Biblia învață că Isus l-a făcut pe sf. Petru primul papă

 

Isus Papalitate

ÎN MATEI CAPITOLUL 16 ISUS PROMITE SFÂNTULUI PETRU CHEILE ÎMPĂRĂŢIEI

Matei 16:16-19 – “Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu. Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.

Isus promite lui Petru cheile împărăţiei cerurilor şi declară că orice va lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice va dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.  Chiar dacă toţi cei 12 discipoli sunt adunaţi la această întâlnire, Isus spune aceste lucruri doar sfântului Petru.

ÎN TIMP CE VORBEA LUI PETRU, ISUS SPUNE CĂ VA ZIDI BISERICA SA CHIAR PE ACEASTĂ PIATRĂ

Isus spune: “tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea”. Cuvântul grec pentru “această” – la fel ca în această piatră – este pronumele demonstrativ taute. Înseamnă “chiar această” piatră sau “această aceeaşi” piatră. Taute este utilizat când “se dorește să se atragă atenția în mod deosebit asupra unui obiect desemnat, fie în vecinătatea fizică a vorbitorului sau în contextul literar al scriitorului” (H.E. Dana şi J.R. Mantey, A Manual Grammar of the Greek New Testament [Gramatică a Noului Testament Grecesc], 127).  În versiunea King James, taute este tradus ca “the same” [aceeaşi] în 1 Corinteni 7:20 şi “this same” [această aceeaşi] în 2 Corinteni 9:4.

Deci formularea lui Isus către Petru are acest înţeles: Tu eşti Petru şi CHIAR pe ACEASTĂ PIATRĂ voi zidi Biserica Mea. Din contextul dat, “această piatră” se referă în mod natural la Petru. Pe lângă aceasta, Isus îi şi schimbă numele din Simon într-un nume ce înseamnă piatră. (Vom analiza aceasta mai târziu).

SCHIMBAREA NUMELUI LUI PETRU

Isus îi schimbă numele din Simon în Petru, exact înainte să îi spună: “şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea”.

Matei 16:17-18 – “… Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona… Şi eu îţi zic: tu eşti Petru…“

În Vechiul Testament, schimbarea numelui indică o numire într-un post, o chemare specială sau o schimbare de rang/statut. În Geneză citim următoarele despre Avraam:

Geneza 17:5 – “Nu te vei mai numi Avram [Abram]; ci numele tău va fi Avraam [Abraham]; căci te fac tatăl multor neamuri.“

Dumnezeu i-a schimbat numele din Avram în Avraam deoarece noul nume indică rolul special ca şi CONDUCĂTOR al poporului lui Dumnezeu. Avraam a fost ales să fie părintele multor neamuri. (De asemenea, a fost numit “stâncă”, după cum vom vedea.)

În ebraică, Avram înseamnă părinte distins, însă Avraam înseamnă părintele mulţimii.

În acelaşi fel, în Geneza 32:28, citim că Dumnezeu a schimbat numele lui Iacov în “Israel” pentru a indica poziţia sa specială. Aşadar, în afara tuturor celorlalte lucruri importante pe care Isus le spune sfântului Petru în Matei 16, schimbarea numelui din Simon în Petru foloseşte pentru a confirma adiţional poziţia specială a sfântului Petru şi noul lui statut.

CHEILE ÎMPĂRĂŢIEI

Matei 16:19 – “Ţie [Petru] îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

Niciunui alt apostol nu îi sunt date cheile împărăţiei cerurilor. În Matei 18:18 citim că tuturor apostolilor le este dată puterea de a lega şi a dezlega; însă doar lui Petru îi sunt date cheile împărăţiei cerurilor în Matei 16:19. Aceasta ne arată că puterea care a fost dată tuturor apostolilor în Matei 18:18 pentru a lega şi a dezlega, trebuie exercitată sub autoritatea cheilor date doar sfântului Petru.  Petru deţine o poziţie unică de autoritate în Biserică.

“CHEILE ÎMPĂRĂŢIEI” SE REFERĂ LA ISAIA 22 ŞI LA POZIŢIA DE PRIM-MINISTRU

Iată ce e foarte interesant. Majoritatea nu cunosc că această referire la cheile împărăţiei din Matei 16:19 (şi la puterea lui Petru de a lega şi a dezlega împreună cu acestea) vine din Isaia capitolul 22. Cuvintele lui Isus către Petru în Matei 16 sunt o referire la funcţia prim-ministrului împărăţiei din Vechiul Testament.

Isaia 22:22 Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide.

Observaţi că limbajul se aseamănă în mod clar cu Matei 16:19.  În Vechiul Testament Dumnezeu a făcut un legământ cu David, pentru a stabili o împărăţie. Monarhia lui David, regatul lui Dumnezeu pe pământ, avea rolul de a fi un prototip al împărăţiei lui Dumnezeu pe care Isus Cristos o va întemeia. De aceea în Scriptură Isus este numit fiul lui David.

Tot din acelaşi motiv Evanghelia după Matei are împărăţia ca unul din subiectele sale principale; şi tot de aceea Petru însuşi spune în Faptele Apostolilor 2:30 că Isus şade pe tronul lui David.  Luca 1:32 spune următoarele despre Isus: “El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David…”

Isus şade pe tronul lui David, însă împărăţia lui Isus este una spirituală; împărăţia lui e Biserica Sa. Împărăţia lui Isus nu doar egalează, ci întrece prototipul, împărăţia lui David. Mesajul aici este că împărăţia lui Isus este întemeiată de-a lungul unor linii similare cu împărăţia lui David.

ISUS ÎL FĂCEA ÎN MOD CLAR PE PETRU PRIM-MINISTRUL SĂU

Sfantul Petru cheile imparatiei cerurilor

În împărăţia lui David vedem nu doar că era un rege ce conducea toţi supuşii, dar şi că regele avea miniştri regali, un gen de cabinet regal. Vedem făcându-se referire la acest cabinet regal (aceşti funcţionari-căpetenii sau miniştri regali ai regelui) în 2 Samuel 8 (2 Împăraţi 8 în biblia catolică Douay-Rheims). Se face referire la ei şi în 1 Împăraţi 4 (3 Împăraţi 4 în Douay-Rheims) şi în alte pasaje. În acest cabinet regal era un ministru al apărării, miniştri ai comerţului, ai proviziilor, etc.

Însă dintre toţi miniştrii regelui, era unul care avea autoritate mai mare decât toţi ceilalţi. Acesta era prim-ministrul, care conducea peste casa regelui.  Aici devine relevant pentru Matei 16 adevărul fascinant din Isaia 22.

În Isaia 22 citim că prim-ministrul AVEA CHEIA casei lui David. Vom repeta aceasta: prim-ministrul avea cheia casei lui David. Aceasta reprezenta autoritatea prim-ministrului asupra casei regelui.

Isaia 22:20-22 – “În ziua aceea, zice Domnul, voi chema pe robul Meu Eliachim, fiul lui Hilchia, îl voi îmbrăca în tunica ta [Şebna], îl voi încinge cu brâul tău, şi voi da puterea ta în mâinile lui. El va fi ca un părinte pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda.  Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide.

Observaţi că prim-ministrul avea cheia casei lui David. De asemenea, vedem că i-a fost încredinţată “puterea”, şi că va fi “ca un părinte pentru locuitorii Ierusalimului”.

