Obiecția 11): Ce contează dacă papii Vatican II sun papi sau nu? Problema nu mă privește.

Răspuns: Dacă această problemă nu contează, atunci necatolicismul sectei Vatican II nu contează, noua liturghie nu contează, etc. Aceste chestiuni nu pot fi separate. Nu poți separa papă și Biserică. Mai mult, a menține că Benedict al XVI-lea este capul Bisericii catolice înseamnă să afirmi că porțile iadului au biruit-o.

În plus, să te încăpățânezi să-l accepți pe Benedict al XVI-lea ca papă înseamnă să comiți păcat împotriva Credinței; căci înseamnă să afirmi că are Credința catolică unul care, de fapt, este un eretic-formal și un apostat împotriva ei. De asemenea, a-i accepta pe Benedict al XVI-lea și pe ceilalți antipapi Vatican II ca papi adevărați înseamnă să scandalizezi pe cei care privesc din afară (pe necatolici); înseamnă să nu ai posibilitatea de a prezenta Credința în mod consecvent unui necatolic. Despre acest punct, trebuie să vedem acum Dilema devastatoare pentru a demonstra și mai mult cât contează această chestiune.

Dilema devastatoare: De ce o persoană care îi acceptă pe antipapii Vatican II ca papi adevărați nici măcar nu poate să prezinte unui protestant Credința catolică

Să presupunem că mâine întâlniți un protestant bine informat care spune că este interesat să devină “catolic”. Deși acest om spune aceasta, are probleme majore cu învățătura Bisericii catolice despre justificare (îndreptățire/starea de har sfințitor): el respinge canonele și decretele formulate de Conciliul Tridentin în secolul 16. În timp ce își explică poziția te gândești: “Cum se așteaptă omul acesta să devină catolic, când el nici măcar nu crede în învățătura Conciliului Tridentin despre justificare?”

Deci tu, încercând să acționezi ca un catolic caritabil, îl informezi că dacă vrea să devină catolic trebuie să accepte și să creadă învățătura Conciliului Tridentin despre justificare și să respingă poziția lui Luther despre justificare doar prin credință (sola fide), deoarece Biserica catolică (fără a mai menționa măcar Scriptura – Iacob 2:24) condamnă ideea de justificare doar prin credință.

Papa Paul al III-lea, Conciliul Tridentin, Ses. 6, Cap. 10, ex cathedra: “‘Vedeţi aşadar că omul ajunge la justificare prin fapte ȘI NU NUMAI PRIN CREDINȚĂ (Iacob 2:24).”60

Însă protestantul răspunde:

“Scuză-mă dle, pentru a deveni catolic nu trebuie să accept și să cred învățătura Conciliului Tridentin despre justificare. Și nici nu trebuie să cred ce îmi spuneți, că este erezie justificarea doar prin credință. Papa dvs., Benedict al XVI-lea, și predecesorul lui, Ioan Paul al II-lea, care amândoi sunt catolici, sunt de acord și au aprobat un document care spune că nu este erezie a crede în justificarea doar prin credință, și că aceste canoane despre justificare ale Conciliului Tridentin nu se aplică la explicația luterană despre justificare.” Apoi el continuă să dea trei argumente pentru a dovedi aceasta.

#1) Protestantul citează mai întâi Declarația comună cu luteranii despre doctrina justificării, aprobată de Vaticanul novus ordo la 31 octombrie 1999. El citează două pasaje din Declarația comună cu luteranii despre doctrina justificării, pe care se întâmplă să o aibă în geanta lui.

 Declaraţie comună cu luteranii: “# 5. PREZENTA DECLARAŢIE COMUNĂ are această intenție: și anume, să arate că pe baza dialogului lor, subsemnatele biserici luterane și Biserica romano-catolică pot acum să articuleze o înțelegere comună a justificării noastre prin harul lui Dumnezeu prin credință în Cristos. Nu cuprinde tot ceea ce fiecare dintre biserici învaţă despre justificare; ea cuprinde un consens privind adevărurile de bază ale doctrinei justificării şi ARATĂ CĂ DIFERENŢELE RĂMASE NU MAI SUNT PRILEJ PENTRU CONDAMNĂRI DOCTRINARE.”61

După ce dă citatul, protestantul, corect explică faptul că aceasta dă la o parte orice condamnare împotriva poziției luterane despre justificare (sola fie, etc.). Apoi, el citează # 13.

