris a fost lăudată chiar de liderii masonici ca fiind document masonic. Iată doar câteva exemple:

Acesta este un citat din Masonic Bulletin, organul oficial al Consiliului Suprem al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat de grad 33 al Masonilor, pentru Districtul masonic al Statelor Unite din Mexic, situat la 56 Lucerna St., Mexic, D.F. (An 18, Nr. 220, Mai 1963):

“LUMINA MARELUI ARHITECT AL UNIVERSULUI LUMINEAZĂ VATICANUL

“În general vorbind, enciclica Pacem in Terris, adresată tuturor oamenilor de bunăvoinţă, a inspirat confort şi speranţă. În ţările democratice şi comuniste a fost lăudată în mod universal. Doar dictaturile catolice au dezaprobat-o şi au denaturat spiritul ei.

“Multe concepte şi doctrine pe care le conţine ne sunt familiare. Le-am auzit de la iluştri fraţi raţionalişti, liberali şi socialişti. După ce se cântăreşte cu atenţie fiecare cuvânt, am putea spune că, lăsând deoparte proverbialul şi tipicul gunoi literar al Vaticanului, enciclica Pacem in Terris este o hotărâtă declaraţie a doctrinei masonice… nu ezităm să recomandăm citirea ei cu atenţie.” 68

În cartea Resurgence du Temple, publicată şi editată de masonii cavaleri templieri, 1975:149, următorul citat trebuie menţionat: “Direcţia acţiunii noastre: Continuarea muncii lui Ioan al XXIII-lea şi a tuturor celor care l-au urmat pe calea Universalismului Templier.69

Ioan al XXIII-lea si evreii

IOAN XXIII ŞI EVREII

Ioan al XXIII-lea a făcut de asemenea lucruri precum să oprească maşina ca să binecuvânteze evrei ce ieşeau de la închinarea de “Sabat”.70

IOAN XXIII A DEZVĂLUIT CĂ E EVREU?

Odată Ioan al XXIII-lea a întâmpinat nişte vizitatori evrei spunând: “Eu sunt Iosif, fratele vostru”.71  Chiar dacă această foarte misterioasă declaraţie a lui Ioan al XXIII-lea către evrei a fost citată frecvent, semnificaţia nu a fost încă explicată. Credem că există o explicaţie a semnificaţiei declarației: Această declaraţie a lui Ioan al XXIII-lea, “Eu sunt Iosif, fratele vostru”, este un citat din Geneza 45:4. A fost făcută de patriarhul Iosif, fiul lui Iacob, către fraţii săi atunci când aceştia au venit în Egipt în timpul foametei. Cei familiarizaţi cu relatarea biblică ştiu că Iosif, în urmă cu mai mulţi ani, a fost vândut în sclavie de fraţii săi, dar a ajuns în cea mai înaltă funcţie în împărăţia Egiptului (chiar dacă nu era unul dintre ei) pentru că a interpretat cu succes visul lui Faraon. Întrucât a ajuns în cea mai înaltă funcţie din împărăţia egiptenilor, era liber să dea comorile împărăţiei oricui dorea el – e.g., fraţilor săi.  A dat din belşug fraţilor săi, în mod gratuit.

Când luăm în considerare dovezile că Ioan al XXIII-lea a fost un mason care a început la Vatican II procesul de revoluţie împotriva Bisericii catolice, şi că “pontificatul” lui Ioan al XXIII-lea a iniţiat, printre altele, o nouă atitudine revoluţionară faţă de evrei, semnificaţia declaraţiei sale către evrei devine clară. La fel cum Iosif, care nu era unul dintre egipteni, s-a găsit ascuns chiar la vârful ierarhiei egiptenilor şi a dezvăluit acest lucru fraţilor săi cu declaraţia “Eu sunt Iosif, fratele vostru”, Ioan al XXIII-lea a spus evreilor că el e “Iosif, fratele vostru”, pentru că era de fapt un infiltrator evreu ascuns în cea mai înaltă poziţie din ierarhia creştinilor (sau cel puţin aşa părea).  A fost modul criptic al lui Ioan al XXIII-lea de a dezvălui ceea ce a fost el cu adevărat: un antipapă conspirativ, aflat în serviciul duşmanilor Bisericii.

