Ereziile documentului conciliului Vatican II Sacrosanctum Concilium Constituţia despre liturgie

 

Sacrosanctum Concilium a fost constituţia Vatican II despre sfânta liturghie; a fost responsabilă pentru schimbările stupefiante făcute la liturghie şi la celelalte sacramente după Vatican II.

conciliul-vatican-ii_f_4

O “liturghie” de după Vatican II

Aceste schimbări incredibile vor fi discutate detaliat în următoarea secţiunea a acestei cărţi, care vorbeşte de “Revoluţia Liturgică”.  Ceea ce Sacrosanctum Concilium a început, Paul al VI-lea a terminat prin suprimarea liturghiei tradiţionale latine şi prin înlocuirea ei cu o slujbă protestantă invalidă care a fost numită Noua liturghie sau Novus Ordo Missae (Noua Rânduială a Liturghiei).  “Noua liturghie” singură a fost responsabilă pentru plecarea a milioane de oameni din Biserica catolică.

conciliul-vatican-ii_g_4

Altă “liturghie” de după Vatican II

Paul al VI-lea  a schimbat de asemenea riturile tuturor celor şapte sacramente ale Bisericii, făcând grave şi posibil invalidatoare schimbări sacramentelor Ungerii de pe Urmă, Confirmaţiunii şi Ordinelor Sacre. Însă totul a început cu Sacrosanctum Concilium, Constituţia Vatican II.

Intenţiile revoluţionare Vatican II sunt clare în Sacrosanctum Concilium.

 Sacrosanctum Concilium #63b: “Pe baza noii ediţii a Ritualului Roman, autoritatea bisericească competentă, amintită la art. 22. §2 din această Constituţie, va pregăti cât de curând rituale particulare adaptate, şi din punctul de vedere al limbii, necesităţilor diferitelor regiuni şi popoare.”116

 Sacrosanctum Concilium #66: “Vor fi revizuite ambele rituale ale Botezului adulţilor, atât cel simplu cât şi cel solemn, ţinând seama de restabilirea catehumenatului.”117

 Sacrosanctum Concilium #67: “Va fi revizuit ritualul pentru botezul copiilor şi va fi adaptat la condiţia lor reală.”118

 Sacrosanctum Concilium #71: “Va fi revizuit ritualul Mirului.”119

 Sacrosanctum Concilium #72: “Ritualul şi formulele Pocăinţei vor fi revizuite în aşa fel încât să exprime mai clar natura şi efectul sacramentului.”120

 Sacrosanctum Concilium #76: “Ritualul Ordinaţiunilor va fi revizuit atât în privinţa ceremoniilor cât şi a textelor.”121

 Sacrosanctum Concilium #77: “Ritualul celebrării Căsătoriei, care se găseşte în Ritualul Roman, va fi revizuit şi îmbogăţit, pentru a se arăta mai clar harul sacramentului şi pentru a se scoate mai bine în evidenţă îndatoririle soţilor…”122

 Sacrosanctum Concilium #79: “Sacramentaliile vor fi revizuite… ţinând seama de necesităţile vremurilor noastre.”123

 Sacrosanctum Concilium #80: “Ritualul consacrării fecioarelor, aflat în Pontificalul Roman, va fi revizuit.”124

 Sacrosanctum Concilium #82: “Va fi revizuit ritualul înmormântării copiilor şi va fi înzestrat cu Liturghie proprie.”125

 Sacrosanctum Concilium #89d: “Ora ‘Prima’ va fi suprimată.”126

 Sacrosanctum Concilium #93: “Imnurile… vor fi readuse la forma lor originară, suprimând sau schimbând tot ceea ce, în ele, are iz mitologic sau nu se potriveşte cu evlavia creştină.”127

 Sacrosanctum Concilium #107: “Anul liturgic va fi revizuit.”128

 Sacrosanctum Concilium #128: “Canoanele şi statutele bisericeşti care privesc totalitatea obiectelor destinate cultului divin… vor fi revizuite CÂT MAI CURÂND…”129

Da, Diavolul abia aştepta prin mijlocul ereticilor care au participat la Vatican II să distrugă preţiosul patrimoniu liturgic al Bisericii catolice.  Scopul lui a fost să distrugă cât mai multă Tradiţie posibil.  Şi, după cum vom continua să documentăm, exact aceasta a şi făcut.

conciliul-vatican-ii_h_4

Altă “liturghie” de după Vatican II

În Sacrosanctum Concilium #37 şi #40.1, Vatican II cade în erezie împotriva învăţăturii catolice a papei Pius al X-lea din Pascendi despre închinarea modernistă.

 Sacrosanctum Concilium # 37: “… (Biserica) respectă şi favorizează calităţile şi talentele diferitelor rase şi popoare… ba chiar, uneori, este admis în liturgie, cu condiţia să fie conform principiilor unui adevărat şi autentic spirit liturgic.”130

Observaţi: Vatican II permite în liturghie obiceiurile diferitelor popoare.

