Ereziile lui Benedict al XVI-lea împotriva Bisericii Catolice (2005-)

 

Biserica Catolică învaţă că un eretic ar înceta să mai fie papă, şi că un eretic nu poate fi ales în mod valid ca papă (link spre secțiune)

benedict-xvi-mahomedani

Benedict al XVI-lea pe 30 noiembrie 2006 într-o moschee, rugându-se ca musulmanii către Mecca, cu braţele încrucişate în gestul de rugăciune musulman numit “gestul de linişte”.

 benedict-xvi-rau

Benedict al XVI-lea este Joseph Ratzinger. Joseph Ratzinger a fost unul dintre cei mai radicali teologi la Conciliul Vatican II, unde ideile sale au fost influente în ghidarea cursului revoluţionar al conciliului.

benedict-xvi-conciliuKarl Rahner (stânga) cu pr. Joseph Ratzinger (dreapta) la Vatican II.2

La Vatican II Ratzinger a stat cu eretici notorii precum Karl Rahner. Şi deşi era preot, Joseph Ratzinger a apărut la Vatican II nu în haine clericale, ci în costum şi cravată.

Ratzinger a fost numit “cardinal” de Paul al VI-lea în 1977, iar cinci ani mai târziu a devenit prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

benedict-xvi-cardinal

Pe parcursul acestor ani Ratzinger a scris un număr impresionant de cărţi.  Ereziile lui Ratzinger pe care le vom expune aici, provin din discursurile sale şi peste 24 de cărţi scrise de el.

Mulţi catolici cunosc faptul că în anul 2000 Vaticanul a pretins să dezvăluie Al treilea secret de la Fatima. Majoritatea tradiţionaliştilor au observat îndată că aşa-numitul “Al treilea secret” pe care Vaticanul l-a lansat, nu era adevăratul Al treilea secret de la Fatima, ci mai degrabă o fraudă masivă impusă lumii. Autorul principal al documentului care a încercat să facă lumea să accepte această fraudă împotriva mesajului Sfintei Fecioare de la Fatima, a fost Joseph Ratzinger, Benedict al XVI-lea.

Documentul despre aşa-zisul “Al treilea secret”, intitulat Mesajul de la Fatima, a fost scris de Ratzinger şi de “cardinalul” Bertone.  A fost o încercare de a “demonta” Mesajul de la Fatima, după cum cei de la Los Angeles Times au fost obligaţi să recunoască.  În document, Ratzinger a făcut referire la un singur cercetător pentru Fatima, pr. Edouard Dhanis.  Pr. Dhanis a considerat că porţiuni mari ale Mesajului de la Fatima erau născociri ale Luciei.  Făcând trimitere la Dhanis ca al său “expert” pentru Fatima, Ratzinger a arătat că şi el consideră că Mesajul de la Fatima este o născocire.

Aceasta relevă una din caracteristicile principale ale lui Ratzinger. Este un înşelător. Va da impresia că are devoţiune pentru ceva (e.g. Fatima), în timp ce încearcă să îi distrugă înţelesul. Va da impresia că este conservator, în timp ce inoculează cele mai abominabile erezii. Vom expune acum o parte din uimitoarele erezii ale lui Joseph Ratzinger, Benedict al XVI-lea.

EREZIILE LUI BENEDICT XVI CU PRIVIRE LA EVREI

benedict-xvi-evrei_l

Bazându-se pe Scriptură şi Tradiţie, Biserica catolică învaţă infailibil că este necesar pentru mântuire să se creadă în Isus Cristos şi Credinţa catolică.

Ioan 8:23-24 – “… dacă nu veţi crede că Eu sunt, veţi muri în păcatul vostru.”

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, 1439, ex cathedra: “Cel care doreşte să fie mântuit, trebuie mai presus de orice să aibă Credinţa catolică… este necesar pentru mântuirea veşnică să creadă cu tărie şi în Întruparea Domnului nostru Isus Cristos… Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu şi om…”3

De asemenea, Biserica catolică învaţă infailibil că Vechiul Legământ a încetat odată cu venirea lui Cristos şi a fost înlocuit cu Noul Legământ.  Conciliul din Florenţa a învăţat că cei care practică Vechea Lege şi religia iudaică păcătuiesc de moarte şi sunt “străini faţă de Credinţa creştină şi nici în cea mai mică măsură potriviţi să ia parte la mântuirea veşnică dacă nu îşi revin din greşelile lor.”4

Însă în 2001, Comisia Biblică Pontificală a publicat o carte intitulată Poporul evreu şi sfintele sale scripturi în Biblia creştină. Această carte respinge dogma că Vechiul Legământ a încetat. Învaţă că Vechiul Legământ încă este valid, şi că aşteptarea evreilor pentru venirea lui Mesia (care a făcut parte din Vechiul Legământ) este şi ea încă validă. Învaţă că Isus nu trebuie să fie văzut ca Mesia profeţit; este posibil ca El să fie considerat, aşa cum fac evreii, nu ca Mesia şi nu ca Fiul lui Dumnezeu.

În secţiunea II, A, 5, Poporul evreu şi sfintele sale scripturi în Biblia creştină spune:

 “Aşteptarea mesianică a evreilor nu e zadarnică…”5

În secţiunea II, A, 7, Poporul evreu şi sfintele sale scripturi în Biblia creştină spune:

 “…citirea Bibliei în maniera iudaismului implică în mod necesar  acceptarea tuturor premiselor acestuia din urmă, adică acceptarea integrală a ceea ce e constitutiv pentru iudaism, în special autoritatea scrierilor şi tradiţiilor rabinice,  care exclud credinţa în Isus ca Mesia şi Fiu al lui Dumnezeu… creştinii pot şi trebuie să admită că lectura evreiască a Bibliei este o lectură posibilă…”6

Deci potrivit acestei cărţi a Vaticanului novus ordo, creştinii pot şi trebuie să admită că poziţia evreiască, ce spune că Isus nu este Fiul lui Dumnezeu şi Mesia profeţit, este una posibilă! Prefaţa pentru această carte total eretică a fost scrisă de nimeni altul decât Joseph Ratzinger, acum Benedict al XVI-lea.

Aceasta este anticrist!

1 Ioan 2:22 – “…cel care neagă că Isus este Cristosul?  Acesta este Anticristul…”

Erezia este o respingere a unei dogme a Credinţei catolice; apostazia este o respingere a întregii Credinţe creştine. Această carte conţine atât erezie cât şi apostazie, pe deplin aprobată de Benedict al XVI-lea.

Benedict al XVI-lea învaţă că Isus nu trebuie văzut ca Mesia

Benedict al XVI-lea învaţă aceeaşi negare a lui Isus Cristos într-un număr de cărţi ale sale:

Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, p. 242-243: “Fireşte, Vechiul Testament se poate citi şi depărtându-te de Cristos, fiindcă în el nu e vorba chiar aşa de clar de Cristos. Iar dacă evreii nu se pot simţi împliniţi în el, acest lucru nu vine, desigur, din simplă răutate, ci oarecum şi din caracterul greu de priceput al cuvintelor… I se poate deci refuza lui Cristos, pe bună dreptate, Vechiul Testament, zicând: nu, aceasta nu este ceea ce spunea el. Dar se poate, tot pe bună dreptate, să i-l atribui, aceasta fiind disputa care stăruie între evrei şi creştini.”7

Benedict al XVI-lea spune că pe bună dreptate se poate crede că Vechiul Testament nu se referă la Cristos ca Mesia profeţit. El spune că în Vechiul Testament nu e vorba chiar aşa de clar de Cristos ca Mesia. Aceasta este altă negare totală a Credinţei creştine.

Ceea ce face această apostazie cu atât mai scandaloasă este faptul că Noul Testament este plin cu pasaje care declară că Domnul nostru este împlinirea profeţiei Vechiului Testament. Pentru a cita doar unul dintre multele pasaje, în Ioan capitolul 5 Domnul nostru spune în mod special evreilor că ceea ce este scris în Vechiul Testament cu privire la El îi va condamna.

Ioan 5:39, 45-47 – “Cercetaţi Scripturile, căci credeţi că aveţi în ele viaţa veşnică; Şi tocmai ele dau mărturie despre mineeste cine să vă acuze: Moise, în care aţi sperat. Dacă aţi fi crezut în Moise, aţi fi crezut şi în mine, căci el despre mine a scris.”

Dar potrivit lui Benedict al XVI-lea, toate aceste declaraţii biblice că Domnul nostru este împlinirea profeţiilor din Vechiul Testament, inclusiv cuvintele Domnului nostru, ar putea fi false. Potrivit lui Benedict al XVI-lea, citirea evreiască cum că Domnul nostru nu e Mesia, nu e Fiul lui Dumnezeu şi nu e profeţit în Vechiul Testament, este posibilă şi validă. Aceasta e complet erezie, apostazie şi anticrist.

Benedict al XVI-lea neagă pe Isus Cristos şi în cartea sa Milestones:

Benedict al XVI-lea, Milestones, 1998, p. 53-54: “Am realizat cu atât mai mult că iudaismulşi credinţa creştină descrisă în Noul Testament sunt două moduri de a însuşi scripturile lui Israel, două moduri care în cele din urmă, sunt ambele determinate de poziţia pe care cineva o ia cu privire la persoana lui Isus din Nazaret. Scriptura pe care o numim astăzi Vechiul Testament este în sine deschisă la ambele moduri…”8

Benedict al XVI-lea declară din nou că Scriptura e deschisă la a ţine părerea evreiască despre Isus: că Isus nu este Fiul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea Benedict al XVI-lea învaţă în mod repetat erezia că evreii nu trebuie să creadă în Cristos pentru mântuire.

 Benedict al XVI-lea, Zenit News story, 5 Sep. 2000: “Suntem de acord că un evreu, iar acest lucru este valabil şi pentru credincioşii altor religii, nu are nevoie să ştie sau să recunoască pe Cristos ca Fiul lui Dumnezeu pentru a fi mântuit…”9

Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi lumea, p. 166: “…Acel ‘Nu’ [al evreilor] adresat lui Cristos îi pune pe israeliţi, pe de o parte, într-o situaţie conflictuală cu lucrarea în continuare a lui Dumnezeu, noi ştiind, pe de altă parte, că loialitatea lui Dumnezeu le este asigurată. Ei nu sunt excluşi de la mântuire…”10

Aceasta este o respingere totală a dogmei catolice.

                 Actul public de apostazie al lui Benedict al XVI-lea la sinagoga germană

De aceea pe data de 19 august 2005, vineri la amiază, aceeaşi zi şi oră când Isus a fost răstignit, Benedict al XVI-lea a sosit la sinagoga evreiască din Koln, Germania, şi a participat activ într-o slujbă de închinăciune evreiască. Să participi activ la închinăciune necatolică este păcat împotriva legii divine şi Poruncii Întâi, aşa cum a fost întotdeauna învăţat înainte de Vatican II.

Sf. Ambrozie, Predica 37, Cele două corăbii: “Necredinţa Sinagogii este o insultă pentru Mântuitor. Prin urmare, El a ales barca lui Petru, şi a părăsit-o pe cea a lui Moise; adică, a respins Sinagoga necredincioasă, şi a adoptat Biserica credincioasă.”11

benedict-xvi-sinagoga_1a_

Benedict al XVI-lea în sinagoga evreilor, participând activ în închinăciunea evreiască, pe 19 august 200512

Participând într-o slujbă de închinăciune evreiască, Benedict al XVI-lea a comis un act public de apostazie. La sinagogă Benedict al XVI-lea s-a aşezat pe un loc proeminent aproape în faţă. Sinagoga era plină de evrei care erau acolo să-l vadă. Benedict al XVI-lea nu a fost doar parte integrală în slujba de închinăciune evreiască, el era partea principală. Aceasta este indiscutabil participare activă în religia evreiască.

benedict-xvi-sinagoga_1b_Foarte aproape de Benedict al XVI-lea, cantorul sinagogii s-a rugat şi a cântat rugăciuni evreieşti cât îl ţineau plămânii de tare. Benedict al XVI-lea a făcut gesturi, precum să-şi încline capul şi să bată din palme, ca să-şi arate aprobarea şi participarea în închinăciunea evreiască. S-a alăturat evreilor în rugăciunea kaddish, iar muzică idiş trâmbiţa pe fundal.

benedict-xvi-sinagoga_1c_Când Benedict al XVI-lea s-a ridicat să vorbească (şi în cele din urmă să se roage) în sinagogă, întreaga sinagogă s-a ridicat în picioare aplaudându-l – l-au aplaudat pentru că le accepta religia. Toţi din lume care au urmărit acest eveniment ştiu că avea un singur înţeles: Benedict al XVI-lea nu are vreo problemă cu evreii care resping pe Isus Cristos, și, potrivit lui, nu au vreo obligaţie să-L accepte pe Isus Cristos pentru a fi mântuiţi.

benedict-xvi-sinagoga_1d_Benedict al XVI-lea învaţă că evreii se pot mântui, că Vechiul Legământ este valabil, şi că Isus Cristos nu este neapărat Mesia. Benedict al XVI-lea este un eretic pe faţă împotriva Evangheliei şi Credinţei catolice.

benedict-xvi-sinagoga_1e_Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, “Cantate Domino,” 1441, ex cathedra: “Sfânta Biserică romană, cu fermitate crede, profesează şi propovăduieşte, că toţi cei care sunt în afara Bisericii catolice, nu doar păgânii  dar şi evreii sau ereticii şi schismaticii, nu pot lua parte la viaţa veşnică şi vor merge în focul veşnic ce a fost pregătit pentru diavol şi îngerii săi, dacă nu vor fi alăturaţi Bisericii până la sfârşitul vieţii lor…”13

Benedict al XVI-lea încurajează “misiunea” rabinului-şef al Romei

benedict-xvi-rabiniBenedict XVI cu rabini făcând schimb de cadou la Castelgandolfo, 15 sep. 2005.14

 Benedict al XVI-lea, Adresare către rabinul-şef al Romei, 16 Ian. 2006: “Distins șef-rabin, de curând vi s-a încredinţat îndrumarea spirituală a Comunităţii evreieşti din Roma; aţi luat această responsabilitate îmbogăţit de experienţa dumneavoastră ca savant şi doctor care a împărtăşit în bucuriile şi suferinţele unui număr foarte mare de oameni. Vă transmit din inimă dorinţele de bine pentru misiunea dumneavoastră, şi vă asigur a mea şi a colaboratorilor mei stimă cordială şi prietenie.”15

Aceasta este apostazie. Benedict al XVI-lea încurajează “misiunea” rabinului-şef al Romei!  De asemenea, îşi exprimă stima pentru rabin şi pentru apostolatul acestuia care respinge pe Cristos.

 Benedict al XVI-lea, Audienţă Generală, 17 Ian. 2007: “De aproape 20 de ani Conferinţa episcopilor italieni a dedicat această Zi a iudaismului pentru promovarea cunoaşterii şi stimării ei şi pentru dezvoltarea de prietenie reciprocă între comunităţile creştine şi evreieşti, o relaţie care s-a dezvoltat pozitiv începând cu Conciliul Vatican II şi vizita istorică a slujitorului lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea, la Sinagoga majoră din Roma…. Astăzi vă invit pe toţi să adresăm către Domnul o rugăciune arzătoare pentru ca evreii şi creştinii să se respecte şi să se stimeze reciproc…”16

El vorbeşte pozitiv de o zi dedicată iudaismului. Potrivit lui Benedict al XVI-lea, această zi este pentru promovarea stimei pentru iudaism (o religie falsă care îl respinge pe Cristos). Aceasta este o respingere totală a lui Isus Cristos şi Credinţei catolice.

BENEDICT XVI ÎNVAŢĂ CĂ PROTESTANŢII ŞI SCHISMATICII NU TREBUIE CONVERTIŢI

benedict-xvi-schismaticBenedict al XVI-lea în 1984, în calitate de “cardinal”, întâlnindu-se cu patriarhul schismatic sirian Zakka 17

Ereticii şi schismaticii, precum protestanţii şi “ortodocşii” estici, se află în afara Bisericii catolice şi trebuie convertiţi la Credinţa catolică pentru unitate şi mântuire. Este necesar ca ei să accepte toate conciliile şi dogmele catolice, inclusiv definiţiile dogmatice de la Conciliul Vatican I din 1870. Aceasta este învăţătură catolică infailibilă.

Însă Benedict al XVI-lea învaţă că protestanţii şi schismaticii estici nu trebuie convertiţi şi nu trebuie să accepte Conciliul Vatican I. În ciuda lungimii sale, furnizăm context mult mai mult pentru acest citat, întrucât este o erezie atât de semnificativă.

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, 1982, p. 197-198: “Pe acest fond putem cântări acum posibilităţile deschise ecumenismului creştin. Cererile maxime în care căutarea unităţii trebuie cu siguranţă să se afunde sunt imediat clare. Din partea Occidentului, cererea maximă ar fi ca Orientul să recunoască întâietatea episcopului Romei în sfera completă a definiţiei din 1870, iar făcând aceasta să se supună în practică unei întâietăţi aşa cum a fost acceptată de bisericile uniate. Din partea Orientului, cererea maximă ar fi ca Occidentul să declare eronată doctrina întâietăţii din 1870, iar făcând aceasta să se supună, în practică, unei întâietăţi cum a fost acceptată cu scoaterea Filioque din Crez şi inclusiv dogmele mariane din secolele nouăsprezece şi douăzeci. În ceea ce priveşte protestantismul, cererea maximă a Bisericii catolice ar fi ca slujitorii bisericeşti protestanţi [“preoţii” protestanţi] să fie consideraţi complet invalizi, şi ca protestanţii să se convertească la catolicism; pe de altă parte, cererea maximă a protestanţilor ar fi ca Biserica catolică să accepte, împreună cu recunoaşterea necondiţionată a tuturor slujitorilor protestanţi, conceptul protestant de slujire şi înţelegerea lor a Bisericii şi astfel, în practică, să renunţe la structura apostolică şi sacramentală a Bisericii, care ar însemna, în practică, convertirea catolicilor la protestantism şi acceptarea lor a unei multitudini de structuri comunitare distincte ca fiind forma istorică a Bisericii. În timp ce primele trei cereri maxime sunt astăzi mai degrabă în unanimitate respinse de conştiinţa creştină, a patra exercită un fel de fascinaţie pentru ea – ca să zicem aşa, o anumită concludenţă care o face să pară soluţia adevărată pentru problemă. Acest lucru este cu atât mai adevărat, deoarece îi este ataşată speranţa că un Parlament al Bisericilor, un ‘consiliu ecumenic cu adevărat’, ar putea apoi armoniza acest pluralism şi ar putea promova o unitate creştină de acţiune. Că nicio uniune reală nu ar rezulta din aceasta, dar că însăşi imposibilitatea sa ar deveni o singură dogmă comună, ar trebui să convingă pe oricine care examinează sugestia îndeaproape că o asemenea cale nu ar aduce unitatea Bisericilor ci doar o renunţare finală la ea. Drept urmare, niciuna dintre soluţiile maxime nu oferă vreo speranţă reală pentru unitate.”18

Se observă că Benedict al XVI-lea menţionează în mod specific, iar apoi respinge direct, învăţătura tradiţională a Bisericii catolice că protestanţii şi schismaticii estici trebuie convertiţi la Credinţa catolică; spune că convertirea lor şi acceptarea Conciliului Vatican I şi papalităţii NU este calea spre unitate. Aceasta este respingere totală a Credinţei catolice.

El repetă aceeaşi erezie pe pagina următoare a cărţii sale, unde spune că nu este necesar ca necatolicii să accepte întâietatea papală:

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 198: “Pe de altă parte, nici nu este posibil pentru el să privească ca fiind singura formă posibilă şi, prin urmare, ca fiind obligatorie pentru toţi creştinii forma pe care această întâietate  a luat-o în secolele nouăsprezece şi douăzeci. Gesturile simbolice ale papei Paul al VI-lea şi, în special, îngenuncherea sa în faţa reprezentantului patriarhului ecumenic [patriarhul schismatic Athenagoras] au fost o încercare de a exprima exact aceasta…”19

Benedict al XVI-lea se referă la întâietatea papală aici, şi spune că toţi creştinii nu sunt obligaţi să creadă în întâietatea papală aşa cum a fost definită de Conciliul Vatican I în 1870! Aşadar Benedict al XVI-lea pretinde să fie catolic şi papă, în timp ce susţine că ereticii şi schismaticii nu sunt obligaţi să creadă în papalitate! Aceasta este una din cele mai mari fraude din istoria omenirii. În plus, observaţi că Benedict al XVI-lea chiar admite că gesturile ecumenice ale lui Paul al VI-lea cu schismaticii au fost menite să arate exact că schismaticii nu trebuie să accepte întâietatea papală. Aceasta este o flagrantă negare a Conciliului Vatican I.

