Biblia învață despre purgatoriu

Purgatoriul_in_Biblie

Există dovadă pentru purgatoriu în Biblie. Se găseşte în 1 Corinteni capitolul 3, versetul 15. Să examinăm această dovadă biblică pentru purgatoriu. Vom cita chiar din versiunea 1611 King James a bibliei, o răspândită traducere protestantă.

1 CORINTENI 3:15 E DOVADĂ INCONTESTABILĂ PENTRU PURGATORIU

1 Corinteni 3:11-15 – “Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Isus Cristos. Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre preţioase, lemne, fân, paie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua [Domnului]. Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit: însă el se va mântui; dar aşa ca prin foc.”

Să ne oprim asupra ultimei părţi din acest pasaj. În 1 Corinteni 3:15 vedem că: “Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit: însă el se va mântui, dar aşa ca prin foc.” Aşadar avem un om a cărui fapte au fost judecate. Faptele sale sunt de fapt arse; iar el e păgubit; dar e mântuit, însă prin foc. E păgubit însă e mântuit, prin foc.

CE ÎNSEAMNĂ “PĂGUBIT” ÎN ACEST PASAJ?

Cuvântul grec tradus ca “păgubit” este zemiothesetai. Acesta vine de la cuvântul grec zemioo. Forme ale acestui cuvânt grec, zemioo – care este tradus ca “păgubit” în 1 Corinteni 3:15 – sunt găsite şi în alte pasaje ale Bibliei. Este folosit ca să însemne pedeapsă. În Exod 21:22, Proverbe 17:26, Proverbe 19:19 etc. acest cuvânt grec zemioo este folosit ca să însemne pedeapsă. Prin urmare, zemiothesetai, cuvântul tradus ca păgubit în 1 Corinteni 3:15, poate însemna pedeapsă.

Deci, omul care e păgubit şi e mântuit prin foc poate însemna un om care este pedepsit prin foc însă este mântuit. Nu se aseamănă cu purgatoriul?  Da, e exact ca purgatoriul căci exact la asta se referă. Însă mai sunt şi alte detalii din context pentru a demonstra aceasta. Cine e acest om şi de ce suferă pedeapsă sau pagubă, şi e mântuit ca prin foc?

CONTEXTUL DIN 1 CORINTENI 3 SE REFERĂ LA CREŞTINI ŞI LA ANUMITE PĂCATE SAU FAPTE RELE

Contextul din 1 Corinteni 3 vorbeşte despre membri ai Bisericii lui Cristos. Vorbeşte despre credincioşii-creştini din Corint. În 1 Corinteni 3:3 vedem că unii dintre aceşti creştini din Corint cădeau în imperfecţiuni păcătoase şi ofense împotriva lui Dumnezeu.  Unele dintre aceste fapte rele sau păcate sunt descrise în 1 Corinteni 3:3 (invidie, ceartă şi dezbinări).

1 Corinteni 3:3– “…când între voi există invidie, ceartă şi dezbinări, nu sunteţi oare oameni de carne şi nu vă purtaţi în felul oamenilor?”

Aşadar contextul din 1 Corinteni 3 vorbeşte despre diferitele tipuri de fapte ale credincioşilor; unele dintre ele nu sunt atât de bune. Aceste diferite tipuri de fapte (bune şi rele) sunt descrise în 1 Corinteni 3:12.

1 Corinteni 3:12-13– “Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre preţioase, lemne, fân, paie; lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua [Domnului]. Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.”

Sunt fapte bune, care sunt numite aur, argint, şi pietre preţioase. Acestea semnifică o trăire mai bună sau perfectă a Evangheliei lui Cristos. Apoi sunt alte fapte, care nu sunt atât de bune; aceste fapte rele sau păcate cuprind dispute inutile, ceartă, invidie şi dezbinări (după cum s-a menţionat mai sus). Acestea sunt descrise ca: lemne, fân, paie şi sunt faptele care sunt arse în 1 Corinteni 3:15 pentru care omul suferă pagubă sau pedeapsă, dar e mântuit, însă ca prin foc.

