Ereziile documentului conciliului Vatican II Lumen Gentium Constituţia despre Biserică

 

Lumen Gentium, Constituţia Vatican II despre Biserică, a devenit celebră (sau mai bine zis, notorie) pentru învăţăturile sale eretice despre colegialitate.  Aceasta este ideea că episcopii, luaţi ca un întreg, de asemenea posedă autoritate supremă în Biserica catolică.

 Documentul Vatican II, Lumen Gentium # 22: “Ordinul episcopilor, care succede, în magisteriu şi în conducerea pastorală, colegiului apostolilor, sau, mai exact, în care corpul apostolic se perpetuează neîntrerupt, este de asemenea, împreună cu capul său, pontiful roman, şi niciodată fără acest cap, subiectul supremei şi deplinei puteri asupra întregii Biserici …”45

Vedem că Lumen Gentium învață în mod explicit că ordinul episcopilor deține puterea supremă și deplină asupra Bisericii universale.  Dacă acest lucru ar fi adevărat, ar însemna că Isus nu a instituit un singur cap în Biserica catolică în persoana sfântului Petru, ci două capete supreme, ordinul episcopilor și Petru, ceea ce ar face Biserica un monstru cu două capete.

Papa Bonifaciu al VIII-lea, Unam Sanctam, 18 Noi. 1302: “…al unicei şi singure Biserici este un singur trup, un singur cap, nu două capete ca la un monstru…”46

Papa singur are autoritatea supremă în Biserică.  Episcopii nu.

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (# 14), 29 Iun. 1896: “Căci El care l-a făcut pe Petru temelia Bisericii, de asemenea ‘a ales doisprezece, pe care i-a numit apostoli’ (Luca 6:13);  şi, la fel cum este necesar ca autoritatea lui Petru să fie perpetuată în pontiful roman, prin faptul că episcopii succedă pe apostoli, moştenesc puterea lor ordinară, şi, astfel, ordinul episcopal în mod necesar face parte din constituirea esenţială a Bisericii.  Cu toate acestea, ei nu primesc autoritate supremă, sau universală, sau plenară, nu trebuie consideraţi ca vicari ai pontifilor romani; deoarece aceştia exercită o putere cu adevărat proprie lor, şi sunt cu adevărat numiţi păstori ordinari ai popoarelor asupra cărora conduc.”47

[ Puterea ordinară de conducere este puterea anexată ipso iure unui oficiu ]

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (# 15): “Însă puterea pontifului roman este supremă, universală, şi cu siguranţă specifică în sine; însă aceea a episcopilor este delimitată de limite definite, şi cu siguranţă specifică lor înşişi.”48

Vatican II învaţă că musulmanii se închină la acelaşi Dumnezeu la care se închină catolicii

Pe lângă erezia colegialităţii, există alte erezii care nu pot fi trecute cu vederea. Poate cea mai izbitoare este cea din Lumen Gentium 16.

Documentul Vatican II, Lumen Gentium # 16: “Însă planul mântuirii îi îmbrăţişează şi pe aceia care îl recunosc pe Creator, şi printre ei în primul rând pe MUSULMANI care, declarând că ţin credinţa lui Abraham, ADORĂ ÎMPREUNĂ CU NOI PE DUMNEZEUL UNIC, MILOSTIV, CARE VA JUDECA PE OAMENI ÎN ZIUA DE APOI.”49

Aceasta este o blasfemie stupefiantă!  Catolicii se închină la Isus Cristos şi Preasfânta Treime; musulmanii resping dumnezeirea lui Isus Cristos şi Preasfânta Treime!

Isus-Cristos-Dumnezeumusulmani

(musulmanii resping dumnezeirea lui Isus)

(creştinii recunosc că Isus e Dumnezeu)

Până şi un copil ar putea înţelege că nu avem acelaşi Dumnezeu.

 

 

 

 

Papa Grigore al XVI-lea, Summo Iugiter Studio (# 6), 27 Mai 1832: “De aceea, ei trebuie să-i instruiască în închinarea adevărată adusă lui Dumnezeu, care se găseşte numai în religia catolică.”50

Papa sf. Grigore cel Mare: “Sfânta Biserică universală învaţă că doar în ea este posibil a aduce închinare cu adevărat lui Dumnezeu…”51

Unii încearcă să apere această teribilă erezie Vatican II, afirmând că musulmanii recunosc şi se închină la un singur Dumnezeu atotputernic.  Ei susţin astfel: Există doar un singur Dumnezeu. Şi din moment ce musulmanii se închină la un singur Dumnezeu atotputernic – nu mai multe zeităţi ca politeiştii – ei se închină aceluiaşi Dumnezeu atotputernic la care ne închinăm şi noi catolicii.