Papa Pius al IX-lea, Conciliul Vatican I, ex cathedra: “… toţi credincioşii lui Cristos trebuie să fie de acord că scaunul apostolic şi pontiful roman deţin întâietate asupra întregii lumiAceasta este doctrina adevărului catolic, iar cine se depărtează de ea nu îşi poate păstra credinţa şi mântuirea.”20

Biserica însăşi a fost întemeiată de Domnul nostru pe întâietatea papală, după cum Evanghelia declară (Matei 16:18-20) şi dogma catolică defineşte:

Papa Bonifaciu al VIII-lea, Unam Sanctam, 18 Noi. 1302, ex cathedra: “…declarăm, proclamăm, definim că este absolut necesar pentru mântuire ca fiecare creatură umană să fie supusă pontifului roman.”21

Lumea trebuie să mediteze serios la cât de rău este faptul că Benedict al XVI-lea susţine că toţi creştinii nu sunt obligaţi să accepte întâietatea papilor. Acest lucru luat şi singur dovedeşte că Benedict al XVI-lea este un eretic-formal. Dar devine chiar mai rău…

Benedict al XVI-lea nu doar neagă dogma că necatolicii trebuie să creadă în papalitate, dar pune la îndoială dacă papii au cumva jurisdicţie supremă în Biserică!

În secţiuni lungi din cartea sa, Principles of Catholic Theology, Benedict al XVI-lea se angajează în discuţii detaliate în ceea ce priveşte pe schismaticii “ortodocşi” estici, precum şi cu privire la Luther, protestanţi, etc. Aceste discuţii sunt fascinante pentru analiza noastră, întrucât constituie un veritabil eseu de opinie al lui Benedict al XVI-lea despre aceste subiecte.  În discuţia sa cu privire la “ortodocşi”, se poate observa că Benedict al XVI-lea nici măcar nu crede în dogma papalităţii. Este important de amintit că schismaticii estici (aşa-zişii “ortodocşi”) recunosc de multe ori că papii sunt succesorii sfântului Petru ca episcop al Romei. Mulţi dintre “ortodocşi” spun de asemenea că papa, ca episcopul Romei, este “primul între egali” cu o “întâietate de onoare”; însă ei neagă – în aceasta constând principala lor erezie şi schismă – faptul că papii au o întâietate de jurisdicţie supremă de la Cristos pentru a păstori întreaga Biserică.

Papa Pius al XI-lea, Mortalium Animos (# 7), 6 Ian. 1928, vorbind despre eretici şi schismatici: “Printre aceştia chiar sunt unii, deşi puţini, care acordă pontifului roman o întâietate de onoare sau chiar o anumită jurisdicţie sau putere, dar aceasta, însă, ei consideră că nu provine din legea divină ci din acordul credincioşilor.”22

Benedict al XVI-lea discută despre poziţia acestor schismatici – poziţie care respinge întâietatea de jurisdicţie supremă a papilor – şi iată ce spune el:

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 216-217: “Patriarhul Athenagoras [patriarhul necatolic schismatic] a vorbit chiar mai puternic atunci când l-a întâmpinat pe papă [Paul al VI-lea] în Fanar: ‘Împotriva tuturor aşteptărilor, episcopul Romei este printre noi, primul între noi în onoare, ‘el care prezidă în dragoste’. Este clar că, spunând aceasta, patriarhul [patriarhul necatolic schismatic] nu a abandonat afirmaţiile Bisericilor orientale şi nici nu a recunoscut întâietatea Occidentului.  Mai degrabă, el a declarat în mod clar ceea ce Orientul a înţeles ca fiind ordinea, rangul şi titlul, episcopilor egali în Biserică – şi merită osteneala să luăm în considerare dacă această mărturisire arhaică, care nu are vreo legătură cu ‘întâietatea de jurisdicţie’ dar mărturiseşte o întâietate de ‘onoare’ şi agape, nu ar putea fi recunoscută ca o formulă care reflectă în mod adecvat poziţia pe care o ocupă Roma în Biserică – ‘curajul sfânt’ necesită ca prudenţa să fie combinată cu ‘îndrăzneală’: ‘împărăţia cerurilor este asaltată cu violenţă.’”23

Declaraţia de mai sus este o negare stupefiantă şi explicită a dogmei papalităţii şi a canonului infailibil de mai jos! Benedict al XVI-lea anunţă poziţia patriarhului schismatic, care nu acceptă întâietatea de jurisdicţie supremă a papilor, şi nu numai că spune că poziţia schismaticului este acceptabilă (după cum am văzut deja că a spus), dar şi că poziţia schismatică ar putea fi de fapt adevărata poziţie cu privire la episcopul Romei!  În alte cuvinte, papalitatea (jurisdicţia supremă a papilor ca succesori ai sfântului Petru asupra Bisericii universale prin instituirea lui Cristos) ar putea să nu existe de fapt! Aceasta este o uluitoare, stupefiantă şi imensă erezie!

Faptul că acest om acum pretinde să fie papă când el nici măcar nu crede în papalitate este cu siguranţă una dintre cele mai mari fraude din istoria omenirii. Cei care se încăpăţânează să susţină că acest necatolic este papă ajută la perpetuarea acestei fraude de proporţii imense.

Papa Pius al IX-lea, Conciliul Vatican I, Sesiunea 4, Capitolul 3, Canon, ex cathedra: “Dacă cineva astfel vorbeşte, că pontiful roman are doar funcţia de inspecţie sau de direcţie, dar nu puterea deplină şi supremă de jurisdicţie asupra Bisericii universale, nu numai în lucruri care se referă la credinţă şi morală, dar şi în cele care se referă la disciplina şi conducerea Bisericii răspândite în întreaga lume; sau, că el posedă doar părţile mai importante, dar nu toată plinătatea acestei puteri supreme… să fie anatema.”24

Benedict al XVI-lea neagă şi faptul că papalitatea a fost ţinută în primul mileniu şi ne spune că de aceea schismaticii nu sunt obligaţi să creadă în ea!

benedict-xvi-schismatic2Benedict al XVI-lea cu şeful sectei “ortodoxe” schismatice turco-armeană, patriarhul schismatic Mesrob al II-lea, care respinge papalitatea 25

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 198-199: “… Altfel spus, în ceea ce priveşte doctrina întâietăţii, Roma nu trebuie să ceară din partea Orientului  mai mult decât ceea ce a fost formulat şi trăit în primul mileniu. Când patriarhul Athenagoras [patriarhul necatolic schismatic], la 25 iulie 1967, cu ocazia vizitei papei în Fanar, l-a desemnat ca succesor al sfântului Petru, ca cel mai stimat dintre noi, ca unul care prezidă în iubire, acest mare lider bisericesc exprima conţinutul eclezial al doctrinei întâietăţii aşa cum a fost cunoscută în primul mileniu. Roma nu trebuie să ceară mai mult.”26

Aceasta este altă uimitoare majoră erezie împotriva papalităţii şi Conciliului Vatican I. Benedict al XVI-lea spune din nou că este suficientă poziţia schismatică a patriarhului necatolic Athenagoras, care respinge papalitatea şi acceptă pe episcopul Romei doar ca succesor al sf. Petru cu o întâietate de onoare ÎNSĂ NU DE JURISDICŢIE SUPREMĂ.  Mai mult, Benedict al XVI-lea spune că motivul pentru care nu se poate aştepta ca “ortodocşii” să creadă în papalitate (întâietatea de jurisdicţie supremă a papilor, nu doar o întâietatea de onoare) este pentru că nici măcar nu a fost ţinută în primul mileniu (potrivit lui)!  Prin urmare, Benedict al XVI-lea susţine că întâietatea de jurisdicţie supremă conferită de Isus Cristos sfântului Petru şi succesorilor săi este doar ficţiune, o invenţie a veacurilor ulterioare, nu ceva ţinut în Biserica primară.  El spune că poziţia schismatică a lui Athenagoras – că succesorul sfântului Petru deţine doar o întâietate de onoare – este doctrina întâietăţii “aşa cum a fost cunoscută în primul mileniu” şi că “Roma nu trebuie să ceară mai mult”. Observaţi cât de direct Benedict al XVI-lea neagă Conciliul Vatican I, care a definit că întâietatea de jurisdicţie a fost recunoscută în toate veacurile:

Papa Pius al IX-lea, Conciliul Vatican I, Sesiunea 4, Capitolul 2, ex cathedra: “Cu siguranţă nu este îndoială, mai degrabă toate veacurile au cunoscut faptul că sfântul şi binecuvântatul Petru, şeful şi căpetenia apostolilor, stâlp al credinţei şi temelia Bisericii catolice, a primit cheile împărăţiei de la Domnul nostru Isus Cristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul neamului omenesc; iar el până la această dată şi întotdeauna trăieşte, prezidă şi exercită judecată în succesorii săi, episcopii Sfântului Scaun din Roma care a fost înfiinţat de el şi consacrat prin sângele său. De aceea, cel care succede pe Petru în acest scaun, el potrivit instituirii lui Cristos Însuşi, deţine întâietatea lui Petru asupra întregii Biserici.”27

Ratzinger (acum Benedict al XVI-lea) respinge în totalitate această dogmă şi întreaga Credinţă catolică.

Învăţătura eretică a lui Benedict al XVI-lea că nu este obligatoriu ca necatolicii să creadă în papalitate, a fost de asemenea promovată de prefectul său pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, “cardinalul” Walter Kasper.

 “Cardinalul” Walter Kasper: “…astăzi nu mai înţelegem ecumenismul în sensul unei întoarceri, prin care ceilalţi să ‘fie convertiţi’ şi să se întoarcă să fie catolici. Aceasta a fost abandonată în mod explicit de Vatican II.”28

Declaraţia lui Kasper este atât de eretică încât chiar şi mulţi dintre apărătorii lui Benedict al XVI-lea l-au etichetat pe Kasper ca eretic.  Însă, aşa cum am văzut, Benedict al XVI-lea crede exact acelaşi lucru. În următorul citat vedem că Benedict al XVI-lea foloseşte practic aceleaşi cuvinte ca şi Kasper în respingerea dogmei catolice!

Benedict al XVI-lea, Discurs către protestanţi la Ziua Mondială a Tineretului, 19 Aug. 2005: “Şi acum întrebăm: Ce înseamnă să restaurăm unitatea tuturor creştinilor?… această unitate nu înseamnă ceea ce ar putea fi numită ecumenismul întoarcerii: adică, a nega şi a respinge istoria credinţei cuiva. Absolut nu!”29

CARDINALUL KASPER ŞI BENEDICT XVI AMÂNDOI RESPING ECUMENISMUL ÎNTOARCERII – CONVERTIREA PROTESTANŢILOR

“Cardinalul” Walter Kasper: “…astăzi nu mai înţelegem ecumenismul în sensul unei întoarceri, prin care ceilalţi să ‘fie convertiţi’ şi să se întoarcă să fie catolici. Aceasta a fost abandonată în mod explicit de Vatican II.”30

Benedict al XVI-lea, Discurs către protestanţi la Ziua Mondială a Tineretului, 19 August 2005: “Şi acum întrebăm: Ce înseamnă să restaurăm unitatea tuturor creştinilor?… această unitate nu înseamnă ceea ce ar putea fi numită ecumenismul întoarcerii: adică, a nega şi a respinge istoria credinţei cuiva. Absolut nu!”31

După cum se vede clar din această comparaţie, la fel ca notoriul eretic “cardinalul” Kasper, Benedict al XVI-lea respinge în mod flagrant “ecumenismul întoarcerii”, adică, faptul că necatolicii trebuie să se întoarcă la Biserica catolică prin convertire şi să respingă sectele lor eretice. Amândoi resping cuvânt cu cuvânt învăţătura Bisericii catolice, exprimată de papa Pius al XI-lea.

Papa Pius XI, Mortalium Animos (# 10), 6 Ian. 1928: “…unitatea creştinilor poate fi promovată doar prin promovarea unei întoarceri la unica Biserică adevărată a lui Cristos, a celor care sunt separaţi de ea…”32

Benedict al XVI-lea este formal eretic. El susţine că protestanţii şi schismaticii estici nu trebuie să fie convertiţi şi să accepte Vatican I. Benedict al XVI-lea respinge flagrant necesitatea Credinţei catolice pentru mântuire, şi învăţătura dogmatică a Conciliului Vatican I.

De aceea Benedict al XVI-lea se alătură lui Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea în lăudarea răsturnării excomunicărilor împotriva “ortodocşilor” – şi, astfel, în negarea Vatican I

 Benedict al XVI-lea, Mesaj ecumenic către patriarhul schismatic al Constantinopolului, 26 Noi. 2005:  “În acest an comemorăm a patruzecea aniversare a zilei de 7 decembrie 1965, ziua când papa Paul al VI-lea şi patriarhul Athenagoras, nemulţumiţi de ceea ce a avut loc în 1054, au decis împreună la Roma şi Constantinopol ‘să anuleze din memoria Bisericii sentinţa de excomunicare care fusese pronunţată.’”33

În anul 1054, patriarhul Constantinopolului, Mihail Cerularie, a rupt comuniunea cu Biserica catolică şi papa Romei. Cerularie a respins autoritatea supremă a papei şi a închis bisericile de rit roman din Constantinopol. Cerularie a fost excomunicat de papa sf. Leon al IX-lea, iar Marea schismă din Orient a fost formalizată.34

Astfel, “ceea ce a avut loc în 1054”, menţionat de Benedict al XVI-lea mai sus, se referă la excomunicările stabilizate de Biserica catolică împotriva celor care l-au urmat pe Mihail Cerularie în schismă şi într-o respingere a papalităţii. Paul al VI-lea, la sfârşitul Vatican II, a “ridicat” aceste excomunicări, iar Ioan Paul al II-lea a lăudat şi a comemorat de mai multe ori ridicarea lor. Acum vedem că Benedict al XVI-lea urmează exemplul lui Ioan Paul al II-lea şi la fel comemorează evenimentul.

Toate acestea înseamnă pur şi simplu că Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi acum Benedict al XVI-lea au încercat să răstoarne papalitatea ca dogmă ce trebuie crezută sub ameninţarea de erezie şi excomunicare.  Dar, aşa cum am văzut deja, Vatican I a declarat de multe ori şi în multe feluri că cei care resping dogma papalităţii sunt anatemizaţi, tăiaţi de la Credinţă.  Prin urmare, a încerca să răstorni excomunicările împotriva celor care resping în continuare papalitatea înseamnă pur şi simplu să respingi pe faţă învăţătura Vatican I.  Este erezie formală şi schismă semnificată în cuvânt şi faptă.

benedict-xvi-luterana

benedict-xvi-luterana2Benedict al XVI-lea cu “preoteasă” luterană

Benedict al XVI-lea se roagă la o vecernie ecumenică împreună cu protestanţi şi schismatici şi spune că iubeşte schismatica Biserică “ortodoxă”

benedict-xvi-vecernie2

Benedict al XVI-lea rugându-se la o vecernie ecumenică pe 12 sep. 2006.35   Aceasta este participare activă la închinare necatolică. Este o manifestare a ereziei prin faptă.

 Benedict al XVI-lea, Discurs în timpul celebrării vecerniei ecumenice, 12 Sep. 2006: “Dragi fraţi şi surori în Cristos! Ne-am adunat, creştini ortodocşi, catolici şi protestanţi – iar împreună cu noi sunt de asemenea şi câţiva prieteni evrei – să cântăm împreună lauda de seară a lui Dumnezeu… Aceasta este o oră de mulţumire pentru faptul că putem să ne rugăm împreună în acest fel, şi, întorcându-ne spre Domnul, în acelaşi timp să creştem în unitate între noi… Dintre cei adunaţi pentru slujba Vecerniei din această seară, aş dori să salut călduros mai întâi reprezentanţii Bisericii ortodoxe. Întotdeauna am considerat că este un dar special de la Dumnezeu faptul că în calitate de profesor la Bonn, am putut ajunge să cunosc şi să iubesc Biserica ortodoxă, personal ca să zicem aşa, prin doi tineri arhimandriţi, Stylianos Harkianakis şi Damaskinos Papandreou, care amândoi au devenit ulterior mitropoliţi… Koinonia [comuniunea] noastră este mai presus de orice, comuniune cu Tatăl şi cu Fiul său Isus Cristos în Duhul Sfânt; este comuniune cu Dumnezeul trinitar, făcută posibilă de Domnul prin întruparea sa şi prin revărsarea Duhului. Această comuniune cu Dumnezeu creează în schimb koinonia între oameni, ca o participare la credinţa apostolilor…”36

Aceasta este o altă erezie majoră a lui Benedict al XVI-lea. În primul rând, el participă activ în rugăciunea şi închinarea necatolicilor, lucru condamnat în învăţătura catolică.

Papa Pius al XI-lea, Mortalium Animos (# 10): “Aşadar, venerabili fraţi, este clar de ce acest Scaun Apostolic nu a permis vreodată supuşilor săi să ia parte în adunările necatolicilor…”37

În al doilea rând, el spune că iubeşte Biserica ortodoxă – o sectă necatolică schismatică şi eretică. Ce poate fi mai eretic decât să spui: “Iubesc Biserica schismatică”? Indică apoi că el, schismaticii şi protestanţii, au o comuniune cu Dumnezeu, comuniune unii cu alţii, şi comuniune cu Credinţa apostolilor. Acest lucru este cu totul eretic. Benedict al XVI-lea este un eretic public, în comuniune cu necatolici.

Cea mai rea erezie a lui Benedict al XVI-lea?  Se roagă cu liderul lumii “ortodoxe” schismatice şi semnează o declaraţie comună cu acesta spunându-i că e în Biserica lui Cristos

benedict-xvi-comun

benedict-xvi-comun2Benedict al XVI-lea îmbrăţişând liderul lumii “ortodoxe” schismatice, Bartolomeu I, în vizita sa în Turcia, noiembrie 2006.

 BBC News, 29 Noi. 2006 –“ Benedict al XVI-lea s-a întâlnit în Turcia cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I, în a doua zi din cadrul unei vizite de reper într-o ţară majoritar musulmană. Discuţiile din Istanbul cu liderul spiritual al creştinilor ortodocşi din lume a avut ca scop vindecarea unei vechi rupturi. Cei doi lideri au început întâlnirea lor prin organizarea unui serviciu comun de rugăciune la biserica [“ortodoxă”] Sf. Gheorghe din Istanbul.”38

În timpul vizitei sale din 2006 în Turcia, Benedict al XVI-lea a fost la două catedrale schismatice şi s-a întâlnit cu trei patriarhi schismatici, inclusiv liderul lumii schismatice: patriarhul “ortodox” estic al Constantinopolului, Bartolomeu I. Benedict al XVI-lea nu numai că a comis un act interzis de comunicare în lucrurile sfinte cu un schismatic, dar în declaraţia comună a comis ceea ce ar putea fi cea mai rea erezia a sa.

 Benedict al XVI-lea, Declaraţie comună cu patriarhul schismatic Bartolomeu, 30 Noi. 2006: “Această întâlnire frăţească care ne aduce împreună, papa Benedict al XVI-lea al Romei şi patriarhul ecumenic Bartolomeu I, este lucrarea lui Dumnezeu, şi într-un anumit sens darul lui. Aducem mulţumiri Autorului a tot ce este bun, care ne permite încă o dată, în rugăciune şi în dialog, să exprimăm bucuria pe care o simţim ca fraţi şi să reînnoim angajamentul nostru de a evolua spre comuniune deplină. Acest angajament vine de la voinţa Domnului şi de la responsabilitatea noastră ca păstori în Biserica lui Cristos… În ceea ce priveşte relaţiile dintre Biserica Romei şi Biserica din Constantinopol, nu putem să nu amintim actul eclezial solemn ce şterge memoria vechilor anateme care timp de secole au avut un efect negativ asupra Bisericilor noastre.”39

S-a înţeles? El spune: “…responsabilitatea noastră ca păstori ÎN BISERICA LUI CRISTOS”!  Ce ar putea fi mai eretic decât: să declari într-o declaraţie comună cu liderul lumii schismatice că liderul schismatic, care respinge papalitatea şi infailibilitatea papală, este “în Biserica lui Cristos”?