În Isaia 22 prim-ministrul împărăţiei era un bărbat numit Şebna. Isaia 22:15 spune că Şebna era conducătorul casei împărăteşti. Apoi Şebna a părăsit funcţia de prim-ministru şi a fost înlocuit de un bărbat numit Eliachim, iar cheia împărăţiei, pe care o avea Şebna, a fost dată de regele Ezechia (succesorul lui David care domnea ca rege la acea vreme) lui Eliachim. Regele Ezechia a dat lui Eliachim cheia împărăţiei pentru că Eliachim l-a succedat pe Şebna în funcţia de prim-ministru.

Eliachim avea acum cheia casei lui David. Prin faptul că deţinea cheia, toţi aveau să îl recunoască pe Eliachim ca fiind prim-ministrul regelui.

Gândiţi-vă la asemănările extraordinare cu Matei 16. În Isaia 22:22 vedem făcându-se referire clară la înmânarea cheii împărăţiei, la fel cum Isus a dat cheile sfântului Petru. Pe lângă aceasta, specificarea că odată cu cheia “când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide”, este în mod izbitor asemănătoare cu ceea ce Isus spune sfântului Petru când îi dă cheile împărăţiei Sale în Matei 16:19 “ceea ce vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”  Semnificaţia acestor lucruri ar trebui să fie foarte evidentă pentru oricine.

Isus şade pe tronul lui David, deci când Isus vine să întemeieze împărăţia Sa (Biserica Sa), care este împlinirea împărăţiei lui David, în mod similar numeşte cabinetul regal: apostolii Săi. Însă dintre aceşti miniştri regali (apostolii), este un prim-ministru; cel care are autoritate asupra tuturor celorlalţi miniştri şi asupra tuturor supuşilor împărăţiei Sale. Prim-ministrul este acela care va avea cheile împărăţiei şi i se va da întâietate în Biserică pentru a avea grijă de treburile împărăţiei.

Isus si Petru

Astfel, când Isus a spus lui Petru “îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor”, a fost un semnal clar pentru toţi evreii educaţi, că Isus îl va face pe sf. Petru prim-ministrul Său. Isus declara că sf. Petru va fi primul papă – preşedintele sau guvernatorul Bisericii Sale. Aceasta este o dovadă puternică şi incontestabilă că Isus într-adevăr spunea în Matei 16:18-19 că sf. Petru va fi primul papă.

CINE ESTE PIATRA DIN MATEI 16?  E PETRU

Functia papala

Matei 16:18 – “Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.”

Ar trebui să fie evident că Petru este cel pe care Isus îl descrie ca fiind piatra. Însă protestanţii aduc tot felul de obiecţii la acest lucru.

OBIECŢIE: PETRU NU PUTEA SĂ FIE PIATRA, PENTRU CĂ ISUS ESTE SINGURA TEMELIE

1 Cor 3:11 – “Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Isus Cristos.”

Cei care ridică această obiecţie nu realizează că Biblia vorbeşte despre toţi apostolii ca fiind temelii.

Apocalipsa 21:14 – “Zidul cetăţii avea 12 temelii, şi pe ele erau cele 12 nume ale celor 12 apostoli ai Mielului.”

E vreo contradicţie între Apoc 21:14 şi 1 Cor. 3:11? Desigur că nu. Faptul că Isus Cristos este singura temelie, după cum învaţă 1 Cor. 3, nu înseamnă altceva decât că totul vine de la Cristos. Toată adevărata autoritate din cadrul Bisericii trebuie să vină de la Cristos, deoarece însăşi Biserica vine de la Cristos. Orice în afara lui Cristos, este o temelie falsă.

Autoritatea lui Petru vine exact de la Isus Cristos, după cum arată Matei 16. Deci, e destul de evident că dacă Isus este cel care a întemeiat aceste lucruri în Petru, atunci ce e înfiinţat în Petru nu este altă temelie în afară de a lui Cristos. Este chiar temelia lui Cristos.

Aşadar faptul că Isus Cristos este temelia sau piatra din capul unghiului, după cum citim în Efeseni 2:20, nu înseamnă că Însuşi Cristos nu putea sau nu a instalat pe unul dintre apostoli să aibă o funcţie perpetuă ce va fi piatra pe care Biserica avea să fie zidită. Cele două concepte nu se exclud unul pe celălalt. De exemplu: Isus este Bunul Păstor (Ioan 10:14), însă în acelaşi timp dă responsabilitatea păstoririi tuturor oilor Sale lui Petru, după cum vom vedea în Ioan 21:15-17.  Isus este cel cu cheile (Apoc. 1:18,  Apoc. 3:7), dar dă cheile Sale lui Petru.

DUMNEZEU ÎL NUMEŞTE PE AVRAAM STÂNCĂ ÎN VECHIUL TESTAMENT

Dumnezeu este declarat ca fiind “Stânca” în tot Vechiul Testament şi în Deuteronom 32:4, însă Avraam este de asemenea descris ca “stânca” în Isaia 51:1-2.

Deuteronom 32:4 – “El [Dumnezeu] este Stânca, lucrarea Lui este desăvârşită…”

Isaia 51:1-2 – “Uitaţi-vă la stânca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.  Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam…”

Vechiul Testament spune uitaţi-vă la stânca, uitaţi-vă la Avraam. Avraam este descris ca fiind stânca deoarece era părintele tuturor israeliţilor. Numele lui Avraam a fost schimbat din Avram pentru a semnifica rolul său ca stâncă şi părinte al poporului lui Dumnezeu.  Nu ar fi în concordanţă atunci, ca Isus să aleagă pe cineva ca stâncă şi părinte în Noul Testament al noului Israel, Biserica? Ba da, tocmai de aceea numele lui Simon a fost schimbat în Petros, care înseamnă piatră. În lumina tuturor acestor dovezi, ar trebui să fie foarte clar pentru toţi că sf. Petru este piatra. Să trecem mai departe însă.

CUM RĂMÂNE CU PETROS CONTRA PETRA ÎN GREACĂ?

Protestanţii spun că Isus nu ar fi avut cum să spună că Petru e piatra, deoarece sunt diferenţe în cuvintele greceşti. Ei precizează că în greaca originală din Matei 16:16, numele lui Petru este petros, care înseamnă piatră mică, iar cuvântul folosit pentru a indica piatra este petra, care înseamnă piatră mare. Limba greacă spune: “tu eşti Petru (petros) şi chiar pe această piatră (petra) voi zidi Biserica Mea”. Însă acest argument este dezminţit de următoarele lucruri.

În primul rând, cuvintele petros şi petra aveau acelaşi înţeles (piatră) în limba greacă folosită pe timpul lui Cristos. În unele poezii greceşti antice petros însemna “piatră mică” iar petra “piatră mare”; dar la timpul scrierii Evangheliei după Matei în greacă, acea distincţie dispăruse. (Despre acest lucru vezi şi citatul protestantului D.A. Carson de la pagina 39.)

Mica diferenţă dintre petros şi petra există doar în limba greacă Attic, nu în greaca Koine. Evanghelia a fost scrisă în greaca Koine, unde petros şi petra ambele însemnau “piatră”. Pe lângă aceasta, era un cuvânt pentru piatră mică pe care Isus ar fi putut să îl folosească. Acest cuvânt este lithos. Dacă Isus ar fi vrut să-l numească pe Petru piatră mică, nu piatră mare (petros), atunci ar fi folosit cuvântul lithos. Dar nu a făcut aceasta. A folosit cuvântul petros, care înseamnă piatră mare în greaca Koine. Dacă este o egalare între Petru şi piatra, atunci de ce sunt folosite două cuvinte greceşti (petros şi petra)?  Răspunsul se găseşte în faptul foarte important că Isus vorbea în aramaică, nu în limba greacă.

