Secta Vatican II promovează idolatria prin adorarea omului în general, prin închinarea în mod particular la om în noua liturghie, şi prin acceptarea religiilor idolatre

 “Cei care iau asupra lor dificila sarcină de a analiza chiar şi o parte  din propaganda care a însoţit noua liturghie în orice ţară vestică, ar concluziona cu siguranţă că aproape fără excepţie se vede semnificaţia liturghiei în adunare, nu jertfa pentru care, cel puţin teoretic, adunarea se întâlneşte… Profesorul Salleron a notat imediat [în 1970] că  noua liturghie reprezintă expresia liturgică a cultului omului…”1

blasfemii2_6

Am analizat deja în detaliu acceptarea religiilor idolatre de către secta Vatican II. Trebuie să trecem acum să vedem cum omul l-a înlocuit pe Dumnezeu în noua liturghie, şi consecinţele acestui lucru în seminariile din lume.

Lex Orandi, lex credendi – Legea novus ordo de rugăciune corespunde cu legea novus ordo de credinţă : că omul este Dumnezeu

Lex Orandi, lex credendi este un principiu de învăţătură catolică. Înseamnă pur şi simplu că modul în care Biserica se roagă sau se închină reflectă credinţa, modul în care crede Biserica. Aceasta e atât de adevărat încât atunci când ereticii protestanţi s-au rupt de Biserica catolică, cel mai eficient mod în care ei au reuşit să îndoctrineze pe oameni cu ereziile protestante (negarea Adevăratei Prezenţe a lui Cristos în Euharistie, negarea că liturghia este o jertfă/sacrificiu, etc.), a fost prin schimbarea liturghiei în moduri care reflectau noile lor credinţe (e.g.,purtându-se cu Euharistia la fel ca şi cu o bucată obişnuită de pâine, eliminând referirile la sacrificiu, etc.)

Vedem aceleaşi lucruri în Novus Ordo Missae (noua liturghie). Să privim puţin la modul în care legea novus ordo de rugăciune reflectă învăţătura de după Vatican II (enunţată de Ioan Paul al II-lea): că omul este Dumnezeu. Chiar şi Michael Davies, un apărător recent al validităţii noii liturghii, a recunoscut în mod clar că închinăciunea noii liturghii este cultul omului.

Michael Davies, Pope Paul’s New Mass [Noua Liturghie a Papei Paul], p. 149: “Poate cel mai dramatic simbol al naturii orientate pe om a noii liturghii este rotirea altarului, sau mai corect spus, înlocuirea lui cu o masă… omul a întors spatele lui Dumnezeu pentru a sta cu faţa spre tovarăşii lui oameni. Nu toţi experţii liturgici ar declara oficial că înlocuiesc cultul lui Dumnezeu cu cel al omului. Pentru unii este un proces subconştient. Însă totul face parte dintr-o direcţie care, dacă nu este declarată oficial, este totuşi clară.”2

inchinarea-la-om_5

Rotirea altarului, şi înlocuirea lui cu o masă care e cu faţa la om, înlocuieşte cultul lui Dumnezeu cu cel al omului.

Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, p. 141: “Regretatul T.S. Gregory… a fost foarte tulburat de reformele liturgice postconciliare… a avertizat: ‘…Dar chiar dacă nu putem schimba Liturghia catolică mai mult decât putem schimba natura lui Dumnezeu… Ne putem gândi chiar că punctul central nu este Fiul cel jertfit al lui Dumnezeu ci credincioşii adunaţi.’ Aceasta a fost o avertizare profetică despre natura noii liturghii aşa cum este definită de compilatorii ei în notoriul articol 7, i.e. esenţa liturghiei constă în întâlnirea credincioşilor. Cei care iau asupra lor dificila sarcină de a analiza chiar şi o parte din propaganda care a însoţit noua liturghie în orice ţară vestică ar concluziona cu siguranţă că aproape fără excepţie se vede semnificaţia liturghiei în adunare, nu jertfa pentru care, cel puţin teoretic, adunarea se întâlneşte… Profesorul Salleron a notat imediat [în 1970] că noua liturghie reprezintă expresia liturgică a cultului omului…”3

Observaţi acest punct important: semnificaţia noii liturghii este în adunare, potrivit sectei Vatican II, deoarece crezul ei este că adunarea – omul – este acum Cristos.