Acest context se potriveşte perfect cu învăţătura catolică despre purgatoriu. Conciliul Catolic Lyon II a definit purgatoriul astfel:

Papa Grigore al X-lea, Conciliul din Lyon II, 1274: “Pentru că dacă ei mor căiţi cu adevărat în caritate, înainte ca să facă ispăşire prin vrednice roade ale pocăinţei pentru păcate făcute cu fapta sau cu omisiunea, sufletele lor sunt curăţite după moarte pentru pedepse purgatoriale sau purificatoare ….” (Denzinger 464)

Purgatoriul nu este pentru cei care mor în starea de păcat grav (i.e. păcat de moarte). Toate aceste persoane sunt osândite, după cum este menţionat clar în Galateni 5:19-21, 1Corinteni 6:9, Efeseni 5:5-8.  Purgatoriul este doar pentru cei din adevărata Credinţă care au fost iertaţi de păcatele lor însă nu au făcut ispăşire completă pentru păcatele pe care le-au comis. Vom vorbi mai mult despre aceasta în curând.

Aşadar în 1 Corinteni 3:12, lemnul, fânul şi paiele (care sunt arse) semnifică faptele unui om care a murit în harul sfinţitor şi a fost iertat de orice păcate de moarte pe care le-a comis. El este aşadar în cele din urmă mântuit, însă nu a făcut ispăşire completă pentru păcatele comise după botez.

EXEMPLU DESPRE UN OM CARE A FOST IERTAT PENTRU PĂCATUL SĂU DE MOARTE ÎNSĂ NU A FĂCUT ISPĂŞIRE COMPLETĂ, ESTE CAZUL LUI DAVID

Un bun exemplu despre un om care a fost iertat pentru păcatul său de moarte însă nu a făcut ispăşire este cazul lui David. În 2 Samuel 11 (2 Regi 11 în biblia catolică Douay-Rheims) citim că regele David a comis adulter cu Batşeba. De asemenea, a făcut în aşa fel încât soţul Batşebei să fie ucis. Astfel a comis păcate de moarte. Dacă David ar fi murit în acea stare, ar fi fost osândit la Iad. 1 Corinteni 6:9 ne arată că adulterii şi ucigaşii nu intră în Împărăţia lui Dumnezeu. Însă David s-a căit pentru păcatele sale atunci când a fost declarat vinovat de Natan în 2 Samuel 12.

David_penitent

2 Samuel 12:13– “‘Am păcătuit înaintea Domnului’, a zis David către Natan. ‘Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta’, a zis Natan, ‘şi tu nu vei muri’.”

Domnul a iertat păcatul lui David, iar Natan a spus că nu va muri, adică nu va suferi moartea veşnică. Păcatul a fost iertat pentru că David s-a căit cu adevărat şi nu l-a mai repetat. Însă aceasta nu a fost tot; trebuia făcută ispăşire completă pentru păcatul comis. Citim în 2 Samuel 12:14-15 că David a trebuit să sufere moartea copilului său pentru a face ispăşire pentru păcatul comis – păcat care fusese deja iertat.

2 Samuel 12:14-15 – “‘…fiindcă tu prin această faptă ai dat duşmanilor Domnului pricină să-L hulească, de aceea va muri fiul ce ţi s-a născut.’ Apoi s-a dus Natan la casa sa, iar Domnul a lovit copilul pe care i-l născuse lui David femeia lui Urie şi copilul s-a îmbolnăvit”

Aceasta oferă dovadă incontestabilă că vina păcatului unui credincios poate fi iertată însă fără ca întreaga pedeapsă să fie înlăturată. Conciliul Tridentin a spus astfel:

Papa Iulius al III-lea, Conciliul Tridentin, despre Sacramentul Pocăinţei, Sesiunea 14, Capitolul 8, 25 Noiembrie 1551 – “…este absolut fals şi contrar cuvântului lui Dumnezeu că vina [unui păcat] nu este iertată vreodată de Domnul fără ca întreaga pedeapsă de asemenea să fie înlăturată. Căci exemple clare şi ilustre se găsesc în Sfintele Scripturi [cf. Geneza 3:16, Numerii 12:14, Numerii 20:11;  2 Regi 12:13 (Douay-Rheims) f. etc.].” (Denzinger 904)

În acest citat din Conciliul Tridentin vedem făcându-se referire la multe locuri din Scriptură unde un păcat este iertat fără ca întreaga pedeapsă de asemenea să fie înlăturată. De exemplu Numerii capitolul 20.

Numerii 20:11-12– “Apoi şi-a ridicat Moise mâna şi a lovit în stâncă cu toiagul său de două ori şi a ieşit apă multă şi a băut obştea şi dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul către Moise şi Aaron: ‘Pentru că nu M-aţi crezut, ca să arătaţi sfinţenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veţi duce voi adunarea aceasta în pământul pe care am să i-l dau’.”

Când Moise, ascultând porunca lui Dumnezeu, a lovit de 2 ori stânca pentru a scoate în mod miraculos apă din ea, a fost un anumit nivel de ezitare în modul în care el şi Aaron au prezentat aceasta oamenilor. Un comentariu catolic explică: “Vina lui Moise şi Aaron, în acest caz, a fost o anumită sfială şi slăbiciune de credinţă; nu ca să se îndoiască de puterea sau adevărul lui Dumnezeu; ci simţind nevrednicia acelui popor răzvrătit şi neîncrezător, au vorbit cu o anume ambiguitate” (comentariu Douay-Rheims).

Drept urmare, Dumnezeu a spus lui Moise şi Aaron că ei nu vor fi aceia care să aducă poporul în pământul promis. Aceasta a fost pedeapsa lor, chiar dacă au rămas în protecţia lui Dumnezeu. Această pedeapsă a fost îndeplinită; Iosua şi Caleb au fost cei care au intrat împreună cu poporul pe pământul promis.

NIMIC NECURAT NU VA INTRA ÎN RAI

Acest gen de ispăşire pentru pedepsele rămase, care provin de la păcatele de moarte iertate, este adesea făcută pe pământ prin fapte bune şi rugăciuni, suferind încercări şi necazuri, şi printr-o trăire mai intensă a Credinţei adevărate. Dacă această ispăşire nu este făcută pe pământ, trebuie şi este făcută în purgatoriu – presupunând că persoana moare în harul lui Dumnezeu (în harul sfinţitor). Ispăşirea trebuie făcută, căci Apocalipsa spune clar că nimic necurat nu va intra în Rai.

Apocalipsa 21:27 – “Şi în cetate nu va intra nimic necurat şi nimeni care e dedat cu nelegiuirea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului.”

Vedem acelaşi lucru în Epistola către evrei.

Evrei 12:14 – “Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”

Trebuie înţeles că purgatoriul nu este pentru cei care mor în păcat de moarte sau în afara Credinţei adevărate. Această precizare trebuie făcută, deoarece mulţi necatolici spun lucruri precum “purgatoriul nesocoteşte taina spovedaniei” sau că Biserica Catolică ar învăţa că “oamenii se mântuiesc în purgatoriu chiar dacă au murit în păcat”. Învăţătura catolică este că purgatoriul e doar pentru cei care mor în harul lui Dumnezeu, în har sfinţitor, însă nu au ispăşit complet pedeapsa temporară datorată păcatelor lor iertate sau veniale care au fost comise după botez.