ISUS NU VORBEA ÎN GREACĂ CI ÎN ARAMAICĂ, IAR ÎN ARAMAICĂ NUMELE LUI PETRU ŞI PIATRA SUNT EXACT LA FEL

În limba aramaică, Matei 16:18 ar suna astfel: “tu eşti kepha şi pe această kepha voi zidi Biserica Mea”.

Observaţi că în aramaică acelaşi cuvânt (kepha) este folosit în ambele locuri. Nu este vreo diferenţă între cele două. Isus făcea legătura dintre Simon şi piatra pe care Biserica avea să fie zidită. Acest lucru este afişat şi în traducerile franceze ale acestui pasaj, care spun: “Tu es pierre, et sur cette pierre

Lipsa de înţelegere protestantă intervine la această chestiune deoarece atunci când se traduce în greacă aramaica pe care Isus o vorbea, cuvântul aramaic kepha devine petra. Petra este cuvântul obişnuit pentru piatră în greacă, şi este de genul feminin. Faptul că petra este de genul feminin nu este o problemă pentru partea a doua a pasajului: pe această kepha (pe această piatră); dar petra, în mod evident, nu poate fi folosit pentru noul nume al lui Petru, căci Petru este bărbat.

Prin urmare, în greacă, numele lui Petru este pur şi simplu schimbat în Petros, sinonim pentru petra, însă unul de gen masculin. Acesta e singurul motiv pentru care este vreo diferenţă între cele 2 cuvinte. Nu încape îndoială că Isus declara că Petru este piatra.

MULŢI PROTESTANŢI RECUNOSC CĂ E EVIDENT FAPTUL CĂ PETRU ESTE PIATRA

În faţa acestor realități, până şi unii protestanţi au fost nevoiţi să recunoască faptul că e inutil să continue să nege că Petru este piatra.

David Hill, preot prezbiterian şi conferenţiar senior pentru studiu biblic la Universitatea din Sheffield, scrie:

“Pe însuşi Petru, confesorul mesianităţii Sale, Isus va zidi Biserica… Încercările de a interpreta ‘piatra’ ca fiind altceva decât Petru în persoană (e.g. credinţa lui, adevărul revelat lui) sunt datorate înclinării protestante, şi introduc afirmaţiei un grad de subtilitate ce e foarte puţin probabil.” (Citat din The Gospel of Matthew, New Century Bible Commentary, p. 261.)

În Dicţionarul Teologic al Noului Testament [Theological Dictionary of the New Testament], o lucrare protestantă editată de protestanţii Gerhard Kittel şi Gerhard Friedrich, este scris un articol de faimosul protestant Oscar Cullmann. Se găseşte în vol. 6:108 din această lucrare. Cullmann spune:

“Însă ce vrea Isus să spună atunci când afirmă că ‘pe această piatră voi zidi Biserica Mea’?  Ideea reformatorilor că se referă la credinţa lui Petru este pe deplin inimaginabilă având în vedere probabila perspectivă diferită a poveştii. Căci nu este vreo referire aici la credinţa lui Petru, ci mai degrabă asemănarea dintre ‘tu eşti Piatra’ şi ‘pe această piatră voi zidi’ arată că piatra a doua nu poate fi decât aceeaşi cu prima piatră. E astfel evident că Isus se referea la Petru căruia i-a dat numele Piatră. Îl numeşte pe Petru… să fie temelia ecclesiei Sale.  În această măsură  exegeza romano-catolică este corectă şi toate încercările de a schimba această interpretare trebuie respinse.”

Dr. John Broadus (1886), un reformat cărturar babtist al bibliei, a fost nevoit să recunoască:

“Pentru că Petru înseamnă piatră, interpretarea normală este că ‘pe această piatră’ înseamnă pe tine.  Nicio altă explicaţie probabil nu ar putea să fie încercată în ziua de azi… Dar este un joc de cuvinte, înţelege cum doreşti. Este un joc de cuvinte şi mai exagerat dacă înţelegem piatra ca fiind Cristos: şi o foarte infimă şi aproape fără înţeles interpretare dacă piatra e mărturia lui Petru… Să se observe că Isus nu avea cum să facă referire la El Însuşi prin piatră, consistent cu ansamblul imaginii, deoarece El este constructorul. A spune ‘voi construi’, ar fi o imagine foarte confuză. Sugerarea unor comentatori că spunând ‘tu eşti Petru şi pe această piatră’ Isus a arătat spre Sine, implică o artificialitate ce pentru unele minţi este respingătoare.” (John A. Broadus, Commentary on the Gospel of Matthew, Valley Forge, PA: Judson Press, 1886 p. 356.)

Babtistul D.A. Carson, profesor pentru Noul Testament la Seminarul Evanghelist Trinity, de asemenea, a fost nevoit să admită:

“Deşi e adevărat că petros şi petra pot însemna ‘piatră mică’ şi respectiv ‘piatră mare’ în greaca primară, distincţia e delimitată în mare măsură poeziei. Mai mult decât atât, aramaica de la bază este în acest caz incontestabilă; şi cel mai probabil kepha a fost folosit în ambele clauze (‘tu eşti kepha’ şi ‘pe această kepha’), de vreme ce cuvântul a fost folosit şi pentru nume şi pentru piatră… Limba greacă face distincţia dintre petros şi petra doar pentru că încearcă să păstreze genul, iar în greacă femininul petra nu ar fi avut cum să fie atribuit unui nume masculin.” (Citat din The Expositor’s Bible Commentary vol. 8, p. 368).

ŞTIM CĂ ISUS VORBEA ÎN ARAMAICĂ PENTRU CĂ BIBLIA NE DĂ CÂTEVA CUVINTE ALE SALE DIN ARAMAICĂ

Deoarece aramaica este relevantă pentru punctele menţionate anterior despre faptul că Petru este piatra, luaţi în considerare dovada că Isus într-adevăr vorbea în aramaică.

În primul rând, ştim că Isus vorbea în aramaică, pentru că unele cuvinte ale Sale sunt păstrate pentru noi în Scriptură. În Matei 27:46 Isus a spus de pe cruce, “Eli, Eli, lama sabactani?” Aceasta este aramaică, nu greacă; înseamnă “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Alt exemplu este Ioan 19:13,17 – “Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit ‘Pardosit cu pietre’, iar evreieşte: Gabata… Isus, ducându-Şi crucea a ajuns la locul zis al Căpăţânii, care în evreieşte se cheamă Golgota.”

Ambele Gabata şi Golgota sunt cuvinte aramaice, aducând încă o dovadă că aceasta era limba folosită de Isus. Însă sf. Ioan le numeşte evreieşti în Biblie pentru că, după cum au explicat cărturarii, acea “ebraică” folosită în mod comun în Noul Testament se referă la aramaică.

SUNT DE ASEMENEA DOVEZI PUTERNICE CĂ EVANGHELIA DUPĂ MATEI A FOST MAI ÎNTÂI SCRISĂ ÎN ARAMAICĂ ŞI APOI TRADUSĂ ÎN GREACĂ

Există dovezi puternice de la părinţii Bisericii că Evanghelia după Matei a fost mai întâi scrisă în aramaică şi apoi tradusă în greacă. Eusebiu, istoricul Bisericii primare, primul care a scris o istorie a Bisericii de la început până în zilele vieţii lui în secolul 4, a spus în mod repetat că Matei a scris Evanghelia sa în ebraică, însemnând aramaică.