 Antipapa Ioan Paul al II-lea, Prima Omilie, Marcând Veşnic Începutul Păstoririi Sale, Duminică 22 Oct. 1978: “Toţi dintre voi care încă îl căutaţi pe Dumnezeu, toţi dintre voi care deja aveţi fericirea inestimabilă a credinţei, şi de asemenea voi care sunteţi chinuiţi de îndoială: vă rog ascultaţi încă o dată, astăzi, în acest loc sacru, cuvintele spuse de Simon Petru [Mt. 16:16]. În acele cuvinte este credinţa Bisericii. În aceleaşi cuvinte este noul adevăr, cu adevărat, adevărul final şi definitiv despre om: Fiul Dumnezeului celui viu – ‘Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.’”4

Această înlocuire a lui Dumnezeu cu omul în (noua) liturghie este de asemenea inoculată în documentul oficial Vatican II despre liturghie (Sacrosanctum Concilium).

 Constituţia Vatican II despre sfânta liturghie, Sacrosanctum Concilium # 14: “Acestei participări active şi depline a întregului popor [în liturghie] i se va acorda o grijă deosebită [primară; înainte de orice*] în reînnoirea şi cultivarea liturgiei; într-adevăr, o astfel de participare este izvorul primar şi indispensabil din care credincioşii pot dobândi un spirit cu adevărat creştin.”5

[ * Traducerea textului Conciliului Vatican II disponibilă în limba română nu corespunde în totalitate cu textul original la această frază. Textul original se exprimă cu sensul de primară (înainte de orice), nu deosebită, după cum se poate vedea verificând cu textele din latină6 sau engleză7. ]

Cu privire la această învăţătură, Michael Davies a comentat:

Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, p. 142-143: “Ce contează în Liturghia tridentină este reverenţa care se cuvine lui Dumnezeu, ca sacrificiul care este oferit Lui să fie celebrat într-o manieră adecvată măreţiei Sale. Articolul 14 al Constituţiei despre sfânta liturghie este clar, atenţia trebuie concentrată mai degrabă pe congregaţie decât pe Dumnezeu.”8

Astfel, învăţătura oficială Vatican II spune că atenţia în liturghie trebuie să fie mai degrabă pe om decât pe Dumnezeu.

adunare2_5

De aceea se aude despre tot felul de urâciuni la noua liturghie, inclusiv liturghii cu clovni, liturghii de grădiniţă, liturghii polka, bancuri la noua liturghie, “Moş Crăciun” la noua liturghie, etc., etc., etc., etc., toate fiind direcţionate pentru a face închinăciunea conformă cu adunarea – conformă omului, care este de fapt ţinta închinării sale.

blasfemii3_5

“Body surfing” la una dintre noile liturghii de după Vatican II

Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, p. 170: “…cea mai evidentă caracteristică a noii liturghii este că mai degrabă e cultul omului decât cultul lui Dumnezeu. Ultimul lucru pe care intenţionează să-l transmită e că suntem în lume însă nu din lume; ultimul lucru pe care îl intenţionează e să fim scoşi afară din vieţile noastre cotidiene. Leitmotivul scrierilor contemporane despre [noua] liturghie este că trebuie să se facă în aşa fel încât congregaţia să se simtă ca acasă în timpul liturghiei şi că aceasta se face cel mai bine având grijă ca liturghia să reflecte acea ambianţă specifică… Aceasta e adevărat în mod special în cazul copiilor… îndrumarul pentru liturghiile copiilor…”9

Această închinare la om în noua liturghie a fost în mod izbitor afişată într-un reportaj din The Boston Globe, pe 3 aprilie 1978.

conciliul-vatican-ii-clovni_5

Urâciunile novus ordo sunt fără limite: O liturghie cu clovni care a avut loc în Boston pe 2 Aprilie 1978