Purgatoriu_schema

BIBLIA ÎNVAŢĂ CĂ SUNT PĂCATE DE MOARTE ŞI PĂCATE MAI PUŢIN GRAVE (ADICĂ VENIALE, LESNE-IERTĂTOARE)

Păcatul de moarte distruge starea de har sfinţitor. De aceea Galateni 5:19-21, 1 Corinteni 6:9, şi Efeseni 5:5-8 învaţă că oamenii care comit asemenea păcate de moarte pierd “moştenirea lor” în cer (adică pierd starea de har sfinţitor). Exemple de păcate de moarte sunt actul sexual în afara căsătoriei, crima, beţia, minciuna, adulterul, furtul, frauda, masturbarea, uitatul la pornografie, acceptarea gândurilor necurate, homosexualitatea, lesbianismul, erezia, idolatria, încălcarea poruncilor, etc. Dacă oamenii mor în starea de păcat de moarte vor fi osândiţi. 1 Ioan 5:16 deosebeşte între păcate de moarte şi păcate care nu sunt de moarte.

1 Ioan 5:16 – “Dacă cineva îl vede pe fratele său săvârşind un păcat care nu este de moarte, să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţă; aceasta celor care săvârşesc un păcat care nu este de moarte. Dar există şi păcat care este de moarte: Nu spun ca cineva să se roage pentru acela. Orice nedreptate este păcat, dar există şi păcat care nu este de moarte.”

În conştiinţa lor oamenii ştiu că este o mare diferenţă între crimă şi ceva precum izbucniri nejustificate de mânie sau lipsă de răbdare. Cea dintâi clar este păcat de moarte, însă cele din urmă sunt păcate veniale. (Apropo, mânia poate fi şi justificată.)

Păcatele veniale, (i.e., ofensele mai mici împotriva lui Dumnezeu) slăbesc sufletul, şi îl fac mai vulnerabil pentru păcat de moarte. Păcatul de moarte distruge starea de har sfinţitor şi pune pe om în starea de osândire. De aceea imediat după versetul ce dovedeşte purgatoriul (1 Corinteni 3:15) citim aceasta:

1 Corinteni 3:17 – “De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.”

Acest verset vorbeşte despre cei care mor în păcat de moarte: adică în afara harului sfinţitor. Vor fi osândiţi. Păcatul de moarte poate fi iertat doar prin spovada la un preot valid, după cum e dovedit din Ioan 20:23. Poate, de asemenea, să fie iertat prin căinţă perfectă cu intenţia de a merge la spovadă.

1 Corinteni 3:17 este semnificativ pentru această discuţie. Demonstrează faptul că, contextul din 1 Corinteni 3 se referă la păcate. Aceasta este important. Dacă 1 Corinteni 3:15 într-adevăr se referă la un om care este păgubit (pedepsit) pentru păcatele sale şi este salvat prin foc (şi am văzut că tocmai la asta se referă), atunci nu încape îndoială că se referă la purgatoriu.

În încercarea lor de a scăpa de această concluzie, unii necatolici care neagă existenţa purgatoriului, susţin că, contextul din 1 Corinteni 3 nu se referă la păcate ci doar la fapte rele. Ei construiesc o falsă dihotomie între păcate şi fapte rele, ca şi cum acestea ar fi două categorii separate. Ei spun că sunt fapte rele ce nu sunt păcate. Însă această încercare eşuează lamentabil în lumina versetului 1 Corinteni 3:17 pe care l-am citat înainte. 1 Corinteni 3:17 demonstrează faptul că contextul se referă la păcate pentru care unii dintre ei sunt distruşi (osândiţi). Pe lângă aceasta, Noul Testament nu învaţă că există vreo diferenţă între păcate şi fapte rele.

Toate acestea demonstrează că păcatele veniale sau ispăşirile ori imperfecţiunile care rămân în cazul unora şi sunt arse în 1 Corinteni 3:15 sunt într-adevăr pedepse pentru păcate, în purgatoriu.