Chiar înainte de moartea sa, Ioan al XXIII-lea a compus următoarea rugăciune pentru evrei.  Această rugăciune a fost confirmată de Vatican ca fiind lucrarea lui Ioan al XXIII-lea. 72

Astăzi conştientizăm cât de orbi am fost de-a lungul secolelor şi cum nu am apreciat frumuseţea Poporului Ales sau trăsăturile fraţilor noştri favorizaţi. Suntem conştienţi de semnul lui Cain divin pus pe fruntea noastră. În cursul secolelor, Abel, fratele nostru, a stat întins pe jos sângerând şi lăcrimând din vina noastră, pentru că am uitat iubirea Ta. Iartă-ne condamnarea noastră nejustificată a evreilor. Iartă-ne că prin răstignirea lor te-am răstignit pe Tine pentru a doua oară. Iartă-ne. Nu ştiam ce facem.” 73

Ioan al XXIII-lea a spus că evreii încă sunt poporul ales. Aceasta este erezie.  Fraza “necredincioşii evrei” a fost expresia folosită de catolici în liturghia de Vinerea Mare, până când Ioan al XXIII-lea a eliminat-o în 1960.74  “De Vinerea Mare, 1963, cardinalul care era celebrantul în bazilica Sf. Petru a spus cuvintele vechi (necredincioşii evrei) din obişnuinţă. Ioan al XXIII-lea a uimit pe cei prezenţi, oprindu-l în mijlocul liturghiei spunându-i, ‘Spune-o iarăşi, în felul cel nou.’”75

Papa Benedict al XIV-lea, A Quo Primum, 14 Iun. 1751: “O altă ameninţare la adresa creştinilor a fost influenţa necredinţei evreilor… Cu siguranţă Biserica nu degeaba a stabilit rugăciunea universală care este oferită de la răsăritul până la apusul soarelui pentru necredincioşii evrei, ca să fie salvaţi din întunericul lor şi să vină la lumina adevărului.”76

Unui băiat evreu de curând botezat, Ioan al XXIII-lea a spus: “Devenind catolic, nu devii mai puţin evreu.”77  În noaptea morţii lui Ioan al XXIII-lea, rabinul-şef al Romei şi alţi lideri ai comunităţii evreiești s-au adunat cu sutele de mii în Piaţa Sf. Petru pentru a jeli.78

Alden Hatch, autorul lucrării A Man Named John: The Life of John XXIII [Un Om Pe Nume Ioan: Viaţa lui Ioan al XXIII-lea], a spus despre Ioan al XXIII-lea: “…cu siguranţă niciunul (dintre papii precedenţi)  nu a atins atât de mult inimile oamenilor de orice credinţă – şi fără credinţă. Căci ei ştiau că el îi iubea indiferent de ceea ce erau sau ce credeau.”79

MOARTEA  LUI  IOAN XXIII

După moartea sa, Vaticanul a trimis să fie adus Gennar Goglia care împreună cu partenerii săi l-au îmbălsămat pe Ioan al XXIII-lea. Goglia a injectat zece litri de lichid de îmbălsămare în încheieturile şi stomacul lui Ioan al XXIII-lea pentru a neutraliza orice putrefacţie.80 Aceasta explică de ce corpul lui Ioan al XXIII-lea nu s-a descompus ca un corp normal. În ianuarie 2001, corpul lui Ioan al XXIII-lea a fost exhumat şi pus într-un sicriu nou de cristal şi blindat, afişat acum la vedere în bazilica Sf. Petru. De asemenea, faţa şi mâinile lui Ioan al XXIII-lea au fost acoperite cu ceară.81

DECLARAŢII DE LA MASONI; COMUNIŞTI ŞI NECATOLICI LĂUDÂNDU-L PE IOAN XXIII DUPĂ DECESUL ACESTUIA

După moartea lui Ioan al XXIII-lea, numeroase documente de la comunişti, masoni şi evrei au fost trimise la Vatican exprimându-şi părerea de rău pentru moartea lui Ioan al XXIII-lea.  Oameni precum “Fidel Castro şi Nikita Hruşciov au trimis mesaje de laudă şi părere de rău.”82