 Sacrosanctum Concilium # 40.1: “Autoritatea bisericească teritorială competentă, amintită la art. 22. §2, va examina cu atenţie şi cu prudenţă,  din tradiţiile şi mentalitatea diferitelor popoare, elementele care, în această privinţă, pot fi în mod oportun admise în cultul divin. Adaptările socotite utile sau necesare vor fi propuse Scaunului Apostolic pentru a fi introduse cu consimţământul lui.”131

Observaţi din nou că Vatican II cere să fie încorporate în liturghie obiceiurile şi tradiţiile diferitelor popoare.

Ceea ce Vatican II a învăţat mai sus (şi ce a fost pus în aplicare peste tot în Biserica Vatican II în deceniile de după promulgarea Vatican II) este exact ceea ce papa sf. Pius al X-lea a condamnat solemn în Pascendi ca fiind închinare modernistă!

Papa sf Pius al X-lea, Pascendi Dominici Gregis (# 26), 8 Sep. 1907, despre închinarea moderniştilor: “STIMULUL PRINCIPAL ÎN DOMENIUL DE ÎNCHINARE CONSTĂ ÎN NECESITATEA DE A SE ADAPTA LA UTILIZĂRILE ŞI OBICEIURILE POPOARELOR, precum şi nevoia de a folosi valoarea pe care anumite lucruri au dobândit-o prin mult timp de utilizare.”132

Învăţătura Vatican II a fost condamnată cuvânt cu cuvânt de papa sf. Pius al X-lea în 1907!

În Sacrosanctum Concilium #34 şi #50, Vatican II a contrazis din nou cuvânt cu cuvânt o constituţie dogmatică a Bisericii.

 Sacrosanctum Concilium # 34: “Celebrările să strălucească printr-o nobilă simplitate; să fie clare în scurtimea lor şi fără repetiţii inutile; să fie adaptate capacităţii de înţelegere a credincioşilor şi, în general, să nu aibă nevoie de multe explicaţii.”133

 Sacrosanctum Concilium # 50: “Pentru aceasta, ceremoniile vor fi simplificate păstrându-se neatinsă substanţa lor; se vor omite repetiţiile introduse în decursul veacurilor sau adăugirile mai puţin utile.”134

liturghie-schimbata_4

Putem vedea exact cât de “simple” au devenit

În Constituţia dogmatică Auctorem fidei, papa Pius al VI-lea a condamnat în mod explicit ideea că riturile liturgice tradiţionale ale Bisericii ar trebui simplificate!

Papa Pius al VI-lea, Auctorem fidei, 28 Aug. 1794, # 33: “Propunerea sinodului prin care se arată dornic să elimine cauza prin care, în parte, a fost indusă o uitare a principiilor referitoare la ordinea liturghiei, ‘rechemând-o [liturghia] la o mai mare simplitate a riturilor, exprimând-o în limba vernaculară [limba poporului], rostind-o cu glas tare…’” – Condamnată ca fiind nesăbuită, ofensatoare pentru urechile pioase, jignitoare la adresa Bisericii, favorabilă atacurilor ereticilor împotriva Bisericii.135

Sacrosanctum Concilium a solicitat de asemenea schimbarea ritului fiecărui sacrament, pe lângă încurajarea atitudinilor corporale ale poporului în liturghie (# 30):

 Sacrosanctum Concilium # 30: “Pentru a promova participarea activă, se va pune accent pe aclamaţiile poporului, pe răspunsuri, cântarea psalmilor, antifoane, cântece, precum şi pe acţiunile, gesturile şi atitudinile corporale.”136

Vatican II a cerut de asemenea o adaptare “profundă” a liturghiei:

 Sacrosanctum Concilium # 40: “… în diferite locuri şi împrejurări e necesară o adaptare mai profundă a liturgiei.”137

Aceste pasaje Vatican II pot face parte din motivul pentru care bisericile moderne ale sectei Vatican II efectuează frecvent “liturghii” unde se folosesc trupe de polka, chitare electrice, baloane, tobe, ceremonii indigene, dansatori dezbrăcaţi până la brâu, muzică rock, etc. (a se vedea secţiunea despre “Revoluţia Liturgică”).  Se pot găsi de asemenea “preoţi” care celebrează astfel de “liturghii” îmbrăcaţi în orice de la tricouri de fotbal la costume de clovn.  Da, “spiritul Vatican II” a atins cu adevărat bisericile sectei Vatican II din ziua de azi.  Însă catolicii adevăraţi care au rezistat apostaziei Vatican II pot să se îmbărbăteze în faptul că papa Grigore al X-lea la Conciliul Lyon II, şi papa Clement al V-lea la Conciliul din Viena, în mod autoritar au condamnat astfel de urâciuni!