DOVEZI INDIRECTE PENTRU PURGATORIU: MATEI 5:25 ŞI MATEI 12:32

Purgatoriu1a

Dovezi indirecte pentru purgatoriu se găsesc în alte părţi ale Noului Testament. Următoarea parabolă a lui Isus este un exemplu.

Matei 5:25-26 – “Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat grăiesc ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban.”

Vedem că Isus spune parabola unui om care, din proprie vină, este aruncat în închisoare până când plăteşte sau face ispăşire pentru datoria lui. Aceasta este exact ca purgatoriul.

Matei 12:32, de asemenea, este foarte relevant.

Matei 12:32 – “Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să vie.”

De ce ar spune Isus că păcatul împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în această lume şi nici în cea care va să vie? Părinţii Bisericii, precum papa sf. Grigore cel Mare, au înţeles aceste cuvinte ale lui Isus ca indicaţie că anumite păcate vor fi iertate sau ispăşite în lumea următoare: în purgatoriu.

Papa sf. Grigore cel Mare, Dialogurile (4, 40), 593 d.C. – “Toţi sunt prezentaţi la judecată aşa cum au plecat din această lume. Totuşi, trebuie crezut că este, pentru greşeli veniale, un foc purgatorial înaintea judecăţii, în vederea faptului că Adevărul [Isus] spune că dacă cineva blasfemiază împotriva Duhului Sfânt nu îi va fi iertat nici în această lume nici în cea ce va să vie [Matei 12:32]. În această declaraţie ne este dat să înţelegem că anumite greşeli pot fi iertate în această lume iar altele în lumea ce va veni. Căci dacă ceva este interzis unei persoane într-o anumită ocazie particulară, raţiunea deduce în mod logic că este permis cu alte ocazii. Însă, aşa cum am spus înainte, aceasta trebuie crezută ca fiind o dispoziţie posibilă pentru păcatele mici şi mai puţin grave.” (William Jurgens, The Faith of the Early Fathers, Vol. 3: 2321.)

IOAN 15:2 ŞI 1 PETRU 1:7: DUMNEZEU FOLOSEŞTE FOCUL ŞI DISCIPLINA PENTRU A PURIFICA PE COPIII SĂI – ACEASTA CORESPUNDE CU PURGATORIUL

Biblia, de asemenea, învaţă că Dumnezeu foloseşte focul şi disciplina pentru a corecta şi a purifica pe copiii săi.

Ioan 15:2 – “Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.”

1 Petru 1:6-7– “Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme, pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Isus Cristos.”

Isus îşi disciplinează copiii, pentru a-i perfecţiona şi pentru ca ei să aducă mai multe roade. Dacă aceasta nu este făcută complet pe pământ, trebuie făcută în purgatoriu.

ÎNSĂ PATIMILE LUI ISUS DE PE CRUCE NU AU COMPENSAT TOTUL?

Unor necatolici le place să îmbrăţişeze poziţia că patimile şi moartea lui Isus Cristos au compensat totul, inclusiv pedeapsa datorată pentru păcatele viitoare. Nu sunt griji pentru ceva precum purgatoriul, spun ei, pentru că Isus Cristos a plătit preţul pentru tot. Acest argument este fals din multe motive.

Mai întâi, este dovedit fals de Coloseni 1:24.

Coloseni 1:24 “Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi, şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile suferinţelor lui Cristos, pentru trupul Lui, adică Biserica.”

Acest verset ar putea fi şocant pentru unii care nu l-au mai auzit până acum. Paul spune că împlineşte, pentru Biserică, acele lucruri care lipsesc în suferinţele lui Cristos. Suferinţele lui Cristos au fost perfecte şi de valoare infinită; deci ce înseamnă aceasta?

