Caracterul sacrificial al preoției (Forum)

Preotia adevarata

Bună ziua fraților. Am citit informațiile despre invaliditatea noului rit de hirotonire, și am o întrebare. Pare ca și cum principala obiecție este că noul rit nu promovează caracterul sacrificial al preoției. Susțineți că noul rit îl înlătură din vechiul rit, așa cum face ritul anglican. Când am citit cuvintele noului rit, par să existe referiri la acest caracter sacrificial. Poftim două exemple:

…prin slujirea voastră se înfăptuieşte jertfa spirituală a credincioşilor, unită cu jertfa lui Cristos, care, la celebrarea sfintelor taine, se oferă pe altar în mod nesângeros prin mâinile voastre.

și:

După aceea, Episcopul ia pânza pe braţe şi unge cu sfânta crismă palmele fiecărui hirotonit îngenuncheat în faţa lui, spunând: Domnul Isus Cristos, pe care Tatăl l-a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere, să te păstreze pentru a sfinţi poporul creştin şi pentru a oferi jertfă lui Dumnezeu.

Deci, am neclarități. Se pare că noul rit recunoaște caracterul sacrificial al preoției. Dacă da, care e problema?

Mulțumesc pentru timpul acordat,

Debra.

MHFM: Ceea ce spuneți este greșit. Înainte de a explica de ce, trebuie spus că o analiză atentă a mesajului dvs. indică faptul că poate căutați moduri pentru a considera valid noul rit de hirotonire, în ciuda multitudinii de dovezi care dovedesc că este invalid. Dacă este așa, acesta este un semn rău și dezvăluie un atașament față de contra-Biserică.

Acestea fiind spuse, iată problemele argumentului dumneavoastră. În primul rând, rugăciunea pe care o citați este din ‘predica episcopului’, care este un model opțional în noul rit de hirotonire. Nu este o parte obligatorie a ritului. După cum Michael Davies scoate în evidență la pagina 86 a cărții sale The Order of Melchisedech.

Michael Davies, The Order of Melchisedech, p. 86, discutând despre pasajul de mai sus: “De asemenea, trebuie subliniat faptul că predica episcopului (de unde pasajul din ritul catolic a fost luat) este doar o opțiune, și că în introducerea la versiunea I.C.E.L. a noului rit se pune accent pe faptul că este doar un ‘model’ opțional, că ar trebui depus efort pentru a raporta ‘predica’ la orice citiri sunt folosite și că, spre deosebire de ritul tradițional, ‘în alegerea citirilor este prevăzută flexibilitate considerabilă.’”

Deoarece nici măcar nu face parte din ritul oficial, nu ajută cu nimic pentru a remedia defectele fatale, manifestate clar prin eliminarea sistematică a rugăciunilor catolice de la un capăt la celălalt al ritului.

Michael Davies, The Order of Melchisedech, p. 83: “După cum a arătat clar secţiunea anterioară, fiecare rugăciune din ritul tradiţional [de hirotonire] care menţiona în mod specific rolul esenţial al preotului ca om hirotonit pentru a oferi jertfă împăciuitoare pentru vii şi pentru morţi a fost eliminată [din noul rit al lui Paul al VI-lea]. În majoritatea cazurilor acestea au fost exact rugăciunile eliminate de reformatorii protestanţi, iar dacă nu exact la fel, sunt asemănări clare.”

Michael Davies, The Order of Melchisedech, p. xix: “…nu este nici măcar o singură rugăciune obligatorie în noul rit de hirotonire însuşi care să spună clar că esenţa preoţiei catolice este acordarea puterilor de a oferi Sacrificiul liturghiei şi de a dezlega oamenii de păcatele lor, şi că sacramentul oferă un caracter ce diferenţiază un preot de laic nu doar în grad ci şi în esenţă… Nu este vreun cuvânt în el care să fie incompatibil cu părerile protestante.

Nici al doilea pasaj pe care îl citați nu ajută noul rit de hirotonire, căci și anglicanii au vorbit despre o anumită formă de ‘jertfă’. După cum Michael Davies a subliniat cu privire la rugăciunea specifică pe care ați citat-o:

“Observați cu atenție că nu se face nicio referire la ‘jertfa liturghiei’ sau la ‘jertfă împăciuitoare’. Reformatorii anglicani au insistat că e datoria fiecărui creștin să ofere jertfă lui Dumnezeu – însă o jertfă de ‘slavă, laudă și mulțumire’”. (The Order of Melchisedech, p. 86.)

Vă rugăm observați: Anglicanii au insistat că este de datoria fiecărui creștin să ofere jertfă lui Dumnezeu, însă o jertfă de laudă și mulțumire.

Michael Davies, The Order of Melchisedech, p. 86: “Merită repetat un punct documentat de mai multe ori în Cranmer’s Godly Order, că protestanții mărturisesc o credință în jertfa euharistică – însă una în care jertfa este laudă, mulțumire și noi înșine.”