Iată rugăciunea euharistică de la această “liturghie” novus ordo cu clovni, care a fost celebrată de pr. Joachim Lally:

 “Trimite Duhul Tău asupra acestor daruri ale pâinii şi vinului şi asupra fiecăruia dintre noi pentru ca împreună noi să fim Trupul şi Sângele viu, care respiră şi se mişcă, al lui Isus Cristos Fiul Tău şi Fratele nostru.”10

În această rugăciune euharistică din liturghia novus ordo cu clovni se vede în mod flagrant învăţătura că omul e Cristos. Rugăciunea a spus “noi să fim Trupul şi Sângele viu, care respiră şi se mişcă, al lui Isus Cristos…”! Aceasta e doctrina Anticristului, dizolvarea lui Isus în toţi (1 Ioan 4:2-3, Douay Rheims, sau Biblia vulgata). Această religie a omului ca fiind Isus Cristos este de asemenea inoculată într-o hotărâre dată despre modul în care “împărtăşania” novus ordo nu trebuie să fie distribuită.

Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, p. 340: “Mulţi cititori vor fi şocaţi să afle că ierarhia americană pregăteşte de fapt calea pentru acceptarea catolică a conceptului că jertfa în liturghie constă în faptul că Isus Cristos este oferit datorită prezenţei Sale în adunarea de oameni care se oferă ei înşişi. În buletinul informativ oficial al Comitetului Episcopilor despre Liturghie, o hotărâre a fost dată ca atunci când se distribuie Sfânta Împărtăşanie preotul să nu spună: ‘Primeşte Trupul lui Cristos’ sau ‘Acesta este Trupul lui Cristos’. Motivul dat este că adunarea de oameni însăşi este Trupul lui Cristos.

 “[declaraţia episcopului]: ‘În ritualul de împărtăşire, folosirea frazei Trupul lui Cristos. Amin, exprimă într-un mod foarte puternic prezenţa şi rolul comunităţii… Schimbarea pentru a se folosi fraza Trupul lui Cristos în loc de formula lungă care era spusă înainte de preot, are mai multe urmări în înnoirea liturgică. În primul rând, are rolul de a sublinia conceptul important al comunităţii ca trupul lui Cristos…’”11

Observaţi: declaraţia oficială a episcopilor novus ordo spune că preotul atunci când distribuie împărtăşania nu trebuie să spună “Primeşte Trupul lui Cristos” sau “Acesta este Trupul lui Cristos”, ci trebuie să spună mai degrabă “Trupul lui Cristos” pentru a sublinia că “Trupul lui Cristos” este prezent în comunitatea de oameni! Aceasta e închinare la om!

Această idolatrie este oglindită şi în seminariile novus ordo din lume. La multe dintre aceste seminarii, devoţiunea la ceea ce ei cred că este Preasfântul Sacrament [amintiţi-vă, Adevărata Prezenţă a lui Cristos nu se poate găsi în noua liturghie, după cum am demonstrat deja în Secţiunea 9] este de fapt descurajată deoarece prin aceasta nu se recunoaşte prezenţa lui Cristos în toţi!

Michael Rose, Goodbye, Good Men [Nu mai sunt oameni buni], p. 121, o demascare a seminariilor novus ordo Vatican II: “Seminaristul [novus ordo] care îngenunchează şi primeşte Împărtăşania pe limbă este vinovat de trei lucruri: respect, reverenţă, şi pietate, care sunt indicatori că seminaristul are o înţelegere ‘depăşită’ a Adevăratei Prezenţe a lui Cristos în Euharistie.”12

Aceasta e doctrina anticristă, pe deplin absorbită de secta Vatican II. Ştim aceasta şi din experienţe directe. În urmă cu mulţi ani am vizitat un seminar novus ordo din zona Philadelphia. Noua “liturghie” era ridicol de ireverenţioasă, având şi seminarişti care zdrăngăneau chitarele la ce era mai degrabă un concert folk decât o liturghie. Când unul dintre noi s-a plâns conducerii seminarului că ceea ce se întâmplă la acea “liturghie” nu este respectuos faţă de Cristos care e prezent în Preasfântul Sacrament (crezând că e adevăratul Preasfânt Sacrament, neştiind la acea vreme că noua liturghie este invalidă), autoritatea seminarului a răspuns, “Dar cum rămâne cu Cristos care e prezent în fiecare persoană?