Ceea ce sf. Paul vrea să spună este că multe suferinţe încă lipsesc şi sunt necesare pentru ca membrii Bisericii să-şi lucreze mântuirea, care a fost făcută posibilă de Jertfa lui Cristos. Acest verset dovedeşte că Jertfa lui Cristos nu scapă de toate grijile despre posibilitatea unei pedepse viitoare datorată păcatului cuiva. Altfel Paul nu ar fi spus vreodată că suferinţele lui împlinesc pentru membrii Bisericii ceea ce lipseşte în Jertfa lui Cristos; şi nici Isus nu ar fi vorbit despre pedepsele pentru păcate, despre care vorbeşte în mod repetat. Acest verset Coloseni 1:24, de asemenea, dovedeşte doctrina catolică despre comuniunea sfinţilor, şi despre efectul mijlocirii prin rugăciune şi sacrificiu.

În al doilea rând, argumentul protestant menţionat anterior este combătut şi de următoarele: Dacă ar fi fost adevărat că Jertfa lui Cristos a plătit pentru tot, inclusiv pedepsele viitoare cauzate de fiecare păcat al omului, atunci nimeni nu ar mai trebui să creadă sau să facă ceva ca să se mântuiască. Jertfa lui Cristos ar fi plătit preţul pentru tot. Însă chiar şi necatolicii care afirmă că Isus a plătit pentru absolut tot, spun că nu toţi oamenii sunt mântuiţi. Ei recunosc că oamenii trebuie să facă ceva pentru a se mântui. Cu o asemenea recunoaştere, ei se contrazic singuri şi dovedesc netemeinicia argumentului lor, cum că Jertfa lui Cristos ar fi avut grijă de tot.

În al treilea rând, acest argument este bazat pe o gravă interpretare greşită a Răscumpărării lui Cristos. Care este înţelesul patimilor şi morţii lui Cristos? Isus Cristos a răscumpărat lumea şi a distrus păcatele oamenilor, aşa cum Conciliul catolic din Florenţa a definit.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, Cantate Domino, 1441, ex cathedra: “Sfânta Biserică romană cu fermitate crede, profesează şi învaţă, că nimeni conceput din bărbat şi femeie nu a fost vreodată eliberat de stăpânirea diavolului, decât prin meritul mediatorului dintre Dumnezeu şi oameni, Domnul nostru Isus Cristos; El care a fost conceput fără păcat, s-a născut şi a murit, DOAR PRIN MOARTEA LUI A DISTRUS PE DUŞMANUL RASEI UMANE DISTRUGÂND PĂCATELE NOASTRE, şi a deschis intrarea în Împărăţia Cerului, pe care primul om prin propriul său păcat a pierdut-o cu toată moştenirea…”

Aceasta înseamnă că fiecare păcat care este iertat este iertat de Isus Cristos, şi în mod specific de meritul pătimirii şi morţii Sale. Această iertare este acordată doar celor care urmează pe Cristos şi fac ceea ce El spune că trebuie făcut, fapt ce le permite să beneficieze de Răscumpărarea Sa. Nu înseamnă că Dumnezeu nu va pedepsi pe oameni pentru păcatele lor viitoare. Nu înseamnă că penalitatea pentru toate păcatele lumii întregi a fost îndepărtată.

VECHIUL TESTAMENT (ADEVĂRAT) DOVEDEŞTE PURGATORIUL – 2 MACABEI 12:46

Mai este o dovadă pentru purgatoriu. Vine din Cartea a Doua a Macabeilor. Unii necatolici s-ar putea gândi imediat: eu nu am această carte în biblia mea. Este adevărat; cărţile Macabeilor nu se găsesc în biblia protestantă. Nu se găsesc în biblia protestantă, pentru că Martin Luther, primul protestant, le-a scos atunci când s-a rupt de Biserica Catolică. De asemenea, el a adăugat cuvântul “doar” în Romani 3:28, şi a criticat alte cărţi care au rămas în biblia protestantă, precum cartea lui Iacob.