Benedict al XVI-lea a făcut această declaraţie eretică-formal într-o catedrală schismatică ca parte a unei declaraţii comune în cadrul unei liturghii cu un schismatic notoriu!  Astfel, e oficial. Benedict al XVI-lea a declarat într-o declaraţie publică comună că se poate ca cineva să respingă papalitatea, infailibilitatea papală, Vatican I, etc. şi să fie în Biserica lui Cristos. Benedict al XVI-lea este fără îndoială un eretic public. În lumina acestor fapte, cine neagă aceasta, este şi el eretic. Chiar şi cel mai neonest şi împietrit apărător al antipapei Benedict al XVI-lea se va găsi în imposibilitate de a explica această declaraţie a lui Benedict al XVI-lea.

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (#15), 29 Iun. 1896 – Episcopii separaţi de Petru şi de succesorii săi pierd toată jurisdicţia:  “Din aceasta trebuie clar înţeles că episcopii sunt lipsiţi de dreptul şi puterea de conducere, în cazul în care se separă în mod deliberat de Petru şi succesorii săi; deoarece, prin această separare, ei sunt separaţi de temelia pe care întregul edificiu trebuie să se sprijine.  Ei sunt, prin urmare, în afara edificiului însăşi; şi pentru acest motiv sunt separaţi de turmă, a cărei lider este Păstorul Şef; sunt exilaţi din acea Împărăţie, a cărei chei au fost date de Cristos doar lui Petru… Aşadar, cel care nu se află în comuniune cu Petru nu poate fi părtaş la autoritatea sa, căci este absurd a se imagina că cel care este în afară poate conduce în Biserică.”40

Toată această erezie a lui Benedict al XVI-lea este de asemenea o batjocură totală la adresa sfinţilor şi martirilor care au suferit pentru că au refuzat să devină “ortodocşi” estici, după cum am discutat deja mai devreme în partea intitulată: Catolici care au fost torturaţi şi martirizaţi pentru că au refuzat să devină schismatici “ortodocşi”.

De aceea Benedict al XVI-lea chiar şi îl încurajează pe patriarhul schismatic să îşi reia lucrarea

 Benedict al XVI-lea, Adresare, 12 Noi. 2005:  “În această privinţă venerabili fraţi vă rog să transmiteţi salutul meu cordial patriarhului Maxim, întâistătător al Bisericii ortodoxe a Bulgariei. Vă rog să-i exprimaţi dorinţele mele cele mai bune pentru sănătatea sa şi pentru reluarea fericită a lucrării sale.”41

Benedict al XVI-lea îl încurajează pe patriarhul necatolic schismatic să-şi reia lucrarea necatolică şi schismatică. Mai mult, în călătoria sa în Turcia, Benedict al XVI-lea a amintit gestul lui Ioan Paul al II-lea, când acesta a dat relicve schismaticilor. Benedict al XVI-lea spune că un asemenea act este un semn de comuniune.

 Benedict al XVI-lea, Discurs către patriarhul schismatic Bartolomeu, 29 Noi. 2006: “…sf. Grigore din Nazianz şi sf. Ioan Gură de Aur… Relicvele lor se odihnesc în bazilica sf. Petru din Vatican şi o parte din ele au fost dăruite sfinţiei voastre ca semn de comuniune de răposatul papă Ioan Paul al II-lea, pentru ca să fie cinstite în această catedrală.”42

Aceasta dovedeşte încă o dată că “gesturile de ecumenism” semnifică o respingere a dogmei că schismaticii trebuie să accepte întâietatea papală pentru a fi în comuniune cu Biserica.

Stupefianta erezie a lui Benedict al XVI-lea despre schismaticul “arhiepiscop” al Atenei

 Benedict al XVI-lea, Adresare, 30 Oct. 2006: “De asemenea, sunt încântat să adresez gândurile mele şi urările de bine preafericitului Christodoulos, Arhiepiscop al Atenei şi al Greciei întregi: rog pe Domnul să îi susţină clarviziunea şi prudenţa în realizarea serviciului exigent pe care Domnul i l-a încredinţat în grijă. Prin el doresc să salut cu afecţiune profundă sfântul sinod al Bisericii ortodoxe a Greciei şi credincioşii pe care îi slujeşte cu dragoste şi cu dăruire apostolică.”43

Benedict al XVI-lea spune că Christodoulos, episcopul necatolic “ortodox” schismatic din Grecia, are autoritate asupra Greciei întregi!  Indică de asemenea că schismaticii sunt “credincioşii” şi că Domnul l-a încredinţat pe episcopul schismatic cu un “serviciu exigent”. Mai mult, observaţi titlul stupefiant care a apărut în ziarul oficial al Vaticanului când acest episcop necatolic a venit să îl viziteze pe Benedict al XVI-lea. Ziarul oficial al Vaticanului (citându-l pe Benedict al XVI-lea) s-a referit la acest “arhiepiscop” schismatic necatolic din Grecia ca “Arhiepiscop al Atenei şi al Greciei întregi”, în titluri mari care au fost repetate în întregul ziar.  Toate acestea reprezintă o respingere completă a învăţăturii dogmatice catolice despre unitatea Bisericii.

benedict-xvi-atena

MAI MULTE EREZII ALE LUI BENEDICT XI CU PROTESTANŢII

benedict-xvi-protestanti1

Benedict al XVI-lea cu “episcopul” protestant evanghelic Wolfgang Huber în 2005. 44

În cartea sa Principles of Catholic Theology, Benedict al XVI-lea din nou în mod explicit respinge convertirea protestanţilor.

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 202: “Înseamnă că persoana catolică nu insistă asupra dizolvării confesiunilor protestante şi demolării bisericilor lor, ci, mai degrabă, speră că vor fi consolidate în confesiunile lor şi în realitatea lor eclezială.”45

Observaţi că Benedict al XVI-lea nu vrea religiile protestante dizolvate şi convertite la catolicism, ci, mai degrabă, speră că vor fi consolidate în mărturisirea protestantismului.

Întâlnirea de rugăciune ecumenică a lui Benedict al XVI-lea în biserica luterană: continuă puternic cu majoră erezie ecumenică

 benedict-xvi-ecumenic

Benedict al XVI-lea în rugăciune în comun în timpul unei întâlniri ecumenice la un templu luteran din Varşovia, pe data de 25 mai 2006 – nu vă lăsaţi păcăliţi de crucifix; multe biserici luterane folosesc crucifixe.

 Benedict al XVI-lea, Discurs la o întâlnire ecumenică în biserică luterană din Varşovia, 25 Mai 2006: “Împreună cu voi îi mulţumesc pentru darul acestei întâlniri de rugăciune comună… aspiraţiile noastre ecumenice trebuie să fie cufundate în rugăciune, în iertarea reciprocă… Cuvintele Apocalipsei ne amintesc că noi toţi suntem într-o călătorie spre întâlnirea noastră finală cu Cristos, spre momentul când El va revela în faţa ochilor noştri sensul istoriei umane… Ca o comunitate de discipoli, suntem orientaţi spre acea întâlnire, plini cu speranţa şi cu încrederea că va fi pentru noi ziua mântuirii, ziua când toate dorinţele noastre vor fi împlinite, mulţumită disponibilităţii noastre de a ne lăsa călăuziţi de iubirea reciprocă pe care o naşte în noi Duhul Său… Permiteţi-mi să amintesc încă o dată de întâlnirea ecumenică ce a avut loc în această biserică cu participarea marelui vostru compatriot papa Ioan Paul al II-lea…

“De la acea întâlnire [a lui Ioan Paul al II-lea în biserica luterană], multe s-au schimbat. Dumnezeu ne-a permis să facem mulţi paşi spre înţelegerea şi apropierea reciprocă. Permiteţi-mi să vă reamintesc câteva evenimente ecumenice care au avut loc în lume în această perioadă: publicarea scrisorii enciclice Ut Unum Sintsemnarea la Augsburg a ‘Declaraţiei Comune privind Doctrina Justificării’; întâlnirea cu ocazia Marelui Jubileu al Anului 2000 şi pomenirea ecumenică a mărturisitorilor credinţei [martiri protestanţi] ai secolului douăzeci; reluarea dialogului catolico-ortodox la nivel mondial … publicarea traducerii ecumenice a Noului Testament şi a Cărţii Psalmilor … Observăm multe progrese în domeniul ecumenismului şi totuşi aşteptăm mereu mai mult.”46

E destul de multă erezie în acest discurs pe care Benedict al XVI-lea l-a dat în biserica luterană. Permiteţi-ne să rezumăm rapid principalele puncte. În primul rând, Benedict al XVI-lea merge la templul luteran şi participă activ într-o “rugăciune comună” (cuvintele lui) cu luterani, alţi protestanţi şi “ortodocşi” schismatici.  Aceasta este o manifestare a ereziei prin faptă – participarea la un templu necatolic, luteran.

În al doilea rând, el menţionează a doua venire a lui Cristos, şi spune: “suntem [i.e., el şi luteranii şi “ortodocşii”] orientaţi spre acea întâlnire plini cu speranţa şi cu încrederea că va fi pentru noi ziua mântuirii”; altfel spus, protestanţii şi schismaticii cu care vorbea vor avea mântuire. Aceasta este complet erezie.

În al treilea rând, se descrie pe sine şi pe luterani şi “ortodocşi” ca o singură comunitate de discipoli: “Ca o comunitate de discipoli …” Aceasta arată că Benedict al XVI-lea face parte din aceeaşi Biserică laolaltă cu luteranii şi schismaticii; adică, face parte dintr-o sectă necatolică.

În al patrulea rând, Benedict al XVI-lea aminteşte multe false realizări ecumenice, inclusiv total eretica Declaraţie Comună cu Luteranii privind Doctrina Justificării care atacă Conciliul Tridentin. De asemenea, a amintit “pomenirea ecumenică a mărturisitorilor credinţei ai secolului douăzeci”, care a fost comemorarea unor necatolici ca martiri pentru credinţă. A mai amintit şi Ut Unum Sint, care este plină de erezii, inclusiv erezia că există sfinţi necatolici. Promovează o traducere nouă ecumenică a Bibliei. Benedict al XVI-lea este un antipapă necatolic eretic-formal.

Benedict al XVI-lea încurajează “păstorirea” şefului invalid al Bisericii anglicane şi spune că secta anglicană este întemeiată pe tradiţia apostolică

 Benedict al XVI-lea, Adresare către “arhiepiscopul” anglican de Canterbury, 23 Noi. 2006: “Ferventa noastră speranţă este că Comuniunea Anglicană va rămâne înrădăcinată în Evanghelie şi în Tradiţia Apostolică care formează patrimoniul nostru comun … Lumea are nevoie de mărturisirea noastră… Fie ca Domnul să continue să vă binecuvânteze împreună cu familia, şi să vă întărească în păstorirea Comuniunii Anglicane!”47

Secta anglicană nu este înrădăcinată în Tradiţia Apostolică, ci în “tradiţia” adulterului şi ruperii schismatice a lui Henric al VIII-lea faţă de Biserica catolică. Benedict al XVI-lea încurajează “păstorirea” ereticului şi schismaticului cap al sectei anglicane, şi îşi bate joc de toţi sfinţii şi martirii care au suferit şi au murit ca martiri pentru a nu deveni anglicani.

LA CONCILIUL VATICAN II, BENEDICT XVI A RESPINS DE ASEMENEA CĂ NECATOLICII TREBUIE CONVERTIŢI

 Benedict al XVI-lea, Theological Highlights of Vatican II, 1966, p. 61, 68: “…Între timp, Biserica catolică nu are dreptul de a absorbi alte Biserici.  … O unitate de bază – de Biserici care rămân Biserici, dar devin o singură Biserică – trebuie să înlocuiască ideea de convertire …”48

Benedict al XVI-lea nu e nici pe departe catolic.

BENEDICT XVI LAUDĂ “MĂREŢIA FERVORII SPIRITUALE” A LUI LUTHER

Martin Luther a fost unul dintre cei mai răi eretici din istoria Bisericii. Luther a atacat cu ferocitate Biserica catolică şi dogmele catolice. În timp ce nu îl denunţă vreodată pe Luther ca eretic, Benedict al XVI-lea adesea vorbeşte pozitiv despre părerile lui Luther şi chiar îl laudă.

La Conciliul Vatican II, Benedict al XVI-lea chiar şi s-a plâns că documentul Gaudium et Spes s-a bazat prea mult pe Teilhard de Chardin şi nu suficient pe Martin Luther.49   De asemenea, Benedict al XVI-lea este creditat cu salvarea Declaraţiei Comune cu Luteranii privind Justificarea din 1999, care a declarat că erezia lui Luther – de justificare doar prin credinţă (şi multe altele) – cumva nu mai sunt condamnate de Conciliul Tridentin.

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 263: “Ceea ce în Luther face toate celelalte suportabile datorită măreţiei fervorii sale spirituale…”50

BENEDICT XVI ÎNCURAJEAZĂ PE METODIŞTI SĂ INTRE ÎNTR-O CU TOTUL ERETICĂ DECLARAŢIE COMUNĂ CU LUTERANII PRIVIND JUSTIFICAREA, CARE RESPINGE CONCILIUL TRIDENTIN

 Benedict al XVI-lea, Adresare către metodişti, 9 Dec. 2005: “Am fost încurajat de iniţiativa care ar aduce bisericile membre ale Consiliului Metodist Mondial în asociere cu Declaraţia Comună privind Doctrina Justificării, semnată de Biserica catolică şi Federaţia luterană mondială în 1999.”51

Cum am discutat deja, Declaraţia Comună cu Luteranii privind Justificarea, respinge cu totul Conciliul Tridentin învăţând că ale sale canoane infailibile nu se mai aplică luteranilor. Benedict al XVI-lea aderă la acest acord protestant şi afirmă că a fost semnat de “Biserica catolică”.

BENEDICT XVI LAUDĂ MĂNĂSTIREA NECATOLICĂ ECUMENICĂ TAIZE ŞI SPUNE CĂ MAI MULTE AR TREBUI FORMATE

Mănăstirea ecumenică Taize se află în Franţa. Este o mănăstire alcătuită din peste o sută de fraţi din diferite confesiuni necatolice, inclusiv protestanţi.52

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 304: “…Taize a fost, fără îndoială, exemplul principal al unei inspiraţii ecumenice…   În alte părţi ar trebui formate similare comunităţi de credinţă şi de viaţă comună…”53

Deci, potrivit lui Benedict al XVI-lea, ar trebui formate mai multe mănăstiri ecumenice necatolice.

BENEDICT XVI DÂND ÎMPĂRTĂȘANIE  ÎNTEMEIETORULUI PROTESTANT AL TAIZE 

benedict-xvi-impartasanie-mana

Benedict al XVI-lea dând împărtăşanie unui eretic public, fr. Roger Schutz, întemeietorul protestant al Taize54

Pe 8 aprilie 2005, Benedict al XVI-lea a dat împărtăşanie întemeietorului protestant al comunităţii Taize. Iar când fr. Roger a murit în august 2005, Benedict al XVI-lea a spus că acest eretic protestant a mers imediat în Rai.

 Benedict al XVI-lea, 17 Aug. 2005, despre fr Roger: “Fr. Roger Schutz [întemeietorul unei secte necatolice] este în mâinile bunătăţii veşnice, iubirii eterne; a ajuns la bucuria veşnică…”55

Ce mai contează că fr. Roger a părăsit Biserica catolică, de zeci de ani i-a respins dogmele şi a devenit întemeietorul unei secte necatolice? Tot a ajuns în Rai, spune Benedict al XVI-lea. Aceasta este erezie clară. Benedict al XVI-lea a spus chiar şi că ereticul fr. Roger ne ghidează de sus.

 Benedict al XVI-lea, Discurs către protestanţi la Ziua Mondială a Tineretului, 19 Aug. 2005: “Fr. Roger SchutzEl acum ne vizitează şi ne vorbeşte din înălţimi.56

Benedict al XVI-lea a lăudat şi “mărturia de credinţă” a fratelui Roger.57   Cine consideră că Benedict al XVI-lea este un papă catolic, poate la fel de bine să participe la o biserică protestantă.

Papa sf. Grigore cel Mare: “Sfânta Biserică universală învaţă că doar în ea este posibil a aduce închinare lui Dumnezeu cu adevărat şi declară că toţi cei care sunt în afara ei nu se vor mântui.”58

BENEDICT XVI ÎNVAŢĂ CĂ “EUHARISTIA” PROTESTANTĂ ESTE O EUHARISTIE MÂNTUITOARE!

 Benedict al XVI-lea, Pilgrim Fellowship of Faith, 2002, p. 248: “Chiar şi o teologie de-a lungul liniilor conceptului de succesiune [apostolică], cum este în vigoare în Biserica catolică şi în cea ortodoxă, nu ar trebui să nege în vreun fel prezenţa mântuitoare a Domnului în Cina Domnului evanghelică.”59

Protestanţii nu au Euharistie validă. Deoarece le lipseşte succesiunea apostolică, nu au nici măcar episcopi şi preoţi valizi.  Însă Benedict al XVI-lea spune mai sus că, chiar dacă se acceptă dogma catolică a succesiunii apostolice, NU AR TREBUI SĂ SE NEGE ÎN VREUN FEL PREZENŢA MÂNTUITOARE A DOMNULUI ÎN “CINA DOMNULUI” PROTESTANTĂ EVANGHELICĂ.  Potrivit lui Benedict al XVI-lea, protestanţii nu sunt lipsiţi de Prezenţa Euharistică mântuitoare.  Aceasta înseamnă că poţi primi Euharistia mântuitoare la biserica protestantă locală – erezie stupefiantă.

Ioan 6:54 – “Amin, amin vă spun vouă: de nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.”

BENEDICT XVI SPUNE CĂ PROTESTANTISMUL (CULTUL EVANGHELIC) MÂNTUIEŞTE

 Benedict al XVI-lea, Pilgrim Fellowship of Faith, 2002, p. 251: “…problema împovărătoare de succesiune [apostolică] nu scade din demnitatea spirituală a creştinismului evanghelic, sau din puterea mântuitoare a Domnului care lucrează în el…”60

Aceasta este o respingere pe faţă a dogmei În afara Bisericii catolice nu este mântuire. Dacă declaraţia de mai sus ar fi adevărată, nu ar fi absolut niciun motiv pentru a fi catolic.

Papa Grigore al XVI-lea, Summo Iugiter Studio (# 2), 27 Mai 1832: “În cele din urmă câteva dintre aceste persoane nechibzuite încearcă să se convingă singure şi pe alţii că oamenii nu se mântuiesc doar în Religia catolică, ci că până şi ereticii pot obţine viaţa veşnică.”61

BENEDICT XVI SPUNE CĂ PROTESTANTISMUL NU ESTE EREZIE

 Benedict al XVI-lea, The Meaning of Christian Brotherhood, p. 87-88: “În calea de a da un răspuns găsim o dificultate profundă. În cele din urmă aceasta se datorează faptului că nu există vreo categorie adecvată în concepţia catolică pentru fenomenul protestantismului astăzi (s-ar putea spune acelaşi lucru despre relaţia cu bisericile separate orientale). Este evident că vechea categorie de ‘erezie’ nu mai are vreo valoare. Erezia, pentru Scriptură şi pentru Biserica primară, include ideea unei decizii personale împotriva unităţii Bisericii, iar caracteristica ereziei este pertinacia, încăpăţânarea celui care persistă în felul său privat. Aceasta, însă, nu poate fi considerată ca o descriere adecvată a situaţiei spirituale a creştinului protestant. În cursul unei istorii vechi de secole acum, protestantismul a adus o contribuţie importantă la realizarea credinţei creştine, îndeplinind o funcţie pozitivă în dezvoltarea mesajului creştin şi, mai presus de orice, de multe ori dând naştere la o credinţă sinceră şi profundă în individul creştin necatolic, a cărui separare de afirmarea catolică nu are nimic de-a face cu caracteristica pertinacia a ereziei. Poate am putea inversa aici o zicală a sfântului Augustin: că o schismă veche devine erezie. Chiar trecerea timpului alterează caracterul unei divizări, astfel că o divizare veche este ceva în esenţă diferit de una nouă. Ceva care a fost odată pe bună dreptate condamnat ca erezie nu poate mai târziu să devină pur şi simplu adevărat, dar poate dezvolta treptat propria natură eclezială pozitivă, prezentată individului ca biserica sa în care el trăieşte ca şi credincios, nu ca eretic. Această organizare a unui grup, însă, are în cele din urmă un efect asupra ansamblului. Aşadar, concluzia este inevitabilă: astăzi protestantismul este ceva diferit de erezie în sensul tradiţional, un fenomen al cărui adevărat loc teologic nu a fost încă stabilit.”62

Protestantismul este respingerea multor dogme ale Credinţei catolice. Protestantismul nu este doar erezie, ci colecţia cea mai notorie de erezii cu care Biserica a trebuit să se lupte vreodată.