În cartea 3, Capitolul 3 a lucrării sale Istoria Bisericească, Eusebiu îl citează pe Papias pentru a afirma: “Matei şi-a compus istorisirile în dialectul ebraic şi toţi le-au tradus după propriile abilităţi”. Prin “dialectul ebraic” se referă la aramaică.

În Cartea 6, Capitolul 25, Eusebiu îl citează pe Origene pentru a afirma: “Prima [Evanghelie] este scrisă după Matei… care o publicase pentru convertiţii evrei, şi a scris-o în ebraică.”

În Cartea 6, Capitolul 25, Eusebiu îl citează pe măreţul părinte al Bisericii, sf. Irineu de Lyon, pentru a afirma: “Matei într-adevăr a scris Evanghelia sa din mijlocul evreilor, în dialectul lor, în timp ce Petru şi Paul au proclamat Evanghelia şi au întemeiat Biserica la Roma.”

Aşadar, Eusebiu îl citează pe sf. Irineu care nu doar spune că Matei a scris Evanghelia sa în dialectul ebraic (i.e. aramaic), dar şi că Petru a întemeiat Biserica la Roma – lucru pe care mulţi necatolici îl neagă, chiar dacă dovada istorică ce arată că Petru a fost la Roma e incontestabilă. “Toate tradițiile antice spun despre martiriul lui Petru la Roma, și nici măcar o singură sursă nu îl plasează în altă parte. Foarte puține evenimente din Biserica apostolică sunt atât de bine atestate.”1

Ţineţi cont că Eusebiu, care îl citează pe Papias, Origene şi Irineu pentru a arăta că Matei a scris în aramaică, a trăit între aproximativ 260-340 d.C. şi a scris prima istorie completă a Bisericii. De parcă aceasta nu ar fi suficient pentru a respinge toate obiecţiile din această privinţă, avem de fapt şi dovezi biblice interne că numele lui Petru în greacă, Petros, este echivalentul la Petra, piatra pe care Biserica este zidită. Această dovadă internă vine din Ioan 1:42.

IOAN 1:42 ECHIVALEAZĂ NUMELE LUI PETRU CU PIATRA

Urmăriţi aceasta în mod logic.

Ioan 1:42 – “Isus l-a privit şi i-a zis: ‘Tu eşti Simon, fiul lui Ioan. Tu te vei chema Cephas (care, tălmăcit, înseamnă Petru).”  (New International Version)

În Ioan 1:42, noul nume al lui Petru este dat în forma sa aramaică: Cephas.  Unii ar putea întreba, “credeam că numele lui Petru în aramaică e Kepha”.  Da, însă în versiuni engleze pentru Ioan 1:42, Kepha e pur şi simplu anglicizat ca Cephas [respectiv Chifa în limba română].  Deci Ioan 1:42 spune că Cephas e tradus ca Petru, numele apostolului.

Cephas [Chifa în română] = numele lui Petru (Ioan 1:42)

Ştim, de asemenea, că Cephas va fi tradus ca petra, cuvântul pentru piatra (Mt. 16:18) pe care este zidită Biserica.

Deoarece Cephas = noul nume al lui Petru (după cum spune Ioan 1:42) şi Cephas = petra (cuvântul pentru piatră), este incontestabil că noul nume al lui Petru = petra, piatra.

Noul nume al lui Petru este echivalentul la “piatră” – nu încape îndoială.

The Primacy of Peter este o colecţie de eseuri scrise de cărturari “ortodocşi” estici. “Ortodocşii” estici nu sunt catolici şi nu acceptă papalitatea. Această lucrare (The Primacy of Peter) a fost editată de celebrul cărturar “ortodox” estic John Meyendorf.  În această lucrare “ortodoxă” estică, este recunoscut în mod repetat că Biblia învaţă faptul că Petru este piatra:

“Există o identitate formală și reală între Petru și piatră. Isus va construi biserica pe Cephas.” (The Primacy of Peter, lucrare editată de John Meyendorf, St. Vladimir’s Seminary Press, 1992, p.48.)

“Prin mărturisirea credinței sale în divinitatea Mântuitorului, Petru a devenit Piatra Bisericii.” (The Primacy of Peter, p. 72.)

“Apostolul Petru este piatra pe care este zidită Biserica, şi va rămâne piatra până la venirea Domnului.” (The Primacy of Peter, p. 122; de asemenea p. 63-65; etc.)

AVÂND ÎN VEDERE CONTEXTUL, AR FI ABSURD DACĂ ISUS NU SPUNEA CĂ PETRU ESTE PIATRA

Gândiţi-vă puţin cât de absurd ar fi dacă Isus nu ar fi spus că Petru e piatra. După cum tocmai am arătat, Isus îl numeşte doar pe Petru ferice.

“Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona…” (Matei 16:17)

Isus schimbă doar numele lui Petru.

Eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea…” (Matei 16:18)

Isus îşi adună discipolii şi dă cheile împărăţiei doar lui Petru. Apoi dă doar lui Petru puterea de a lega şi de a dezlega.

Ţie [Petru] îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri…” (Matei 16:19)

Însă când vorbeşte despre piatră, chiar dacă declaraţia este în mijlocul tuturor acestor declaraţii făcute doar lui Petru, protestanţii vor să credem că Isus nu vorbeşte despre Petru ci despre El Însuşi sau despre altceva. E ridicol. E atât de evident fals încât o argumentare nici nu ar trebui să fie necesară.

Adiţional, ar trebui scos în evidenţă că motivul pentru care Isus spune, în timp ce se referă la Petru, “pe această piatră voi zidi Biserica Mea”, în loc de pe tine, este că în timp ce Petru e în mod clar piatra, funcţia pe care o înfiinţează în Petru (papalitatea) este o funcţie ce va dăinui de-a lungul timpului cu mult după ce Petru a murit. Este zidită pe Petru însă va continua să existe după ce Petru nu mai e. Este o instituţie în Petru, însă nu va fi limitată la Petru. Va avea succesori.

PĂRINŢII BISERICII AU CREZUT ÎN FAPTUL CĂ PETRU ESTE PIATRA

Părinţii Bisericii, primii scriitori creştini proeminenţi din primele secole, au recunoscut că Petru este piatra. Sunt multe citate ce pot fi date drept exemplu, însă iată doar câteva dintre ele.

Tertulian, Despre Monogamie, 213 d.C. , se referă la Petru şi vorbeşte despre Biserică ca fiind “zidită pe el…” (The Faith of the Early Fathers, vol. 1:381)

Sf. Chiril din Alexandria (370-444), care a jucat un rol cheie în Conciliul din Efes, a afirmat în Comentariu despre Ioan – “El [Isus] permite ca să nu mai fie numit Simon… I-a schimbat numele în Petru, din cuvântul petra (piatră); căci pe el avea să-şi zidească mai apoi Biserica”.

Sf. Vasile cel Mare (330-379), Împotriva lui Eunomius, 4 – “Petru… care datorită credinţei sale superioare a primit pe sine zidirea Bisericii.”

Sf. Grigore de Nazianz, măreţ părinte estic (329-389), Discursul 26 – “…dintre toţi discipolii lui Cristos, toţi dintre care erau buni şi merituoşi de ales, unul este numit piatră şi îi este încredinţată temelia Bisericii…”

Sf. Ioan Gură de Aur, măreţ părinte estic şi episcop al Constantinopolului, Omilia 3, De. Poenit. 4, 387 d.C. – “Petru însuşi, capul sau coroana apostolilor… când spun Petru spun acea piatră nefărâmată, acea temelie fermă…”

Mai pot fi citaţi sf. Ambrozie, sf. Ieronim şi mulţi alţii, dar chestiunea ar trebui să fie clarificată până acum.

