Ereziille documentului conciliului Vatican II Orientalium Ecclesiarum Decret despre bisericile orientale

 

Decretul Vatican II Orientalium ecclesiarum vorbeşte despre bisericile catolice estice.  Mai vorbeşte şi despre sectele schismatice estice, aşa-zisele biserici “ortodoxe”, necatolice.  La #27 din decret, vorbind despre aşa-numiţii “ortodocşi”, Vatican II afişează una din cele mai semnificative erezii ale sale.

Documentul Vatican II, Orientalium Ecclesiarum # 27: “Fiind stabilite principiile amintite, orientalilor care se află în bună credinţă despărţiţi de Biserica Catolică, dacă cer din proprie iniţiativă şi se află în dispoziţia cuvenită, li se pot administra sacramentele Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor.”34

De 20 de secole Biserica catolică în mod constant a învăţat că ereticii nu pot primi sacramentele.  Această învăţătură este înrădăcinată în dogma că în afara Bisericii catolice nu este iertare de păcate, definită de papa Bonifaciu al VIII-lea. Este înrădăcinată de asemenea în dogma că sacramentele ajută la mântuire doar pe cei care fac parte din Biserica catolică, aşa cum este definit de papa Eugen al IV-lea.

Papa Bonifaciu al VIII-lea, Unam Sanctam, 18 Noi. 1302: “Îndemnaţi de Credinţă fiind, suntem obligaţi să credem şi să ţinem, una, sfântă, catolică şi apostolică Biserică, şi credem cu fermitate, mărturisim în mod firesc, această Biserică în afara căreia nu este mântuire şi nici iertare de păcate, Mirele în cântare proclamând: ‘Una este porumbiţa mea, desăvârşita mea.’”35

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, “Cantate Domino”, 1441, ex cathedra:  Sfânta Biserică romană, cu fermitate crede, profesează şi propovăduieşte că toţi cei care sunt în afara Bisericii catolice, nu doar păgânii dar şi evreii sau ereticii şi schismaticii, nu pot lua parte la viaţa veşnică şi vor merge în focul veşnic ce a fost pregătit pentru diavol şi îngerii săi, dacă nu vor fi alăturaţi Bisericii până la sfârşitul vieţii lor; că unitatea acestui trup ecleziastic este de o asemenea importanţă încât doar pentru cei care persistă în el, sacramentele Bisericii contribuie la mântuire, iar posturile, pomenile şi alte acte de pietate şi practici ale oastei creştine, produc recompense veşnice; şi că nimeni nu se poate mântui, oricât de multe pomeni ar fi făcut şi chiar dacă a vărsat sânge în numele lui Cristos, decât dacă a perseverat în sânul şi unitatea Bisericii catolice.”36

Doar pentru cei care rămân în Biserica catolică sacramentele Bisericii contribuie la mântuire. Aceasta este dogmă!  Însă această dogmă este repudiată de scandaloasa învăţătură Vatican II care spune că este îngăduit să se dea sfânta Împărtăşanie celor care nu perseverează în Biserica catolică.  Papi de-a lungul veacurilor au proclamat că necatolicii care primesc sfânta Euharistie în afara Bisericii catolice o primesc spre propria lor osândă.

Papa Pius al VIII-lea, Traditi Humilitati (# 4), 24 Mai 1829: “Ieronim obişnuia să spună astfel: cel care mănâncă Mielul în afara acestei case, va pieri, aşa cum au pierit şi cei din timpul potopului care nu erau cu Noe în arcă.”37

Papa Grigore al XVI-lea, Commissum divinitus (# 11), 17 Mai 1835: “…oricine îndrăzneşte să se îndepărteze de unitatea lui Petru, să înţeleagă că nu mai participă la misterul divin …‘ Cine mănâncă Mielul în afara acestei case este nesfânt.’”38

Papa Pius al IX-lea, Amantissimus (# 3), 8 Apr. 1862: “…cine mănâncă Mielul şi nu este membru al Bisericii, profanează.”39

Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea au repetat şi au extins această erezie Vatican II de multe ori.  În cazul lui Ioan Paul al II-lea, este învăţată clar în noul lui Cod de Drept Canonic (Canonul 844.3-4), în Îndreptarul lui pentru aplicarea principiilor şi normelor cu privire la ecumenism (# 122-125) şi în noul lui catehism (#1401). A făcut de multe ori referire la această erezie şi în discursurile sale.

 Ioan Paul al II-lea, Audienţă Generală, 9 Aug. 1995: “În ceea ce priveşte aspectele legate de comunicarea în cele sfinte, Îndreptarul Ecumenic confirmă şi declară exact tot ce Conciliul a spus: o anumită comunicare în cele sfinte este posibilă, întrucât Bisericile orientale au sacramente adevărate şi, mai ales, au Preoţia şi Euharistia. “La acest punct sensibil, instrucţiuni specifice au fost emise, afirmând că, este permis oricărui catolic aflat în imposibilitate de a întâlni un preot catolic, să primească sacramentele Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor din partea unui preot al unei Biserici orientale (Îndreptar, nr. 123).  Reciproc, slujitorii catolici pot administra în mod licit sacramentul Pocăinţei, Euharistiei şi Ungerii bolnavilor membrilor Bisericilor orientale care o cer.”