Dacă ar fi adevărat că musulmanii se închină aceluiaşi Dumnezeu ca şi catolicii pentru că ei se închină la un singur Dumnezeu atotputernic, atunci oricine care pretinde să se închine la un singur Dumnezeu atotputernic se închină la singurul Dumnezeu adevărat împreună cu catolicii. Nu se poate ocoli această concluzie. Ar însemna că cei care se închină la Lucifer ca singur Dumnezeu adevărat şi atotputernic se închină la acelaşi Dumnezeu ca şi catolicii!  Dar aceasta este clar absurd. Acest lucru ar trebui să dovedească pentru oricine faptul că învăţătura Vatican II este eretică. Cei care resping Sfânta Treime nu se închină la acelaşi Dumnezeu la fel ca cei care se închină la Sfânta Treime!

Este în mod clar o negare față de Preasfânta Treime să afirmi că musulmanii, fără a se închina Preasfintei Treimi, se închină adevăratului Dumnezeu. În al doilea rând, şi chiar mai rău atunci când este analizat cu atenţie, este incredibila declaraţie că musulmanii se închină la singurul Dumnezeu milostiv  care va judeca omenirea în ziua de apoi! Aceasta este o uimitoare erezie. Musulmanii resping şi nu se închină lui Isus Cristos, care este judecătorul suprem al omenirii în ziua de apoi. Prin urmare, ei nu închină la Dumnezeu care va judeca omenirea în ziua de apoi! Să spui că musulmanii se închină la Dumnezeu care va judeca omenirea în ziua de apoi, aşa cum spune Vatican II în Lumen Gentium 16, înseamnă să negi că Isus Cristos va judeca omenirea în ziua de apoi.

Papa sf. Damasus I, Conciliul din Roma, Can. 15: “Dacă cineva nu spune că EL (ISUS CRISTOS)VA VENI SĂ JUDECE PE CEI VII ŞI PE CEI MORŢI, ATUNCI ESTE ERETIC.”52

În plus faţă de această stupefiantă erezie, în Lumen Gentium 16 găsim altă erezie strigătoare.

Vatican II învaţă că poţi fi ateu fără vreo vină proprie

Documentul Vatican II, Lumen Gentium # 16: “Providenţa divină nu refuză ajutoarele necesare pentru mântuire nici acelora care, fără vina lor, nu au ajuns încă la o cunoaştere limpede [expressam agnitionem] a lui Dumnezeu şi se străduiesc, cu ajutorul harului divin, să ducă o viaţă dreaptă.”53

Vatican II învaţă aici că există unele persoane care, FĂRĂ VINA LOR, nu au ajuns încă la o cunoaştere limpede [expressam agnitionem] a lui Dumnezeu.  Cu alte cuvinte, există oameni care nu din vina lor nu cred în Dumnezeu (i.e., sunt atei).  Aceasta este erezie.

Este învăţat infailibil în Sfânta Scriptură că toţi cei peste vârsta raţiunii pot cunoaşte cu certitudine că există Dumnezeu.  Ei cunosc aceasta prin lucrurile care au fost create: copaci, iarbă, soarele, luna, stelele, etc.  Cei care sunt atei (cei care nu cred că există Dumnezeu) nu se pot scuza.  Legea naturală îi condamnă.  Acesta este adevăr revelat al Sfintei Scripturi.

Romani 1:19-21 – “Pentru că ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu, este vădit în ei, întrucât Dumnezeu li s-a făcut cunoscut. De fapt, realitatea sa invizibilă sau puterea sa veşnică şi dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creaţia lumii, în făpturile lui, AŞA ÎNCÂT EI NU SE POT SCUZA.”

Sf. Paul învaţă că ateii nu au scuză, deoarece creaţia lui Dumnezeu dovedeşte existenţa Lui. Vatican II, dimpotrivă, învaţă că ateii pot fi scuzaţi.  Acest lucru ne face să ne întrebăm, “Ce biblie a folosit Vatican II?” Trebuie să fi fost ediţia revizuită satanică.  Declaraţia Vatican II despre cei care nu recunosc pe Dumnezeu nu este condamnată doar de sf. Paul, ci şi de Conciliul Vatican I.  Conciliul Vatican I a definit dogmatic principiul din Romani 1 – care în mod direct contrazice învăţătura Vatican II.

Papa Pius al IX-lea, Conciliul Vatican I, Sesiunea 3, Despre Revelaţie, Can. 1: “Dacă cineva va spune că unicul Dumnezeu adevărat, Creatorul şi Domnul nostru, nu poate fi cunoscut cu certitudine prin acele lucruri care au fost făcute, prin lumina naturală a raţiunii umane: să fie anatema.”54

Papa Pius al IX-lea, Conciliul Vatican I, Sesiunea 3, Despre Dumnezeu Creatorul, Can. 1: “Dacă va nega cineva unicul Dumnezeu adevărat, Creatorul şi Domnul tuturor văzutelor şi nevăzutelor: să fie anatema.”55

Prin învăţătura sa eretică din Lumen Gentium # 16, Vatican II cade direct sub aceste anateme.