Din ediţia din 4 iunie 1963 a publicaţiei El Informador:

Loja masonica despre Ioan al 23 lea

Cu ocazia morţii lui Ioan al XXIII-lea, Marea Lojă Mexicană Vestică a Masonilor Liberi şi Acceptaţi, face cunoscută întristarea sa pentru dispariţia acestui mare om care a revoluţionat ideile, gândurile, şi formele liturghiei romano-catolice. Enciclicele sale Mater et Magistra şi Pacem in Terris au revoluţionat conceptele ce favorizează drepturile şi libertatea omului.  Omenirea a pierdut un mare om, iar noi masonii recunoaştem principiile sale înalte, umanitarismul lui, şi faptul că a fost un mare liberal.

Guadalajara, Jal., Mexico,  3 Iunie 1963

Dr. Jose Guadalupe Zuno Hernandez” 83

Charles Riandey, suveran Mare Maestru al societăţilor secrete, a declarat în prefaţa sa la o carte scrisă de Yves Marsaudon (ministru de stat al Consiliului Suprem al societăţilor secrete franceze):

În memoria lui Angelo Roncalli, preot, Arhiepiscop de Messamaris, Nunţiu apostolic în Paris, Cardinal al Bisericii Romane, Patriarh al Veneţiei, Papă sub numele de Ioan al XXIII-lea, care a binevoit să ne dea binecuvântarea, înţelegerea şi protecţia sa.” 84

O a doua prefaţă la carte a fost adresată “augustului său continuator, sfinţia sa papa Paul al VI-lea.”85

Masonul de grad înalt, Carl Jacob Burckhardt, a scris în Journal de Geneve: “Îl cunosc pe cardinalul Roncalli foarte bine. Era un deist şi un raţionalist a cărui putere nu stătea în abilitatea de a crede în miracole şi de a venera sacralitatea.”86

UN ERETIC NU POATE FI UN PAPĂ VALID

După cum am văzut deja, Biserica catolică învaţă că un eretic nu poate fi un papă ales în mod valabil, deoarece un eretic nu este membru al Bisericii catolice. Faptele prezentate aici dovedesc faptul că Ioan al XXIII-lea, omul care a convocat Conciliul Vatican II şi a început apostata Biserică conciliară, a fost clar un eretic. Nu a fost un papă valid. Angelo Roncalli (Ioan al XXIII-lea) a fost un necatolic antipapă conspirativ care a început apostazia Vatican II.

PARALELELE  UIMITOARE  ÎNTRE  ANTIPAPA  IOAN XXIII  DIN  MAREA SCHISMĂ  OCCIDENTALĂ  ŞI  ANTIPAPA  IOAN XXIII  DIN  VATICAN II

Paralele Antipapi Ioan XXIII

Numele “Ioan” a fost anume omis de papi timp de cinci sute de ani, pentru că ultimul om care l-a purtat a fost notoriul antipapa Ioan al XXIII-lea (Baldassare Cossa) din Marea Schismă Occidentală. Paralelele dintre primul antipapă Ioan al XXIII-lea (Baldassare Cossa) şi al doilea (Angelo Roncalli) sunt izbitoare:

Domnia primului antipapă Ioan al XXIII-lea a durat cinci ani, 1410-1415, la fel ca domnia recentului antipapă Ioan al XXIII-lea, care a durat cinci ani, 1958-1963.

Primul antipapă Ioan al XXIII-lea a convocat un fals conciliu, Conciliul din Constance (Conciliul din Constance a devenit mai târziu un conciliu ecumenic adevărat, cu anumite sesiuni aprobate de un papă adevărat; dar la momentul în care antipapa Ioan al XXIII-lea l-a deschis, era un fals conciliu.) Recentul antipapă Ioan al XXIII-lea (Angelo Roncalli) şi el a convocat un fals conciliu – Conciliul Vatican II!

Primul antipapă Ioan al XXIII-lea a deschis conciliul său fals la Constance în anul al patrulea al domniei sale, 1414. Recentul antipapă Ioan al XXIII-lea a deschis Vatican II în anul al patrulea al domniei sale, 1962.