Papa Pius al XI-lea, Rerum omnium perturbationem (# 4), 26 Ian. 1923: “…ereziile generate de Reformă [Reforma Protestantă].  În aceste erezii descoperim începuturile acelei apostazii a omenirii faţă de Biserică, ale cărei efecte triste şi dezastruoase sunt deplânse, chiar şi la ora actuală, de orice minte corectă.”63

Dar Benedict al XVI-lea ne spune că protestanţii nu sunt eretici, şi că protestantismul însuşi nu este erezie. Aceasta este dovadă incontestabilă că Benedict al XVI-lea nu este catolic, ci total eretic; este una din cele mai grave erezii ale lui Benedict al XVI-lea.

BENEDICT XVI INDICĂ DIN NOU CĂ UNITATEA CU PROTESTANŢII RESPECTĂ, NU CONVERTEŞTE, MULTITUDINEA DE VOCI

 Benedict al XVI-lea, Interviu cu Radio Vatican, 5 Aug. 2006: “…Biserica evanghelică [protestantă]. Dacă nu mă înşel, în Germania avem trei comunităţi importante: luteranii, reformaţii, şi Uniunea prusacăDe asemenea, există mai multe Biserici libere şi în cadrul lor există mişcări, cum ar fi ‘Biserica mărturisitoare’, şi aşa mai departe. Prin urmare, este o colecţie de mai multe voci cu care trebuie să intrăm în dialog, căutând unitatea în timp ce respectăm multitudinea de voci cu care dorim să colaborăm.”64

Spune că el caută unitatea cu ei în timp ce respectă multitudinea de voci. Aceasta enunţă, încă o dată, poziţia sa că ei nu trebuie să-şi abandoneze ereziile şi că unitatea cu ei nu este “ecumenismul întoarcerii”.

BENEDICT XVI VORBEŞTE DESPRE “BOGĂŢIA” CULTELOR ERETICE ŞI SCHISMATICE

 Benedict al XVI-lea, Adresare către Conferinţa de Secretari ai Comuniunilor Lumii Creştine, 27 Oct. 2006: Timp de decenii Conferinţa de Secretari ai Comuniunilor Lumii Creştine a constituit un forum pentru contacte fructuoase între diferitele comunităţi ecleziale. Acest lucru a permis reprezentanţilor acestora să construiască acea încredere reciprocă ce este necesară pentru angajarea serioasă în aducerea bogăţiilor diferitelor tradiţii creştine pentru a servi apelul comun de ucenicie.”65

EREZIILE LUI BENEDICT XVI ÎMPOTRIVA SACRAMENTELOR

În 2001, Vaticanul novus ordo a aprobat un document cu Biserica asiriană schismatică a Estului. Documentul spune că membrii Bisericii Vatican II (novus ordo) pot merge la biserica schismatică şi să primească împărtăşania, şi vice-versa. Documentul a fost aprobat de Benedict al XVI-lea. Problema cu acest document, pe lângă faptul că schismaticii asirieni sunt necatolici, este faptul că liturghia schismatică nu are cuvinte de consacrare, nu are “instituire narativă.” Benedict al XVI-lea a menţionat această problemă în cartea sa Pilgrim Fellowship of Faith:

 Benedict al XVI-lea, Pilgrim Fellowship of Faith, 2002, p. 232: “…Acest caz a avut nevoie să fie făcute studii speciale, pentru că Anafora Addai şi Mari, cel mai frecvent utilizată de asirieni, nu include o instituire narativă. Dar aceste dificultăţi au putut fi depăşite …”66

Benedict al XVI-lea recunoaşte că liturghia schismatică nu are “instituire narativă”, cuvintele de consacrare. Dar tot a aprobat primirea “împărtăşaniei” la această liturghie schismatică ce nu are cuvinte de consacrare.

benedict-xvi-novus-ordoBenedict al XVI-lea a ajuns la această incredibilă decizie deoarece neagă faptul că cuvintele sunt necesare pentru o consacrare validă!

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 377: “…suntem martori astăzi unui nou integralism [citit: tradiţionalism] care poate părea să sprijine ceea ce este strict catolic dar în realitate corupe până la miez. Produce o pasiune de suspiciuni, animozitatea căreia este departe de spiritul Evangheliei. Este o obsesie cu litera care priveşte liturghia Bisericii ca invalidă şi, astfel, se pune în afara Bisericii. Se uită aici că validitatea liturghiei depinde în primul rând, nu de cuvinte specifice, ci de comunitatea Bisericii…”67

Aceasta este o respingere totală a învăţăturii sacramentale catolice.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, 1439: “Toate aceste sacramente sunt alcătuite din trei elemente: şi anume, lucrurile ca materie,  cuvintele ca formă, şi persoana celebrantului care conferă sacramentul cu intenţia de a face ceea ce face Biserica. Dacă oricare dintre acestea lipseşte, sacramentul nu este înfăptuit.”68

Faptul că Benedict al XVI-lea consideră liturghiile fără cuvinte de consacrare ca fiind valide demonstrează că nu are nici măcar o adiere de Credinţă catolică. Este un eretic-formal împotriva învăţăturii sacramentale a Bisericii. Şi această erezie este repetată în mai multe cărţi ale sale.

BENEDICT XVI SPUNE CĂ BOTEZUL PRUNCILOR NU ARE MOTIV SĂ EXISTE

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, 1982, p. 43: “Conflictul despre botezul pruncilor arată măsura în care s-a pierdut din vedere adevărata natură a credinţei, botezului şi apartenenţei la Biserică… Este evident, de asemenea, că semnificaţia botezului este distrusă ori de câte ori nu mai este înţeleasă ca un cadou anticipativ ci doar ca un rit independent.  Ori de câte ori este rupt de catehumenat, botezul îşi pierde raison d’etre [motivul de a fi].”69

Aceasta este o erezie uimitoare, stupefiantă şi gigantică! Benedict al XVI-lea spune că ori de câte ori botezul este rupt de catehumenat – de exemplu, în botezul pruncilor – îşi pierde motivul de a fi. Potrivit lui Benedict al XVI-lea, botezul pruncilor nu are vreun înţeles sau scop. De aceea în cartea sa Dumnezeu şi Lumea, Benedict al XVI-lea RESPINGE NECESITATEA BOTEZULUI PRUNCILOR, NUMIND-O: “NU PREA INSPIRATĂ”.

 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, 2000, p. 459-460: “Î. … ce se întâmplă cu milioane de copii care sunt omorâţi încă în pântecele mamelor lor?  R. … problema copiilor care nu pot fi botezaţi pentru că au fost avortaţi ne copleşeşte cu atât mai mult. În timpurile mai dinainte a fost găsită [devised] pentru aceasta o doctrină, după părerea mea, nu prea inspirată.  Se spune în ea că Botezul ne dăruieşte – prin harul sfinţitor – capacitatea de a-l contempla pe Dumnezeu. Starea de păcat originar, de care Botezul ne eliberează, este, fireşte, o lipsă a harului sfinţitor. Copiii care mor în acest fel nu au, de fapt, nici un păcat personal, ei nu pot fi deci trimişi în infern; pe de altă parte însă, le lipseşte harul sfinţitor şi, prin aceasta, posibilitatea contemplării lui Dumnezeu. Lor le poate fi acordată doar o stare de beatitudine naturală, în care ei sunt fericiţi. Această stare a fost denumită limbus. Acest lucru a devenit treptat problematic în secolul nostru. Era o modalitate prin care se voia apărată necesitatea unui Botez cât mai timpuriu posibil; soluţia ca atare este însă îndoielnică.”70

El spune că în timpurile mai dinainte “a fost găsită” [devised] (nu primită de la Cristos) învăţătura despre necesitatea botezării pruncilor pentru ca ei să obţină harul sfinţitor. El spune că această învăţătură este “nu prea inspirată”. Aceasta este erezie brută. A fost definit infailibil de Conciliile din Florenţa şi Trent că sacramentul Botezului este necesar pentru mântuire, şi că pruncii care mor fără sacramentul Botezului nu pot fi mântuiţi.

Unii s-ar putea întreba: atunci, de ce practică Ratzinger botezul pruncilor? Face aceasta deoarece nu vede vreo problemă în practicarea şi trecerea prin gesturi cu ceva care, pentru el, nu are înţeles sau scop. În acelaşi mod, el pozează drept “papa”, chiar dacă nici măcar nu crede în întâietatea de jurisdicţie supremă a papilor, aşa cum s-a demonstrat deja. În acelaşi mod, pozează drept capul Bisericii lui Isus Cristos, când el nici măcar nu crede că Isus Cristos este neapărat Mesia, aşa cum s-a demonstrat deja.

EREZIILE LUI BENEDICT XVI ÎMPOTRIVA SFINTEI SCRIPTURI

benedict-xvi-15Biserica catolică învaţă că Sfânta Scriptură este cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. De asemenea, Conciliul Vatican I a declarat că toate aceste lucruri în cuvântul scris al lui Dumnezeu trebuie să fie crezute cu credinţă divină şi catolică.

Papa Pius al IX-lea, Vatican I, Sesiunea III, Capitolul 3, ex cathedra: “Mai mult, prin credinţă divină şi catolică, toate aceste lucruri care sunt cuprinse în cuvântul scris al lui Dumnezeu şi în tradiţie, trebuie să fie crezute, şi cele care sunt propuse de către Biserică, fie într-o declaraţie solemnă sau în puterea ei de predare ordinară şi universală, să fie crezute ca revelate divin.”71

ÎNSĂ BENEDICT XVI SPUNE CĂ DESCRIEREA SFINTEI SCRIPTURI DESPRE CREAŢIE SE BAZEAZĂ PE DESCRIERI PĂGÂNE DESPRE CREAŢIE

 Benedict al XVI-lea, A New Song for the Lord, 1995, p. 86: “Descrierile păgâne despre creaţie pe care povestea biblică se bazează în parte, se termină fără excepţie în stabilirea unui cult, însă cultul în acest caz este situat în ciclul do ut des.”72

Dacă descrierea biblică despre creaţie în cartea Genezei se bazează în parte pe descrieri păgâne despre creaţie, aceasta înseamnă că descrierea biblică nu este nici originală, nici inspirată direct de Dumnezeu. Această declaraţie a lui Benedict al XVI-lea este erezie şi ne arată din nou că este un apostat fără credinţă.

Papa Leon al XIII-lea, Providentissimus Deus (# 20), 18 Noi. 1893: “Căci toate cărţile pe care Biserica le primeşte ca sacre şi canonice, sunt scrise în întregime şi în totalitate, cu toate părţile lor, de la dictarea Duhului Sfânt; şi atât de departe este a fi posibil ca vreo eroare să poată coexista cu inspiraţia, încât inspiraţia nu este doar esenţial incompatibilă cu eroarea, dar o exclude şi o respinge atât de absolut şi de necesar pe cât este imposibil ca Dumnezeu Însuşi, Adevărul suprem, să poată rosti ceea ce nu este adevărat. Aceasta este credinţa străveche şi neschimbătoare a Bisericii, solemn definită în Conciliile de la Florenţa şi Trent, şi în final confirmată şi mai explicit formulată de Conciliul de la Vatican.”73

BENEDICT  XVI  PUNE  LA  ÎNDOIALĂ  TABLELE  DE  PIATRĂ  DIN DESCRIEREA  EXODULUI

În Exod 31 citim că Dumnezeu a dat lui Moise două table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu.

Exod 31:18 – “Când a terminat Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.”

 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, p. 192-194, 196: “Î. au fost aceste legi cu adevărat înmânate lui Moise pe Muntele Sinai, prin apariţia lui Dumnezeu? Ca table de piatră, despre care se spune ‘că fuseseră scrise de degetul lui Dumnezeu’… În ce măsură ar veni însă aceste porunci într-adevăr de la Dumnezeu?  R. [p. 193-194] … În faţa noastră avem tocmai omul [Moise] pe care l-a atins Dumnezeu şi care, pornind de la această atingere prietenească, a putut să dea chip voinţei lui Dumnezeu – care nu fusese exprimată până atunci decât fragmentar şi în alte tradiţii – într-un fel în care să recepţionăm cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu.  În ce măsură au fost într-adevăr table de piatră, aceasta este o altă întrebare… [p. 196] În ce măsură această întâmplare trebuie luată ad litteram e de-acum o altă problemă.”74

BENEDICT XVI ÎNVAŢĂ CĂ PROPOZIŢII ÎN BIBLIE NU SUNT ADEVĂRATE

 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, p. 179-180: “Altceva este însă să vezi Biblia doar în ansamblul ei drept cuvântul lui Dumnezeu, în ea corelându-se, unul cu celălalt, lucrurile izolate, care se lasă înţelese pe parcursul drumului. Aceasta are deja ca urmare faptul că eu nu pot să aplic mecanic criteriul inspiraţiei, dar nici pe cel al infailibilităţii. Este imposibil să extragi o propoziţie izolată şi să spui: iată, această propoziţie stă în marele manual al lui Dumnezeu şi, în consecinţă, trebuie să fie în sine justă…”75

BENEDICT XVI DESPRE EVOLUŢIE

 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, p. 94: “Î. Pământul era la început sterp şi gol, [fiindcă] Dumnezeu nu îngăduise încă să plouă. Aşa se spune în Geneză.  Iată că Dumnezeu a modelat omul, luând pentru aceasta ‘ţărână din pământ, şi a suflat asupra lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul întru suflet viu’ (Gen 2,7). Suflarea vieţii – este acesta răspunsul la întrebarea de unde venim?  R. Cred că aici avem de-a face cu un tablou impresionant şi cu o impresionantă tălmăcire a omului. Omul este, prin urmare, acela care iese din pământ şi din posibilităţile acestuia. În această prezentare putem deci include chiar şi o temă ca evoluţia.”76

 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, p. 164: “Viziunea creştină despre lume ne spune că aceasta s-a născut pas cu pas, într-un foarte complicat proces evolutiv, dar că, în străfundurile ei, ea îşi are, fără îndoială sorgintea tot în Logos.” 77

EREZIILE ŞI APOSTAZIA LUI BENEDICT XVI CU ISLAMUL

Islamul este o religie falsă care respinge Sfânta Treime şi divinitatea Domnului nostru. Biserica catolică învaţă oficial că islamul este o urâciune – o religie falsă de la care oamenii trebuie să fie salvaţi şi convertiţi.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Basel, 1434: “…există speranţă că foarte mulţi din abominabila sectă a lui Mahomed vor fi convertiţi la Credinţa catolică.”78

Papa Calixt al III-lea: “Jur să… preamăresc adevărata Credinţă, şi să extirpez secta demonică a apostatului şi necredinciosului Mahomed [islam] în Est.”79

BENEDICT XVI ARE “RESPECT PROFUND” PENTRU FALSA RELIGIE A ISLAMULUI

 Benedict al XVI-lea, Audienţă Generală, 20 Sep. 2006:  “Sper că în diferite ocazii din vizita mea de exemplu, când la Munchen am subliniat cât este de important să respectăm ceea ce este sacru pentru alţii – s-a văzut cu claritate respectul meu profund pentru marile religii şi, în special, pentru musulmani, care ‘îl adoră pe Dumnezeul…’”80

Observaţi că are “respect profund” nu doar pentru falsa religie a islamului, dar şi pentru alte false religii. Aceasta este apostazie. De asemenea, a se observa că el consideră respectul pentru falsa religie în sine ca acelaşi lucru cu respectarea “credincioşilor” musulmani. Vorbeşte despre cele două interschimbabil, după cum vedem. Este important să se ţină cont de aceasta, căci Benedict al XVI-lea spune frecvent că respectă credincioşii musulmani sau pe musulmani ca şi credincioşi. Făcând aceasta, el respectă falsă lor religie, după cum reiese evident din următorul citat.

 Benedict al XVI-lea, Adresare, 22 Dec. 2006: “Vizita mea în Turcia mi-a acordat posibilitatea de a arăta şi public respectul meu pentru religia islamică, un respect, de asemenea, pe care Conciliul Vatican II (declaraţia Nostra Aetate #3) ni l-a subliniat ca o atitudine ce poate fi doar corectă.”81

A se observa că Benedict al XVI-lea recunoaşte aici că Vatican II predă respectul pentru falsa religie a islamului.

BENEDICT XVI SPUNE CĂ EXISTĂ UN ISLAM “NOBIL”

 Benedict al XVI-lea, Sarea Pământului, p. 291: “Iar el [islamul] se prezintă, trecând cu vederea disensiunile propriu-zise dintre suniţi şi şiiţi, fireşte, şi în diferite variaţiuni.  Există un islam ‘nobil’, întrupat, de exemplu, de regele Marocului, şi există, fără îndoială, islamul extremist, terorist, pe care iarăşi nu avem voie să-l identificăm cu islamul în totalitatea lui, fiindcă i-am face acestuia o nedreptate.”82

Spune că o religie falsă este bună. Aceasta este apostazie.

BENEDICT XVI SPUNE CĂ ISLAMUL REPREZINTĂ MĂREŢIE

 Benedict al XVI-lea, Truth and Tolerance, 2004, p. 204: “În hinduism (care este de fapt un nume colectiv pentru o întreagă multitudine de religii) există câteva elemente minunate – dar există, de asemenea, aspecte negative: implicarea cu sistemul de caste; suttee [incendierea de sine] pentru văduve, care s-au dezvoltat de la începuturi care au fost pur şi simplu simbolice, lăstari ai cultului zeiţei Sakti – toate acestea ar putea fi menţionate pentru a da doar o mică idee. Totuşi, chiar şi islamul, cu toată măreţia care o reprezintă, este întotdeauna în pericol de a pierde echilibrul, permiţând violenţei să aibă un loc şi lăsând religia să alunece într-o simplă respectare exterioară şi ritualism.”83

El spune că islamul, o religie falsă care respinge dumnezeirea lui Isus Cristos şi întreaga Credinţă catolică, reprezintă “măreţie”. Aceasta este apostazie. Islamul reprezintă întuneric, necredinţă, respingerea Sfintei Treimi. Este de asemenea interesant de observat că în timp ce vorbeşte despre “elementele minunate” din hinduism, Benedict al XVI-lea menţionează aspecte negative, precum sistemul de caste, etc. El nu menţionează printre aspectele negative faptul că hinduismul se închină la falşi dumnezei.

 Benedict al XVI-lea, Adresare către reprezentanţii islamului, 20 Aug. 2005: “Credinciosul – şi noi toţi, în calitate de creştini şi musulmani, suntem credincioşi Voi îi călăuziţi pe credincioşii musulmani şi îi educaţi la credinţa islamică De aceea, aveţi o mare responsabilitate în formarea noilor generaţii.”84

 Benedict al XVI-lea, Cateheză, 24 Aug. 2005: “Acest an este, de asemenea, a patruzecea aniversare a declaraţiei conciliare Nostra Aetate, care a inaugurat un nou sezon de dialog şi solidaritate spirituală între evrei şi creştini, precum şi stimă pentru celelalte mari tradiţii religioase. Islamul ocupă un loc deosebit între ele. ”85

Observaţi că Benedict al XVI-lea nu numai că stimează membrii falselor religii, dar stimează şi falsele religii. Aceasta este apostazie.