Michael Rose, Goodbye, Good Men, p. 121: “Sora Katarina Schuth din cadrul Seminarului St. Paul din Minnesota explică faptul că ‘studenţii ar putea acuza facultatea că nu sprijină devoţiunea sau dragostea lor pentru Preasfântul Sacrament, la care facultatea răspunde că nu face altceva decât pur şi simplu să ceară studenţilor să vadă pe Cristos şi în alţii …’”13

Observaţi cum Diavolul strecoară subtil închinarea la om prin falsul pretext al grijei pentru alţii. Mascarea răului sub o falsă caritate sau “iubire” contrafăcută a fost mereu unul din cele mai eficace moduri ale Diavolului pentru a împrăştia erezii şi minciuni.

Acei oameni nu realizează că papa Pius al XII-lea a condamnat în mod explicit confundarea Trupului Mistic al lui Cristos (membrii Bisericii) cu Trupul şi Persoana adevărată a lui Isus Cristos.

Papa Pius al XII-lea, Mystici Corporis Christi (# 86), 29 Iun. 1943: “Căci sunt unii care neglijează faptul că apostolul Paul a folosit limbaj metaforic când a vorbit de această doctrină[a Trupului Mistic], iar eşuând să facă aşa cum ar trebui distincţia dintre semnificaţia precisă şi adecvată a termenilor trupul fizic, trupul social, şi Trupul Mistic, ei ajung la o deformată idee a unităţii.  Ei contopesc pe Dumnezeiescul Răscumpărător şi pe membrii Bisericii într-o singură persoană fizică, iar în timp ce acordă atribute divine omului, fac pe Domnul nostru Isus Cristos pasibil erorii şi înclinării umane spre rău. Însă Credinţa catolică şi scrierile sfinţilor părinţi resping asemenea falsă învăţătură ca fiind hulă şi sacrilegiu; iar minţii apostolului neamurilor această învăţătură este la fel de respingătoare, căci deşi pune pe Cristos şi Trupul Său Mistic într-o minunată uniune tainică, el totuşi diferenţiază cele două părţi, numindu-le Mire şi Mireasă.”14

Vom încheia secţiunea cu următoarea relatare uluitoare a ceea ce s-a întâmplat în internatul seminarului novus ordo St. Mark. Această poveste duce această doctrină – a omului ca fiind Cristos – la deplina sa concluzie. Ne arată cum această doctrină a adunării ca Isus Cristos guvernează în noua “Biserică”. Ilustrează cum secta Vatican II, noua liturghie şi seminariile novus ordo sunt nespus de demonice.

novus-ordo-8_5

Michael Rose, Goodbye, Good Men, p. 166: “Unul dintre cele mai memorabile momente pentru Trigilio a fost în timpul unei rare binecuvântări în cadrul unei slujbe de rugăciune în capelă [la St. Mark’s]. ‘Preotul a luat monstranţa’, îşi aminteşte Trigilio ‘şi a ţinut-o la nivelul brâului’, a mers până la tabernacol, şi a înlocuit Preasfântul Sacrament. Apoi a luat o oală de lut care arăta ca o urnă grecească, ţinând-o mult mai sus decât a ţinut monstranţa, a dus-o la altar, şi a pus-o în locul unde fusese Preasfântul Sacrament; apoi a tămâiat oala şi a îngenuncheat în faţa ei, spunând, ‘Abba, noi suntem lutul , tu eşti olarul’. Nu era nimic în oală, însă preotul o tămâia şi se ruga la ea… Aceasta era atitudinea multora din echipa de formare a seminarului St. Mark: pe scurt, idolatră.”15