În total, în biblia protestantă lipsesc şapte cărţi din Vechiul Testament. Aceste cărţi au fost scoase deoarece conţin lucruri învăţate de catolicism, pe care protestantismul le respinge. Chiar dacă ele fac parte din canonul sau colecţia de Scripturi încă de pe vremea Bisericii primare, biblia protestantă le respinge. Faptul că aceste cărţi pe care protestanţii le resping (precum cărţile Macabeilor) sunt cu adevărat parte din Scriptură poate fi dovedit chiar din Biblie.

SEPTUAGINTA

Există ceva numit Septuaginta. Septuaginta este o faimoasă traducere greacă a Vechiului Testament făcută de 70 de cărturari la câteva secole înainte de naşterea lui Isus Cristos. Puteţi citi multe informaţii despre Septuagintă pe internet. Această faimoasă traducere a Vechiului Testament din ebraică în greacă conţine cele şapte cărţi pe care biblia protestantă le respinge. Iată acum partea interesantă. Sunt aproximativ 350 de citate din Vechiul Testament în Noul Testament care ne-a fost transmis până în ziua de azi. Ei bine, aproximativ 300 din aceste citate sunt din versiunea Septuagintă a Vechiului Testament. În alte cuvinte, Noul Testament, pe care până şi protestanţii îl au, citează versiunea Vechiului Testament care acceptă cărţile catolice ale Bibliei. Aceasta înseamnă că scriitorii Noului Testament acceptau versiunea Septuagintă, şi astfel cele şapte cărţi pe care protestanţii le resping. Însă asta nu e tot. În Evrei 11:35 din bibliile protestante şi catolice, vedem făcându-se referire la un eveniment care este înregistrat doar în Cartea a Doua a Macabeilor capitolul 7.

Evrei 11:35 – “Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere…”

Povestea la care se face referire aici se găseşte într-un singur loc din Biblie. Se găseşte în  2 Macabei 7, care spune povestea unei mame şi a celor şapte fii ai ei. Această mamă şi cei şapte fii au refuzat să fie izbăviţi de torturi şi chinuri, pentru ca să poată învia împreună cu cei drepţi. Astfel, în Evrei 11:35 sf. Paul face referire la Cartea a Doua a Macabeilor. Aceasta demonstrează că 2 Macabei, carte pe care biblia protestantă nu o are, face parte din adevăratul Vechi Testament. 2 Macabei capitolul 12 învaţă în mod clar să ne rugăm pentru cei decedaţi, iar ca urmare învaţă despre purgatoriu.

2 Macabei 12:46 “Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că s-a rugat pentru cei morţi, ca ei să fie sloboziţi de păcat.”

Acest verset învaţă despre purgatoriu. Spune că este gând sfânt să ne rugăm pentru morţi pentru ca ei să fie eliberaţi de păcatele lor. Biblia învaţă astfel că este un loc după moarte unde unii dintre credincioşii care se vor mântui sunt închişi, şi pot fi ajutaţi de rugăciuni. Aceasta corespunde cu învăţătura din 1 Corinteni 3:15, unde am văzut deja, că unii oameni sunt mântuiţi însă suferă pagubă (sau pedeapsă), prin foc.

Acest loc este purgatoriul, iar acest verset îl dovedeşte foarte clar. De aceea această carte a fost scoasă din anumite biblii de cei care au vrut să inventeze o nouă şi falsă versiune a creştinătăţii – una care nu este conformă cu Tradiţia sau cu învăţătura Bibliei.

PĂRINŢII BISERICII AU CREZUT ÎN PURGATORIU ŞI ÎN RUGĂCIUNILE PENTRU CEI DECEDAŢI

Purgatoriu parintii Bisericii

Pe lângă toate aceste dovezi biblice, purgatoriul este dovedit şi de faptul că părinţii Bisericii creştine au crezut în purgatoriu şi în rugăciunile pentru cei morţi. Sf. Augustin este un faimos părinte al Bisericii. E privit cu onoare de catolici, şi în general şi de mulţi necatolici care pretind să fie creştini. Sf. Augustin în mod clar a crezut în purgatoriu.