 Benedict al XVI-lea, Adresare, 25 Sep. 2006: “Doresc să reiterez astăzi toată stima şi profundul respect pe care îl am pentru credincioşii musulmani, amintind cuvintele conciliului Vatican II, care pentru Biserica catolică sunt magna carta al dialogului catolico-musulman: Biserica priveşte cu stimă pe musulmani. Ei îl adoră pe Dumnezeul cel unic, viu şi existent în Sine… În acest timp, când începe pentru musulmani călătoria spirituală a lunii Ramadan, adresez lor tuturor urările mele cordiale de bine, rugându-mă ca Atotputernicul să le acorde viaţă senină şi paşnică. Fie ca Dumnezeul păcii să vă umple cu abundenţa binecuvântărilor Sale, precum şi pe comunităţile pe care le reprezentaţi!”86

Benedict al XVI-lea respectă credincioşii acestei secte demonice; spune că ei îl adoră pe Dumnezeu; le doreşte binecuvântări în timpul “călătoriei spirituale” a lor din timpul Ramadanului. Aceasta este pur şi simplu apostazie.

 Benedict al XVI-lea, Adresare de Angelus, 22 Oct. 2006: “Sunt bucuros să trimit un salut cordial musulmanilor din întreaga lume care sărbătoresc în aceste zile încheierea lunii postului de Ramadan.”87

BENEDICT XVI STIMEAZĂ CIVILIZAŢIA ISLAMICĂ

 Benedict al XVI-lea, Audienţă Generală, 6 Dec. 2006: “Am avut astfel ocazia favorabilă de a reînnoi sentimentele mele de stimă pentru musulmani şi pentru civilizaţiile islamice.”88

Civilizaţiile islamice sunt printre cele mai rele şi anticreştine lucruri din istorie. Această declaraţie a lui Benedict al XVI-lea, prin urmare, este complet apostazie.

 Benedict al XVI-lea, Discurs în Turcia, 28 Noi. 2006: “am avut plăcerea de a-mi exprima profundul respect faţă de toţi locuitorii acestei mari naţiuni şi de a-l cinsti la mormântul său pe fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk… extind salutul meu către toţi liderii religioşi ai Turciei, în special către marii muftii ai Ankarei şi Istanbulului. Prin persoana dvs, domnule preşedinte, îi salut pe toţi musulmanii din Turcia cu o deosebită stimă şi cu o adâncă apreciere…  Acest nobil pământ a văzut de asemenea o remarcabilă înflorire a civilizaţiei islamice în cele mai diverse câmpuri… Există numeroase monumente creştine şi musulmane care dau mărturie despre trecutul glorios al Turciei. Sunteţi pe bună dreptate mândri de ele, conservându-le pentru a fi admirate de un număr tot mai mare de vizitatori care vin aici… În calitate de credincioşi, noi ne luăm din rugăciune forţa necesară pentru a depăşi orice urmă de prejudecată şi pentru a oferi o mărturie comună a credinţei noastre ferme în Dumnezeu.”89

Benedict al XVI-lea mai întâi menţionează că a adus cinste la mormântul necredinciosului Ataturk. Apoi spune că stimează pe toţi musulmanii din Turcia. A stima pe cineva înseamnă să-l admiri. Aceasta înseamnă că el admiră pe toţi musulmanii din Turcia. Înseamnă că el admiră nu numai milioane de oameni care îl resping pe Cristos, ci şi criminalii din rândul musulmanilor din Turcia; căci cu siguranţă sunt unii. El apoi laudă “remarcabila înflorire a civilizaţiei islamice”, care ţine milioane de oameni în întuneric şi necredinţă. Apoi laudă monumentele musulmane din trecut, şi spune că musulmanii sunt mândri de ele “pe bună dreptate”. În final, spune că “în calitate de credincioşi” musulmanii pot lua din rugăciune forţa necesară – indicând că practica islamului este adevărată şi autentică. Benedict al XVI-lea este clar şi complet apostat.

BENEDICT XVI ÎNVAŢĂ CĂ ISLAMUL ŞI CREŞTINĂTATEA AU ACELAŞI DUMNEZEU

 Benedict al XVI-lea, Pilgrim Fellowship of Faith, 2002, p. 273: “…Islamul, şi el, … a moştenit de la Israel şi de la creştini acelaşi Dumnezeu…”90

Islamul şi Creştinătatea nu au acelaşi Dumnezeu. Adepţii islamului resping Preasfânta Treime. Creştinătatea se închină la Preasfânta Treime.

BENEDICT XVI SPUNE CĂ RESPECTĂ CORANUL CA SFÂNTA CARTE A UNEI MARI RELIGII

 Benedict al XVI-lea, discurs cerându-şi scuze pentru comentariile sale despre islam, Sep. 2006: “Din nefericire, în lumea musulmană acest citat a fost luat ca o expresie a poziţiei mele personale, stârnind astfel indignare uşor de înţeles. Sper ca cititorul să poată vedea imediat că această propoziţie nu exprimă punctul meu de vedere personal despre Coran, pentru care am respectul cuvenit cărţii sfinte a unei mari religii.”91

Benedict al XVI-lea respectă Coranul ca sfânta carte a unei mari religii. Coranul blasfemiază Preasfânta Treime, neagă dumnezeirea lui Cristos, şi spune că cei care cred în ea sunt la fel ca excrementele; mai spune şi că toţi creştinii sunt osândiţi. Această declaraţie a lui Benedict al XVI-lea este apostazie totală. Am documentat deja că Ioan Paul al II-lea a sărutat Coranul; aceasta e ca şi cum ai săruta Coranul în cuvinte.

BENEDICT XVI INTRĂ ÎN MOSCHEE ŞI SE ROAGĂ CA MUSULMANII CĂTRE MECCA

benedict-xvi-in-moschee

benedict-xvi-in-moschee2Pe data de 30 noiembrie 2006, în timpul vizitei sale în Turcia, Benedict al XVI-lea s-a descălţat şi a intrat în Moscheea Albastră. A urmat comanda musulmană de a se întoarce spre “Kiblah” – direcţia spre Mecca. Apoi a început rugăciunea. Benedict al XVI-lea s-a rugat ca musulmanii spre Mecca în moschee. Şi-a încrucişat până şi braţele în gestul de rugăciune musulman numit “gestul de linişte”. Acest stupefiant act de apostazie a fost raportat şi arătat peste tot în mass-media. Nu e vreo exagerare în a spune că Benedict al XVI-lea a fost iniţiat în islam.

 Benedict al XVI-lea “Aclamat pentru că s-a rugat ca musulmanii către Mecca,” 1 Dec. 2006 — ISTANBUL (Reuters) – “În mijlocul laudelor primite pentru că a vizitat renumita Moschee Albastră din Istanbul şi s-a rugat acolo ‘ca musulmanii’ cu faţa spre Mecca, papa Benedict a încheiat vineri în Turcia o vizită sensibilă, de îmbunătăţire a relaţiilor şubrede din trecut… ‘Temuta vizită a papei a fost încheiată cu o surpriză minunată,’ a scris cotidianul Aksam pe prima pagină.  ‘În Moscheea sultanului Ahmet, s-a întors spre Mecca şi s-a rugat ca musulmanii,’ a scris renumitul cotidian Hurriyet, folosind numele oficial al clădirii… ‘Aş compara vizita papei în moschee cu gesturile papei Ioan Paul al II-lea la Zidul de Vest,’ a spus veteranul mediator al Vaticanului, cardinalul  Roger Etchegaray, referindu-se la rugăciunile papei Ioan Paul al II-lea la Zidul de Vest din Ierusalim în 2000.  ‘Ieri, Benedict a făcut cu musulmanii ceea ce Ioan Paul a făcut cu evreii.’”92

Acest lucru dovedeşte indiscutabil că Benedict al XVI-lea este un apostat. Este una din cele mai scandaloase acţiuni din istorie.

Sf. Toma de Aquino, Summa Theologica, Pt. I-II, Î. 103., Art. 4: “Toate ceremoniile sunt o profesiune de credinţă, care constă în închinarea la Dumnezeu în interiorul nostru.  Omul poate face profesiunea credinţei sale interioare atât prin cuvinte cât şi prin fapte: iar în fiecare profesiune, dacă face o falsă declaraţie, păcătuieşte de moarte.”

Sf. Toma de Aquino, Summa Theologica, Pt. II, Î. 12, Art. 1, Ob. 2: “…dacă cineva… face închinăciune la mormântul lui Mahomed, trebuie considerat ca apostat.”

Sf. Toma spune că cine face închinăciune la mormântul lui Mahomed trebuie considerat ca apostat; să te rogi într-o moschee, şi către Mecca cum fac musulmanii, este mult mai rău. De aceea niciun papă din istorie nici măcar nu a intrat vreodată într-o moschee; toţi ştiau că până şi să mergi acolo ar semnifica acceptarea falsei religii. Cu această acţiune, dezbaterea despre dacă Benedict al XVI-lea este papă s-a încheiat complet şi total pentru oricine cunoaşte aceste fapte şi deţine un minimum de bunăvoinţă. Anunţaţi prietenii şi rudele voastre: Benedict al XVI-lea este un eretic, un apostat, şi prin urmare un antipapă.

 Benedict al XVI-lea, Audienţă Generală, 6 Dec. 2006: “În domeniul dialogului interreligios, Providenţa divină mi-a îngăduit să împlinesc, aproape de sfârşitul  călătoriei mele, o vizită neprevăzută la început, şi care s-a dovedit destul de semnificativă: vizita la celebra Moschee Albastră din Istanbul. Rămânând câteva minute în reculegere în acel loc de rugăciune, m-am adresat unicului Domn al cerului şi al pământului, Tatăl milostiv al întregii umanităţi.”93

 benedict-xvi-ioan-paul-ii

EREZIILE LUI BENEDICT XVI CU PĂGÂNISMUL

benedict-xvi-paganism

BENEDICT XVI FAVORIZEAZĂ PE DEPLIN ECUMENISMUL ŞI CEREMONIILE ECUMENICE ÎNCHINĂTOARE LA DIAVOL DE LA ASSISI

Am vorbit deja despre notoriile adunări ecumenice ale lui Ioan Paul al II-lea (Assisi 1986) unde s-a rugat cu peste 130 diferiţi lideri religioşi de toate tipurile de religii false şi demonice, punând adevărata religia pe picior de egalitate cu închinarea la idoli. Această activitate este în totalitate condamnată de Tradiţia catolică. A fost denunţată ca apostazie de papa Pius al XI-lea.

Ei bine, trenul care a dus falşii lideri religioşi de la Vatican la evenimentul Assisi 2002 (evenimentul repetat), a fost descris de Benedict al XVI-lea ca fiind “un simbol al pelerinajului nostru în istoriereconcilierea popoarelor şi a religiilor, o mare inspiraţie…”94

În 2006 Benedict al XVI-lea a lăudat şi întâlnirea de rugăciune interreligioasă de la Assisi.

 Benedict al XVI-lea, Mesaj, 2 Sep. 2006: “Acest an este a douăzecea aniversare a Întâlnirii Interreligioase de Rugăciune pentru Pace, dorită de venerabilul meu predecesor Ioan Paul al II-lea pe 27 octombrie 1986 în Assisi. Este bine cunoscut faptul că el nu a invitat la această întâlnire numai creştini de diferite confesiuni, ci şi exponenţi ai diferitelor religii. A constituit un mesaj vibrant ce promovează pacea, şi un eveniment care a lăsat amprenta pe istoria timpului nostru… atestări ale legăturilor strânse care există între relaţia cu Dumnezeu şi etica iubirii sunt înregistrate în toate marile tradiţii religioase.

“Printre caracteristicile întâlnirii din 1986, trebui subliniat că această valoare a rugăciunii în construirea păcii a fost mărturisită de reprezentanţii diferitelor tradiţii religioase, iar acest lucru nu s-a întâmplat de la distanţă, ci în contextul unei întâlniri… Avem nevoie de acest dialog acum mai mult ca oricând… Mă bucur, prin urmare, că iniţiativele planificate în Assisi în acest an sunt de-a lungul acestor linii, şi, în special, că Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios a avut ideea de a le aplica într-un mod special pentru tineri… Cu bucurie profit de această ocazie pentru a saluta reprezentanţii altor religii care iau parte la una sau alta din comemorările Assisi. Ei ştiu, la fel ca noi creştinii, că în rugăciune este posibil a avea o experienţă specială a lui Dumnezeu şi a trage din aceasta stimulente eficiente pentru dedicarea pentru cauza păcii.”95

Benedict al XVI-lea este în favoarea adunărilor ecumenice apostate de la Assisi unde Ioan Paul al II-lea s-a rugat cu lideri de toate tipurile de religii demonice şi idolatre – unde Ioan Paul al II-lea a pus să fie scoase crucifixele din camerele catolice pentru ca păgânii să poată adora falşi dumnezei în ele. A se observa că Benedict al XVI-lea spune că alte religii ştiu că rugăciunea le dă o experienţă a lui Dumnezeu. Aceasta vrea să spună că experienţele lor religioase, precum închinarea la falşi dumnezei, sunt adevărate.

BENEDICT XVI FACE REPROŞURI CELOR CARE AU DISTRUS TEMPLE PĂGÂNE

 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, p. 429: “Au existat, fără îndoială, şi creştini care asaltau, şi fanatici care distrugeau temple, care nu puteau considera păgânismul decât ca idolatrie ce trebuia să fie radical îndepărtată.”96

Cei “care asaltau” pe care el îi critică ar include şi pe sf. Francisc Xavier şi sf. Benedict.

Sf. Francisc Xavier (cu privire la copiii păgâni pe care i-a convertit la Credinţa catolică, 1543): “Aceşti copii… arată o dragoste arzătoare pentru legea divină, şi un zel extraordinar pentru sfânta noastră religie şi o împărtăşesc şi altora. Ura lor pentru idolatrie este un lucru minunat. Intră în certuri cu păgânii despre ea… Copiii fug la idoli, îi supără, îi trântesc de pământ şi îi rup în bucăţi, scuipă pe ei, îi calcă în picioare, îi lovesc peste tot; pe scurt, aruncă pe ei fiecare indignare posibilă.”97

Sf. Benedict a răsturnat un altar păgân şi a ars plantaţiile dedicate lui Apolo când a ajuns prima dată la muntele Cassino.

Papa Pius al XII-lea, Fulgens Radiatur (# 11), 21 Mar. 1947: “el [sf.Benedict] a plecat spre sud şi a ajuns la un fort ‘numit Cassino situat pe partea unui munte înalt; în acea vreme se ridica pe vârf un templu străvechi, în care, după obiceiurile vechilor păgâni, poporul nesăbuit de la ţară îl venera pe zeul Apolo. Împrejur creşteau pădurici unde, încă din timpul lui Benedict, o fanatică mulţime de păgâni se trudea să ofere sacrificii sacrilege. Îndată ce omul lui Dumnezeu a ajuns acolo, a sfărâmat idolul, a răsturnat altarul, a tăiat păduricea, şi a ridicat o capelă a sfântului Martin. Chiar în locul în care se înălţa templul lui Apolo şi unde mai înainte era altarul idolului a construit o capelă a sfântului Ioan. Între timp, printr-o predicare asiduă, a convertit pe mulţi care locuiau în acea zonă. ’”98

BENEDICT XVI NE SPUNE CĂ RELIGII PĂGÂNE ŞI IDOLATRE SUNT ÎNALTE ŞI PURE

 Benedict al XVI-lea, Sarea Pământului, p. 28: “Tot aşa, putem observa că în lumea religioasă indiană (numele de ‘hinduism’ e mai degrabă o noţiune care induce în eroare pentru o mulţime de religii) există forme cu totul diferite: foarte înalte, pure, care sunt marcate de idealul dragostei, dar şi foarte crude, de care ţin riturile criminale.”99

El spune că religii idolatre sunt înalte şi pure. Aceasta este erezie şi apostazie.

1 Corinteni 10:20 – “…ceea ce jertfesc păgânii, jertfesc diavolilor, şi nu lui Dumnezeu.”

Papa Leon al XIII-lea, Ad Extremas (#1), 24 Iun. 1893: “… binecuvântatul apostol Toma, care pe bună dreptate este numit fondatorul predicării Evangheliei la hinduşi. Apoi, este Francisc Xavier… Prin perseverenţa sa extraordinară, el a convertit la adevărata religie sute de mii de hinduşi de la miturile şi ticăloasele superstiţii ale brahmanilor…”100

BENEDICT XVI ARE RESPECT PROFUND PENTRU FALSE CREDINŢE

 Benedict al XVI-lea, Omilie, 10 Sep. 2006: “Nu dăm dovadă de lipsă de respect faţă de alte religii şi culturi, de lipsă de respect profund pentru credinţa lor…”101

A se observa că Benedict al XVI-lea nu doar respectă membrii falselor credinţe, dar arată RESPECT PROFUND pentru falsele credinţe! Aceasta este apostazie. Acest lucru înseamnă că el respectă negarea lui Cristos, respingerea papalităţii, avizarea contracepţiei şi avortului, etc. (care toate fac parte din învăţătura altor “credinţe”).

Papa Leon al XIII-lea, Custodi di Quella fede (# 15), 8 Dec. 1892: “Toţi ar trebui să evite familiarizarea sau prietenia cu oricine e suspect de a aparţine Masoneriei sau grupurilor afiliate. Cunoşteţi-i după roadele lor şi evitaţi-i. Orice familiarizare trebuie evitată, nu doar cu acei libertini ticăloşi care promovează pe faţă caracterul sectei, ci şi cu aceia care se ascund sub masca toleranţei universale, respect pentru toate religiile…”102

BENEDICT XVI SPUNE CĂ PREZENŢA FALSELOR RELIGII ESTE O SURSĂ DE ÎMBOGĂŢIRE PENTRU TOŢI

 Benedict al XVI-lea, Discurs, 28 Noi. 2006: “…Sunt sigur că libertatea religioasă este o expresie fundamentală a libertăţii umane şi că prezenţa activă a religiilor în societate este o sursă de progres şi de îmbogăţire pentru toţi.”103

Înseamnă că diferitele false religii sunt o sursă de progres şi de îmbogăţire pentru toţi! Aceasta este apostazie.

BENEDICT XVI SPUNE CĂ TEOLOGIA TREBUIE SĂ ÎNVEŢE DIN EXPERIENŢELE FALSELOR RELIGII

 Benedict al XVI-lea, Adresare specială, 12 Sep. 2006: “Pentru filozofie, şi, deşi într-un mod diferit, pentru teologie, a asculta marile experienţe şi pătrunderi ale tradiţiilor religioase ale umanităţii, şi cele ale credinţei creştine în special, este o sursă de cunoaştere, iar a ignora aceasta ar fi o inacceptabilă restricţie a ascultării şi răspunderii noastre.”104

Benedict al XVI-lea spune că teologia catolică ar trebui să asculte “marile experienţe” şi “pătrunderi” ale falselor religii, şi că a le ignora ar fi dovadă de iresponsabilitate. Lumea trebuie să se gândească la semnificaţia unei astfel de declaraţii. Indică în mod clar că el nu consideră aceste religii (inclusiv cele păgâne şi idolatre) ca fiind false şi ale Diavolului. Declaraţia sa este pur şi simplu o altă expresie a apostaziei moderniste că toate religiile sunt practic adevărate, pentru că persoana devine credincioasă prin intermediul “experienţelor” religioase proprii.

Papa sf. Pius al X-lea, Pascendi (# 14), 8 Sep. 1907: “[potrivit moderniştilor] Experienţa este cea care, atunci când o omul o dobândeşte, îl face în mod corespunzător şi cu adevărat credincios. Cât de departe suntem aici de învăţătura catolică am văzut deja în decretul Conciliului Vatican. Vom vedea mai târziu cum, cu asemenea teorii, adăugate la celelalte erori menţionate deja, este deschisă larg calea spre ateism. Trebuie precizat aici îndată că având în vedere această doctrină a experienţei unite cu cealaltă doctrină a simbolismului, fiecare religie, chiar şi cea a păgânismului, trebuie considerată ca fiind adevărată. Ce împiedică asemenea experienţe de la a fi îndeplinite în interiorul fiecărei religii? De fapt, că pot fi găsite este afirmat, şi nu de puţini. Şi în ce drept vor nega moderniştii adevărul unei experienţe afirmate de un adept al islamului? În ce drept pot ei pretinde să fie adevărate experienţele doar pentru catolici? Iar moderniştii nu neagă, ci chiar admit, unii confuz, alţii în modul cel mai deschis, că toate religiile sunt adevărate. Că ei nu pot simţi altfel este clar.”105

BENEDICT XVI NEGÂND DOGMA ÎN AFARA BISERICII NU ESTE MÂNTUIRE

Cele documentate până acum demonstrează în repetate rânduri că Benedict al XVI-lea respinge dogma definită În afara Bisericii catolice nu este mântuire. Benedict al XVI-lea ţine că nici măcar nu ar trebui să convertim eretici şi schismatici. Iată însă alte exemple de erezie unde Benedict al XVI-lea vorbeşte în mod specific de această dogmă crucială şi o neagă.