OBIECŢIE: PIATRA NU ESTE PETRU CI CREDINŢA LUI PETRU

RĂSPUNS: PĂRINŢII AU SPUS CĂ ŞI PETRU ŞI CREDINŢA SA SUNT PIATRA DEOARECE CREDINŢA LUI PETRU ESTE INSEPARABILĂ DE PETRU ÎNSUŞI

În efortul de a pleda împotriva papalităţii, unii necatolici spun că Isus se referea la credinţa lui Petru (nu la Petru însuşi) ca fiind piatra pe care Biserica avea să fie zidită. În încercarea de a demonstra aceasta vor cita până şi unele pasaje selective de la părinţii Bisericii. De exemplu, vor cita acest pasaj al sfântului Ilarie de Poitiers.

Sf. Ilarie de Poitiers (300-368), Despre Treime, 6, 37 – “Această credinţă este temelia Bisericii; prin această credinţă porţile iadului nu pot birui împotriva Ei.” (Nicene and Post-Nicene Fathers, Seria 2, vol. 9, p. 112.)”

Ceea ce ei omit să vă spună este că exact în aceeaşi lucrare, sf. Ilarie a spus că Petru a fost temelia Bisericii (Despre Treime, 6, 20).

Sf. Ilarie de Poitiers (300-368), Despre Treime, 6, 20 – “Fericitul Simon, care după mărturisirea sa a misterului a fost instituit ca să fie piatra de temelie a Bisericii, şi a primit cheile împărăţiei cerurilor” (NPNF2, Vol. 9, p. 105.)”

Sf. Ilarie de Poitiers, Comentariu despre Matei, 7, 6 – “Petru a crezut primul, şi este prinţul apostolatului.”

Părinţii Bisericii au înţeles credinţa lui Petru ca fiind inseparabilă de Petru însuşi şi de funcţia pe care Isus a instituit-o în el ca prim-ministru al Bisericii Sale. Vedem acest fapt şi în Luca 22.

LUCA 22 ÎNVAŢĂ DESPRE INFAILIBILITATEA PAPALĂ (INFAILIBILITATEA FUNCŢIEI DE PAPĂ)

Dumnezeu promite infailibilitate functiei papale

În Luca 22 găsim alt pasaj foarte important, însă adesea omis, care demonstrează învăţătura Bisericii Catolice despre papalitate.

Luca 22:24-32 – “Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare. Isus le-a zis: împăraţii neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi cine vrea să fie primul între voi, să fie servitorul vostru… De aceea vă pregătesc împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele 12 seminţii ale lui Israel. Domnul a zis: Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta: şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”

Acest pasaj este fascinant şi conţine câteva lucruri foarte importante. În primul rând, s-a iscat o ceartă între apostoli despre cine va fi socotit cel mai mare. Isus explică faptul că împărăţia Sa nu este ca cea din lume. Deci vorbeşte despre cum împărăţia Sa (Biserica Sa) este structurată.

Apoi spune că Satana a cerut să cearnă pe toţi apostolii [la plural], dar că Isus s-a rugat pentru Petru [singular] pentru ca a sa credinţă să nu se piardă.

Luca 22:31-32 – “Domnul a zis: Simone, Simone, Satana v-a cerut [plural] să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine [singular], ca să nu se piardă credinţa ta: şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”

Isus spune că satana a cerut pe toţi apostolii, însă El s-a rugat doar pentru Petru ca a sa credinţă să nu piară. Potrivit cuvintelor lui Isus, Petru – cel care primeşte cheile împărăţiei cerurilor – are, de asemenea, o credinţă ce nu poate pieri, ce nu poate greşi. Isus spune aceasta doar despre Petru, separându-l în mod clar de restul.

Astfel vedem, chiar în Luca 22 rădăcinile învăţăturii catolice în ceea ce priveşte infailibilitatea papală. Această învăţătură în ceea ce priveşte infailibilitatea papală nu înseamnă că un papă adevărat, ca succesor al sfântului Petru, nu poate greşi vreodată. Nu înseamnă că nu poate păcătui. Înseamnă că atunci când un papă adevărat învaţă în mod autoritar în privinţa credinţei sau a moralei, Bisericii întregi (i.e, de pe Scaunul lui Petru), Isus nu va lăsa ca acea învăţătură să fie greşită. Dacă ar lăsa-o să fie greşită, atunci însăşi Biserica ar cădea în eroare şi s-ar pierde. Conciliul Vatican I (conciliu catolic dogmatic) a spus astfel:

Papa Pius al IX-lea, Conciliul Vatican I, Sesiunea 4, Capitolul 4, 1870 d.C. – “Aşadar, acest dar al adevărului şi o credinţă care nu poate greşi a fost acordată în mod divin lui Petru şi succesorilor săi în acest scaun…”

Este o credinţă care nu poate greşi, a Funcţiei de prim-ministru/papă care a fost stabilită în Petru şi va continua prin succesorii săi în acea funcţie. Chiar şi în Biserica primară, părinţii Bisericii au văzut acest pasaj din Luca 22 ca încă o dovadă pentru papalitate.

Sf. Ambrozie (secolul 4), în Psalmul 43, nr. 40 – “Petru, după ce a fost ispitit de diavol, primeşte autoritatea asupra Bisericii. Domnul… l-a ales ca păstor al turmei Domnului. Căci lui i-a spus: şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi [Luca 22].”

Isus credinciosi papalitate

ISUS ÎNCREDINŢEAZĂ TOATE OILE SALE LUI PETRU ÎN IOAN 21

Ioan capitolul 21 oferă şi mai multe dovezi că Isus a încredinţat toţi membrii Bisericii Sale sfântului Petru.

Ioan 21:15-17 – “După ce au prânzit, Isus i-a spus lui Simon Petru: Simon, fiul lui Iona, mă iubeşti mai mult decât aceştia? El i-a zis: Da, Doamne, tu ştii că te iubesc. El i-a spus: Paşte mieluşeii Mei. El i-a zis iarăşi, a doua oară: Simon, fiul lui Iona, mă iubeşti? El i-a spus: Da, Doamne, tu ştii că te iubesc. I-a zis: Păstoreşte oiţele Mele. I-a zis a treia oară: Simon, fiul lui Iona, mă iubeşti? Petru s-a întristat pentru că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi i-a spus: Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc. Isus i-a zis: Paşte oile Mele.

Vedem aici, în Ioan 21, că Isus încredinţează toate oile Sale sfântului Petru. Conciliul dogmatic Vatican I al Bisericii Catolice a spus că acest moment din Ioan 21, după Învierea lui Isus, a fost momentul în care Isus a dat de fapt sfântului Petru cheile şi autoritatea asupra Bisericii Sale, pe care i le promisese în Matei 16.

Este important să fie scos în evidenţă că acest moment de după Înviere, în Ioan 21, a fost momentul în care Isus l-a făcut pe sf. Petru primul papă. Acest lucru e semnificativ, pentru că unii necatolici aduc în discuţie lepădarea lui Petru de trei ori faţă de Cristos, în Ioan 18. Când Petru s-a lepădat de Isus Cristos, era înainte de Răstignire şi Înviere. Isus încă nu dăduse sfântului Petru autoritatea de papă. Cuvintele din Matei 16:18-20 promit sfântului Petru cheile împărăţiei; promit că Isus va zidi Biserica Sa pe el şi îl va face prim-ministrul Bisericii Sale. Însă Petru a fost instalat în acea funcţie abia după Înviere, de aceste cuvinte din Ioan 21:15-17. Aşadar lepădarea sfântului Petru faţă de Cristos nu pune vreo problemă pentru învăţătura catolică despre papalitate.