Cultul omului (adunarea de oameni) ca fiind Cristos în noua liturghie l-a consumat atât de mult pe acest apostat “preot” novus ordo încât adora oala de lut, la fel cum face închinăciune adunării de oameni în noua liturghie. Exact despre aceasta este vorba în religia Vatican II /novus ordo a lui Ioan Paul al II-lea. De aceea apostazia interreligioasă de la Assisi a fost îmbrăţişată pe deplin de clerul Vatican II, prin care toţi liderii religioşi, inclusiv cei care îl neagă pe Cristos, sunt acceptaţi. Sunt invitaţi şi acceptaţi pentru că (potrivit falsei religii Vatican II) demnitatea lor ca oameni este mai importantă decât faptul că îl resping pe Cristos.

Aşadar idolatria există pe trei fronturi în religia Vatican II:  1) închinarea la o bucată de pâine invalid consacrată în noua liturghie, căci forma de prefacere în noua liturghie nu este suficientă pentru validitate (după cum am arătat în Secţiunea 9); 2) închinarea la om prin conformarea celebrării liturghiei cu adunarea de oameni, nu cu Dumnezeu; prin rotirea altarului cu faţa la oameni nu la Dumnezeu, precum şi multe alte lucruri; şi 3) elevarea demnităţii omului deasupra învăţăturii lui Cristos, prin acceptarea religiilor false create de om, în ciuda faptului că ele contrazic învăţătura lui Cristos.

Acest cult al omului este motivul principal pentru care “preoţia” novus ordo este o mocirlă de urâciuni, homosexualitate şi perversităţi cumplite. După cum am văzut deja, un studiu al misionarilor dezvăluie că acolo unde idolatria este practicată în mod obişnuit (precum în teritoriile de misiune aflate complet sub jugul Satanei), homosexualitatea este des întâlnită. Idolatria noii liturghii este un factor major în perversitatea masivă a “preoţilor” novus ordo din lume.

Evident, toate acestea ar trebui să arate din nou de ce nu trebuie mers vreodată la “liturghia” novus ordo, indiferent de motiv, căci se comite păcat grav.

Papa sf. Pius al X-lea, E Supremi Apostolatus, 4 Oct. 1903: “… acesta, potrivit apostolului, este semnul distinctiv al Anticristului, omul s-a pus cu infinită nechibzuinţă în locul lui Dumnezeu.”16

Tradus din cartea Adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică după Vatican II [The Truth about What Really Happened to the Catholic Church after Vatican II]

Înapoi la secțiunea principală despre schimbarea liturghiei

___________________________

Note de final pentru Secţiunea 25:

1 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass [Noua Liturghie a Papei Paul], ediţie în engleză, Kansas City, MO: Angelus Press, p. 141.
2 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, p. 149.
3 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, p. 141.
4 L’Osservatore Romano (ziarul Vaticanului), ediţie în engleză, 2 Noi. 1978, p. 1.
Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 16.
6 http://www.vatican.va/archive/hist_councils/ii_vatican_council/documents/vat-ii_const_19631204_sacrosanctum-concilium_lt.html
7 Walter M. Abbott, The Documents of Vatican II [Documentele Conciliului Vatican II], ediţie în engleză, The America Press, 1966, p. 144.
8 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, p. 142-143.
9 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, p. 170.
10 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, p. 197-198.
11 Michael Davies, Pope Paul’s New Mass, p. 340.
12 Michael Rose, Goodbye, Good Men [Nu mai sunt oameni buni], ediţie în engleză, Washington, D.C.: Regnery Publishing, Inc., 2002, p. 121.
13 Michael Rose, Goodbye, Good Men, p. 121.
14 The Papal Encyclicals [Enciclicele Papale], ediţie în engleză, de Claudia Carlen, Raleigh: The Pierian Press, 1990, vol. 4 (1939-1958), p. 54.
15 Michael Rose, Goodbye, Good Men, p. 166.
16 The Papal Encyclicals, vol. 3 (1903-1939), p. 6.