BENEDICT XVI VORBEŞTE DESPRE DOGMA ÎN FARA BISERICII NU ESTE MÂNTUIRE ŞI O RESPINGE COMPLET

 Benedict al XVI-lea, Sarea Pământului, p. 29: “Î. Nu s-ar putea accepta totuşi ideea că cineva ar putea obţine mântuirea şi printr-o altă credinţă decât cea catolică? R. Aceasta este o cu totul altă problemă. Este foarte posibil ca cineva să primească de la religia lui îndrumările ajutătoare prin care să devină un om curat, îndrumări prin care el, dacă vrem să folosim expresia, să placă, de asemenea, lui Dumnezeu şi să obţină mântuirea. Acest fenomen nu este deloc exclus, dimpotrivă, el există într-o mare proporţie.”106

Biserica învaţă că nu există mântuire în afara Bisericii. Benedict al XVI-lea învaţă că există într-o mare proporţie mântuire în afara Bisericii. Aceasta este o respingere răspicată a dogmei În afara Bisericii nu este mântuire.

BENEDICT XVI SPUNE CĂ EXISTĂ SFINŢI PĂGÂNI

 Benedict al XVI-lea, Truth and Tolerance, 2004, p. 207: “Faptul că în fiecare epocă au fost, şi încă sunt, ‘sfinţi păgâni’, există deoarece peste tot în fiecare epocă – deşi de multe ori cu dificultate şi în mod fragmentar – discursul ‘inimii’ poate fi auzit, pentru că Tora lui Dumnezeu poate fi auzită în noi înşine…”107

Aceasta este erezie îndrăzneaţă. Amintiţi-vă, papa Eugen al IV-lea a definit infailibil că toţi cei care mor ca “păgâni” nu sunt mântuiţi.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, ex cathedra: “…toţi cei care sunt în afara Bisericii catolice, nu doar păgânii, dar şi evreii sau ereticii şi schismaticii, nu pot lua parte la viaţa veşnică…”108

BENEDICT XVI ÎNVAŢĂ CĂ SUNT MULTE CĂI CARE DUC LA RAI ÎN AFARĂ DE CREDINŢA CREŞTINĂ

benedict-xvi-apostat

 Benedict al XVI-lea, Co-Workers of the Truth, 1990, p. 217: “Întrebarea care ne preocupă foarte mult, care ne apasă foarte mult, este de ce e necesar pentru noi să practicăm în special Credinţa creştină în totalitate; de ce, când există atât de multe alte căi ce duc la Rai şi mântuire, trebuie să ni se ceară să ducem zi după zi întreaga povară a dogmelor bisericeşti şi a ethosului bisericesc. Şi astfel ajungem din nou la întrebarea: Ce este mai exact realitatea creştină? Care este elementul specific în creştinătate care nu numai că o justifică, dar o face obligatoriu necesară pentru noi? Când ridicăm întrebarea despre fundamentul şi sensul existenţei noastre creştine, se strecoară o anumită falsă aspiraţie către viaţa aparent mai confortabilă a altor persoane care de asemenea merg în Rai.  Suntem prea mult ca muncitorii primelor ore, în pilda lucrătorilor viei (Matei 20:1-16).  După ce au descoperit că ar fi putut câştiga salariul lor, de un dinar pe zi, într-un mod mult mai uşor, nu puteau înţelege de ce a trebuit ca ei să muncească întreaga zi. Însă ce atitudine ciudată este a găsi lipsite de satisfacţii datoriile vieţii noastre creştine, doar pentru că dinarul mântuirii poate fi câştigat fără ele! S-ar părea că noi – asemenea lucrătorilor primelor ore – vrem să fim plătiţi nu numai cu mântuirea noastră, dar mai ales cu lipsa altora de mântuire. Aceasta este în acelaşi timp foarte uman şi profund necreştin.”109

Benedict al XVI-lea pune întrebarea foarte importantă: De ce este necesar să practicăm Credinţa creştină dacă există alte căi ce duc la mântuire? Benedict al XVI-lea răspunde la întrebare acceptând că sunt multe alte căi ce duc la mântuire, în afară de Credinţa creştină. Chiar şi îi critică pe oameni pentru o astfel de întrebare. Benedict XVI a respins răspicat un adevăr revelat al Credinţei catolice: Isus Cristos este singura cale ce duce la mântuire, iar Credinţa catolică este necesară pentru mântuire.

Papa Leon al XII-lea, Ubi Primum (# 14), 5 Mai 1824: “…Prin dumnezeiască credinţă mărturisim un singur Dumnezeu, o singură credinţă, un singur botez, şi că în afară de numele lui Isus Cristos, nu este vreun alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi. De aceea profesăm că nu este mântuire în afara Bisericii.”110

BENEDICT XVI ÎNVAŢĂ CĂ TOATE RELIGIILE POT DUCE LA DUMNEZEU

 Benedict al XVI-lea, Sarea Pământului, p. 35: “…în toate religiile există oameni de o mare puritate interioară, care, prin miturile lor, ating undeva marele mister şi găsesc adevărata modalitate de a fi om.”111

Aceasta este total erezie.

BENEDICT XVI INSULTÂND DOGMA CATOLICĂ

BENEDICT XVI INSULTĂ DECRETUL CONCILIULUI TRIDENTIN DESPRE EUHARISTIE

 Benedict al XVI-lea, Feast of Faith, 1981, p. 130: “Conciliul Tridentin încheie observaţiile sale cu privire la Corpus Christi cu ceva care ofensează urechile noastre ecumenice, şi a contribuit, fără îndoială, nu puţin la discreditarea acestei sărbători în opinia fraţilor noştri protestanţi. Dar dacă epurăm formularea sa de tonul pasionat al secolului al şaisprezecelea, vom fi surprinşi de ceva mare şi pozitiv.”112

Benedict al XVI-lea spune că declaraţia infailibilă a Conciliului Tridentin “ofensează” urechile lui ecumenice şi că “formularea” conciliului trebuie “epurată”, ceea ce înseamnă a curăţa sau a îndepărta elementele necorespunzătoare! Aceasta este total erezie.

BENEDICT XVI SPUNE CĂ DOCTRINA CONCILIULUI TRIDENTIN DESPRE PREOŢIE A FOST SLABĂ ŞI DEZASTRUOASĂ ÎN EFECTUL EI

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 247-248: “… [Vorbind despre punctele de vedere protestante faţă de cele catolice în privinţa preoţiei] Conciliul Tridentin nu a încercat aici o tratare comprehensivă a problemei în ansamblu. Aici se află slăbiciunea textului pe care l-a promulgat, a cărui efect a fost tot mai dezastruos…”113

BENEDICT XVI BLASFEMIAZĂ COMPLET TRADIŢIA BISERICII

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 100: “…problema tradiţiei aşa cum există în Biserică… Biserica este tradiţia… în care – să recunoaştem – şi-a croit drumul multă pseudotradiţie umană; atât de mult încât, de fapt, chiar, şi chiar precis, Biserica a contribuit la criza generală a tradiţiei care afectează omenirea.”114

Aceasta este o repudiere a uneia dintre cele două surse de revelaţie, Sfânta Tradiţie.

Papa Pius al IX-lea, Vatican I, ex cathedra: “…toate acele lucruri trebuie crezute, care sunt conţinute în cuvântul scris al lui Dumnezeu şi în tradiţie…”115

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, 1982, p. 378: “Nu fiecare Conciliu valid din istoria Bisericii a fost fructuos; în ultima analiză, multe dintre ele au fost doar o pierdere de timp.”116

BENEDICT XVI ÎNVAŢĂ CĂ TERMENUL “PĂCAT ORIGINAR” ESTE FALS

 Benedict al XVI-lea, In the Beginning, 1986, p. 72: “…Teologia se referă la această stare de lucruri prin termenul ‘păcat originar’, care cu siguranţă este un termen înşelător şi imprecis.’”117

Conciliul Tridentin a promulgat un infailibil “Decret despre păcatul originar” în care a folosit termenul “păcat originar” nu mai puţin de patru ori.118

BENEDICT XVI CRITICĂ CREZUL APOSTOLIC

 Benedict al XVI-lea, Introducere în creştinism, p. 227: “… Poate că ar trebui spus că o primă premisă a unei asemenea dezvoltări greşite, care vede numai primejduirea responsabilităţii, dar nu şi libertatea dragostei, este prezentă chiar în mărturisirea noastră de credinţă.”119

BENEDICT XVI RECUNOSCÂND CĂ VATICAN II A SCHIMBAT SAU A RESPINS DOGMA CATOLICĂ

BENEDICT XVI RĂSPICAT RECUNOAŞTE CĂ VATICAN II CONTRAZICE ÎNVĂŢĂTURA INFAILIBILĂ A PAPEI PIUS IX DESPRE LIBERTATEA RELIGIOASĂ ŞI RELIGIILE FALSE

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, 1982, p. 381: “În cazul în care este de dorit să se ofere un diagnostic al textului [documentului Vatican II, Gaudium et Spes] ca un întreg, am putea spune că (împreună cu textele despre libertatea religioasă şi religiile lumii) aceasta este o revizuire a Syllabus Errorum a lui Pius al IX-lea, un fel de contra-syllabusCa urmare, unilateralitatea poziţiei adoptate de către Biserică sub Pius al IX-lea şi Pius al X-lea, ca răspuns la situaţia creată de noua fază a istoriei inaugurate de Revoluţia Franceză, a fost, într-o mare măsură, corectată…”120

Benedict al XVI-lea nu ar putea fi mai formal eretic. El recunoaşte că învăţătura Conciliului Vatican II (la care el aderă) este direct contrară învăţăturii magisteriului în Syllabus Errorum (Expunerea Erorilor) condamnate de papa Pius al IX-lea. Am arătat deja că învăţătura Conciliului Vatican II despre libertatea religioasă contrazice învăţătura catolică tradiţională. Benedict al XVI-lea tocmai a recunoscut. Cu greu s-ar putea cere o mai mare confirmare că învăţătura Conciliului Vatican II este eretică. În cartea sa, Benedict al XVI-lea repetă acest lucru din nou şi din nou, numind învăţătura Vatican II “contra-syllabus”, şi spunând că nu poate fi o întoarcere la Syllabus Errorum.

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, 1982, p. 385: “Printr-un fel de necesitate lăuntrică, aşadar, optimismul din contra-syllabus a dat cale unui strigăt nou, care a fost mult mai intens şi mai dramatic decât fostul.”121

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, 1982, p. 391: “Prin urmare, sarcina nu este de a suprima Conciliul, ci de a descoperi Conciliul real şi de a aprofunda intenţia sa adevărată în lumina experienţei prezente. Asta înseamnă că nu poate fi o întoarcere la Syllabus, care poate a marcat prima etapă în confruntarea cu liberalismul şi cu un marxism nou conceput, dar nu poate fi ultima etapă.”122

Aceasta este erezie stupefiantă!

BENEDICT XVI RECUNOAŞTE CĂ SECTA VATICAN II A ABANDONAT ÎNVĂŢĂTURA TRADIŢIONALĂ A BISERICII DESPRE INTERZICEREA INCINERĂRII

 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, p. 499-500: “Î. Este îngăduit să arzi trupul mort sau este un rit cu totul păgân?  R. … Până la cel de-al doilea Conciliu de la Vatican, erau prevăzute sancţiuni pentru incinerare. Luând în considerare toate condiţiile de viaţă din lumea modernă, Biserica a renunţat la acestea.”123

Legea tradiţională a Bisericii condamnă incinerarea, şi interzice înmormântarea ecleziastică celor care solicită incinerarea.

EREZIILE LUI BENEDICT XVI ÎMPOTRIVA BISERICII

BENEDICT XVI SPUNE CĂ BISERICA NU EXCLUDE PE CEI CARE ŢIN PĂRERI OPUSE EI

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 229: “Declaraţia Congregaţiei… propune să răspundă crizei printr-o prezentare pozitivă mai ales a acelor puncte de doctrină a Bisericii care sunt în discuţie şi să stabilească identitatea catolicismului, nu prin excluderea celor care ţin opinii opuse…”124

Aceasta este flagrant eretic.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, 1441: “Aşadar ea [Sfânta Biserică romană] condamnă, respinge, anatemizează şi declară ca fiind în afara Trupului lui Cristos, care este Biserica, pe oricine ţine păreri opuse sau contrare.”125

BENEDICT XVI ÎNVAŢĂ CĂ “BISERICA” EXISTĂ ÎN AFARA BISERICII

 Benedict al XVI-lea, Co-Workers of the Truth, 1990, p. 29: “…nu poate şi nici nu ar trebui să existe vreo negare a prezenţei lui Cristos şi a valorilor creştine în rândul creştinilor separaţi de noi… Teologia catolică trebuie să precizeze mai clar decât oricând că, împreună cu prezenţa efectivă a cuvântului în afara graniţelor ei, ‘Biserica’ este, de asemenea, prezentă acolo într-o formă sau alta…”126

Benedict al XVI-lea declară că Biserica însăşi există în afara Bisericii. Acest lucru este un nonsens eretic, care neagă faptul că există doar o singură Biserică.

Crezul Niceo-Constantinopolitan, 381, ex cathedra: “Credem în… una sfântă catolică şi apostolică Biserică.”127

BENEDICT XVI RESPINGE CU TOTUL UNITATEA BISERICII CATOLICE

Unitatea sau unicitatea Bisericii catolicie este o dogmă foarte importantă. Este una dintre cele patru mărci ale Bisericii, ca în una, sfântă, catolică şi apostolică. Când ereticii formează secte, ei nu rup unitatea Bisericii catolice, deoarece unitatea Bisericii nu poate fi ruptă. Ei părăsesc pur şi simplu Biserica catolică.

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (# 4), 29 Iun. 1896: “Biserica, în ceea ce priveşte unitatea sa, face parte din categoria lucrurilor indivizibile prin natură…”128

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (# 5): “… Această unitate nu poate fi ruptă, nici unicul trup împărţit de separarea părţilor sale constitutive.”129

ÎNSĂ BENEDICT XVI RESPINGE ÎN TOTALITATE DOGMA UNITĂŢII BISERICII CATOLICE

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 121: “…În cele din urmă, de asemenea, prin intermediul acestor factori devine evident că unitatea Bisericii nu trebuie să fie adusă de efort uman ci poate fi efectuată numai de către Duhul Sfânt.”130

 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 148: “Canonul Sfintei Scripturi poate fi urmărit înapoi până la ei, sau, cel puţin, până la Biserica nedespărţită din primele secole, reprezentanţii căreia au fost.”131

Benedict al XVI-lea învaţă că Biserica a fost unită în primul mileniu, dar după aceea a devenit despărţită prin revolta schismatică şi revolta protestantă. Aceasta este o repudiere totală a uneia dintre cele patru mărci ale Bisericii catolice; luată şi singură dovedeşte că Benedict al XVI-lea nu este catolic.

Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 147: “Părinţii, putem spune acum, au fost învăţătorii teologici ai Bisericii nedespărţite

Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 127: “Pentru scopurile noastre, acest al patrulea tip de simbol nu trebuie discutat în continuare, deoarece nu face parte din istoria simbolului Bisericii nedespărţite.”

Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology (1982), p. 145-146: “Părinţii sunt învăţătorii Bisericii încă nedespărţite.“

Benedict al XVI-lea, Co-Workers of the Truth, 1990, p. 29: “…Acest lucru înseamnă că, până şi în credinţa catolică, unitatea Bisericii încă este în procesul de formare; că va fi complet realizată doar la sfârşitul lumii.

Benedict al XVI-lea spune că unitatea Bisericii (unicitatea Bisericii), una dintre cele patru mărci ale Bisericii adevărate, nu există şi nu va exista până la sfârşitul lumii.

Papa Pius al XI-lea, Mortalium Animos (# 7), 6 Ian. 1928: “…Aici pare oportun să expunem şi să combatem o anumită opinie falsă… Căci ei sunt de părere că unitatea de credinţă şi guvernare, care este o notă a singurei Biserici adevărate a lui Cristos, abia dacă a existat până la ora actuală, şi nu există în prezent.”132

ALTE EREZII ALE LUI BENEDICT XVI

BENEDICT XVI SPUNE CĂ S-AR PUTEA CA IUDA SĂ NU FIE ÎN IAD

 Benedict al XVI-lea, 18 Oct. 2006: “Când vine vorba de a explica ceea ce s-a întâmplat [cu Iuda], acest lucru ridică două întrebări. Prima constă în a întreba cum a fost posibil ca Isus să îl aleagă pe aceast om şi să aibă încredere în el. De fapt, deşi Iuda este administratorul grupului (cf. Ioan 12:6b; 13:29a), în realitate, el este, de asemenea, numit ‘hoţ’ (Ioan 12:6a). Misterul alegerii este chiar mai mare, în timp ce Isus rosteşte o judecată foarte severă pentru el: ‘Vai omului aceluia prin care Fiul Omului va fi trădat.’ (Matei 26:24). Acest mister este chiar mai profund, dacă ne gândim la soarta sa veşnică, ştiind că Iuda ‘cuprins de remuşcare, a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cele treizeci de monede de argint, spunând: Am păcătuit vânzând sânge nevinovat.’ (Matei 27:3-4). Deşi el a plecat după aceea să se spânzure (cf. Matei 27:5), nu este pentru noi a judeca gestul său, punându-ne pe noi înşine în locul lui Dumnezeu, care este infinit milostiv şi drept.”133

Aceste cuvinte ale lui Benedict al XVI-lea indică faptul că el ţine că s-ar putea ca Iuda să nu fie în Iad. Aceasta este o negare a Evangheliei. Dacă Iuda nu este în Iad (aşa cum Benedict al XVI-lea indică a fi posibil), atunci cuvintele Domnului nostru în Matei 26:24 (citate mai jos) sunt false.

“vai omului aceluia prin care Fiul Omului va fi trădat. Mai bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut” (Matei 26:24).

Dacă Iuda nu a ajuns în Iad, atunci a ajuns în Purgatoriu sau în Rai. În cazul acesta, Domnul nostru (Dumnezeul atotcunoscător) nu ar fi avut cum să spună că e mai bine ca Iuda să nu se fi născut. Aceasta este foarte clar şi foarte simplu; însă aceste adevăruri simple ale Credinţei catolice sunt toate aruncate pe fereastră de necatolica sectă Vatican II.

Este foarte interesant că în discursul său Benedict al XVI-lea citează prima parte a pasajului din Matei 26:24 (“Vai omului aceluia prin care Fiul Omului va fi trădat”) însă nu şi ultima parte (“Mai bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut”). Se poate vedea în citatul de mai sus că omite acea parte critică a pasajului. Acesta este un izbitor exemplu despre cum un eretic taie o parte a Evangheliei care nu-i place sau care este pe cale să o nege!

Dezminţind şi mai mult pe antipapa Benedict al XVI-lea este faptul că Domnul nostru spune şi că Iuda este “pierdut” şi îl numeşte “fiul pierzării”, ceea ce înseamnă “fiul osândirii”. De asemenea, Iuda şi-a pus capăt vieţii cu păcatul de moarte al sinuciderii.

Ioan 17:12 – “nimeni dintre ei nu s-a pierdut în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.”

Pe baza cuvintelor clare ale Domnului nostru, Biserica catolică a ţinut întotdeauna că Iuda a ajuns în Iad.

Sf. Alfons, Pregătirea pentru moarte, p.241: “Sărmanul Iuda arde în iad de mai mult de nouăsprezece secole, dar totuşi, numai acum îi începe iadul.”134

Însă la fel ca celelalte dogme definite despre mântuire, chiar şi cele mai clare cuvinte şi mesaje ale Evangheliei sunt negate de secta necatolică eretică-formal Vatican II, şi de antipapii ei.