În plus, Biserica Catolică nu învaţă că un papă adevărat nu poate păcătui de moarte sau chiar să-şi piardă sufletul. Învaţă că un papă adevărat deţine poziţia de autoritate supremă în Biserică, şi că atunci când un papă adevărat învaţă Bisericii universale într-un mod care leagă, Dumnezeu îl va proteja ca să nu înveţe greşeli. Puterea se află în însăşi funcţia papală, care este protejată de Cristos.

ISUS SPUNE LUI PETRU SĂ-I CONDUCĂ OILE

Ioan 21:15-17– “El i-a spus: Paşte mieluşeii Mei… I-a zis: Păstoreşte oiţele Mele… Isus i-a zis: Paşte oile Mele.”

În Ioan 21:15-17, Isus spune lui Petru Paşte mieluşeii Mei, Păstoreşte oiţele Mele, Paşte oile Mele.  Isus dă în mod clar autoritatea asupra turmei Sale – asupra membrilor Bisericii Sale – sfântului Petru.  Unii ar putea întreba, de ce Isus spune prima dată, paşte mieluşeii Mei, iar a doua şi a treia oară oiţele Mele, oile Mele. Părinţii Bisericii au înţeles această referire la mieluşei, oiţe şi oi, ca o diferenţiere între membrii mai tineri şi cei mai în vârstă ai Bisericii, sau să distingă între credincioşi şi cler. Toate sunt încredinţate sfântului Petru.

Ce este în mod special important e că atunci când Isus spune Paşte mieluşeii Mei, Păstoreşte oiţele Mele, Paşte oile Mele, a doua poruncă din cele trei este cuvântul poimaine în greacă. Multe biblii traduc toate cuvintele în acelaşi fel (“paşte”); însă a doua poruncă este de fapt diferită de prima şi a treia.

Ioan 21:15-17 – “El i-a spus: Paşte [Boske] mieluşeii mei… I-a zis: Păstoreşte [Poimaine] oiţele mele… Isus i-a zis: Paşte [Boske] oile mele.”

În prima şi a treia poruncă pe care Isus le dă lui Petru cu privire la turma Sa, cuvântul în greacă este boske. Boske înseamnă a hrăni. Dar cuvântul poimaine, a doua poruncă a lui Isus către Petru cu privire la turmă, înseamnă a conduce. Mai este tradus şi a îndruma. Aşadar, Isus nu doar l-a încredinţat pe Petru să hrănească Biserica, dar şi să o conducă.  E fascinant că o formă a aceluiaşi cuvânt poimaine, pe care Isus îl foloseşte în Ioan 21:16 cu privire la autoritatea lui Petru asupra turmei, este de asemenea folosit în Apocalipsa 2:27.

Apoc 2:27 – “Le va cârmui [poimanei] cu un toiag de fier…”

Aceasta înseamnă că Petru nu are doar întâietate asupra turmei lui Cristos, ci o întâietate de jurisdicţie pentru a conduce şi guverna turma, contrar la ceea ce spun “ortodocşii” estici. Acelaşi cuvânt poimaine este folosit în Apocalipsa 12:5 şi în alte părţi pentru a indica puterea de a conduce.

Iată ce a spus măreţul părinte estic al Bisericii, sf. Ioan Gură de Aur, despre acest pasaj din Ioan 21.

Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii despre Ioan, 88, 1, secolul 4 – “Isus îi spune, ‘paşte oile Mele’. Şi de ce, trecând pe lângă ceilalţi, vorbeşte despre aceste lucruri cu Petru?  El era alesul dintre apostoli, gura discipolilor, conducătorul trupei…  lepădarea nu mai era, Isus pune în mâinile lui autoritatea de şef între fraţi; şi nu-i aminteşte de lepădare şi nici nu îl mustră despre ce se întâmplase, dar îi spune, ‘Dacă mă iubeşti, condu pe fraţii tăi.’” (Nicene and Post-Nicene Fathers, Seria 1, vol. 14:331)”

PETRU ESTE MENŢIONAT DE PESTE 100 DE ORI ÎN NOUL TESTAMENT; URMĂTORUL APOSTOL ESTE IOAN, CARE E NUMIT DOAR DE 29 DE ORI

Proeminenţa numelui lui Petru în Scriptură arată că el deţinea, prin întemeierea lui Cristos, o poziţie de autoritate unică între apostoli. Petru este numit de peste 100 de ori în Noul Testament. Următorul apostol este Ioan, care este numit doar de 29 de ori.

LIMBAJUL BIBLIEI ÎL SCOATE ÎN EVIDENŢĂ ÎN MOD REPETAT PE PETRU ŞI ÎL DIFERENŢIAZĂ DE CEILALŢI APOSTOLI

Modul în care Scriptura foloseşte numele lui Petru este foarte elocvent. Oamenii ar trebui să se gândească la semnificaţia acestor exemple. Observaţi că lui Petru i se spune pe nume, însă ceilalţi apostoli sunt numiţi în mod repetat cei care erau cu Petru. Aceasta demonstrează faptul că Scriptura scoate în evidenţă pe sf. Petru şi îl diferenţiază de ceilalţi apostoli.

Marcu 16:7 – “Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galilea…”

Faptele 2:37 – “După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: Fraţilor, ce să facem?”

Faptele 5:29 – “Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis…”

Marcu 1:36 – “Simon [Petru] şi ceilalţi care erau cu el s-au dus să-L caute.”

Luca 8:45 – “Şi Isus a zis: Cine s-a atins de Mine? Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El, au zis: Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc…”

Luca 9:32 – “Iar Petru şi cei care erau cu el erau îngreunaţi de somn…”

Petru este în mod clar scos în evidenţă ca fiind conducătorul apostolilor. E semnificativ că scriitorii Noului Testament l-au evidenţiat pe Petru în acest fel chiar dacă au scris cu ani după Înviere. Aceasta ne arată că poziţia de conducere a lui Petru avea aceeaşi semnificaţie în timp ce Biserica înainta.

FIECARE LISTĂ A CELOR 12 APOSTOLI ARE NUMELE LUI PETRU PRIMUL

Fiecare listă a celor 12 apostoli în Noul Testament are numele lui Petru primul şi numele lui Iuda ultimul. Aceasta este adevărat, chiar dacă ordinea celorlalţi apostoli din mijloc nu este mereu exact la fel. Puteţi vedea aceste liste în Matei 10:2, Marcu 3:14, Luca 6:14 şi Faptele Apostolilor 1:13.

Matei 10:2-4 – “Iată numele celor 12 apostoli: Cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacob, fiul lui Alfeu, şi Tadeu; Simon Canaaneul şi Iuda Iscarioteanul, cel care l-a trădat.”

Marcu 3:14-19 – “A constituit doisprezece… Simon, căruia i-a pus numele de Petru; Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui Iacob, cărora le-a pus numele de Boanerges, care înseamnă fiii tunetului. Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacob, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Canaaneul şi Iuda Iscariot…”

Luca 6:14-16 – “Simon, pe care l-a numit Petru, şi pe Andrei, fratele lui, pe Iacob şi Ioan, pe Filip şi Bartolomeu, pe Matei şi Toma, pe Iacob, fiul lui Alfeu, şi pe Simon numit Zelotul, pe Iuda, fiul lui Iacob, şi pe Iuda Iscariot, care a devenit trădător.”