 Declarația comună cu luteranii: “# 13.  ÎN LUMINA ACESTUI CONSENS, CORESPUNZĂTOARELE CONDAMNĂRI DOCTRINARE ALE SECOLULUI 16 NU SE APLICĂ LA PARTENERUL DE ASTĂZI.”62

Apoi, protestantul, corect explică ce mai înseamnă aceasta, și anume, că formulatele condamnări de la Trent (în secolul 16) împotriva poziției luterane despre justificare nu se mai aplică.

#2)  Pentru a-și susține și mai mult punctul de vedere, protestantul continuă să citeze alte două pasaje din aceeași Declarație comună cu luteranii.

 Declarație comună cu luteranii: # 41.  Astfel, condamnările doctrinare ale secolului 16, în măsura în care acestea sunt legate de doctrina justificării, apar într-o lumină nouă: ÎNVĂȚĂTURA BISERICILOR LUTERANE PREZENTATĂ ÎN ACEASTĂ DECLARAȚIE, NU INTRĂ SUB CONDAMNĂRILE CONCILIULUI TRIDENTIN.”63

Protestantul arată după aceea că este evident că aceasta înseamnă că niciuna dintre învățăturile luterane conținute în Declarația comună nu este condamnată de Conciliul Tridentin. Apoi dovedește că justificarea doar prin credință (sola fide) se află în învățătura bisericilor luterane în Declarația comună.

 Declaraţia comună cu luteranii: # 26. POTRIVIT ÎNȚELEGERII LUTERANE, DUMNEZEU JUSTIFICĂ PE PĂCĂTOȘI DOAR ÎN CREDINȚĂ (sola fide).  În credință ei își pun încrederea în întregime în Creatorul și Răscumpărătorul lor și astfel trăiesc în comuniune cu el.”64

El concluzionează, cu logică corectă, că potrivit propriului acord al Vaticanului cu luteranii despre justificare, sola fide mai mult ca sigur nu este condamnată de Conciliul Tridentin. Prin urmare, el îți spune:

“Vedeți dle, catolicii care aderă și cred în Declarația comună cu luteranii despre doctrina justificării nu țin că sola fide este o erezie care este anatemizată infailibil prin decret al Conciliului Tridentin, așa cum spuneți că trebuie să țină un catolic pentru a fi catolic.”

#3) În fine, acest protestant ager la minte, știe că vei încerca să spui că Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea nu au semnat Declarația comună cu luteranii despre doctrina justificării. Așa că el scoate în evidență faptul că Declarația comună a fost semnată sub auspiciile lui Ioan Paul al II-lea și în mod repetat aprobată de Benedict al XVI-lea.

 Ioan Paul al II-lea, 19 Ian. 2004, Întâlnire cu luteranii din Finlanda: “…Doresc să-mi exprim recunoştinţa pentru progresul ecumenic realizat între catolici şi luterani în cei cinci ani de la semnarea Declaraţiei comune despre doctrina justificării.”65

 Benedict al XVI-lea, Adresare către metodişti, 9 Dec. 2005: “Am fost încurajat de iniţiativa care ar aduce bisericile membre ale Consiliului metodist mondial în asociere cu Declaraţia comună despre doctrina justificării, semnată de Biserica catolică şi Federaţia luterană mondială în 1999.”66

Protestantul își încheie prezentarea spunând:

“Benedict al XVI-lea (și, înaintea lui, Ioan Paul al II-lea) este un catolic și aderă la Declarația comună cu luteranii despre doctrina justificării, declarație care învață în mod explicit că sola fide nu este anatemizată de Trent, și că diferențele rămase între luterani și catolici despre justificare nu mai sunt prilej pentru condamnări doctrinare. Prin urmare, când devin catolic, voi ține aceeași poziție ca și Benedict al XVI-lea, cum stabilește Declarația comună cu luteranii. Voi ține că justificarea vine doar prin credință, și nu voi ține că este o erezie anatemizată! Și nu voi îmbrățișa canoanele și decretele Conciliului Tridentin, căci Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea au acceptat, aprobat și au fost de acord cu Declarația comună care explică faptul că formulatele canoane de la Trent nu mai sunt în vigoare.”

Tu știi că în calitate de catolic, ai obligația strictă de a-i spună că o credință în sola fide și o credință în religia catolică sunt incompatibile. Deci ce răspuns îi dai?

Dacă îi accepți pe Benedict al XVI-lea și Ioan Paul al II-lea ca papi valizi, verși înapoi următorul răspuns, care este singurul lucru pe care îl mai poți spune:

Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea greșesc. Nu sunt infailibili în tot ceea ce spun sau fac. Declarația comună cu luteranii nu este infailibilă. Conciliul Tridentin este infailibil.