Prin urmare, o trimitere la “a oferi jertfă”, în noul rit, nu semnifică adevărata preoție pentru jertfă și nu arată că noul rit este valid, căci protestanții și anglicanii au insistat pe același lucru. Cruciale și esențiale în semnificarea adevăratei preoții pentru jertfă sunt referirile specifice la jertfa/sacrificiul liturghiei, la jertfă împăciuitoare pentru cei vii și pentru cei morți, etc., care toate au fost în mod intenționat eliminate din noul rit. Dacă noul rit nu ar fi manifestat o intenție contrară la această preoție, atunci ar fi păstrat, în loc să șteargă, referirile la adevărata preoție pentru jertfă, menționate anterior.

Trebuie amintit că noul rit de hirotonire afirmă că, candidaţii pentru hirotonire urmează să fie elevaţi la “preoţie”, însă la fel face şi invalidul rit anglican. Realitatea este că papa Leon al XIII-lea a explicat în Apostolicae Curae că dacă un rit de hirotonire implică excluderea puterii de a oferi jertfe împăciuitoare, aşa cum face noul rit, atunci este în mod inevitabil invalid, chiar dacă ar putea exprima sau menţiona cuvântul “preot”. De asemenea, trebuie notat faptul că papa Leon al XIII-lea a declarat în Apostolicae Curaeorice cuvinte din ritul anglican care sunt ambigue, nu pot fi luate în sensul catolic, căci trebuie luate în considerare împreună cu eliminările din rit a înțelesului catolic despre preoție.

Papa Leon al XIII-lea, Apostolicae Curae, 13 Sep. 1896: “… orice cuvinte din actualul rit de hirotonire anglican care folosesc ambiguitate, nu pot fi luate în același sens pe care îl au în ritul catolic. Căci din moment ce un nou rit a fost inițiat, în care, după cum am văzut, sacramentul Ordinelor este adulterat sau negat, și din care toată ideea de consacrare și sacrificiu a fost respinsă, formula ‘Primiți pe Duhul Sfânt’ nu mai deține binele, căci Duhul este dat sufletului odată cu harul sacramentului, și astfel cuvintele ‘oficiul sau lucrarea de preot sau episcop’ și cele asemănătoare nu mai dețin binele, ci rămân doar cuvinte fără realitatea pe care Cristos a instituit-o.”

Acestea se aplică cu exactitate la noul rit (ritul novus ordo), căci ceea ce papa Leon al XIII-lea spune aici despre ritul de hirotonire anglican a fost făcut noului rit. Așadar, dacă frazele ambigue din ritul anglican nu pot fi luate în sensul catolic, după cum spune papa Leon al XIII-lea, același lucru se aplică obligatoriu și noului rit. Iată din nou câteva dintre rugăciunile cheie, care semnifică adevărata preoție pentru jertfă, pe care noul rit le-a eliminat în mod protestant. Aceasta a manifestat clar ceea ce papa Leon al XIII-lea a numit defectuosul ‘caracter nativ și spirit’ al ritului – principala indicație de invaliditate.

“A lor să fie sarcina de a schimba cu binecuvântare nepătată, pentru binele poporului Tău, pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Fiului Tău. eliminată

“Binevoieşte Doamne să consacrezi şi să sfinţeşti aceste mâini prin această ungere, şi prin binecuvântarea noastră. Pentru ca orice ele binecuvântează să fie binecuvântat, şi orice ele consacrează să fie consacrat şi sfinţit în numele Domnului nostru Isus Cristos.” eliminată

“Primeşte puterea de a oferi jertfă lui Dumnezeu şi de a celebra liturghia, atât pentru vii cât şi pentru morţi, în numele Domnului. eliminată

“Primeşte pe Duhul Sfânt. Cărora vei ierta păcatele, le vor fi iertate; şi cărora le vei ţine, vor fi ţinute.”  – eliminată

“Binecuvântarea lui Dumnezeu Atotputernicul, a Tatălui, a Fiului, şi a Duhului Sfânt să coboare asupra voastră, şi să vă binecuvânteze în Ordinul preoţesc, îngăduindu-vă să oferiţi jertfă împăciuitoare lui Dumnezeu Atotputernicul pentru păcatele omenirii.” – eliminată

De ce elimină noul rit aceste rugăciuni cruciale care fac parte din ritul tradițional și care semnifică adevărata preoție catolică? Face aceasta tocmai pentru că intenția sa este contrară acestei adevărate preoții.

Michael Davies, The Order of Melchisedech, p. 54: “Dacă Cranmer ar fi continuat să folosească ritul catolic, chiar și cunoscuta sa credință eretică s-ar fi putut să nu fie suficientă pentru a invalida hirotonirile sale, însă prin introducerea unui rit intenționat să excludă esența preoției catolice el și-a făcut vădită și publică intenția de a face altceva decât face Biserica.”