Papa sf. Pius al X-lea, Pascendi (# 3), 8 Sep. 1907: “Mai mult decât atât, ei [moderniştii] pun securea nu la ramuri şi muguri, ci chiar la rădăcină, adică, la credinţă şi la fibrele ei cele mai profunde. Şi odată ce au lovit această rădăcină de nemurire, continuă să răspândească otravă prin întreg arborele, astfel încât nu există vreo parte a adevărului catolic pe care să o lase neatinsă, niciuna pe care să nu se străduie să o corupă.”135

BENEDICT XVI RESPECTĂ DRUMUL LUI HANS KUNG DE NEGARE A LUI ISUS CRISTOS!

Pentru a numi doar câteva lucruri (pentru cei care nu ştiu), Hans Kung neagă infailibilitatea papală şi dumnezeirea Domnului nostru Isus Cristos.

hans-kungHans Kung

Hans Kung poate fi corect descris ca arian, deoarece el neagă faptul că Domnul nostru este de aceeaşi substanţă ca şi Tatăl.

 Benedict al XVI-lea, Sarea Pământului, p. 115-116: “Î. Dar în legătură cu [drumul] cel al lui Hans Kung, care speră acum într-o reabilitare? R. … el [Hans Kung] nu şi-a retras nimic din contestarea papalităţii ca instituţie, ci a devenit şi mai radical în luările lui de poziţie; şi în cristologie sau în învăţătura trinitară, s-a îndepărtat în continuare de credinţa Bisericii. Eu îi respect drumul pe care îl urmează conform conştiinţei lui, însă pentru aceasta n-ar trebui să mai pretindă şi apostila Bisericii, ci să realizeze că el, tocmai în probleme importante, a ajuns la alte hotărâri, cu totul personale.”136

Benedict al XVI-lea nu doar spune că îl respectă pe Hans Kung, ceea ce ar fi suficient de grav; el spune că îi respectă drumul – adică, negarea lui Isus Cristos! Acest lucru este apostazie totală.

BENEDICT XVI SPUNE CĂ E IMPORTANT CA FIECARE PERSOANĂ SĂ POATĂ SĂ APARŢINĂ RELIGIEI ALESE DUPĂ BUNUL PLAC

 Benedict al XVI-lea, Adresare, 18 Mai 2006: “În mod similar, pacea îşi are rădăcinile în respectul pentru libertatea religioasă, care este un aspect fundamental şi primordial al libertăţii de conştiinţă şi libertăţii popoarelorEste important ca peste tot în lume, fiecare persoană să poată să aparţină religiei alese după bunul plac şi să o practice liber fără teamă, căci nimeni nu-şi poate baza viaţa doar pe căutarea existenţei materiale.”137

Potrivit lui Benedict al XVI-lea, este important ca fiecare persoană să poată să aparţină religiei alese după bunul plac. Aceasta reprezintă şi mai mult indiferentism religios. Benedict al XVI-lea explică apoi motivul pentru care spune acest lucru: “căci nimeni nu-şi poate baza viaţa doar pe căutarea existenţei materiale.”  În alte cuvinte, viaţa este mai mult decât existenţa materială; există o realitate spirituală, deci e important să îmbrăţişezi o religie – orice religie, după bunul tău plac! Ce apostat.

BENEDICT XVI ROSTEŞTE ŞI MAI MULTĂ EREZIE DESPRE LIBERTATEA RELIGIOASĂ, INTRÂND ÎN CONTRADICŢIE DIRECTĂ CU ÎNVĂŢĂTURA DOGMATICĂ A PAPEI PIUS IX

 Benedict al XVI-lea, Adresare către ambasadorul Spaniei, 20 Mai 2006:  “Biserica, de asemenea, insistă pe dreptul inalienabil al persoanelor de a profesa fără obstacole propria credinţă religioasă, atât public cât şi privat, precum şi dreptul părinţilor de oferi copiilor o educaţie care corespunde cu valorile şi credinţele lor, fără discriminare explicit sau implicit.”138

Aceasta este exact opusul învăţăturii infailibile a Bisericii catolice. Biserica condamnă exact lucrul asupra căruia el spune că Biserica insistă!  Fiecare poate vedea cât de clar se opune învăţătura lui Benedict al XVI-lea învăţăturii dogmatice a papei Pius al IX-lea.  Observaţi în special porţiunea subliniată şi comparaţi-o cu învăţătura antipapei Benedict al XVI-lea:

Papa Pius al IX-lea, Quanta Cura (# 3-6), 8 Dec. 1864, ex cathedra: Din această idee a guvernării sociale total false, ei nu se tem să promoveze acea opinie eronată, fatală în efectele sale asupra Bisericii catolice şi mântuirii sufletelor, numită de predecesorul nostru Grigore al XVI-lea, o nebunie, ŞI ANUME, CĂ ‘LIBERTATEA CONŞTIINŢEI ŞI ÎNCHINĂRII ESTE DREPTUL PERSONAL AL FIECĂRUI OM, ŞI AR TREBUI SĂ FIE AFIRMAT ŞI PROCLAMAT LEGAL ÎN FIECARE SOCIETATE CONSTITUITĂ PE BUNĂ DREPTATE; şi că cetăţenii au dreptul la o libertate absolută, care nu trebuie să fie oprită de vreo autoritate ecleziastică sau civilă, PRIN CARE EI POT SĂ ÎŞI MANIFESTE ŞI SĂ DECLARE, DESCHIS ŞI PUBLIC, ABSOLUT ORICE IDEE A LOR, FIE PRIN CUVÂNT VORBIT, PRIN PRESĂ, SAU ÎN ORICE ALT MOD. Dar, în timp ce cu nesăbuinţă afirmă acest lucru, ei nu înţeleg şi nu ţin cont că predică libertatea pierzaniei…  De aceea, PRIN AUTORITATEA NOASTRĂ APOSTOLICĂ, RESPINGEM, INTERZICEM, ŞI CONDAMNĂM TOATE OPINIILE ŞI DOCTRINELE DEGENERATIVE ŞI RELE, SPECIAL MENŢIONATE ÎN ACEASTĂ SCRISOARE, ŞI HOTĂRÂM ŞI PORUNCIM CA TOŢI COPIII BISERICII CATOLICE SĂ LE CONSIDERE CA RESPINSE, INTERZISE ŞI CONDAMNATE.”139

Benedict al XVI-lea

Biserica, de asemenea, insistă pe dreptul inalienabil al persoanelor de a profesa fără obstacole propria credinţă religioasă, atât public cât şi privat

contra învăţătură catolică ex cathedra

… şi că cetăţenii au dreptul … PRIN CARE EI POT SĂ ÎŞI MANIFESTE ŞI SĂ DECLARE, DESCHIS ŞI PUBLIC,ABSOLUT ORICE IDEE A LORPRIN AUTORITATEA NOASTRĂ APOSTOLICĂ, RESPINGEM, INTERZICEM, ŞI CONDAMNĂM  [asemenea opinie rea]

BENEDICT XVI NEAGĂ ÎNVIEREA TRUPULUI

Învierea trupului este o dogmă foarte importantă. Pe lângă faptul că face parte din crezul apostolic, această dogmă a fost definită mai mult decât aproape orice altă dogmă a Credinţei.

Papa Grigore al X-lea, Conciliul Lyon II, 1274, ex cathedra: “Aceeaşi preasfântă Biserică romană, cu fermitate crede, şi cu fermitate declară că totuşi în ziua judecăţii toţi oamenii vor fi reuniţi cu trupurile lor înaintea tribunalului lui Cristos, pentru a răspunde pentru faptele lor.”140

Papa Inocenţiu al III-lea, 1215, ex cathedra: “…dintre care toţi se vor ridica cu trupurile lor pe care acum le poartă…”141

Papa Benedict al XII-lea, 1336, ex cathedra: “…toţi oamenii împreună cu trupurile lor se vor pregăti să dea socoteală pentru faptele proprii…”142

Benedict al XVI-lea neagă flagrant această dogmă şi dovedeşte încă o dată că este un eretic-formal.

 Benedict al XVI-lea, Introducere în creştinism, p. 243: “Iar cu aceasta se clarifică astfel şi faptul că esenţa credinţei în înviere nu constă deloc în ideea redobândirii trupurilor, la care noi am redus-o în gândirea noastră; acest lucru rămâne valabil, în ciuda faptului că o astfel de imagine este adesea folosită în Biblie.”143

 Benedict al XVI-lea, Introducere în creştinism, p. 245: “Prin consideraţiile de până acum, probabil că s-a clarificat într-o oarecare măsură adevărata semnificaţie a mesajului biblic despre înviere. Conţinutul său substanţial nu este dat de ideea redobândirii de către suflete a trupurilor, după trecerea unui lung timp intermediar…”144

 Benedict al XVI-lea, Introducere în creştinism, p. 249: “Paul, pentru a o spune încă o dată, învaţă nu învierea corpurilor, ci a persoanelor …”145

Se poate vedea că Benedict al XVI-lea neagă această dogmă în cartea sa Introducere în creştinism (citat mai sus) învăţând că sf. Paul învaţă nu învierea corpurilor, şi că învierea nu constă deloc în ideea redobândirii trupurilor. Aceasta este erezie stupefiantă.

Benedict al XVI-lea dând semnul satanic El Diablo

Mai jos îl vedem pe Benedict al XVI-lea dând semnul El Diablo (Diavolul). Acest gest satanic este popular printre satanişti şi grupuri rock satanice. Mulţi fac cu mâna acest gest satanic fără să ştie, deoarece duhul cel rău a preluat controlul asupra lor. Unii subliniază că semnul Diavolul este similar cu gestul de mână pentru “te iubesc” în limbajul semnelor. Aceasta e adevărat, însă este aşa probabil deoarece persoana care a inventat sistemul pentru limbajul semnelor, Helen Keller, a fost ea însăşi o ocultistă şi o adeptă a teozofiei. A scris o carte intitulată My Religion [tradus:Religia Mea] în care şi-a explicat opiniile oculte.146  Unii cred că ea a conceput semnul “Te iubesc” să corespundă cu semnul Diavolul pentru ca cel care îl face să spună că el sau ea îl iubeşte pe Satan.

benedict-xvi-semn-satanicIndiferent de toate acestea, credem că mai sus Benedict al XVI-lea dă semnul Diavol – de fapt, semnul dublu Diavol – şi că ştie ce face. Spunem aceasta deoarece, după ce am citit multe din cărţile sale, putem spune că este clar unul din cei mai inteligenţi oameni din lume, pe lângă faptul că deţine o cunoaştere enciclopedică a aspectelor catolice. Astfel, când el în mod repetat spune în cărţile sale că omul e liber să nu îl considere pe Isus ca Mesia (după cum am documentat), Benedict al XVI-lea (fiind un om extrem de bine informat) cunoaşte foarte bine că predică o nouă anticreştină Evanghelie, din interiorul structurilor fizice ale Bisericii catolice, toate în timp ce pozează drept papă ce se presupune că este dedicat Evangheliei. Astfel, el este pe deplin conştient despre răul şi înşelăciunea pe care le realizează. Numai o persoană care cu bună ştiinţă se închină la Satan sau este controlată sau posedată de Satan ar putea face un astfel de lucru.

CONCLUZIE DESPRE BENEDICT XVI

Benedict al XVI-lea este un eretic-formal. Am dovedit aceasta incontestabil. El învaţă că Domnul nostru ar putea să nu fie Mesia; că Vechiul Legământ încă este valid; că evreii şi alţii se pot mântui fără a crede în Cristos; că schismaticii şi protestanţii nu trebuie convertiţi; că necatolicii nu sunt obligaţi să accepte Vatican I; că ar trebui formate mănăstiri protestante; că protestantismul nici măcar nu este erezie; că liturghia este validă fără cuvinte de consacrare; că botezul pruncilor nu are scop; că Scriptura este plină de mituri; că religia falsă a islamului este nobilă; că religiile păgâne sunt “înalte”; că mântuirea poate fi obţinută în afara Bisericii; că dogmele catolice trebuie curăţite; că Vatican II a respins învăţătura catolică despre libertatea religioasă; că unitatea Bisericii nu există; şi că învierea trupului nu va avea loc, pentru a numi doar câteva.

Deoarece este un eretic, nu avea cum să fie ales în mod valid ca papă. Am citat deja, papa Paul al IV-lea a învăţat solemn în bula sa din 15 februarie 1559, Cum ex Apostolatus officio, că este imposibil ca un eretic să fie ales în mod valid ca papă.

Prin urmare, potrivit învăţăturii Bisericii catolice, Benedict al XVI-lea nu este papă, ci un antipapă necatolic, pe care catolicii trebuie să-l respingă complet. El conduce noua religie (Vatican II), un catolicism fals care a abandonat tradiţiile şi dogmele Bisericii catolice.

Una dintre caracteristicile principale ale lui Benedict al XVI-lea este faptul că el este un înşelător. În timp ce învaţă erezii incontestabile, uluitoare şi formale, una dintre modalităţile prin care a convins atât de mulţi că este conservator este că printre aceste erezii uluitoare în scrierile sale există multe pasaje conservatoare. Dar acest lucru nu e ceva nou. Papa Pius al VI-lea a scos în evidenţă faptul că ereticii, inspiraţi de Diavol, mereu au folosit asemenea tactici pentru a introduce erezii şi înşela oamenii.

Papa Pius al VI-lea, Bula papală Auctorem fidei, 28 Aug. 1794: “[Doctorii antici] ştiau capacitatea inovatorilor în arta înşelăciunii. Ca să nu şocheze urechile catolicilor, au căutat să ascundă subtilităţile… prin folosirea unor cuvinte aparent inofensive astfel încât să le permită să strecoare eroare în suflete în modul cel mai blând. Odată ce adevărul a fost compromis, ei puteau, prin intermediul unor mici modificări sau adăugiri în frazeologie, să distorsioneze confesiunea credinţei care este necesară pentru mântuirea noastră, şi să conducă pe credincioşi prin erori subtile la pierzarea lor veşnică.”

Papa Pius al VI-lea subliniază faptul că a camufla ereziile în declaraţii care sunt ambigue sau aparent conservatoare sau contradictorii a fost tactica ereticului Nestorius, şi că persoanele catolice nu pot permite ereticilor să scape cu asta sau să se lase înşelaţi prin asta. Trebuie să se opună la asemenea eretici şi să denunţe ereziile lor, indiferent de situaţie:

Papa Pius al VI-lea, Auctorem fidei: “…nu poate fi scuzat în modul în care se vede că se face, sub pretextul eronat că afirmaţiile aparent şocante într-un loc, sunt dezvoltate mai departe în alte locuri de-a lungul unor linii de dreaptă credinţă, şi chiar în alte locuri corectate; ca şi cum ar permite posibilitatea de a afirma sau de a nega declaraţia… astfel a fost întotdeauna metoda fraudulentă şi îndrăzneaţă folosită de inovatori pentru a pune bazele erorii. Aceasta permite atât posibilitatea de a promova eroarea cât şi de a o scuza.

“… Este o foarte condamnabilă tehnică pentru insinuarea erorilor doctrinare, şi una condamnată demult de predecesorul nostru sfântul Celestin, care a găsit-o folosită în scrierile lui Nestorius, episcop al Constantinopolului, şi pe care l-a demascat în scopul de a o condamna cu cea mai mare severitate posibilă. Odată ce aceste texte au fost atent examinate, impostorul a fost demascat şi anatemizat, căci s-a exprimat într-o serie de cuvinte, amestecând lucrurile adevărate cu altele obscure; amestecând uneori una cu cealaltă în asemenea mod încât să poată mărturisi acele lucruri care erau negate, în timp ce, totodată, să deţină o bază pentru negarea aceloraşi propoziţii pe care le-a mărturisit.”

Ereticii întotdeauna au folosit ambiguitatea şi înşelăciunea pentru a strecura erezii şi să le facă să pară că nu sunt chiar atât de rele. De fapt, cu cât ereticul este mai înşelător, echivalează de obicei cu cât de mult succes are pentru Diavol. Ereticul Arie a răspândit eficient negarea sa a divinităţii lui Cristos pentru că i-a impresionat pe oameni cu aspectul său de ascetism şi devoţiune.

Papa Pius al XI-lea, Rite expiatis (# 6), 30 Apr. 1926: “…erezii au apărut treptat în via Domnului şi au crescut, propagate fie de eretici deschişi, sau de înşelători vicleni care, pentru că mărturiseau o anumită austeritate a vieţii şi dădeau o falsă aparenţă de virtute şi pietate, cu uşurinţă au dus la rătăcire sufletele slabe şi simple.”147

Papa Pius al VI-lea încheie prin a da catolicilor instrucţiuni despre cum să acţioneze cu astfel de înşelăciune sau ambiguitate din scrierile ereticilor:

“În scopul de a expune astfel de capcane, ceva care devine necesar cu o anumită frecvenţă în fiecare secol, nicio altă metodă nu este necesară decât următoarea: CÂND DEVINE NECESAR A DEMASCA DECLARAŢII CARE DEGHIZEAZĂ SUB VĂLUL AMBIGUITĂŢII VREO EROARE SUSPECTATĂ SAU PERICOL, TREBUIE DENUNŢAT SENSUL PERVERS SUB CARE ESTE CAMUFLATĂ EROAREA OPUSĂ ADEVĂRULUI CATOLIC.”

Papa Pius al VI-lea ne învaţă că dacă cineva ascunde o erezie în ambiguitate, catolicul trebuie să scoată în evidenţă sensul eretic care este camuflat în ambiguitate şi să-l denunţe. Aceasta nu e altceva decât bun simţ: dacă un om spune că el este împotriva avortului, însă în mod repetat votează în favoarea lui, acela este un susţinător al avortului şi un eretic. Faptul că uneori pretinde că ţine învăţătura Bisericii împotriva avortului nu înseamnă nimic.

În mod similar, faptul că Benedict al XVI-lea spune unele lucruri conservatoare, ambigue sau contradictorii, nu schimbă faptul că el învaţă erezii stupefiante şi nu este catolic.

RETRAGEREA LUI BENEDICT XVI A DECLARAŢIEI SALE DESPRE ISLAM DEZVĂLUIE ADEVĂRATA SA NATURĂ DE ÎNŞELĂTOR

Aproape toţi cei care citesc această carte au auzit probabil despre remarcile controversate ale lui Benedict al XVI-lea despre Muhammad dintr-un discurs în Bavaria pe data de 12 septembrie 2006. În acest de-acum celebru discurs, Benedict al XVI-lea a citat un împărat medieval care a denunţat politica lui Muhammad (şi prin urmare islamul) ca fiind rea şi inumană.

 Benedict al XVI-lea, Discurs în Bavaria, 12 Sep. 2006:  “În cea de-a şaptea dezbatere…  împăratul abordează tema jihadului, războiul sfânt… spunând: ‘Arată-mi ce a adus nou Mahomed şi vei găsi numai lucruri rele şi inumane, precum dispoziţia sa de a se răspândi cu spada credinţa pe care el o predica.’  Împăratul, după ce s-a exprimat în mod atât de puternic, explică amănunţit raţiunile pentru care răspândirea credinţei prin violenţă este lucru neraţional. Violenţa este în contrast cu natura lui Dumnezeu şi cu natura sufletului.  ‘Dumnezeu,’ spune el, ‘nu se complace în sânge – şi a nu acţiona potrivit raţiunii este contrar naturii lui Dumnezeu..’”148

În context, se poate vedea clar că Benedict al XVI-lea nu numai că citează declaraţia împăratului împotriva politicii lui Muhhamad, ci şi susţine declaraţia împăratului.

Deci, de ce ar face Benedict al XVI-lea o declaraţie împotriva islamului? Crede el că islamul este rău? Desigur că nu. Benedict al XVI-lea a spus că islamul reprezintă “măreţie” (Truth and Tolerance, p. 204). Benedict al XVI-lea sprijină pe deplin învăţătura Vatican II în favoarea islamului, după cum s-a văzut. Benedict al XVI-lea consideră că Ioan Paul al II-lea – care a iubit falsa religie a islamului şi a comis nenumărate acte de apostazie lăudând islamul – a fost un mare papă demn de canonizare. Motivul pentru care Benedict al XVI-lea a făcut această unică declaraţie este pur şi simplu pentru că misiunea lui este, după cum am arătat, să facă ocazional unele declaraţii conservatoare şi să facă unele lucruri conservatoare, pentru a induce în eroare pe oamenii deschişi spre tradiţionalism şi să-i aducă înapoi în ghearele falsei Biserici – toate în timp ce predică apostazia Vatican II. Şi această unică declaraţie conservatoare şi-a avut efectul dorit, până când Dumnezeu a permis să se întoarcă împotriva lui.