Vatican II învaţă că Biserica este unită cu cei care nu acceptă Credinţa sau papalitatea

În Lumen Gentium 15, Vatican II învaţă erezie cu privire la cei care sunt uniţi cu Biserica.  Ca un rezumat al caracteristicilor unităţii Bisericii catolice, poate fi spus că Biserica este unită cu acele persoane botezate care acceptă Credinţa catolică în întregime şi rămân sub factorul unificator al papalităţii.  În alte cuvinte: cei cu care Biserica catolică cu siguranţă nu este unită, sunt cei care nu acceptă Credinţa catolică în întregime sau papalitatea.  Însă Vatican II menţionează aceste două criterii pentru unitate şi învaţă exact opusul!

Documentul Vatican II, Lumen Gentium # 15: “Cu aceia care, fiind botezaţi, poartă numele de creştini dar nu mărturisesc întreaga credinţă sau nu păstrează unitatea comuniunii sub conducerea urmaşului lui Petru, Biserica se ştie unită din mai multe puncte de vedere.”56

Vatican II spune că Biserica este unită cu cei care nu acceptă Credinţa şi papalitatea. Acest lucru este total eretic.  E opusul învăţăturii Bisericii.  După cum vom vedea mai jos, este dogmă că cei care resping papalitatea sau orice parte a Credinţei nu sunt uniţi cu Biserica catolică.

Papa Pius al IX-lea, Amantissimus (# 3), 8 Apr. 1862: “Există şi alte, aproape nenumărate dovezi, ce provin de la cei mai de încredere martori, care în mod clar şi deschis atestă cu credinţă, exactitate, respect şi supunere mare că toţi cei care doresc să facă parte din singura Biserică adevărată a lui Cristos trebuie să onoreze şi să asculte de acest Scaun apostolic şi de pontiful roman.”57

Papa Pius al VI-lea, Charitas (# 32), 13 Apr. 1791: “În cele din urmă, pe scurt, staţi aproape de noi. Căci nimeni nu poate fi în Biserica lui Cristos fără a fi în unitate cu capul ei vizibil şi întemeiat pe Scaunul lui Petru.”58

Papa Leon al XIII-lea, Satis Cognitum (# 9), 29 Iun. 1896: “Practica Bisericii a fost mereu aceeaşi, după cum este arătat de învăţătura unanimă a părinţilor, CARE PRIVEAU MEREU CA FIIND ÎN AFARA COMUNIUNII CATOLICE ŞI STRĂIN FAŢĂ DE BISERICĂ, PE ORICINE S-AR FI DEPĂRTAT ORICÂT DE PUŢIN DE LA ORICE PUNCT DE DOCTRINĂ PROCLAMAT DE MAGISTERIUL EI AUTORITAR.”59

Vatican II învaţă şi că ereticii onorează Sfânta Scriptură cu zel religios adevărat.

 Documentul Vatican II, Lumen Gentium # 15, vorbind despre necatolici: “Există, într-adevăr, mulţi care cinstesc Sfânta Scriptură ca normă de credinţă şi de viaţă, dau dovadă de un zel religios sincer… sunt însemnaţi cu Botezul… ba chiar recunosc şi primesc şi alte sacramente în Bisericile sau comunităţile lor bisericeşti.”60

Biserica catolică învaţă că ereticii repudiază Cuvântul tradiţional al lui Dumnezeu.

Papa Grigore al XVI-lea, Inter Praecipuas (# 2), 8 Mai 1844:  “Într-adevăr, sunteţi conştienţi de faptul că din primele veacuri numite creştine, a fost artificiul specific ereticilor ca, repudiind Cuvântul tradiţional al lui Dumnezeu, şi respingând autoritatea Bisericii catolice, ei fie falsifică Scripturile la îndemână, sau modifică explicaţia înţelesului.”61

Înapoi la fișierul principal despre Vatican II

__________________________

45 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 78.
46 Denzinger 468, ediţie în engleză.
47 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 400.
48 Denzinger 1961, ediţie în engleză.
49 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 72-73.
50 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 231.
51 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 230.
52 Denzinger 73, ediţie în engleză.
53 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 73.
54 Denzinger 1806, ediţie în engleză.
55 Denzinger 1801, ediţie în engleză.
56 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 72.
57 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 364.
58 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 1 (1740-1878), p. 184.
59 The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 2 (1878-1903), p. 399.
60 Conciliul Ecumenic Vatican II, Editura ARCB, Bucureşti – 1999, p. 72.
61 Denzinger 1630, ediţie în engleză.