Domnia primului antipapă Ioan al XXIII-lea s-a sfârşit la scurt timp înainte de a treia sesiune a falsului său conciliu, în 1415. Recentul antipapă Ioan al XXIII-lea a murit la scurt timp înainte de a treia sesiune Vatican II, punând astfel capăt domniei lui.

Credem că asemănările dintre primul antipapă Ioan al XXIII-lea şi al doilea nu sunt doar coincidenţe. De asemenea, primul antipapă Ioan al XXIII-lea a fost ultimul antipapă care să domnească din Roma. Vroia Angelo Roncalli (recentul antipapă Ioan al XXIII-lea), luând acest nume, să indice simbolic (în modul criptic în care masonii fac lucrurile) că el continuă în şirul de antipapi care domnesc din Roma?

Cardinalul Heenan, care a fost prezent la conclavul din 1958 din care a ieşit Ioan al XXIII-lea, a menţionat odată: “Nu a fost vreun mare mister despre alegerea papei Ioan. A fost ales pentru că era un om foarte bătrân. Datoria lui principală a fost ca să îl facă pe mons. Montini (mai târziu Paul al VI-lea), arhiepiscopul de Milano, cardinal, pentru ca să poată fi ales în următorul conclav. Aceasta a fost politica şi a fost realizată cu precizie.“ 87

Tradus din cartea Adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică după Vatican II [The Truth about What Really Happened to the Catholic Church after Vatican II]

Înapoi la secțiunea principală despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică

___________________________

Note de final pentru Secţiunea 13:

1 Yves Marsaudon în cartea sa Ecumenism Viewed by a Traditional Freemason [Ecumenismul în Ochii Unui Francmason Tradiţional], Paris: Ed. Vitiano; citat de Dr. Rama Coomaraswamy, The Destruction of the Christian Tradition [Distrugerea Tradiţiei Creştine], ediţie în engleză, p. 247.
2 Lawrence Elliott, I Will Be Called John [Mă Voi Numi Ioan], ediţie în engleză,1973, p. 90-92.
3 Luigi Accattoli, When A Pope Asks Forgiveness [Când Un Papă Cere Iertare], ediţie în engleză, New York: Alba House and Daughters of St. Paul, 1998, p. 18-19.
4 Alden Hatch, A Man Named John[Un Om Pe Nume Ioan], ediţie în engleză, NY, NY: Hawthorn Books Inc., 1963, p. 93.
5 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 94.
6 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 96.
7 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 98.
8 St. Anthony’s Messenger[Mesagerul Sf. Anton], ediţie în engleză, Noiembrie. 1996.
9 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 117.
10 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 118.
11 Paul I. Murphy şi R. Rene Arlington, La Popessa, ediţie în engleză, 1983, p. 332-333.
12 Mary Ball Martinez, The Undermining of the Catholic Church [Subminarea Bisericii Catolice], ediţie în engleză, Hillmac, Mexic, 1999, p. 117.
13 Giovanni Cubeddu, 30 Days [30 de Zile], ediţia nr. 2-1994., p. 25.
14 Kurt Klinger, A Pope Laughs, Stories of John XXIII [Un Papă Râde, Relatări despre Ioan al XXIII-lea], ediţie în engleză, NY, NY: Holt, Rinehart and Winston,1964, p. 90.
15 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 121.
16 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 123.
17 Kurt Klinger, A Pope Laughs, ediţie în engleză, p. 99.
18 Rev. Francis Murphy, John XXIII Comes To The Vatican [Ioan al XXIII-lea vine la Vatican], ediţie în engleză, 1959, p. 139.
19 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 114.
20 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 125.
21 Kurt Klinger, A Pope Laughs, Stories of John XXIII, ediţie în engleză, p. 104.
22 Mark Fellows, Fatima in Twilight [Fatima în Amurg], ediţie în engleză, Niagra Falls, NY: Marmion Publications, 2003, p. 159.
23 Kurt Klinger, A Pope Laughs, Stories of John XXIII, ediţie în engleză p. 105.
24 The Papal Encyclicals [Enciclicele Papale], ediţie în engleză de Claudia Carlen, Raleigh: The Pierian Press, 1990, vol. 4 (1903-1939), p. 434.
25 Peter Hebblethwaite, John XXIII, The Pope of the Council [Ioan al XXIII-lea, Papa Conciliului], ediţie în engleză, Doubleday, ed. Le Centurion, 1988, p. 271.
26 Paul Johnson, Pope John XXIII [Papa Ioan al XXIII-lea], ediţie în engleză, p. 37, 114-115, 130.
27 Kurt Klinger, A Pope Laughs, Stories of John XXIII, ediţie în engleză, p. 24.
28 Time Magazine, “1962 Man of the Year: Pope John XXIII,” [Revista “Time Magazine”, Omul Anului 1962: Papa Ioan al XXIII-lea], ediţia în engleză din 4 Ianuarie 1963.
29 Kurt Klinger, A Pope Laughs, Stories of John XXIII, ediţie în engleză,p. 49.
30 Romano Amerio, Iota Unum, ediţie în engleză, Angelus Press, 1998, p. 241.
31 Kurt Klinger, A Pope Laughs, Stories of John XXIII, ediţie în engleză, p. 134.
32 Kurt Klinger, A Pope Laughs, Stories of John XXIII, ediţie în engleză, p. 110.
33 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 192.
34 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 192.
35 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 194.
36 Luigi Accattoli, When A Pope Asks Forgiveness, ediţie în engleză, p. 19.
37 Denzinger, The Sources of Catholic Dogma [Magisteriul Bisericii], ediţie în engleză, B. Herder Book. Co., ediţia a treisprezecea, 1957, nr. 705.
38 Time Magazine, “1962 Man of the Year: Pope John XXIII,” ediţia în engleză din 4 Ianuarie 1963.
39 Allegri, Il Papa che ha cambiato il mondo [Papa care a schimbat lumea], ediţie în limba italiană, ed., Reverdito, 1998, p. 120.  De asemenea citat în Sacerdotium,  ediţia #11, 2899 East Big Beaver Rd., Suite 308, Troy, MI., p. 58.
40 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în limba engleză, p. 193.
41 The Papal Encyclicals, ediţie în limba engleză,vol. 3 (1903-1939), p. 316.
42 Luigi Accattoli, When A Pope Asks Forgiveness, ediţie în engleză, p. 20.
43 Pr. F.X. Lasance, My Prayer Book [Cartea Mea de Rugăciuni], ediţie în engleză, 1938 ed., p. 520a.
44 Pr. Paul O’Sullivan, O.P., Saint Philomena, The Wonder Worker [Sf. Filomena, Lucrătoarea de Minuni], ediţie în engleză, Rockford, IL: Tan Books, 1993, p. 69-70.