Sf. Augustin de Hippo, Predici, 411 d.C. – “…nu încape îndoială că cei decedaţi sunt ajutaţi, pentru ca Domnul să-i privească cu mai multă milă decât ar fi meritat ei din cauza păcatelor lor. Întreaga Biserică ţine această practică ce a fost transmisă de părinţi: să se roage pentru cei care au murit în comuniunea Trupului şi Sângelui lui Cristos(William Jurgens, The Faith of the Early Fathers, Vol. 3:1516)

Observaţi că sf. Augustin spune că întreaga Biserică creştină se roagă pentru credincioşii decedaţi: cei care mor în comuniune corectă cu adevărata Biserică.

Sf. Augustin, Credinţă, Speranţă şi Iubire, 421 d.C. – “Că după această viaţă ar fi un asemenea foc nu este incredibil, şi poate fi descoperit sau lăsat ascuns dacă unii dintre credincioşi ar putea fi salvaţi, unii mai încet alţii mai repede într-un grad mai mare sau mai mic în care au iubit lucrurile bune ce trec – printr-un anume foc purificator.” (William Jurgens, The Faith of the Early Fathers, Vol. 3:1920)

Sf. Augustin, Credinţă, Speranţă şi Iubire, 421 d.C. – “Nu poate fi negat faptul că sufletele răposate găsesc mângâiere prin pietatea prietenilor şi rudelor care încă trăiesc, când Sacrificiul Mediatorului este oferit pentru ei, sau când pomeni sunt date în biserică.” (William Jurgens, The Faith of the Early Fathers, Vol. 3:1930)

Mulţi alţi părinţi mai pot fi citaţi, însă iată doar câţiva dintre ei:

Sf. Grigore de Nyssa, Predici despre cei răposaţi, 383 d.C. – “[un om]… găseşte că nu poate lua parte la divinitate până când nu a fost purificat de contagioasa murdărie din sufletul său, prin foc purificator.”

Tertullian, Monogamie, Post 213 d.C. – “Femeia, după moartea soţului, se roagă pentru sufletul lui şi cere ca el în timp ce aşteaptă să găsească odihnă; şi să ia parte la prima înviere. Iar în fiecare an, la comemorarea morţii sale, ea oferă Sfânta Jertfă.”

Aceasta dovedeşte că până şi în secolul al treilea practica Bisericii era ca rugăciuni să fie făcute pentru credincioşii decedaţi: cei care mor având adevărata credinţă şi aparent fără păcat de moarte.

Sf. Chiril din Ierusalim, Lecturi Catehetice, 350 d.C. – “Apoi îi menţionăm de asemenea pe aceia care deja au adormit … căci credem că va fi de mare ajutor sufletelor pentru care această rugăciune este făcută …”

Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii despre 1 Corinteni, 392 d.C. – “Să-i ajutăm şi să-i comemorăm. Dacă fiii lui Iov au fost purificaţi de jertfa tatălui lor (Iov 1:5), de ce să ne îndoim dacă jertfele noastre aduse pentru morţi le aduc o consolare?  Să nu ezităm să-i ajutăm pe cei care au murit şi să ne rugăm pentru ei.”

Putem vedea aşadar că Scriptura învaţă despre purgatoriu şi că încă din primele secole creştinii credeau în această învăţătură. De ce credeau creştinii primelor secole în purgatoriu şi în rugăciunile pentru cei decedaţi? Evident nu pentru că aceasta ar fi o doctrină creată de om, ci pentru că au văzut clar că Biblia învaţă despre acest lucru şi că face parte din Tradiţia primită de la apostoli.

Tradus din cartea “The Bible Proves the Teachings of the Catholic Church” [Biblia dovedește învățăturile Bisericii Catolice]

Înapoi la secțiunea principală despre dovezi biblice