Dr. Francis Clark, citat de Davies, The Order of Melchisedech, p. 35: “În bula Apostolicae Curae din 1896, pronunțând ordinele anglicane ca fiind invalide, papa Leon al XIII-lea a evidențiat următorul factor ca fiind vital; pe acesta depinde argumentul său principal. Este ‘caracterul nativ și spirit’ al ritului de hirotonire, conotația anti-sacerdotală și anti-sacrificială, care, el a declarat, noul rit l-a dobândit din circumstanțele originii sale și care a făcut formularea ritului incapabilă de a servi drept o formă sacramentală pentru hirotonire.

Se poate vedea: ‘caracterul nativ și spirit’ al noului rit este anti-sacerdotal, caracter care este manifestat prin ștergerea tuturor referirilor clare la natura preoției pentru jertfă. Aceasta înseamnă că noul rit de hirotonire este invalid datorită unui defect de intenție – un eșec de a face și de a semnifica ceea ce Biserica face și semnifică.

Papa Leon al XIII-lea, Apostolicae Curae, 13 Sep. 1896: “Pe de altă parte, dacă ritul este schimbat, cu intenţia evidentă de a introduce un alt rit care nu este aprobat de Biserică, şi de a respinge ceea ce face Biserica şi ceea ce prin întemeierea lui Cristos aparţine naturii sacramentului, atunci este clar nu doar că lipseşte intenţia necesară sacramentului, însă că intenţia este contrară şi distructivă sacramentului.”

Papa Leon al XIII-lea, Apostolicae Curae, 13 Sep. 1896: “Căci, pentru a pune la o parte alte motive care arată aceasta ca fiind insuficientă pentru intenţia din ritul anglican, fie ca acest argument să fie de ajuns pentru toţi: din ele a fost scos intenţionat orice menţionare a demnităţii şi serviciului divin al preoţiei (îndatoririle preoţiei) în ritul catolic. Prin urmare, acea formă care omite ceea ce ar trebui în mod esenţial să semnifice nu poate fi considerată aptă sau suficientă pentru sacrament.”

Papa Leon al XIII-lea, Apostolicae Curae, 13 Sep. 1896: “Fiind pe deplin conştienţi de conexiunea necesară între credinţă şi închinare, între ‘legea de credinţă şi legea de rugăciune’, sub pretextul unei întoarceri la forma primitivă, ei au corupt în multe feluri rânduiala liturgică pentru a se potrivi cu erorile reformatorilor. Din acest motiv în întregul ritual al hirotonirii nu doar că nu este vreo menţionare clară a Jertfei, a consacrării, a sacerdotiumului [preoţia pentru Jertfă], însă după cum am menţionat deja, fiecare urmă a acestor lucruri, care erau prezente în asemenea rugăciuni ale ritului catolic aşa cum nu îl respinseseră în totalitate, a fost în mod intenţionat scoasă şi eliminată. Caracterul nativ – sau spirit, cum este numit – al ritualului de hirotonire, în acest fel se manifestă clar. De aceea, dacă fiind viciat în originea sa a fost întru totul insuficient pentru a acorda sacramentul Preoţiei, era imposibil ca în decursul timpului să poată deveni suficient, căci nu a fost făcută vreo schimbare.”

De asemenea, trebuie notat că Michael Davies, care a documentat dovezi covârșitoare ce arată că noul rit este invalid, a ținut de fapt părerea că este valid. Însă, a ținut părerea că este valid doar pentru că s-a bazat pe ‘autoritatea’ lui Paul al VI-lea, nu pentru că s-ar găsi dovezi de validitate în ritul însuși. Davies a concluzionat că noul rit de hirotonire (și noua liturghie) trebuie să fie valide căci altfel Paul al VI-lea nu ar fi un papă adevărat. Orbit de rea voință, Davies s-a încăpățânat să-l accepte pe Paul al VI-lea ca papă valid, când de fapt acesta a fost un antipapă. Vă puteți imagina să pui toate speranțele pentru “preoția” ta pe Giovanni Montini? [A se vedea fișierul despre Paul al VI-lea]

Prin urmare, Davies și-a agățat întreaga concluzie pentru validitate pe autoritatea apostatului antipapa Paul al VI-lea, care – pentru a enumera doar câteva – a purtat public în mod repetat efodul arhiereului iudaic, a aprobat și promulgat ereziile din Conciliul Vatican II, a învățat că protestanții fac parte din Biserica lui Cristos, că Biserica Catolică stimează religii păgâne, ș.a.m.d. E absolut clar că noul rit este invalid. Noul rit fost conceput ca parte a unei agende “ecumenice” antitradiționale, și a eviscerat ritul primit de la Tradiție, într-un mod care oglindește ceea ce au făcut protestanții în reforma lor. Când aceasta se întâmplă, rezultatul va fi inevitabil invaliditatea. Pe lângă aceasta, cei care vizionează filmul nostru recent despre Apocalipsă vor vedea că invaliditatea noului rit a fost de fapt indicată și în profețiile apocaliptice.

Noul rit de hirotonire este invalid