45 A Catholic Dictionary [Un Dicţionar Catolic], ediţie în engleză editată de Donald Attwater, Tan Books, 1997, p. 72.
46 Kurt Klinger, A Pope Laughs, Stories of John XXIII, ediţie în  engleză, p. 135.
47 Mark Fellows, Fatima in Twilight, ediţie în engleză, Niagra Falls, NY: Marmion Publications, 2003, p. 180.
48 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, NY, p. 14.
49 Walter Abbott, The Documents of Vatican II [Documentele Conciliului Vatican II], ediţie în engleză, The America Press, 1966, p. 712; 716; 717.
50 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză,vol. 2 (1878-1903), p. 389.
51 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză,vol. 2 (1878-1903), p. 390.
52 The Reign of Mary [Domnia Mariei], ediţie în engleză, Spokane, WA., Primăvară, 1986, p. 10.
53 The Reign of Mary, ediţie în engleză, vol. XXIX, No. 93, p. 16.
54 The Reign of Mary, ediţie în engleză, vol. XXIX, No. 93, p. 16.
55 The Reign of Mary, ediţie în engleză, vol. XXII, No. 64, p. 8.
56 The Reign of Mary, ediţie în engleză, Primăvară, 1986, p. 9-10.
57 Angelo Giuseppe Roncalli, John XXIII, Mission to France [Ioan al XXIII-lea, Misiune în Franţa], ediţie în engleză, 1944-1953, p. 124-125.
58 The Reign of Mary, ediţie în engleză, Primăvară, 1986, p. 9.
59 Kurt Klinger, A Pope Laughs, Stories of John XXIII, ediţie în engleză, p. 57.
60 Piers Compton, The Broken Cross [Crucea Ruptă], ediţie în engleză, Cranbrook, Western Australia: Veritas Pub. Co., 1984, p. 45.
61 Kurt Klinger, A Pope Laughs, Stories of John XXIII, ediţie în engleză, p. 24.
62 Mark Fellows, Fatima in Twilight, ediţie în engleză, p. 177; de asemenea Piers Compton, The Broken Cross, ediţie în engleză,p. 44.
63 Pr. Joaquin Arriaga, The New Montinian  Church [Noua Biserică Montiniană], ediţie în engleză, Brea, CA., p. 170.
64 Curtis Bill Pepper, An Artist and the Pope [Un artist şi Papa], ediţie în engleză, London, England: Grosset & Dunlap, Inc. Coperta frontală şi în interiorul husei cărţii; de asemenea priviţi la p. 5.
65 Pr. Joaquin Arriaga, The New Montinian Church, ediţie în engleză Brea, Ca., p. 570.
66 Michael Davies, Pope John’s Council [Conciliul Papei Ioan],ediţie în engleză,Kansas City, MO: Angelus Press,1992,p. 150.
67 Catholic Restoration [Restaurarea Catolică], ediţie în limba engleză, Martie-Aprilie 1992, Madison Heights, MI, p. 29.
68 Pr. Joaquin Arriaga, The New Montinian Church, ediţie în engleză, p. 147-148.
69 A.D.O. Datus, “Ab Initio,” p. 60.
70 George Weigel, Witness to Hope [Martor pentru Speranţă],  ediţie în engleză, New York, NY: Harper Collins Publishers, Inc., 1999, p. 484.
71 Bart McDowell, Inside the Vatican [În interiorul Vaticanului], ediţie în engleză, Washington D.C.: National Geographic Society, 1991, p. 193;  de asemenea poate fi văzut în Time Magazine, ediţie din 4 Ianuarie 1963; de asemenea citat în The Bible, The Jews and the Death of Jesus, [Biblia, Evreii şi Moartea lui Isus], ediţie în engleză, Bishops’ Committee for Ecumenical and Interreligious Affairs, United States Conference of Catholic Bishops, 2004, p. 59.
72 The Reign of Mary, “John XXIII and the Jews,” [Domnia Mariei, “Ioan al XXIII-lea şi evreii”], ediţie în engleză, Primăvară, 1986, p. 11.
73 B’nai B’rith Messenger, Vineri, 4 Noiembrie 1964.
74 Luigi Accattoli, When A Pope Asks Forgiveness, ediţie în engleză, p. 15.
75 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, p. 192.
76 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză vol. 1 (1740-1878), p. 41-42.
77 Catholic Restoration, ediţie în engleză, Mai-Iunie 1993, Madison Heights, MI, p. 24.
78 Darcy O’ Brien, The Hidden Pope [Papa Cel Ascuns], ediţie în engleză, New York, NY: Daybreak Books,1998, p. 10.
79 Alden Hatch, A Man Named John, , ediţie în engleză, după p. 238 (prima pagină de inserţie).
80 Wendy Reardon, The Deaths of the Popes [Morţile Papilor], ediţie în engleză, Jefferson, NC., McFarland & Co., Inc., 2004, p. 244.
81 Wendy Reardon, The Deaths of the Popes, ediţie în engleză, p. 244.
82 Alden Hatch, A Man Named John, ediţie în engleză, după p. 238 (a şaptea pagină de inserţie).
83 Pr. Joaquin Arriaga, The New Montinian Church, ediţie în engleză, p. 147.
84 Piers Compton, The Broken Cross, ediţie în engleză, Cranbrook, Western Australia: Veritas Pub. Co. Ptd Ltd,1984,p.50.
85 Piers Compton, The Broken Cross, ediţie în engleză, Cranbrook, p. 50.
86 A.D.O Datus, “AB INITIO,” p. 60.
87 Biografia Cardinalului Heenan, Crown of Thorns [Coroană de Spini].