Papa Grigore al X-lea, Conciliul Lyon II, 1274, Constituţia 25: “Aşadar, în biserici trebuie intrat cu smerenie şi evlavie; în interior comportamentul trebuie să fie calm, plăcut lui Dumnezeu, aducător de pace privitorilor, o sursă nu doar de instruire ci şi de revigorare mentală… În biserici sfintele solemnităţi trebuie să posede întreaga inimă şi minte; întreaga atenţie trebuie acordată rugăciunii. De aceea, unde cu pace şi calm trebuie să fie oferite dorinţele cereşti, nimeni să nu stârnească revoltă, nimeni să nu provoace gălăgie sau să se facă vinovat de violenţă… Vorbitul fără rost, şi, cu atât mai mult, murdar şi pângăritor, trebuie oprit; pălăvrăgeala în toate formele sale trebuie să înceteze. Pe scurt, tot ceea ce poate deranja închinarea la Dumnezeu sau să ofenseze ochii măreţiei divine trebuie să fie absolut străin bisericilor, ca nu cumva unde trebuie să cerem iertare pentru păcatele noastre, să apară prilej de păcat, sau să se comită păcat … Într-adevăr, cei care cu neruşinare sfidează interdicţiile de mai sus… vor trebui să se teamă de severitatea pedepsei divine, şi de a noastră proprie, până când îşi vor mărturisi vina lor, şi se vor hotărî ferm să evite astfel de comportament în viitor.”138

Papa Clement al V-lea, Conciliul din Viena, Decretul # 22, 1311-1312: “Sunt unii, atât din rândul clerului cât şi din rândul laicilor, mai ales în preajma anumitor sărbători când ar trebui să fie în biserică perseverând în rugăciune, care nu se tem să ţină dansuri deşănţate în cimitirele bisericilor sau ocazional să cânte balade şi să comită multe excese. Din aceasta urmează uneori profanarea bisericilor şi cimitirelor, comportament ruşinos şi diferite infracţiuni; iar slujba liturgică este foarte mult deranjată, spre ofensarea măreţiei divine şi scandalizarea poporului din apropiere.”139

În final, nedorind să lase ceva neatins, Sacrosanctum Concilium s-a asigurat să solicite tradiţii muzicale păgâne în actele de închinare catolică:

 Sacrosanctum Concilium # 119: “Deoarece în anumite regiuni, mai ales în ţările de misiune, există popoare care posedă o tradiţie muzicală cu rol mare în viaţa lor religioasă şi socială… De aceea, în educaţia muzicală a misionarilor, se va avea grijă ca, pe cât posibil, ei să fie în stare să promoveze muzica tradiţională a acestor popoare, atât în şcoli cât şi în acţiunile sacre.”140

Din fericire, papa Pius al XII-lea şi Conciliul Tridentin au condamnat deja orice introducere a tradiţiilor muzicale păgâne în biserici.

Papa Pius al IV-lea, Conciliul Tridentin, Sesiunea 22, Decret despre lucrurile care trebuie respectate sau evitate la liturghie:  ”Şi trebuie să ţină departe de bisericile lor genul de muzică în care un element josnic şi sugestiv este introdus în cântări, şi în mod similar toate activităţile lumeşti, conversaţiile superficiale şi lumeşti, mersul pe ici pe colo, zgomote şi strigăte, astfel încât casa lui Dumnezeu să poate fi numită şi considerată cu adevărat casă de rugăciune.”141

Papa Pius al XII-lea, Musicae sacrae (# 42), 25 Dec. 1955: “[Despre muzica liturgică] Trebuie să fie sfântă. Nu trebuie să permită în sine ceva ce are iz de profan sau să permită să se strecoare asemenea lucruri în melodiile în care este exprimată.”142

Mai există vreo îndoială că Vatican II a încercat să aducă cu sine o liturghie nouă, apostată, pentru noua “Biserică” apostată pe care a inventat-o?  Vatican II atrage asupra sa anatema Bisericii!

Papa Paul al III-lea, Conciliul Tridentin, Sesiunea 7, Can. 13, ex cathedra: “Dacă spune cineva că riturile primite şi aprobate ale Bisericii catolice, utilizate în mod obişnuit în administrarea solemnă a sacramentelor, pot fi desconsiderate sau omise de celebrant după bunul plac sau fără a comite păcat, sau pot fi schimbate de orice păstor al bisericilor cu altele noi: să fie anatema.”143

Înapoi la fișierul principal despre Vatican II

__________________________

116 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 28.
117 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 29.
118 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 29.
119 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 29.
120 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 29.
121 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 30.
122 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 30.
123 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 31.
124 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 31.
125 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 31.
126 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 33.
127 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 33.
128 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 36.
129 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 42.
130 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 22.
131 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 22.
132 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 83.
133 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 21.
134 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 25.
135 Denzinger 1533, ediţie în engleză.
136 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 20.
137 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 22.
138 Decrees of the Ecumenical Councils, ediţie în engleză, vol. 1, p. 328.
139 Decrees of the Ecumenical Councils, ediţie în engleză, vol. 1, p. 378.
140 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 39.
141 Decrees of the Ecumenical Councils, ediţie în engleză, vol. 2, p. 737.
142 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 4 (1939-1958), p. 283-284.
143 Denzinger 856, ediţie în engleză.