ÎN LISTA LUI MATEI, PETRU NU ESTE DOAR ENUMERAT PRIMUL, CI ESTE NUMIT ŞI “CEL DINTÂI” SAU “CĂPETENIE”

Matei 10:2 – “Iată numele celor 12 apostoli: Cel dintâi [protos], Simon, zis Petru…”

Cuvântul grec folosit în Matei 10:2 (protos) înseamnă cel dintâi, căpetenie, sau principal. Deoarece niciun alt număr nu este dat în listă – iar Petru nu a fost primul care a devenit apostolul lui Isus (Andrei a fost) – această frază clar nu e menită să numeroteze pe sf. Petru, ci ca să indice că el este cel dintâi, sau căpetenia sau principalul dintre cei 12.  Matei literalmente spune: Căpetenia, Petru.

E interesant, de asemenea, că protos este folosit cu sensul de căpetenie în Matei 20:27.

Matei 20:27 – “Şi cine vrea să fie primul [protos] între voi, să fie servitorul vostru…”

Aceeaşi Evanghelie (Matei) ne-a spus deja că Petru este cel dintâi (Matei 10:2). Declaraţia din Matei 20:27, despre cine va fi şef între ei, prin urmare, nu este vreo instrucţiune generală, ci este una care are aplicaţie foarte specifică şi concretă. Cel dintâi, Petru, trebuie de asemenea să se poarte ca un servitor, achitându-se cu umilinţă de poziţia sa de conducere. Acest verset este unul din motivele pentru care papa (care este conducător în Biserica lui Isus) este numit “slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu” (servus servorum dei).

IOAN ŞI PETRU AU FUGIT LA MORMÂNTUL LUI ISUS; IOAN A AJUNS PRIMUL, ÎNSĂ L-A AŞTEPTAT PE PETRU CA SĂ INTRE

Iată un alt lucru, care nu este neapărat la fel de important ca cele discutate până acum, dar care este totuşi interesant. În Ioan 20 citim că Petru şi Ioan au fugit la mormântul de unde Isus a înviat din morţi. Ioan era mai rapid decât Petru şi a ajuns primul, însă nu a intrat. Ioan s-a oprit şi a aşteptat ca mai întâi Petru să intre.

Ioan 20:4-6 – “Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălat ucenic alerga mai repede decât Petru, şi a ajuns primul la mormânt. S-a aplecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt, şi a văzut fâşiile de pânză jos…”

Faptul că Isus l-a făcut pe sf. Petru primul papă se arată în mod repetat după Înviere, în faptele Bisericii primare: în Faptele Apostolilor.

PETRU ARE ROLUL PRINCIPAL ÎN ÎNLOCUIREA LUI IUDA; ÎNLOCUIREA LUI IUDA ARATĂ SUCCESIUNE APOSTOLICĂ

În Faptele Apostolilor 1, citim despre decizia de a-l înlocui pe decedatul Iuda cu un alt apostol. Petru se ridică în mijlocul celorlalţi şi direcţionează cursul acţiunii pentru a-l înlocui pe Iuda.

Faptele 1:15-20 – “În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul ucenicilor, şi a zis (numărul de nume împreună a fost de aproximativ o sută douăzeci) : Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte prin gura lui David despre Iuda, cel care a devenit călăuza celor care l-au prins pe Isus. Căci el era din numărul nostru şi fusese părtaş al aceleiaşi slujiri. Dar acesta şi-a cumpărat un ogor din plata nelegiuirii sale… Căci este scris în cartea Psalmilor: Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea: şi slujba lui s-o ia altul.”

Acest pasaj demonstrează poziţia de autoritate a lui Petru ca primul papă, dar ne arată şi succesiune apostolică. Adică, poziţia apostolilor (episcopii) continuă cu înlocuitori după ce aceşti apostoli sau episcopi dintâi, mureau. Vorbind despre funcţia lui Iuda, Faptele Apostolilor 1:20 spune: slujba lui s-o ia altul. Episcopii aveau să fie înlocuiţi de-a lungul istoriei în vreme ce Biserica îşi continua misiunea; astfel că atunci când Petru însuşi a murit în Roma ca cel dintâi episcop, funcţia sa de prim-ministru şi lider al Bisericii Creştine a fost ocupată de un alt episcop al Romei, al doilea papă. Numele lui era Linus.

ÎN FAPTELE APOSTOLILOR 2 VEDEM ÎNTÂIETATEA LUI PETRU CA PAPĂ ÎN CUPRINZĂTORUL SĂU DISCURS CĂTRE EVREI

Faptele 2:14 – “Atunci, Petru, stând în picioare împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a spus: Bărbaţi iudei şi voi toţi care locuiţi în Ierusalim, să vă fie cunoscută aceasta şi ascultaţi cu atenţie cuvintele mele”

Observaţi încă o dată limbajul: “Petru, stând în picioare împreună cu cei unsprezece”. Aceasta era în ziua de Rusalii, considerată ziua de naştere a Bisericii, când toţi liderii Bisericii erau adunaţi. După ce Petru a predicat evreilor, aceştia au întrebat pe bărbaţi (plural) ce trebuie să facă. Iarăşi, Petru a răspuns în numele tuturor:

Faptele 2:37-40 – “După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: Fraţilor, ce să facem? Căiţi-vă, le-a zis Petru, şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh… şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete… Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.”

Acest pasaj demonstrează şi că nu este mântuire în afara Bisericii conduse de sf. Petru, Biserica Catolică (tradiţională, de dinainte de Vatican II).

ÎN FAPTELE APOSTOLILOR 4, ÎNTÂIETATEA LUI PETRU ESTE ARĂTATĂ ÎN DISCURSUL SĂU CĂTRE CĂPETENIA EVREILOR

La o adunare cu marele arhiereu, au fost întrebaţi în numele cui au făcut acestea, iar sf. Petru a răspuns iarăşi în numele tuturor.

Faptele 4:6-10,12 – “Şi a doua zi s-au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim, Şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc, Şi punându-i în mijloc, îi întrebau: Cu ce putere sau în al cui nume aţi făcut voi aceasta? Atunci Petru, plin fiind de Duhul Sfânt, le-a vorbit: Conducători ai poporului şi bătrâni… şi nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este niciun alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”

ÎN FAPTELE APOSTOLILOR 5 PETRU ESTE DIN NOU SCOS ÎN EVIDENŢĂ CA FIIND LIDERUL PRINCIPAL

În Faptele Apostolilor 5, apostolii sunt iarăşi interogaţi de marele arhiereu şi li se porunceşte să nu mai predice în numele lui Isus.

Faptele 5:29 – “Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.”

Dacă toţi apostolii au răspuns, după cum spune acest verset, atunci de ce Scriptura l-a formulat în acest fel, menţionându-l pe Petru singur? Evident, pentru că Petru era conducătorul apostolilor, fiind primul papă.

PETRU ANUNŢĂ PEDEAPSA BISERICII ÎN CAZUL ANANIA ŞI SAFIRA

În Faptele Apostolilor 5, citim că doi creştini, Anania şi Safira, au vândut o bucată de pământ însă prin fraudă au păstrat o parte din bani. Sf. Petru a fost cel care a anunţat sentinţa aspră a judecăţii lui Dumnezeu şi a Bisericii asupra lor.