Iar protestantul ager, detectând defectele din acest răspuns nesatisfăcător și ilogic, răspunde: “Dle, n-am spus că Declarația comună este infailibilă. Infailibilitatea nu are legătură cu discuția noastră. Ideea principală este că admiteți că Benedict al XVI-lea este un catolic cu care vă aflați în comuniune, și cu care fiecare catolic trebuie să fie în comuniune.  Admiteți că el pentru faptul că a îmbrățișat Declarația comună cu luteranii despre doctrina justificării nu este un eretic care se află în afara comuniunii Bisericii catolice,adar trebuie să admiteți că și eu voi fi un catolic în comuniune cu Biserica (nu un eretic) când iau aceeași poziție.

Dacă susțineți că Benedict al XVI-lea este papă valid, nu veți mai avea ce răspuns să îi dați protestantului. Dezbaterea s-a sfârșit, iar dvs ați pierdut. Nu poți pe de o parte să spui că acceptarea sola fide și Declarația comună cu luteranii despre doctrina justificării este incompatibilă cu intrarea acestui protestant în Biserica catolică (lucru care, în calitate de catolic, trebuie să îl faci, deoarece a fost definit infailibil de Trent), în timp ce simultan te supui lui Benedict al XVI-lea ca și cap al Bisericii catolice, care și-a demonstrat public acceptarea Declarației comune. Protestantul te-a încolțit iar tu ești forțat să admiți că el într-adevăr poate deveni catolic și să țină ceea ce este învățat în Declarația comună. Aceasta dovedește că cei care îl acceptă pe Benedict al XVI-lea ca papă nici măcar nu pot să prezinte consecvent unui protestant Credința catolică. EI TREBUIE SĂ ADMITĂ CĂ POȚI FI “CATOLIC” ȘI SĂ ȚII CĂ SOLA FIDE NU ESTE O EREZIE ANATEMIZATĂ, ȘI CĂ ALE CONCILIULUI TRIDENTIN CANOANE NU SE APLICĂ LA POZIȚIA LUTERANĂ DESPRE JUSTIFICARE.

Câte vreme o persoană îl acceptă pe Benedict al XVI-lea ca papă catolic, acea persoană apără o “Biserică” ce a repudiat Conciliul Tridentin, o “Biserică” ce este, prin definiție, o “Biserică” necatolică – o “Biserică” a ereticilor.

Papa Inocenţiu al III-lea, Eius exemplo, profesiune de credinţă, 18 Dec. 1208: “Cu inima credem şi cu gura mărturisim UNICA BISERICĂ, NU A ERETICILOR, ci Sfânta Biserică romană, catolică, şi apostolică, în afara căreia credem că nimeni nu se poate mântui.”67

Judecata pe care sunteți obligat să o faceți despre Benedict al XVI-lea este aceeași judecată și autoritate prin care determinați că protestantul neconfesional din dezbatere este eretic și se află în afara Bisericii catolice – o judecată pe care o faceți după ce l-ați văzut și ați aflat ceea ce el crede și despre cum el repudiază Conciliul Tridentin. Ar trebui să vă puteți da seama într-un mod foarte evident că nu judecați Sfântul Scaun sau un papă atunci când judecați că Benedict al XVI-lea este un necatolic; ci mai degrabă, corect identificați un necatolic pentru ceea ce este, la fel cum corect identificați pe protestantul neconfesional din dezbatere ca necatolic, la fel cum faceți despre oricare alt calvinist, metodist, episcopal, etc.

Înapoi la secțiunea principală despre răspunsuri

___________________________

60 Decrees of the Ecumenical Councils, ediţie în engleză, Vol. 2, p. 675.
61 L’Osservatore Romano, Special Insert, Joint Declaration of the Doctrine of Justification, ediţie în engleză, 24 Noi. 1999, #5.
62 L’Osservatore Romano, Special Insert, Joint Declaration of the Doctrine of Justification, ediţie în engleză, 24 Noi. 1999, #13.
63 L’Osservatore Romano, Special Insert, Joint Declaration of the Doctrine of Justification, ediţie în engleză, 24 Noi. 1999, #41.
64 L’Osservatore Romano, Special Insert, Joint Declaration of the Doctrine of Justification, ediţie în engleză, 24 Noi. 1999, #26.
65 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 28 Ian. 2004, p. 4.
66 L’Osservatore Romano, ediţie în engleză, 21/28 Dec., p. 5.
67 Denzinger 423, ediţie în engleză.