Imediat după ce discursul lui Benedict al XVI-lea din 12 septembrie s-a răspândit, am fost contactaţi de persoane care, în trecut, au avut dificultăţi în a accepta datele despre dacă antipapii sunt papi adevăraţi. Una dintre persoane ne-a scris şi a făcut referire la discursul lui Benedict al XVI-lea despre islam; credinţa sa împotriva falsei Biserici clar slăbea. Este cu adevărat jalnic şi dezgustător că o singură declaraţie sau acţiune conservatoare pe ici pe colo de la antipapă – chiar dacă antipapa îl neagă pe Cristos, se închină la sinagogă, spune că protestanţii nu trebuie convertiţi, etc. etc. etc. – e tot ce a fost nevoie ca firava credinţă a acestei persoane să fie ştearsă.

Însă cu mulţi, aşa stau lucrurile. Nu au o credinţă adevărată în Cristos, nu urăsc răul, sau credinţa lor e la fel de fragilă ca o trestie. Mulţi dintre ei pot fi spulberaţi de o singură declaraţie conservatoare pe ici pe colo, chiar şi de la un bine documentat eretic public şi apostat care nici măcar nu crede că Isus este Mesia, după cum am dovedit. De aceea Benedict al XVI-lea, care este complet sub puterea Diavolului, face astfel de lucruri.

ADEVĂRUL IESE LA IVEALĂ: BENEDICT XVI ÎŞI CERE SCUZE PENTRU DISCURSUL SĂU DESPRE ISLAM ŞI SPUNE CĂ DECLARAŢIA SA ÎMPOTRIVA ÎNVĂŢĂTURII LUI MUHAMMAD NU “EXPRIMĂ ÎN VREUN FEL” OPINIA SA PERSONALĂ!

 Benedict al XVI-lea, Scuză pentru discursul său din 12 septembrie 2006: “În acest moment, aş dori, de asemenea, să adaug că îmi pare foarte rău pentru reacţiile din unele ţări la câteva pasaje din adresarea mea de la Universitatea din Regensburg, care au fost considerate ofensatoare pentru sensibilitatea musulmanilor.  Acestea au fost de fapt citate dintr-un text medieval, care nu exprimă în vreun fel opinia mea personală.”149

Aceasta este foarte, foarte interesant în mai multe privinţe.

În primul rând, este DOVADĂ ABSOLUTĂ CĂ BENEDICT XVI ESTE UN MINCINOS ŞI UN ÎNŞELĂTOR. Dovedeşte că este un mincinos, deoarece am văzut deja clar că Benedict al XVI-lea a susţinut citatul de la împărat în discursul de pe 12 septembrie. Aceasta este incontestabil. Însă acum spune că declaraţia nu exprimă în vreun fel opinia sa personală, ceea ce contrazice în totalitate discursul din 12 septembrie. Prin urmare, indiferent din ce unghi este privită problema, Benedict al XVI-lea este prins într-o minciună imensă.

În al doilea rând, pe lângă faptul că DOVEDEŞTE că Benedict al XVI-lea este un mincinos public şi un înşelător, declaraţia sa că citatul de la împărat nu exprimă în vreun fel opinia sa personală dovedeşte că este un apostat. Căci în faţa reacţiei la discursul său, a avut fiecare şansă de a menţine opinia sa în aparenţă că islamul este rău. I-a fost prezentată o mare oportunitate în timpul controversei desfăşurate, pentru a convinge pe oameni că poziţia discursului său a fost dovedită adevărată de reacţia rea a musulmanilor şi dorinţa lor de a ucide; însă nu… în schimb el a respins declaraţia făcută împotriva islamului.  A urmat-o prin a fi iniţiat în islam prin rugăciune către Mecca într-o moschee alături de un muftiu pe 30 noiembrie 2006.

Astfel, ceea ce a fost iniţial cu siguranţă conceput ca un plan bine pus la punct al Diavolului prin antipapa său Benedict al XVI-lea, pentru a face o declaraţie conservatoare care să înşele pe anumiţi “tradiţionalişti”, a fost dejucat când Dumnezeu a permis ca planul să se întoarcă împotriva lui după ce reacţia musulmană a devenit atât de volatilă, încât Benedict al XVI-lea a trebuit să-şi ceară scuze şi să-şi dezvăluie sentimentele sale reale – distrugând astfel credibilitatea sa pentru oricine are ochi de văzut cât de mincinos s-a dovedit a fi el prin urmare.

Deci nu vă lasaţi păcăliţi dacă ereticul-formal şi mincinos dezlănţuit, antipapa Benedict al XVI-lea, spune sau face altceva care este conservator cu intenţia de a înşela pe tradiţionalişti. Nu vă lăsaţi păcăliţi dacă Benedict al XVI-lea acordă un indult universal pentru a spune Liturghia latină când majoritatea preoţilor sunt invalizi şi ar trebui acceptată apostazia Vatican II pentru a beneficia de ea. Diavolul va ceda toate acestea, atâta timp cât lumea acceptă noua religie a lui Benedict al XVI-lea, sau îl acceptă pe Benedict al XVI-lea şi pe episcopii săi apostaţi ca fiind catolici, în timp ce ei învaţă că Isus Cristos şi Credinţa catolică sunt fără sens. Nu vă lăsaţi păcăliţi dacă el face alte lucruri pentru grupurile deschise spre tradiţionalism, pentru a le ţine sub, sau pentru a le aduce înapoi sub secta Vatican II. Aceasta nu va schimba faptul că este un eretic-formal ce conduce o sectă necatolică.

Toate acestea fac parte din înşelăciunea din zilele de pe urmă care este prezisă în profeţia catolică.

Maica Domnului la La Salette, 19 Sep. 1846: Roma va pierde Credinţa şi va deveni scaunul Anticristului… Biserica va fi eclipsată.”

Această profeţie de la La Salette coincide cu profeţiile din Sfânta Scriptură (Apocalipsa 17 şi 18) care ne informează că oraşul celor 7 coline (Roma) va deveni o desfrânată (o Biserică contrafăcută) după cum vom vorbi mai târziu. Marea desfrânată profeţită în Biblie nu este Biserica catolică, ci este o contrafăcută Biserică catolică (secta Vatican II), o Mireasă apostată, falsă, care apare în zilele de pe urmă să înşele pe catolici şi să eclipseze adevărata Biserică redusă acum la o rămăşiţă.

Am arătat că mesajul Sfintei Fecioare de la La Salette s-a îndeplinit chiar în faţa noastră: Benedict al XVI-lea şi secta Vatican II învaţă că evreii sunt perfect liberi să nu creadă în Isus Cristos. Aceasta este publicat în cărţile lui Benedict al XVI-lea şi în cărţile Vaticanului condus de Benedict al XVI-lea; dovedeşte că Roma a devenit scaunul anticristului. O serie de antipapi ce domnesc din Roma a făcut Roma scaunul Anticristului.

Domnul nostru ne spune şi că, în zilele de pe urmă “în locul cel sfânt” va fi “urâciunea pustiirii” (Mt. 24:15), şi o înşelătorie atât de mare încât, dacă ar fi posibil, până şi cei aleşi ar fi înşelaţi (Mt. 24:24). El chiar şi întreabă dacă va mai rămâne credinţă pe pământ:

Luca 18:8 “Dar Fiul Omului când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?”

Această amăgire se va întâmpla chiar în inima structurilor fizice ale Bisericii, în “templul lui Dumnezeu” (2 Tes. 2:4) şi “în locul cel sfânt” (Mt. 24:15) – şi se va întâmpla pentru că oamenii nu au primit iubirea adevărului (2 Tes. 2:10).  Dumnezeu permite acest lucru ca pedeapsă supremă pentru păcatele lumii. Acum trăim în timpul acestei apostazii şi înşelăciuni. Oamenii trebuie să-l respingă complet pe antipapa Benedict al XVI-lea, pe ceilalţi antipapi Vatican II, şi noua religie (Vatican II).

Benedict al XVI-lea este unul dintre cei mai răi oameni din istorie, căci pretinde că deţine autoritatea Bisericii lui Cristos în timp ce învaţă că lumea este liberă să-l nege pe Isus Cristos. El pretinde să fie papă, în timp ce învaţă că oamenii sunt liberi să respingă papalitatea. El pretinde să fie liderul Credinţei creştine, în timp ce învaţă că nici măcar nu este obligatoriu ca Domnul nostru Isus Cristos să fie considerat Mesia.

Tradus din cartea Adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică după Vatican II [The Truth about What Really Happened to the Catholic Church after Vatican II]

Înapoi la secțiunea principală despre ce s-a întâmplat de fapt cu Biserica Catolică

___________________________

Note de final pentru Secţiunea 20:

1 Reuters.com, Vineri, 1 Dec. 2006.
2 Revista 30 Days Magazine, Iul. 1990.
3 Decrees of the Ecumenical Councils [Decrete ale Conciliilor Ecumenice], ediţie în engleză, Sheed & Ward and Georgetown University Press, 1990, vol. 1, p. 550-553; Denzinger, The Sources of Catholic Dogma [Magisteriul Bisericii], B. Herder Book. Co., ediţia a treisprezecea în engleză, 1957, nr. 39-40.
4 Denzinger 712, ediţie în engleză.
5 Poporul evreu şi sfintele sale scripturi în Biblia creştină, de Comisia Biblică Pontificală, Editura ARCB, Bucureşti – 2007, p. 52.
6 Poporul evreu şi sfintele sale scripturi în Biblia creştină, de Comisia Biblică Pontificală, Editura ARCB, Bucureşti – 2007, p. 54.
7 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, Editura Sapientia, Iaşi – 2009,  p. 242-243.
8 Benedict al XVI-lea, Milestones [Pietre de Hotar], ediţie în engleză, Ignatius Press, 1998, p. 53-54.
9 Zenit.org, ştiri pentru 5 Sep. 2000.
10 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, Editura Sapientia, Iaşi – 2009,  p. 166.
11 The Sunday Sermons of the Great Fathers [Predicile de Duminică ale Marilor Părinţi], ediţie în engleză, Regnery, Co: Chicago, IL, 1963, vol. III, p. 223.
12 Poze din sinagogă: European Jewish Press, http://www.ejpress.org
13 Decrees of the Ecumenical Councils, ediţie în engleză, vol. 1, p. 578; Denzinger 714.
14 America, 3 Oct. 2005.
15 L’Osservatore Romano (Ziarul Vaticanului), ediţie în engleză, 25 Ian. 2006, p. 2.
16 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Ian. 2007, p. 11.
17 http://syriacchristianity.org/PZakka/PhotoGallery.htm
18 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology [Principii de Teologie Catolică], ediţie în engleză, Ignatius Press, 1982, p. 197-198.
19 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 198.
20 Denzinger 1826-1827, ediţie în engleză.
21 Denzinger 469, ediţie în engleză.
22 The Papal Encyclicals [Enciclicele Papale], ediţie în engleză de Claudia Carlen, Raleigh: The Pierian Press, 1990, vol. 3 (1903-1939), p. 315.
23 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză p. 216-217.
24 Denzinger 1831, ediţie în engleză.
25 http://www.Iraper.org
26 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 198-199.
27 Denzinger 1824, ediţie în engleză.
28 Adista, 26 Februarie 2001.
29 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Aug. 2005, p. 8.
30 Adista, 26 Feb. 2001.
31 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Aug. 2005, p. 8.
32 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 317.
33 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză 7 Dec. 2005, p. 4.
34 Pr. John Laux, Church History [Istoria Bisericii], ediţie în engleză, Rockford, IL: Tan Books, 1989, p. 295-296.
35 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 20 Sep. 2006, p. 10.
36 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză Sept. 20, 2006, p. 10.
37 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 317.
38 http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/6194224.stm
39 www.zenit.org, Zenit news report, 30 Noi. 2006.
40 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 400-401.
41 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză 23 Noi. 2005, p. 9.
42 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză 6 Dec. 2006, p. 6.
43 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză 15 Noi. 2006, p. 5.
44 EKD Bulletin.
45 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză p. 202.
46 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză 31 Mai 2006, p. 3.
47 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză 29 Noi. 2006, p. 6.
48 Citat în Catholic Family News, “Father Ratzinger’s Denial of Extra Ecclesia [sic] Nulla Salus,” [“Negarea părintelui Ratzinger a (dogmei) Extra Ecclesia [sic] Nulla Salus”], ediţie în engleză, Iulie 2005, Postscriptum al editorului, p. 11.
49 http://www.nationalcatholicreporter.org/word/word081205.htm#protestant
50 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 263.
51 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză 21/28 Dec., p. 5.
52 http://www.taize.fr/en
53 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 304.
54 Catholic News Service, 2005
55 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Aug., 2005, p. 19; Zenit News Report, 17 Aug. 2005.
56 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Aug. 2005, p. 9.
57 Benedict al XVI-lea, General Audience [Audienţă Generală], ediţie în engleză, 16 Aug. 2006; L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 23 Aug. 2006, p. 11.
58 Citat de papa Grigore al XVI-lea în Summo Iugiter Studio #5, 27 Mai 1832: The Papal Encyclicals, ediţie în engleză,vol. 1 (1740-1878), p. 230.
59 Benedict al XVI-lea, Pilgrim Fellowship of Faith, ediţie în engleză, Ignatius Press, 2002, p. 248.
60 Benedict al XVI-lea, Pilgrim Fellowship of Faith, ediţie în engleză, p. 251.
61 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 229.
62 Benedict al XVI-lea, The Meaning of Christian Brotherhood, ediţie în engleză, Ignatius Press, p. 87-88.
63 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 242.
64 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 30 Aug. 2006, p. 6-7.
65 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, Nov. 29, 2006, p. 2.
66 Benedict al XVI-lea, Pilgrim Fellowship of Faith, ediţie în engleză, p. 232.
67 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 377.
68 Denzinger 695, ediţie în engleză.
69 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 43.
70 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, Editura Sapientia, Iaşi – 2009,  p. 459-460.
71 Denzinger 1792, ediţie în engleză.
72 Benedict al XVI-lea, A New Song for the Lord [Un Nou Cântec Pentru Domnul], ediţie în engleză, New York, NY: Crossroad Publishing, 1995, p. 86.
73 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 335.
74 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, Editura Sapientia, Iaşi – 2009,  p. 192-194, 196.
75 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, Editura Sapientia, Iaşi – 2009,  p. 179-180.
76 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, Editura Sapientia, Iaşi – 2009,  p. 94.
77 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, Editura Sapientia, Iaşi – 2009,  p. 164.
78 Decrees of the Ecumenical Councils, ediţie în engleză, vol. 1, p. 479.
79 Warren H. Carroll, A History of Christendom [O istorie a Creştinătăţii], Front Royal, VA: Christendom Press, 1993, vol. 3 (The Glory of Christendom) [Gloria Creştinătăţii], p. 571.
80 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză 27 Sep. 2006, p. 11.
81 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză 3 Ian. 2007, p. 7.
82 Benedict al XVI-lea, Sarea Pământului, Editura Sapientia, Iaşi – 2006, p. 291.
83 Benedict al XVI-lea, Truth and Tolerance (Christian Belief and World Religions),[Adevăr şi Toleranţă (Credinţa Creştină şi Religiile Lumii)] ,ediţie în engleză, Ignatius Press, 2004, p. 204
84 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Aug. 2005, p. 9.
85 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 31 Aug. 2005, p. 11.
86 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 27 Sep. 2006, p. 2.
87 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 25 Oct. 2006, p. 1.
88 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 13 Dec. 2006, p. 11.
89 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 6 Dec. 2006, p. 2.
90 Benedict al XVI-lea, Pilgrim Fellowship of Faith, ediţie în engleză, p. 273.
91 http://www.vatican.va/holy_father/benedict_xvi/speeches/2006/september/documents/hf_ben- xvi_spe_20060912_university-regensburg_en.html#_ftn3
92 Reuters.com, Vineri, 1 Dec. 2006.
93 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 13 Dec. 2006, p. 11.
94 Zenit.org, Zenit news report, 21 Feb. 2002.
95 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 13 Sep. 2006, p. 3.
96 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, Editura Sapientia, Iaşi – 2009,  p. 429.
97 The Life and Letters of St. Francis Xavier [Viaţa şi Scrisorile Sf. Francisc Xavier], ediţie în engleză de Henry James Coleridge, S.J. (Publicată original: London: Burns and Oates, 1874) Second Reprint, New Delhi: Asian Educational Services, 2004, vol. 1, p. 154.
98 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 4 (1939-1958), p. 113.
99 Benedict al XVI-lea, Sarea Pământului, Editura Sapientia, Iaşi – 2006, p. 28.
100 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 307.
101 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 13 Sep. 2006, p. 7.
102 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 304.
103 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 6 Dec. 2006, p. 4.
104 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 20 Sep. 2006, p. 11.
105 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 76.
106 Benedict al XVI-lea, Sarea Pământului, Editura Sapientia, Iaşi – 2006, p. 29.
107 Benedict al XVI-lea, Truth and Tolerance, ediţie în engleză, 2004, p. 207.
108 Denzinger 714, ediţie în engleză.
109 Benedict al XVI-lea, Co-Workers of the Truth [Colaboratori ai Adevărului], ediţie în engleză, Ignatius Press, 1990, p. 217.
110 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 201.
111 Benedict al XVI-lea, Sarea Pământului, Editura Sapientia, Iaşi – 2006, p. 35.
112 Benedict al XVI-lea, Feast of Faith [Sărbătoarea Credinţei], ediţie în engleză, Ignatius Press, 1981, p. 130.
113 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 247-248.
114 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 100.
115 Denzinger 1792, ediţie în engleză.
116 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 378.
117 Benedict al XVI-lea, In the Beginning (A Catholic Understanding of the Story of Creation and the Fall) [În Început (O Înţelegere Catolică a Istorisirii Creaţiei şi Căderii)] ediţie în engleză, Grand Rapids, MI: William B. Eerdmans Publishing Co., 1986, p. 72.
118 A se vedea Sesiunea V a Conciliului Tridentin (17 Iun. 1546), Denzinger 787.
119 Benedict al XVI-lea, Introducere în creştinism: prelegeri despre Crezul apostolic, Editura Sapientia, Iaşi – 2004, p. 227.
120 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 381.
121 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 385.
122 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 391.
123 Benedict al XVI-lea, Dumnezeu şi Lumea, Editura Sapientia, Iaşi – 2009,  p. 499-500.
124 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 229.
125 Denzinger 705, ediţie în engleză.
126 Benedict al XVI-lea, Co-Workers of the Truth, ediţie în engleză, p. 29.
127 Denzinger 86, ediţie în engleză.
128 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 389.
129 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 390.
130 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 121.
131 Benedict al XVI-lea, Principles of Catholic Theology, ediţie în engleză, p. 148.
132 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 315.
133 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 25 Oct. 2006, p. 11.
134 Sf. Alfons Maria de Liguori, Pregătirea pentru Moarte, Editura Galaxia Gutenberg, 2004, p. 241.
135 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 72.
136 Benedict al XVI-lea, Sarea Pământului, Editura Sapientia, Iaşi – 2006, p. 115 – 116.
137 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 24 Mai 2006, p. 5.
138 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 7 Iun. 2006, p. 4.
139 Denzinger 1690, 1699, ediţie în engleză.
140 Denzinger 464, ediţie în engleză.
141 Denzinger 429, ediţie în engleză.
142 Denzinger 531, ediţie în engleză.
143 Benedict al XVI-lea, Introducere în creştinism: prelegeri despre Crezul apostolic, Editura Sapientia, Iaşi – 2004, p. 243.
144 Benedict al XVI-lea, Introducere în creştinism: prelegeri despre Crezul apostolic, Editura Sapientia, Iaşi – 2004, p. 245.
145 Benedict al XVI-lea, Introducere în creştinism: prelegeri despre Crezul apostolic, Editura Sapientia, Iaşi – 2004, p. 249.
146 Texe Marrs, Codex Magica, Austin, TX: Rivercrest Publishing, 2005, p. 120, 134.
147 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 294.
148 http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/5348456.stm
149 http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/5353774.stm