Faptele 5:3-11 – “Atunci, Petru i-a zis: Anania, de ce ţi-a umplut Satana inima ca să-l minţi pe Duhul Sfânt şi să reţii din preţul ogorului?… Auzind Anania cuvintele acestea, a căzut şi şi-a dat duhul… Atunci Petru i-a spus [Safirei]: Cum de v-aţi înţeles să-l ispitiţi pe Duhul Domnului?… Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat duhul… Şi o mare teamă a cuprins toată Biserica şi pe toţi cei care au auzit acestea.”

PRIMULUI CONVERTIT NE-EVREU I SE SPUNE ÎN MOD SPECIFIC SĂ MEARGĂ LA SF. PETRU, CĂPETENIA BISERICII

În Faptele Apostolilor 10, citim despre primul convertit ne-evreu, Cornelius. Oamenii trebuie să ţină cont de semnificaţia primirii lui Cornelius în cadrul Bisericii. Primirea primului convertit ne-evreu era un eveniment monumental care arată universalitatea singurei Biserici adevărate. Faptul că îngerul îi spune lui Cornelius să meargă în mod precis la Petru, şi că Petru îi va spune ce trebuie să facă, ne procură încă o ilustraţie a întâietăţii sfântului Petru ca şi căpetenie a Bisericii.

Faptele 10:4-6 – “Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu. Şi acum, trimite bărbaţi la Iope şi cheamă să vină un oarecare Simon, care se numeşte şi Petru acesta îţi va spune ce să faci.”

VIZIUNEA CĂ RESTRICŢIILE VECHII LEGI CU PRIVIRE LA MÂNCĂRURILE NECURATE NU MAI SUNT VALABILE, SEMNIFICÂND SFÂRŞITUL VECHII LEGI, ESTE DATĂ SFÂNTULUI PETRU, CĂPETENIA BISERICII

Viziunea sfantului Petru

În concordanţă cu instrucţiunile îngerului către primul convertit ne-evreu ca să meargă la sf. Petru, în mod egal semnificativ este faptul că doar sfântului Petru îi este dată viziunea despre încetarea Vechii Legi şi a prescrierilor ei.

Faptele 10:9-13 – “Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea. Şi i s-a făcut foame şi voia să mănânce, dar pe când ei îi pregăteau să mănânce a căzut în extaz. Şi a văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului. Şi glas a fost către el: Ridică-te Petre, junghie şi mănâncă.”

Este interesant că viziunea e dată sfântului Petru de trei ori. Aceasta corespunde cu Ioan 21:15-17, unde Isus indică lui Petru de trei ori că toţi membrii Bisericii Sale sunt încredinţaţi lui: paşte mieluşeii Mei, păstoreşte oiţele Mele, paşte oile Mele. Aceasta corespunde cu funcţia pe trei planuri a sfântului Petru şi a tuturor papilor adevăraţi: să propovăduiască şi să păzească adevărata doctrină, să vegheze asupra liturghiei sau cultului divin al Bisericii, şi să conducă Biserica prin disciplină.

SF. PETRU ARE ÎN MOD CLAR ÎNTÂIETATEA LA CONCILIUL DIN IERUSALIM

În Faptele Apostolilor 15 citim despre neînţelegerea cu privire la circumcizie. Unii predicau că toţi convertiţii ne-evrei la Evanghelie trebuiau să treacă prin procesul de circumcizie pentru a fi mântuiţi. După multe discuţii, Paul şi Barnaba au mers la apostoli în Ierusalim pentru a se consulta în această privinţă. A avut loc un conciliu cu toţi liderii Bisericii. Uneori este numit primul conciliu ecumenic al Bisericii creştine.

Faptele 15:7 – “După o discuţie îndelungată, Petru s-a ridicat şi le-a zis: Bărbaţi fraţi, voi ştiţi că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales între voi, ca prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.”

Deci după multă vorbire, sf. Petru se ridică şi vorbeşte pentru a încheia disputa şi pentru a da decizia; deoarece el era liderul Bisericii, primul papă. Iar Biblia face o menţionare specială despre faptul că atunci când Petru a vorbit şi a dat decizia, mulţimea a păstrat liniştea.

Faptele 15:12 – “Atunci toată mulţimea a tăcut şi-i asculta pe Barnaba şi pe Paul…”

După aceasta sf. Iacob a vorbit; căci, după cum ne spune istoricul Bisericii primare, Eusebiu, sf. Iacob a fost numit să fie episcopul bisericii locale din Ierusalim.

PROMULGAREA DECIZIEI LUATE LA CONCILIUL DIN IERUSALIM ARATĂ PUTEREA BISERICII ŞI A CONCILIILOR ECUMENICE

Faptele 15:28-29 – “Pentru că părutu-s-a Duhului Sfânt, şi nouă, să nu vi se pună nicio greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare. Să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de animale sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi face. Cu bine!”

Observaţi că în Faptele Apostolilor 15, apostolii (conduşi de sf. Petru ) au ajuns la o decizie, după ce Isus plecase de pe Pământ, prin propria lor autoritate pe care o primiseră de la Cristos. Acest procedeu a continuat de-a lungul istoriei Bisericii adevărate a lui Cristos, Biserica Catolică. Deoarece Biserica este stâlpul şi temelia adevărului, după cum ştim din 1 Timotei 3:15, poruncile, instrucţiunile şi deciziile în privinţa disputelor leagă (sunt dogmatice) dacă sunt confirmate de autoritatea episcopului suprem, papa; căci el are  puterea de la Cristos de a lega şi de a dezlega. De aceea citim că după Conciliul din Ierusalim, Paul a predicat că trebuie respectate aceste instrucţiuni:

Faptele 15:41 – “Şi Paul străbătea Siria şi Cilicia, întărind bisericile poruncindu-le să respecte instrucţiunile apostolilor şi a bătrânilor.”

Acest verset nu este complet în biblia protestantă. Regele James a şters fraza care vorbeşte despre porunca de a respecta instrucţiunile apostolilor şi bătrânilor, pentru că demonstrează autoritatea Bisericii şi o autoritate în afara Bibliei despre care trebuie să se ţină cont şi care trebuie respectată.

Sf. Ignaţiu de Antiohia, Epistolă către Smirneni, Capitolul 8, 110 d.C. – “În afară de episcop, nimeni să nu facă ceva care aparține Bisericii. Singura Euharistie adevărată este cea realizată de episcop sau de cel pe care episcopul l-a numit. Unde este episcopul, acolo trebuie să fie congregaţia, la fel cum oriunde Isus Cristos este, acolo este Biserica Catolică.”

CONCLUZIE ASUPRA DOVEZILOR BIBLICE DESPRE PAPALITATE

Am văzut dovezile incontestabile din Biblie că sf. Petru a fost primul papă. Am văzut dovezi din cuvintele lui Isus, din toate cele patru Evanghelii, din Faptele Apostolilor, de la părinţii Bisericii, şi alţii. Este adevăr istoric faptul că sf. Petru a murit la Roma ca cel dintâi episcop al Romei, şi că a fost succedat de alţi papi de-a lungul istoriei. Ei au preluat funcţia sfântului Petru ca guvernator şi conducător al împărăţiei lui Cristos (Biserica Sa), la fel cum Eliachim a urmat în locul lui Şebna ca prim-ministru în împărăţia lui David.

Tradus din cartea “The Bible Proves the Teachings of the Catholic Church” [Biblia dovedește învățăturile Bisericii Catolice].

Înapoi la secțiunea principală despre papalitate