 Ioan Paul al II-lea, Ut Unum Sint (# 58), 25 Mai 1995: “… practica pastorală arată, privitor la fraţii orientali, că pot şi trebuie luate în considerare anumite situaţii ale diferitelor persoane, în care nu se lezează unitatea Bisericii şi nici nu există primejdii de evitat, ci se manifestă în mod presant necesitatea mântuirii şi binele spiritual al sufletelor.  De aceea, Biserica Catolică, în funcţie de condiţiile de timp, loc şi persoane, a avut adesea şi are un mod de a acţiona mai blând, oferind tuturor mijloacele de mântuire şi mărturia iubirii dintre creştini, prin participarea la sacramente şi la alte celebrări şi lucruri sacreNu trebuie niciodată pierdută din vedere dimensiunea [implicaţia*] ecleziologică a participării la sacramente, mai ales la sfânta Euharistie.”40

[ *Textul original al enciclicei foloseşte termenul “implicaţia” http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/encyclicals/documents/hf_jp-ii_enc_25051995_ut-unum-sint_en.html  ]

Trei lucruri sunt izbitoare în acest paragraf:  1) Ioan Paul al II-lea cere împărtăşirea sacramentelor, mai ales Sfânta Euharistie;  2) încearcă să justifice aceasta invocând “binele spiritual al sufletelor”, ceea ce înseamnă că neagă în mod direct definiţia papei Eugen al IV-lea despre faptul că primirea sacramentelor în afara Bisericii nu ajută la mântuire pe cel care face aceasta;  3) Ioan Paul al II-lea cere ca să nu fie uitată “implicaţia ecleziologică” de a împărtăşi sacramentele – implicaţia fiind că aceşti eretici şi schismatici cu care ei împărtăşesc sacramentele sunt de asemenea parte din aceeaşi Biserică a lui Cristos!  Cititorul vede ce înseamnă această erezie?  Înseamnă că Biserica Vatican II, condusă acum de Benedict al XVI-lea, se consideră ca făcând parte din aceeaşi Biserică a lui Cristos cu cei cărora le dă sfânta Împărtăşanie, protestanţii şi schismaticii estici!

Pe lângă oribila sa învăţătură cu privire la primirea necatolicilor la sacramente, documentul Vatican II Orientalium ecclesiarum răspândeşte mai mult erezia indiferenţei religioase: ideea că Dumnezeu aprobă toate sectele eretice.

 Documentul Vatican II, Orientalium Ecclesiarum # 30: “Să se roage şi pentru ca asupra atâtor creştini din toate Bisericile care, mărturisind cu tărie numele lui Cristos, suferă şi sunt prigoniţi, să se reverse plinătatea de întărire şi mângâiere de la Duhul Sfânt Mângâietorul.”41

Contrar acestei erezii Vatican II, Duhul Sfânt nu se revarsă asupra membrilor tuturor sectelor.

Papa Leon al XII-lea, Ubi Primum (# 14), 5 Mai 1824: “Este imposibil pentru Dumnezeul cel adevărat, care este Însuşi Adevărul, cel mai bun, cel mai înţelept Furnizor, şi Răsplătitorul oamenilor de bună credinţă, să aprobe toate sectele care profesează false învăţături ce deseori sunt incompatibile una cu cealaltă şi contradictorii, şi să acorde recompense veşnice membrilor acestora… Prin dumnezeiască Credinţă mărturisim un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez … De aceea profesăm că nu este mântuire în afara Bisericii.”42

Papa sf. Celestin I, Conciliul din Efes, 431: “…amintiţi-vă că adepţii fiecărei erezii extrag din Scriptura inspirată ocazia erorii lor, şi că toţi ereticii corup adevăratele exprimări ale Duhului Sfânt cu propriile lor minţi malefice şi atrag asupra lor o văpaie nepieritoare.”43

În final, funcţionând pe principiul că toate sectele eretice sunt la fel de bune ca Biserica catolică, şi că Duhul Sfânt aprobă toate sectele eretice, Orientalium ecclesiarum solicită ca bisericile catolice să fie împărtăşite cu ereticii şi schismaticii.

 Documentul Vatican II, Orientalium Ecclesiarum # 28: “De asemenea, fiind stabilite aceleaşi principii, este îngăduită, din motive juste, participarea la ceremonii şi lucruri sacre precum şi folosirea în comun a locurilor sacre între catolici şi fraţii orientali despărţiţi…”44

Înapoi la fișierul principal despre Vatican II

__________________________

34 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 131.
35 Denzinger 468, ediţie în engleză.
36 Decrees of the Ecumenical Councils, ediţie în engleză vol. 1, p. 578; Denzinger 714.
37 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 222.
38 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 256.
39 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 364.
40 Enciclice/Ioan Paul al II-lea, Editura ARCB, Bucureşti – 2008, p. 730-731.
41 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 132.
42 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 201.
43 Decrees of the Ecumenical Councils, ediţie în engleză, vol. 1, p. 74.
44 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 131.